Ediția februarie 2019 a ceremoniei decernării Premiilor Oscar a fost una mai puțin obișnuită din mai multe puncte de vedere. Între altele, a putut fi remarcat numărul relativ mare de filme candidate la Premiile Academiei care au avut teme feministe și au propus roluri foarte interesante și complexe, ale unor femei inteligente, puternice, și influente, departe de stereotipul dominant regăsit nu de puține printre filmele marilor studiouri americane. Nu cred că este vorba despre vreo ‘discriminare compensatorie’, de altfel îmi cam displace acest concept care în opinia mea aduce mai mult deservicii cauzelor bune pe care încearcă să le promoveze, ci despre o recunoaștere și acceptare a unei schimbări de mentalitate în curs de desfășurare, care în fine, a ajuns și la Hollywood și prin împrejurimi. Între filmele cu astfel de tematică am remarcat ‘The Wife’ (‘Soția’), filmul regizorului suedez Bjorn L. Runge, care o are în rolul principal pe Glenn Close. Aceasta era favorita mea pentru premiul de interpretare feminină într-un rol principal, câștigase de altfel cu câteva săptămâni în urmă prestigiosul Golden Globe, dar și în acest caz, ca și în multe altele, gusturile mele și ale majorității membrilor Academiei Americane de Știință și Artă a Filmului nu au coincis. Nici ‘The Wife’ nu a primit premiul pentru cel mai bun film, dar aici am cel puțin consolarea că un alt film având ca eroină principală o femeie (‘The Favourite’) a fost recunoscut și recompensat cu premiul cel mare.
‘The Wife’ adaptează pentru marele ecran un roman al scriitoarei americane Meg Wolitzer, născută în 1959, ale cărei cărți au în majoritate tematică feministă, și ca eroine principale femei care într-un fel sau altul se confruntă cu ceea ce Hilary Clinton numea ‘tavanul de sticlă’. Eroina principală pare a fi ceea ce în limbaj de lemn se numește ‘femeia care se află în spatele oricărui bărbat care reușește în viață’. O cheamă Joan Castleman și este de o frumusețe încă izbitoare în pofida vârstei, pare extrem de inteligentă și mai ales soția perfect devotată. Patruzeci de ani și-a sacrificat talentele, visurile și ambițiile, pentru a sprijini cariera literară înfloritoare a soțului său carismatic Joe Castleman. Totul se bazează însă pe un pact care ascunde compromisuri și inegalitate. Joe primește Premiului Nobel pentru Literatură, dar în ajunul ceremoniei decernării echilibrul se rupe și Joan se confruntă cu adevărul marelui sacrificiu al vieții sale și cu secretul carierei lui Joe. Evit să scriu mai mult deoarece cred că filmul merită să fie văzut și îl recomand celor care încă nu l-au vizionat.
Personajul lui Joan Castleman este un exemplu a ceea ce numim astăzi ‘efectul Matilda’. Termenul a fost inventat de o specialistă americană în istoria științei pe nume Margaret Rossiter de la Universitatea Cornell, născută în 1944. Numele este un omagiu și o recunoaștere a contribuției Matildei Joslyn Gage (1826 – 1898), aboliționistă și activistă pentru drepturile femeilor și ale indienilor americani. Aceasta a descris în eseul ei „Woman as Inventor” (Femeia ca inventator) procesele prin care contribuțiile intelectuale ale femeilor au fost ignorate, minimizate, negate de-a lungul istoriei. Efectul Matilda este considerat o varianta a Efectului Matthew (Matei) care se inspiră din Evanghelia după Matei, în care este descris fenomenul prin care cei avuți (sătui) vor acumula mai mult, în timp ce celor săraci (flamanzi) li se va lua și puținul pe care îl mai au. În termeni moderni, am numi acest fenomen ‘adâncirea inegalităților sociale’, transpus în acest caz în domeniul contribuțiilor intelectuale și mai ales al celor din istoria științelor.
Cititorii fideli ai rubricii CHANGE.WORLD își amintesc, poate, despre un alt film în care era descris un alt exemplu al ‘efectului Matilda’, în istoria programelor spațiale americane. Este vorba despre ‘Hidden Figures’ (‘Numere secrete’, dar și ‘Figuri ascunse’) care aducea pe ecrane povestea echipei de matematiciene afro-americane care și-a adus o contribuție importantă, dar foarte puțin cunoscută și recunoscută public, în calculul în timp real al traiectoriilor rachetelor din misiunile spațiale ale programelor Gemini și Apollo, cu puțin timp înainte ca activitățile lor să fie preluate de calculatoarele numerice. Filmul a fost lansat pe ecrane in 2016. În luna februarie 2019, NASA a dat numele celei mai strălucite dintre aceste femei, Katherine Johnson, cea care a contribuit la siguranța zborurilor primilor astronauți americani între care John Glenn, uneia dintre instituțiile sale importante. Este vorba despre centrul de verificare și validare independența (IVV) a programelor software folosite de misiunile spațiale americane, facilitate care se află în localitatea Fairmont din statul Virginia de Vest.
Să mai menționăm un exemplu care este descris recent într-un articol publicat recent de revista americană TIME. Este vorba despre Esther Lederberg (1922 – 2006), microbioloagă și pionieră a geneticii bacteriene. S-a născut în Bronx, într-o familie de evrei religioși ortodocși, familie atât de săracă încât în copilărie și adolescență, prânzul fetei consta de multe ori dintr-o felie de pâine muiată în sosul unei roșii stoarse. A studiat biochimia la Colegiul Hunter, în pofida avertismentelor primite conform cărora ‘subiectul este prea dificil pentru femei’. A studiat cu o bursă specială genetica la Universitatea Stanford, unde l-a întâlnit pe primul ei soț, Joshua Lederberg. Au lucrat împreună și au primit împreună în 1956 Premiul Pasteur pentru contribuții excepționale în biologie. În 1958 Joshua a primit Premiul Nobel. Doar el. Fotografia lor de la ceremonia de decernare a premiilor de la Stockholm ar putea fi dintr-o scenă din ‘The Wife’.
În cuvântarea sa de acceptare, Joshua Lederberg a menționat faptul că se bucurase ‘de colaborarea multor colegi, în special a soției mele’. O mențiune scurtă, de câteva cuvinte. În realitate, lucraseră în mod egal, unul lângă celălalt. Descoperirea lor arată că bacteriile nu se reproduc doar multiplicând copii identice, ci participă în ceva care seamănă mai mult cu o activitate sexuală, în care materialele genetice se amestecă și creează organisme cu caracteristici diferite. Unele dintre contribuțiile esențiale ale lucrărilor din perioada care i-a adus lui Joshua premiul se pare că sunt datorate în special Estherei: identificarea unui ‘factor al fertilității’ care stimulează acest gen de interacție, descoperirea unui virus pe care ea l-a numit ‘lambda phage’ care va contribui la elucidarea misterelor ADN-ului și la reprezentarea genelor. Munca în echipă a perechii Lederberg a stabilit principiile biologiei moleculare, pregătind terenul pentru ceea ce astăzi numim inginerie genetică. Doar Joshua a fost însă răsplătit cu Premiul Nobel și diferența le-a influențat carierele ulterioare. La întoarcerea de la Stockholm, lui Joshua i-a fost oferită conducerea secției de genetică a Universității de la Stanford, în timp ce Esther a fost numită doar cercetător asociat la un alt departament. Cei doi au divorțat câțiva ani mai târziu. Joshua a fost considerat unul dintre savanții proeminenți ai domeniului, în timp ce Esther, deși recunoscută pentru contribuțiile sale în cercurile științifice, nu a căpătat niciodată o poziție corespunzătoare.
Cazul Estherei Lederberg nu este unic nici măcar în domeniul geneticii. Rosalind Franklin (1920 – 1958) a realizat primele imagini radiografice ale dublei elici, care au permis cercetătorilor Francis Crick, James Watson și Maurice Wilkins să confirme teoriile despre structura ADN-ului. Pentru aceasta, cei trei au primit Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie. Este drept, asta s-a întâmplat după moartea lui Rosalind Franklin, dar la ceremonia din 1962 numele ei nici măcar nu a fost menționat.
Discriminarea are la origine, în multe cazuri, ignoranța. Ea se manifestă chiar și în domenii care în teorie ar trebui să fie mai avansate și să permită recunoașterea echitabilă a meritelor. Ce se poate face pentru a evita asemenea cazuri în viitor, pentru ca ‘efectul Matilda’ să devină doar o curiozitate istorică, pentru ca femeile din orice parte a lumii să fie încurajate să se angajeze în cariere legate de știință și tehnologii avansate? Între altele, putem să difuzăm informațiile legate de realizările și succesele lor în aceste domenii. Este ceea ce facem și aici.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)