Încep prin a-i preveni pe cititorii rubricii CHANGE.WORLD că sunt un admirator entuziast al ciclului de romane ‘Dune’ creat de Frank Herbert. Acest avertisment mi se pare necesar, deoarece perspectiva unui fan al unei cărți, sau a unui film sau serial este întotdeauna diferită. Ea include și un grad de familiaritate cu tematica și cu personajele, dar mai ales un nivel de legătură emoțională care nu poate să nu influențeze judecata valorică. Voi spune deci fără ezitare că, pentru mine, cele șase volume din saga ‘Dune’ reprezintă una dintre creațiile literare fundamentale. Consider acest ciclu una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată, nu numai în genul de science-fiction, ci în orice gen literar. Voi încerca să comentez și să evaluez obiectiv filmul ‘Dune’ al regizorului franco-canadian Denis Villeneuve, lansat pe ecrane și pe streaming HBO Max cu doar câteva săptămâni în urmă, dar sunt convins că nu voi reuși complet.
Frank Herbert s-a născut în 1920, la Tacoma, în statul american Washington. Pe lângă Herbert, s-a născut aici și Dale Chihuly, un alt artist de excepție, care reprezintă pentru sculptura în sticlă cam ceea ce Brâncuși reprezintă pentru cea în piatră. O fi faptul că în orașul de la sud de Seattle se află marele aeroport internațional al nord-vestului american, precum și sediul și o parte din fabricile firmei de avioane Boeing o simplă coincidență? Curiozitatea pentru lume și natură i-a fost inspirată copilului de zece ani atunci când tatăl său i-a cumpărat unul dintre acele aparate de fotografiat portabile Kodak despre care am scris aici nu de mult. Angajat ca foto-reporter (după ce mințise în legătură cu vârsta sa, pentru a fi primit în redacția ziarului), Frank Herbert avea să fotografieze și în timpul serviciului militar în Pacific, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciu întrerupt însă după câteva luni, din cauza unei răni serioase. După război avea să se dedice complet profesiunii de ziarist și să scrie din ce în ce mai mult science-fiction, publicând în fanzinele vremii. (fanzin = FANtastic magaZINe). Pentru primul volum din ‘Dune’ s-a documentat timp de șase ani. Romanul a fost publicat în 1965, în două numere succesive ale revistei ‘Analog’. Avea să obțină în 1966 Premiul Hugo (împărțit cu ‘This Immortal’ al lui Roger Zelazny) și prima ediție a Premiului Nebula, deci ambele premii importante anuale ale literaturii de science-fiction din acel an. Au urmat alte cinci cărți care completează ciclul: ‘Dune Messiah’, ‘Children of Dune’, ‘God Emperor of Dune’, ‘Heretics of Dune’ și ‘Chapterhouse: Dune’. După moartea lui Frank Herbert, în 1986, fiul său Brian Herbert împreună cu Kevin J. Anderson au continuat seria cu peste o duzină de romane, dar nu prea am întâlnit pe cineva care să susțină că acestea s-ar apropia de valoarea ciclului original.
Succesul seriei de cărți (considerată până astăzi un bestseller al genului) a stârnit încă de la apariția primului volum interesul cineaștilor și al marilor studiouri, dar practic, până la filmul de acum, provocarea nu a primit un răspuns adecvat. Primul proiect serios și ambițios datează din anii 1970, și aparține regizorului franco-cilian Alejandro Jodorowsky (născut în 1929), o personalitate complexă și enciclopedică, cunoscut și ca romancier, scenarist, poet, dramaturg, eseist, regizor și producător de film și teatru, actor, editor de film, autor de benzi desenate, muzician și compozitor, filosof și păpușar, mim, psiholog, pictor, sculptor și guru spiritual, ale cărui filme combină suprarealismul cu misticismul. Din planurile sale au rămas doar scenariul unui film de 14 ore și câteva probe pe peliculă, căci producția nu a găsit finanțare din cauza unui buget în continuă creștere. În 1984 a fost lansată o adaptare cinematografică regizată de David Lynch, care a fost primită cu răceală de criticii pentru care stilul excentric al regizorului american era încă prea nou și prea radical. Au urmat în 2000 o adaptare în format de miniserial la Sci-Fi Channel cu titlul ‘Frank Herbert’s Dune’ și continuarea sa din 2003, ‘Frank Herbert’s Children of Dune’ (care combină evenimentele din ‘Dune Messiah’ și ‘Children of Dune’). Și acum avem a doua adaptare cinematografică pentru marele ecran, regizată de Denis Villeneuve.
‘Dune’ sau ‘Dune: Part One’ este conceput ca un proiect format din două filme, care vor acoperi primul volum al cărții lui Frank Herbert. Scenariul este scris de Villeneuve împreună cu John Spaihts și Eric Roth. Este cea mai fidelă adaptare a romanului care a văzut lumina ecranului până acum, urmărind de aproape liniile intrigii, preluând dialoguri și dând viață eroilor cărții, deși nu lipsesc inovațiile, adăugirile și schimbările de perspectivă. Acțiunea se petrece în secolul 102, pe planeta Arrakis. Sistemul politic galactic este unul imperial-feudal, în care diverse case nobiliare controlează moșiile planetare. Eroul principal este tânărul Paul Atreides (interpretat de Timothée Chalamet, junele-prim numărul 1 astăzi, la Hollywood), a cărui familie acceptă administrarea planetei. Deși Arrakis este un pustiu inospitalier și puțin populat, este singura sursă de „condiment”, un drog care prelungește viața și îmbunătățește abilitățile mentale. „Condimentul” este, de asemenea, necesar pentru navigația spațială, care necesită un fel de conștientizare și previziune multidimensionale, pe care doar drogul le oferă. Întrucât amestecul poate fi produs doar pe Arrakis, controlul planetei este o antrepriză râvnită și periculoasă. Povestea explorează interacțiunile pe mai multe straturi ale politicii, religiei, ecologiei, tehnologiei și emoțiilor umane, în timp ce facțiunile imperiului se confruntă într-o luptă violentă pentru controlul lui Arrakis. Sursele de inspirație ale lui Frank Herbert au fost realitățile geo-politice ale celei de-a doua jumătăți a secolului XX („amestecul” face aluzie și la petrol, dar și la dependența de droguri a societății occidentale, locuitorii planetei sunt ‘oamenii liberi’ asemănători triburilor berbere) și culturile și mitologiile ne-europene – islamică, a Greciei antice și iudaică. Casa Atrizilor din care face parte Paul descinde din mitologia și teatrul grec. Societatea secretă a surorilor galactice are nume și nuanțe cabalistice, iar conceptul de Messiah (care va fi dezvoltat în cărțile următoare) este preluat din iudaism. În fine, oamenii liberi ai deșertului și tehnicile lor de supraviețuire sunt inspirate din Islam. Apar însă și elemente originale și accente diferite de cele din textul cărții. În primul rând, este extins rolul femeilor în epopee, cu personalul Jessicăi (mama lui Paul, interpretată de Rebeca Fergusson) căpătând trăsături de caracter noi și influență crescută. Personajul doctorului Liet Kynes, planetologul și purtătorul mesajului ecologic al indigenilor devine în film un consistent personaj feminin (interpretat de actrița engleză de culoare Sharon Duncan-Brewster). Aspectele tehnologice joacă un rol complet secundar. Cititorii cărții știu că lumea de pe ecran este formată din supraviețuitorii ‘Jihadului Butlerian’, un război dintre oameni și mașinile gânditoare, în care omenirea a învins. Nu vom vedea însă în ‘Dune’ nici calculatoare și nici roboți sau vreo altă formă de inteligență artificială. Dimensiunea politică, deocamdată, pune în umbră elementul ecologic, dar mă aștept ca ponderea acestuia să crească semnificativ în seria următoare (el fiind dominant și în romanul lui Frank Herbert).
Cum a preluat și prelucrat regizorul Denis Villeneuve textul plin de conotații filosofice și de dezbateri interiorizate al lui Frank Herbert? Regizorul franco-canadian a demonstrat în fiecare dintre filmele precedente că știe să-și adapteze mijloacele de exprimare temei și dimensiunilor filmului, simțindu-se la fel de în largul său și în supra-producții de acțiune și în filme intimiste, ale căror drame au loc în spații închise și restrânse. Aducând pe ecrane mitologia din ‘Dune’, Villeneuve a rezistat în mare măsură tentației de a-și transforma filmul într-un vehicul cinematografic pentru acțiune spațială tridimensională. Nu lipsesc complet scenele de luptă, dar cea mai mare parte a efectelor speciale sunt aliniate cu mesajul și creează senzațiile de grandoare imperială sau de vibrație cu natura deșertului. Scenele din deșert au fost filmate în Iordania și Abu Dhabi, iar superpozitiile cromatice au folosit fundaluri de culoarea galbenă a nisipului deșerturilor, și nu tradiționalele ecrane verzi. Rezultatele sunt impresionante. Filmul merită a fi vizionat în 3D sau IMAX. Ca în multe alte producții, câțiva actori cunoscuți s-au încadrat și aici cu plăcere în producție și au realizat roluri secundare interesante și uneori chiar spectaculoase. I-aș remarca pe Stellan Skarsgård, Josh Brolin și Javier Bardem.
Concentrând povestea primei serii în jurul personajului lui Paul Atreides, Denis Villeneuve a amplificat în film o dimensiune care nu era evidentă în carte. ‘Dune’ este și o poveste de maturizare, cea a unui tânăr prinț care va deveni luptător pentru libertate, lider galactic, și nu mai intru în alte detalii pentru a nu-i frustra de plăcerea descoperirii pe cei care nu au citit cărțile și nu au văzut filmele precedente. Din același punct de vedere trebuie privită și relația sa cu Chani (interpretată de actrița și cântăreața Zendaya), din care avem parte în această prima serie doar de câteva secvențe de vis-promo. Probabil că aceasta va fi una dintre liniile de rezistenta ale intrigii celei de-a doua părți. Chani rostește replica de încheiere a acestei prime serii, care este: ‘Acesta este doar începutul’. Aș dori, într-adevăr, ca acesta să fie începutul unei serii de filme care să acopere întreaga sagă ‘Dune’, și nu numai primul volum. Cei care au avut îndrăzneala, dar și marea șansă să citească și volumele următoare știu deja că Frank Herbert și-a dezvoltat mult investigarea destinului omenirii în viitor, uneori în direcții și cu întorsături surprinzătoare. Întregul ciclu este o meditație despre oameni și relația lor cu natura și cosmosul, despre destin și determinare, despre cunoaștere și pasiune, despre organizarea societății și despre libertatea individuală. Este vorba despre o serie de cărți pasionante la lectură, care depășesc mult cadrul și limitările genurilor literare. Ele merită un echivalent cinematografic pe măsură, iar filmul lui Denis Villeneuve este un excelent punct de lansare.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)