Suntem în anul 2019. Japonia se pregătește pentru Jocurile Olimpice pe care le găzduiește pentru prima dată, după mai mult de jumătate de secol. Au trecut 31 de ani de la ‘singularitate’, catastrofa care a distrus într-o explozie atomică Japonia așa cum o cunoșteam atunci. Străzile orașului Neotokyo, construit pe ruinele fostei capitale, sunt scena unor proteste de masă în timpul zilei, în timp ce la ore de noapte sunt dominate de bande de motocicliști, anarhiști și gangsteri. Puterea politică se află în mâinile unui ‘Consiliu de Administrație’, compus din politicieni senili și corupți, care sunt sprijiniți de armata și poliția care lucrează mână în mână pentru a reprima demonstrațiile de protest și a păstra ordinea prin forță. Tot aceștia controlează și laboratoarele de cercetare științifică, în care sunt dezvoltate aparatele de supraveghere a populației, dar și arme secrete, între care o rasă de supra-oameni cu puteri excepționale, fizice și telepatice. Orice asemănare cu realitățile de astăzi se datorează creatorilor filmului japonez de animație ‘Akira’, realizat în 1988 de Katsushiro Otomo, bazat pe benzile desenate manga create tot de el.
Genul științifico-fantastic în literatură și film are deja o vârstă destul de respectabilă. Una dintre dovezi este faptul că putem astăzi citi sau reciti, vedea sau revedea cărți și filme a căror acțiune se petrece în contemporaneitate, dar care au fost scrise sau produse cu decenii în urmă. Viitorurile alternative de atunci s-au transformat în realitățile alternative de astăzi. Cum s-au realizat previziunile optimiste legate de tehnologie sau societate? Care dintre coșmarurile distopice imaginate acum mulți ani s-au transformat în realitate, câte ne pândesc încă, și care dintre ele au putut fi evitate? Comparațiile dintre capacitatea de predicție și realitate ne pot ajuta în previziunile de viitor, fie că este vorba despre studiile socio-economice serioase care însoțesc planificările politice și tehnologice, fie că este vorba despre science-fiction de divertisment? Întrebările acestea mi-au venit în minte în timpul vizionării acestui film, considerat astăzi unul dintre cele mai bune filme de animație din istoria cinematografiei japoneze, film cu statut de ‘cult’ în genul anticipației post-apocaliptice. Filmele de animație japoneze se bucură desigur de o imensă popularitate în țara lor, dar și de respect și admirație în lumea cinematografiei. Rădăcinile genului pot fi găsite în istorie.
Înainte de desenele animate (în japoneză ‘anime’) au fost benzile desenate (‘manga’). Acestea, la rândul lor, descind dintr-o tradiție și un meșteșug specific japoneze, vechi de secole, a gravurilor în lemn care combinau imaginile cu textul. Răspândirea la scară mondială a tiparului cu caractere mobile în secolele 17 și 18 a ocolit Japonia, care intrase după 1633 în perioada izolaționistă numită ‘sakoku’, sub conducerea shogunilor din familia Tokugawa. Contactele comerciale și schimburile tehnologice dintre Japonia și restul lumii au fost aproape complet sistate timp de 220 de ani. Unul dintre rezultate a fost că tipărirea cărților necesita crearea unui tipar de lemn pentru fiecare pagină scrisă, desenată sau combinații între acestea. În aceste condiții, textul și ilustrațiile erau create simultan și combinate în stiluri care nu erau posibile sau necesare în alte părți ale lumii. Au apărut mari artiști ai genului, cum au fost Andō Hiroshige sau Katsushika Hokusai. Acesta din urmă este cunoscut în toată lumea pentru capodopera sa ‘Marele val lângă Kanagawa’ și pentru peisajele reprezentând Muntele Fuji, dar el a lăsat în urmă o creație prolifică, incluzând între altele multe gravuri erotice, dar și colecții de cărți populare ilustrate, cum a fost ‘Poveștile cu fantome ale lui Hokusai’, apărută în jur de 1830. Aici, imaginația gravorului se desfășoară liber, inventând fantome și monștri, ilustrând legende populare cu eroi fantastici care se reîncarnează dintr-o formă în altă, în spiritul culturii populare și al curentului budist al cărui adept era.
Să facem un salt în timp spre perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial. Japonia era o țară învinsă, ocupată, care suferise distrugeri și pierderi materiale și umane imense și trecuse prin trauma bombardamentelor atomice. Avea loc o schimbare de mentalitate și o asimilare de elemente culturale de import, aduse în majoritate de ocupanții americani. Între formele de cultură populară care au prins imediat a fost și genul comics. La început, el a fost adoptat de copii, dar repede și-a câștigat adepți și în rândul celor mari, și nu a fost abandonat niciodată de copiii deveniți adolescenți și apoi adulți. S-a produs și o diversificare a stilurilor, temelor, genurilor. Practic cărțile grafice au pătruns în toate genurile literare sau documentare, de la ficțiune la istorie, de la ghiduri turistice la cărți de filosofie. Toate acestea au fost grefate pe tradiția existentă a cărților grafice. Dacă intri într-o librărie japoneză astăzi, cele mai multe șanse sunt ca peste 90% din rafturi să fie ocupate de cărți grafice. Manga este un gen literar, dar și un mediu de comunicare specific culturii japoneze, care și-a câștigat și își extinde popularitatea și în alte țări. Genul literar, echivalentul comics-urilor americane și al benzilor desenate europene, are și el deja maeștrii și clasicii săi, cum a fost Tezuka Osamu (1928-1989). Filmele de desene animate ‘anime’ au plecat deci de la o bază culturală și o biblioteca grafică solidă. Katsushiro Otomo (născut în 1954), creatorul lui ‘Akira’, a fost el însuși autor de ‘manga’ înainte de a deveni realizator de ‘anime’.
Metropola Neotokyo din ‘Akira’ nu oferă o perspectivă prea încurajatoare. Imaginația autorilor a extrapolat realitățile anilor 80 și tehnologia folosită în versiunea lui 2019 din film este o variantă mai mare, mai rapidă, mai colorată a ceea ce era accesibil în 1988. Ne aflăm cu câțiva ani înainte ca Internetul și calculatoarele personale să devină obiecte de utilizare zilnică, și eroii filmului nu beneficiază de ele. Nici apariția telefoanelor mobile ca obiect de folosință universală nu este prevăzută. Calculatoarele sunt încă apanajul claselor suspuse și ale autorităților militare și polițienești. Poate că nu este de așteptat ca tocmai de la un film japonez să avem parte de anticiparea unor astfel de tehnologii, deoarece Japonia a urmat și în această privință o traiectorie specială. Jocurile video erau o uriașă industrie în acea perioadă, dar japonezii le practicau cu predilecție în săli de jocuri, ca un fel de activitate individuală desfășurată însă în aglomerație. Apăruseră și consolele specializate pentru jocuri, și multe dintre aparatele îndrăgite de copii în anii ’80 își aveau originea în Japonia, dar calculatoarele personale de folosință universală au pătruns cu câțiva ani de întârziere, în timp ce viața super-calculatoarelor ‘mainframe’, de genul celor care apar și în film, a fost de mai lungă durată în Japonia.
Tematic, ‘Akira’ aparține subgenului de anticipație numit ‘cyberpunk’ care, de obicei, pune în conflict forțele unei umanități slăbite (de multe ori în urma unui cataclism nuclear sau alt eveniment apocaliptic) și a unei organizații dotate cu tehnologie superioară (robotică, inteligență artificială, manipulare genetică) și o organizare socială de tip dictatorial și militarist. Momentul Zero al curentului este ‘1984’ al lui Orwell. Între scriitorii americani, Philip K. Dick este considerat precursorul genului, în timp ce William Gibson este cel mai reprezentativ autor. Japonia, cu avansul ei tehnologic din anii ’70 și ’80 ai secolului trecut, a fost pentru autorii de literatură ‘cyberpunk’ unul dintre fundalurile preferate, unii dintre ei considerând pe atunci că ‘Japonia este deja cybepunk’. În film se regăsesc teme similare, în principal neîncrederea în autoritatea de orice fel – instituțiile guvernamentale, forțele de ordine, preoții și profeții religiilor, marile corporații industriale. Forțele care li se opun sunt eroii benzilor desenate, adolescenți cu tendințe anarhiste purtând în ei revoltele vârstei, cu mințile și sufletele încă necorupte. Cel puțin la început. Cei care vor viziona filmul vor vedea că finalul este departe de a fi o victorie decisivă a forțelor binelui. Filmul este alert, bogat grafic, are ritm și estetică, și iarăși gândul merge în urmă, spre Hokusai și generația sa, cu monștrii lor permanent reîncarnați în alte forme, dar și cu adorația față de natură. Iar cei care vor avea puțintică răbdare, vor putea vedea în 2021 ‘Akira’ ca film cu actori cu un scenariu patronat tot de Katsuhiro Otomo. Nu se știe prea mult despre această producție, decât că regia îi aparține lui Taika Waititi, regizorul celui mai recent film din serialul ‘Thor’, că filmul este produs de Otomo împreună cu Leonardo DiCaprio, iar director de imagine este Mihai Mălaimare Jr., operatorul născut la București în 1975 și devenit unul dintre numele cele mai apreciate ca director de cinematografie la Hollywood. Va fi interesant de urmărit.