CHANGE.WORLD – Despre roboţi, artă, şi arta roboţilor

Multe dintre discuţiile despre capabilităţile roboţilor şi lista de activităţi în care roboţii îşi revendică utilitatatea şi eficienţa în a înlocui activităţile omeneşti ajung mai devreme sau mai târziu la argumentaţii legate de creativitate. Arta reprezintă desigur un domeniu considerat ca necesitând un grad avansat de creativitate, care cel puţin până în prezent este specific speciei umane. Din acest motiv voi trece în revistă în acest articol din cadrul seriei dedicate relaţiei dintre artă şi tehnologie în rubrica CHANGE.WORLD, câteva dintre produsele executate de roboţi, care au o şansă de a fi categorisite ca obiecte de artă. Pun la o parte pentru moment discuţiile din domeniile esteticii şi ale istoriei artei care trasează o limită a creativităţii sau folosesc exemple de tehnici (cum sunt cele ‘automate’ sau ‘spontane’) folosite de artişti înainte de apariţia roboţilor, şi care aparent nu solicită creativitatea (nu cea conştientă în orice caz). Ceea ce urmează doreşte să fie doar un început de dezbatere, enumerarea a câteva exemple, şi încercări de a răspunde întrebărilor despre arta roboţilor. Este ea artă? Cine sunt de fapt autorii?

sursa imaginii https://angel.co/andrew-conru

Orice domeniu interesant are cel puţin un concurs al său. În acest an a avut loc cea de-a doua ediţie a competiţiei RobotArt şi se află în pregătire ceea de treia. Iniţiatorul ei este unul dintre acei antrepenori care are în palmaresul său câteva dintre aplicaţiile care au modificat peisajul informatic şi viaţa de zi cu zi a milioane de oameni. Numele său este Andrew Conru şi după studii economice şi de inginerie chimică, a primit un doctorat în inginerie mecanică la Universitatea Stanford la începutul anilor ’90, pentru a se reorienta imediat în tânăra industrie şi economie a Internetului. Compania sa W3.com a creat una dintre primele aplicaţii de ‘social networking’ folosite însă în mediul corporatist şi nu pe Internet, cum avea să o facă Facebook cu câţiva ani mai târziu. WebPersonal.com înfiinţată în 1994 a fost una dintre primele companii care s-au ocupat de relaţii personale şi matrimoniale pe Internet, şi a fost vândută în 1995. Conru a pornit imediat câteva alte companii în domeniul relaţiilor sociale pe Internet (unele în domeniu ‘adult’) cea mai cunoscută dintre ele fiind FriendFinder, pe care o conduce şi astăzi (din nou) după un parcurs tumultuos care a inclus şi un faliment. În 2010 Conru a înfiinţat fundaţia non-profit Compute.org care acordă sprijin financiar iniţiativelor din domeniul Internetului. Din această categorie de activităţi face parte şi concursul RobotArt. Ediţia 2018 va fi dotată cu premii în valoare de 100 de mii de dolari.

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

‘Filosofia’ artei robotice susţinută de concursul RobotArt se bazează pe observaţia că actul artistic implică o combinaţie de elemente tehnice şi de idei, care în mare măsură sunt impredictibile. Roboţii pot participa în crearea de obiecte fie prelungind capacităţile omeneşti, fie acţionând complet autonom, pe baza programelor software scrise în avans. De aici şi cele două categorii principale în concurs. Una dintre ele este cea a ‘automatizării complete’ şi un exemplu este robotul creat de Oliver Deussen şi Thomas Lindemeier de la departamentul de ştiinţe a calculatoarelor al Universităţii Konstanz din Germania, botezat eDavid. El primeşte ca stimuli de intrare una sau mai multe imagini (un peisaj, un portret) şi generează mişcări similare celor ale pensulei şi altor scule ale pictorilor pentru a crea lucrarea, având la dispoziţie o gama largă de unelte şi culori specifice meseriei. Procesul poate folosi ca intrare şi un ‘stil’ şi de aici o gama largă de lucrări produse de eDavid create în stiluri diverse – de exemplu, ‘clasic’, ‘japonez’, ‘impresionist’, ‘pop art’, etc.

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/15-incredible-pieces-of-art-created-by-robots-2016-2

Fiind vorba despre o competiţie, se pune întrebarea cine face parte din juriu şi care sunt criteriile de evaluare. RobotArt porneşte de la premiza că rezultatele lucrărilor roboţilor trebuie judecate după criterii similare cu cele ale oricărei opere de artă – emoţia, calitatea vizuală, precizia tehnică. A doua categorie a concursului este cea telerobotică în care sunt combinate capabilităţile roboţilor cu intervenţia umană. În acest domeniu excelează iniţiativa CloudPainter a lui Pindar Van Arman, artist tehnologic şi inginer software, iniţiator al unui număr de proiecte care aplică tehnici diferite, 2D şi mai recent 3D.

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

Produsele artistice ale roboţilor au început să pătrundă şi în piaţa artistică, nu numai în concursurile specializate. Poate nu este surprinzător, fiind vorba despre artele plastice, că Parisul îşi revendică o poziţie de avandarda, şi galeria Oberkampf din oraşul luminilor a găzduit un număr de evenimente, dintre care o expoziţie în 2013 a programului The Painting Fool. Acesta este creaţia lui Simon Colton, profesor de creativitate computaţională la Colegiul Goldsmiths din Londra, care a sugerat că, pentru ca un software să fie considerat creativ, el trebuie să treacă teste diferite de testul Turing. Ca şi în expunerea ‘filozofică’ de la RobotArt, accentul este pus pe pe elementele nepredictibile ale imaginaţiei.

sursa imaginii https://www.technologyreview.com/s/600762/robot-art-raises-questions-about-human-creativity/

Precedesorul multora dintre aceşti roboţi şi programe este AARON, conceput şi executat începând din anii ’70 ai secolului trecut de artistul şi omul de software Harold Cohen (1928 – 2016). Artistul îşi începuse activitatea în deceniile precedente, şi explorarea capabilităţilor spaţiului informatic a fost pentru el o extensie a uneltelor sale. Programele sale pe măsură ce se perfecţionau dobândeau un grad din ce în ce mai avansat de autonomie, aşa încât se pune întrebarea firească: cui aparţin picturile create timp de decenii de AARON? Robotului? Artistului? Inginerului?

O opinie educată dar care include mai mult întrebări decât răspunsuri a fost furnizată chiar de pictor într-un articol publicat în 1994 pentru Stanford Humanities Review şi intitulat ‘Realizările în viitor ale pictorului AARON’, articol accesibil integral la https://web.archive.org/web/20060107184824/http://crca.ucsd.edu/~hcohen/cohenpdf/furtherexploits.pdf

‘AARON există; el crează obiecte mai mult sau mai puţin de sine stătătoare, care stau alături de orice colecţie de obiecte similare produse de om, şi a căror consistenţă stilistică dezvăluie o identitate la fel de clară ca a oricărui artist uman. În plus, o face fără intervenţia mea. Nu cred că AARON constituie o dovadă a existenţei capacităţii maşinilor de a gândi, de a fi creative sau a fi conştiente de ele însele: nici de a reprezenta vreunul dintre atributele inventate special pentru a explica ceva despre noi înşine. Este însă o dovadă a existenţei capacităţii maşinilor de a face unele dintre operaţiile care presupunem că ar necesită gândirea, creativitatea, şi conştiinţa de sine a unei fiinţe umane. Dacă ceea ce face AARON nu este artă, ce este exact şi în ce fel diferă de “adevăratul lucru” în afară de procesul de producţie? Dacă AARON nu gândeşte, ce anume face?’

(Articolul a aparut initial in revista culturala ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)