Acum câteva săptămâni scriam în rubrica CHANGE.WORLD despre ‘efectul Matilda’ – minimalizarea contribuției femeilor în diferite ramuri ale științelor sau artelor, marginalizarea personală, furtul intelectual, ignorarea și uitarea istorică așternute asupra contribuțiilor lor. Un articol apărut recent în ziarul englez ‘The Guardian’ aduce încă un număr de exemple de cercetătoare științifice cu contribuții esențiale în domeniile lor de expertiză, al căror rol nu numai că a fost ignorat, ale căror nume nu numai că au fost uitate, dar contribuțiile lor au fost asumate și au devenit cunoscute că aparținând altor oameni de știință, desigur, bărbați. Pornind de la acest articol, am cercetat biografiile și realizările acestor femei, și sper că și prin această contribuție pot ajuta la risipirea valului de uitare și ignoranță. Am descoperit cinci femei de o inteligență și putere de caracter deosebite, cinci cariere în care au adus contribuții esențiale la progresul științei, cinci destine influențate în timpul vieților lor și în posteritate de ‘efectul Matilda’.
Asistenta medicală și embriologa Jean Marian Purdy (1945-1985) a făcut parte din echipa de trei cercetători britanici care în 1978 au contribuit la nașterea primului copil ‘în eprubetă’, rezultat al tratamentelor de fertilitate și procesului de in-vitro-fertilization (IVF). Louise Joy Brown, fetița născută atunci, are acum 41 de ani și trăiește o viață perfect normală. Mai mult de 8 milioane de copii s-au născut din 1978 încoace în cupluri care altfel nu ar fi putut avea copii. Colegii ei bărbați, biologul și fiziologul Roger Edward, și ginecologul Patrick Steptoe, sunt menționați la spitalul unde a avut loc procedura, dar nu și Jean Purdy. În timp ce Roger Edward a primit în 2011 Premiul Nobel, numele lui Jean Purdy nu apare nici măcar pe o placă celebrând evenimentul, deși ea a fost cea sub a cărei supraveghere au avut loc primele divizări celulare ale embrionului care avea să devină primul copil născut folosind această metodă.
Astrofiziciana engleză Susan Jocelyn Bell Burnell (născută în 1943) era doctorandă atunci când a descoperit tiparele repetitive ale undelor radio emise de pulsari (stele cunoscute și ca ‘stele de neutroni’ sau ‘piticii albi’), un fel de faruri în imensitatea cosmică. Descoperirea a fost publicată într-un articol în care, după practica academică destul de răspândită și acceptată, atunci și acum, primul nume între autori era cel al coordonatorului tezei, Antony Hewish. Câțiva ani mai târziu, acesta avea să primească, în 1974, Premiul Nobel pentru fizică împreună cu astronomul Martin Ryle, în timp ce contribuția lui Jocelyn Bell Burnell era ignorată. Asta nu a împiedicat-o să-și construiască o strălucită carieră științifică și academică, încununată de faptul că a fost președinte al Academiei Astronomice Regale. În 2018, a primit Premiul special pentru Descoperiri în Domeniul Fizicii Fundamentale acordat de fundația fizicianului și antreprenorului Internet Iuri Milner. După anunțarea premiului, a decis să doneze întreaga suma de 2,3 milioane de lire sterline pentru a ajuta studenții de sex feminin, aparținând minorităților, sau refugiaților care doresc să devină cercetători în domeniul fizicii.
Născută într-o familie de evrei englezi, Rosalind Elsie Franklin (1920 – 1958) a studiat la Cambridge și a devenit cercetătoare la Royal College din Londra, conducând unul dintre proiectele care explorau structura ADN-ului. Echipa ei a realizat primele imagini radiografice ale structurii de elice dublă. Publicațiile ulterioare ale lui James Watson, Francis Krieg și Maurice Wilkins i-au ignorat contribuția. Următorul proiect de care s-a ocupat a fost legat de determinarea structurii celulare a virusurilor, proiect în care a colaborat cu Aaron Klug. În 1962, Watson, Krieg și Wilkins au împărțit Premiul Nobel pentru Medicină, în timp ce Klug primea Premiul Nobel pentru Chimie. Rosalind Elsie Franklin ar fi trebuit să fie între laureații ambelor premii, dar ea murise deja de trei ani, bolnavă de cancer uterin.
Născută la Viena, fiziciana Lise Meitner (1878-1968) era și ea de origine evreiască. În anii ’20 și începutul anilor ’30, lucra la Berlin, la Institutul Kaiser Wilhelm, fiind prima femeie devenită profesor universitar de fizică în Germania. Colectivul din care făcea parte, împreună cu Otto Hahn și Otto Robert Frisch, a descoperit fisiunea nucleului atomului de uraniu și energia imensă care rezultă ca urmare a acestui proces. Rezultatele cercetărilor lor au fost publicate în 1939 și au constituit una dintre bazele teoretice ale fabricării bombelor atomice și, mai târziu, a aplicării fisiunii nucleare în centralele energetice atomice. La acea dată însă, Meitner și Frisch fuseseră nevoiți să părăsească Germania, unde nu mai puteau lucra din cauza originii lor evreiești. Paradoxal, în 1944, Academia Suedeză a decis să acorde Premiul Nobel pentru Chimie numai lui Otto Hahn, care continuase să lucreze în Germania, deși și Lise Meitner fusese propusă.
Alice Augusta Ball (1892-1916) a reușit în scurta sa viață să realizeze câteva premiere remarcabile și să lase în urmă o descoperire care a deschis calea tratării uneia dintre bolile cele mai răspândite până atunci în lume – lepra. Născută în Seattle, a studiat la Universitatea din Hawai, devenind prima femeie și prima afro-americană care a primit masterat, și prima profesoară de chimie din acest stat. Invitată de doctorul Harry Hollmann de la Spitatul Kalihi să participe în tratamentul leprei, foarte răspândită pe atunci în Hawai, Ball a creat un extras injectabil din uleiul unei plante provenite din India, care s-a dovedit a fi un remediu extrem de eficient. A murit la scurtă vreme după aceasta, la Seattle, se pare că în urma unui accident petrecut în timp ce făcea instructaj pentru folosirea măștilor de gaze în pregătirea pentru participarea în Primul Război Mondial. Arthur Dean, chimist și președintele Universității din Hawai, a continuat cercetările lui Alice Ball, dar și-a și asumat paternitatea invenției, fără că măcar să menționeze contribuția acesteia. Metoda a fost chiar cunoscută multe vreme sub numele de ‘metoda Dean’ și doar intervenția doctorului Harry Hollmann a făcut ca, parțial, nedreptatea istorică să fie reparată. Efectul Matilda a acționat însă și în acest caz.