CHANGE.WORLD: Cursul Amazonului

Să discutăm astăzi despre Amazon. Nu despre fluviu și nici despre jungla pe care o străbate, ci despre compania Amazon.com, Inc. Unul dintre cele mai fascinante filme pe care le-am văzut în ultima vreme se numește ‘Bardo: False Chronicle of a Handful of Truths’ și este regizat de Alejandro González Iñárritu (născut în 1963), unul dintre cei mai importanți cineaști dintre cei pe care Mexic i-a exportat cinematografiei americane în ultimele decenii. Printre detaliile cu tentă fantastică din acest film, mi-a atras atenția achiziționarea imaginată a statului mexican Baja California de către firma Amazon. O extrapolare cu o doză consistentă de satiră, desigur, dar semnificativă pentru imaginea de colos a firmei pe care un documentar al postului american de televiziune publică PBS o numea ‘una dintre cele mai influente forțe culturale și economice din lume’.

(sursa imaginii – autorul)

‘Amazon’ nu a fost numele ales inițial pentru firma fondată de Jeff Bezos (născut în 1964) în garajul său din Bellevue, lângă Seattle, pe 5 iulie 1994. Venit de la New York, Bezos a încorporat compania cu numele „Cadabra, Inc”. Potrivit cărții best-seller pe care a dedicat-o firmei Amazon ziaristul american Brad Stone de la Bloomberg News, „The Everything Store: Jeff Bezos and the Age of Amazon”’, „Cadabra” era inspirat din „abracadabra”, pentru a sugera că utilizarea magazinului electronic ar funcționa ca prin magie. Atunci când unul dintre avocați a auzit și transcris numele firmei drept ‘cadaver’ (cadavru), Bezos a decis să caute un nume nou. A dorit ca acest nume să înceapă cu litera ‘A’, urmând o tendință a celor care aleg nume de firme și doresc ca acestea să figureze la începutul listelor de companii la bursă (dacă veți examina aceste liste, veți vedea că numărul de firme al căror nume încep cu ‘A’ este mult peste proporția cuvintelor care încep cu prima literă a alfabetului). După ce au fost examinate mai multe propuneri, Bezos, cu flerul său pentru ‘branding’, a decis numele pe care îl cunoaștem cu toții – Amazon.com. După cum spune povestea, el a căutat în dicționar și i-a plăcut „amazon” pentru că suna „exotic și diferit”. Amazon nu este doar numele unei imense păduri tropicale, ci și al celui mai mare fluviu din lume. Bezos a declarat că plănuiește să facă din Amazon.com cea mai mare librărie din lume. A reușit asta în câțiva ani și apoi a reușit mult mai mult.

(sursa imaginii: https://apparelresources.com/business-news/retail/amazon-inc-second-us-company-touch-us-1-trillion-mark/)

Amazon.com, Inc. este o companie multinațională de tehnologie profilată pe comerț electronic, comunicații și calcul în ‘nori’ (cloud computing), publicitate online, streaming digital și inteligență artificială. Companie publică din 1997, este unul din cei cinci giganți americani în tehnologia informației, alături de Alphabet (Google), Apple, Meta (Facebook) și Microsoft. Este a cincea firmă din lume ca valoare de piață, a treia ca venituri și al doilea mare furnizor de locuri de muncă în Statele Unite, cel mai mare comerciant online din lume, cel mai mare furnizor de servicii de cloud computing prin Amazon Web Services (AWS) și de servicii de streaming live prin Twitch și prima companie de Internet după venituri și valoare de piață. Se poate spune că Amazon a revoluționat piața comerțului electronic, generalizând ‘comerțul prin click’ și devenind firma dominantă. De la comerțul cu cărți prin care a început totul, Amazon vinde astăzi aproape orice se poate vinde, de la produse alimentare de bază până la servicii informatice în nor. Astăzi Amazon are mai multe filiale, printre care AWS (cloud computing), Zoox (vehicule autonome), Kuiper Systems (Internet prin satelit), IMDb (baza de date pentru industria cinematografică) și Whole Foods Market (una dintre principalele rețele de supermarket alimentar). Amazon și-a câștigat reputația de perturbator al industriilor bine stabilite prin inovație tehnologică și reinvestire agresivă a profiturilor în cheltuieli de capital și dezvoltare de noi tehnologii. De asemenea, Amazon distribuie o varietate de conținut descărcabil și în streaming, prin intermediul unităților sale Amazon Prime Video, Amazon Music, Twitch și Audible, publică cărți prin intermediul diviziei sale editoriale Amazon Publishing, conținut de film și televiziune prin Amazon Studios și, din martie 2022, este proprietarul studiourilor de film și televiziune Metro-Goldwyn-Mayer (MGM). De asemenea, produce electronică de larg consum, cele mai cunoscute produse fiind cititoarele de cărți electronice Kindle. Trebuie menționat și faptul că Amazon și subsidiarii săi au atras critici din mai multe surse, în care aspectele etice și legale ale anumitor practici și politici de afaceri au fost puse sub semnul întrebării. Amazon s-a confruntat cu acuzații de comportament anticoncurențial sau monopolist, precum și cu critici privind tratamentul față de lucrători și consumatori. Tentative de organizare în sindicate a salariaților lui Amazon în diferite părți ale lumii, dar și în unele locații americane sunt în curs și ar putea avea implicații semnificative.

(sursa imaginii: https://www.theguardian.com/technology/2022/jan/30/how-mighty-will-amazon-be-after-the-pandemic)

Datorită profilului său, Amazon a fost una dintre firmele care au beneficiat în mod semnificativ în perioada pandemiei. Perioadele de lockdown au închis în case o mare parte a populației, multe dintre magazinele (fizice) de produse s-au închis, și comenzile și livrările la domiciliu au devenit pentru perioade îndelungate modul preferat sau impus de achiziționare pentru o mare parte din populație, inclusiv dintre cei care nu erau până atunci adepți ai comerțului electronic. Aproape peste tot unde era posibil, salariații au lucrat în mod ‘remote office’, iar pentru toți cei rămași acasă modul principal de divertisment au devenit aplicațiile streaming. Toate acestea au dus la un salt semnificativ al nivelului de trafic internetic și al serviciilor în nor, ceea ce a crescut cererea pentru aplicațiile furnizate de AWS. Amazon era pregătită pentru această creștere subită a cererii de produse și servicii și a răspuns exemplar. Rețeaua de livrare la domiciliu și-a dublat capacitatea în primul an al pandemiei. La nivel global au fost adăugate spații semnificative de depozitare și a crescut flota de vehicule. În doi ani (2019 – 2021) numărul de salariați s-a dublat ajungând la 1,6 milioane în întreaga lume. Amazon a investit în extindere 100 de miliarde de dolari în 2020 și 2021, și încă 60 de miliarde de dolari în 2022. Optimism exagerat? Posibil, dar liderii companiei au mizat pe faptul că odată obișnuiți cu comerțul electronic sau cu lucrul de acasă, o parte dintre clienți vor continua să le practice și după ce pandemia s-ar fi domolit. A intervenit însă în 2022 încă un factor care era mai puțin previzibil. Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat o criză energetică, creșterea preturilor combustibililor și posibilitatea unei recesiuni globale care au afectat imediat compania. Doar creșterea preturilor la combustibili duc la o creștere a costurilor de operare în transportul produselor livrate de Amazon în valoare de de 2 miliarde de dolari trimestrial. Prețul energiei consumate de firmele de date care stau la baza operațiilor serviciilor în nor au afectat rentabilitatea celei mai profitabile divizii – AWS. În paralel, se simt din ce în ce mai tare presiunile competitive în diferite domenii. Microsoft Azure devine din ce în ce mai mult un concurent semnificativ al lui AWS pe piața serviciilor în nor. Marile rețele de comerț de consum americane cum sunt Wallmart și Target s-au restructurat și și-au creat și extins servicii de comerț electronic și livrare la domiciliu eficiente și competitive în privința prețurilor. Profitul operațional al firmei în 2022 a fost doar de 2%, cel mai scăzut din 2017 încoace. Cum răspunde Amazon acestor provocări?

(sursa imaginii: https://www.npr.org/2022/03/03/1084110850/amazon-shuttering-its-physical-bookstores-and-4-star-shops)

O schimbare semnificativă a avut loc la cârma companiei în iulie 2021. Jeff Bezos a cedat funcția de director executiv (Chief Executive Office – CEO) lui Andy Jassy (născut în 1968, absolvent al Colegiului și Școlii de Business de la Harvard), cel care condusese intre 2003 și 2021 divizia AWS. Bezos a decis, probabil, că a venit vremea să-și concentreze eforturile în prestigioasa activitate de explorare a spațiului cosmic, prin intermediul firmei subsidiare Blue Origin, care are ambiția să concureze cu SpaceX a lui Elon Musk. Odată cu el au mai părăsit firma câțiva lideri de departamente care lucraseră aproape de Bezos, precum Dave Clark, care fusese șef al vânzărilor, și Charlie Bell, unul dintre experții în cloud computing, angajat acum de Microsoft. Jassy pare decis să continue politica de expansiune a companiei, dar în același timp acordă o mai mare atenție controlului costurilor de operare. Una dintre primele măsuri spectaculoase a fost închiderea tuturor spațiilor de vânzare fizică (‘magazine din cărămidă’ cum le numesc americanii). Acestea includ librăriile care fuseseră deschise în câteva centre comerciale din Statele Unite și super-marketurile alimentare ale lui Amazon. Tehnologia magazinelor complet automatizate (fără casă de plată) va fi transferată magazinelor Whole Foods subsidiare. În ianuarie 2023, Amazon a anunțat reduceri de personal, concediind peste 18 000 de lucrători, tot în încercarea de a reduce costurile. Câteva proiecte care nu avansau în ritmurile așteptate au fost închise – robotul de casă Astro și aparatul și aplicația de conferențiere video Amazon Glow. În schimb, continuă și se extind serviciile în care sunt folosite tehnologii de Inteligență Artificială (AI), integrate împreună cu serviciile în nor AWS în mai toate departamentele și produsele companiei. Unul dintre domeniile în care se așteaptă un impact crescând al lui Amazon în viitorul apropiat este cel al serviciilor medicale. În 2022, Amazon a achiziționat firma One Medical care furnizează deja astfel de servicii și a lansat Amazon Clinic – o aplicație care oferă consultații virtuale pentru mai mult de 20 de tipuri de boli și afecțiuni. Un serviciu de livrare de medicamente pentru clienții de nivel Prime a fost anunțat pe 24 ianuarie.

(sursa imaginii: https://www.seasiainfotech.com/blog/how-amazon-uses-artificial-intelligence/)

Perspectivele firmei Amazon par promițătoare, în pofida provocărilor din partea concurenților și a problemelor economice globale. Andy Jassy, noul lider, nu este poate o personalitate la fel de spectaculoasă precum Jeff Bezos, dar pare a fi unul dintre acei lideri eficienți, crescuți de întemeietorii companiilor și care au lucrat multă vreme alături de ei, învățând tainele meseriei și ale conducerii. Poate că obiectivele sale nu vor fi așa de grandioase (și nu vor include achiziționarea unei părți din Mexic), dar în schimb vor fi mai realiste și adaptate condițiilor economiei și nevoilor utilizatorilor din al treilea deceniu al secolului XXI. Inventivitatea și aplicarea eficientă a noilor tehnologii pare a fi o componentă decisivă a strategiei sale. Vom urmări și vom relata.

(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

This entry was posted in change.world and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *