Am adăugat în ultima lună încă un articol în dicționarul nostru de acronime: COP. Semnificația este Conference Of Parties (conferința părților interesate), fiind vorba despre unul dintre mecanismele de control periodic ale organizației United Nations Framework Convention on Climate Change (UNFCCC – Convenția Cadru a Națiunilor Unite despre Schimbările Climatice). COP 26 a fost cea de-a 26-a întâlnire a acestui for și a avut loc la Glasgow, în Scoția, între 31 octombrie și 13 noiembrie 2021, avându-i printre alții pe președintele Biden și pe printul Charles printre participanți. Încă din timpul desfășurării conferinței, și mai ales în zilele și săptămânile care au trecut de atunci, participanții, observatorii, jurnaliștii și militanții pentru diferite cauze ecologiste și mai puțin ecologiste se întreabă și dezbat dacă aceasta conferință a fost un succes moderat sau un eșec răsunător. Să încercăm să ne lămurim împreună.
Prima reuniune la nivel înalt pe scară globală care a avut ca subiect principal schimbările climatice și rolul economiei și al societății în influențarea acestora a avut loc în 1992, la Rio de Janeiro. Tratatul semnat de 154 de state a stabilit un cadru internațional pentru soluționarea problemelor de mediu prin combaterea „interferenței umane periculoase cu sistemul climatic”, în parte prin stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. El a fost urmat două acorduri cu măsuri mai concrete – Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997, și Acordurile de la Paris, din 2015, intrate în vigoare în 2016. Tratatul stabilea responsabilități diferite pentru trei categorii de state semnatare. Aceste categorii sunt țările dezvoltate, țările dezvoltate cu responsabilități financiare speciale și țările în curs de dezvoltare. Toate țările sunt chemate să adopte politici naționale și să ia măsuri corespunzătoare privind atenuarea schimbărilor climatice, prin limitarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, precum și să raporteze cu privire la măsurile adoptate cu scopul de a reveni individual sau în comun la nivelurile lor de emisii din 1990. Scopul era sintetizat în Acordurile de la Paris – limitarea încălzirii globale până la sfârșitul secolului la 1,5 grade Celsius creștere a temperaturii medii pe planeta noastră față de temperaturile dinaintea erei industriale. Problema este însă că acțiunile de până acum ale țărilor semnatare și nesemnatare nu sunt nici pe departe suficiente. Media temperaturii globale în anul 2020 indică deja o creștere au 1,1 – 1,3 grade Celsius fata de epoca pre-industrială. În fiecare deceniu, temperatura creste între 0,1 și 0,3 grade Celsius. Chiar dacă angajamentele practice asumate la Paris ar fi integral puse în aplicare, creșterea de temperatură estimată la nivelul anului 2100 ar fi de 2,7 grade Celsius (cel mai probabil) și 2,4 grade Celsius în cel mai bun caz. Cu câteva săptămâni în urmă, am descris consecințele catastrofale ale unei creșteri de peste 2 grade Celsius, care ar putea pune sub semnul întrebării supraviețuirea omenirii pe Terra.
Este vorba fără îndoială despre o situație de urgență, și participarea a fost pe măsură. În primele zile ale conferinței au participat lideri politici din câteva zeci de țări, lista incluzând Argentina, Australia, Canada, Columbia, Republica Democrată Congo, reprezentanți ai UE din cele 27 de state membre, Franța, Ghana, India, Israel, Italia, Nigeria, Scoția, Coreea de Sud, Suedia, Elveția și SUA. Au fost în total în jur de 40 de mii de participanți, de la magnații din fruntea corporațiilor globale la militanți ecologiști. Cât combustibil poluant a fost consumat pentru a-i transporta pe delegați la Glasgow și înapoi acasă? Ziariștii au numărat 118 zboruri speciale în avioane particulare, considerate a fi cel mai poluant mijloc de transport. Presa locală și de aici comunitatea informatică globală au publicat fotografii cu peisajul dezolant al râului Clyde care traversează orașul, plin de deșeuri de plastic în zilele conferinței. Lucrările conferinței erau încă în plina desfășurare când cunoscuta activistă Greta Thunberg declara într-un miting la Glasgow că summitul COP26 privind clima a fost un „eșec”. Ea îl califica drept un „festival de propagandă verde a nordului global”, spunând că sunt necesare reduceri „imediate și drastice” ale emisiilor. În ce măsură are dreptate?
Să începem cu veștile bune. Nimeni dintre participanți nu a negat gravitatea problemelor cu care se confruntă planeta și nevoia urgentă de a acționă. Statele Unite s-au întors printre participanții activi și liderii activităților globale. Țările dezvoltate și-au luat angajamentul să ofere 100 de miliarde de dolari pe an în asistență legată de climă țărilor în curs de dezvoltare până în 2020. Au fost discutate și propuse o serie de procese care păstrează șansa de a atinge scopurile propuse de acordurile de la Paris, cu condiția ca guvernele țărilor participante să găsească resursele și sprijinul intern pentru măsuri drastice. A fost lansat un apel neașteptat, și în cele din urmă unanim, pentru o reducere mai rapidă (deși nu o eliminare) a utilizării poluante a cărbunelui și pentru eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili. Au fost create ‘coaliții’ ale statelor care se angajează să ia masuri concrete pentru eliminarea energiei bazate pe cărbuni, reducerea emisiilor de metan, servicii financiare ‘verzi’, protejarea pădurilor și altele. Guvernele s-au angajat să includă în planurile și bugetele naționale proiecte de reducere a emisiilor pentru deceniul următor și să le prezinte conferinței COP (COP 27) care va avea loc anul viitor la Sharm el-Sheikh, în Egipt. Fiecare țară participantă va defini contribuția națională la scăderea cantității de gaze care produc efectele de seră. Până în 2030 ar fi nevoie de o reducere intre 23 și 27 de tone a cantității de gaze poluante care vor fi eliberate în atmosferă. În cursul anului care a trecut multe țări au promis că vor deveni ‘neutre’ din punctul de vedere al emisiilor gazelor de seră până în 2050. China s-a angajat să atingă acest prag în 2060 (în prezent 60% din energia să electrică este produsa în termocentrale pe bază de cărbune), iar India, în 2070. Un alt angajament al Chinei este cel de a întocmi un plan de reducere al emisiilor de gaz metan.
Din ce în ce mai mulți experți sunt de acord că metoda taxării consumului de carbon nu este eficientă. Oricât de mult ar fi ridicate impozitele, atunci când nu există o alternativă rezonabilă economic, factorii politici și comerciali se vor uni în a continua producția de energie și a evita stagnarea sau crizele economice și mai grave. Se impune accelerarea introducerii de metode energetice alternative și a proceselor active de reducere a carbonului din atmosferă prin captare și îngropare. Trebuie acordată mai multă atenție altor gaze poluante, cum ar fi metanul și bioxidul de sulf. Se cere o evaluare atentă și holistică a impactului introducerii unor tehnologii ‘verzi’ care s-ar putea să nu fie chiar așa de eficiente ecologic cum se apreciază. Unul dintre exemplele evidente sunt autovehiculele electrice. Tehnologiile de producție ale bateriilor trebuie optimizate ecologic, ținând cont de generarea de energie pentru încărcare și de impactul asupra mediului ambiant al bateriilor consumate. De altfel, deși foarte vizibilă în marile orașe, poluarea cauzată de vehiculele acționate cu motoare cu ardere internă reprezintă doar o contribuție de 4% din poluarea globală totală. Deciziile legate de energie vor determina nu numai profilul economic viitor al statelor și regiunilor lumii, dar și felul în care va fi influențată clima planetei. Energia atomică se află într-o fază de re-evaluare după ce noile generații de reactoare au îmbunătățit sistemele de siguranță, capabile acum de a evita catastrofe cum au fost cele de la Cernobîl și Fukushima. Faptul că Franța și Germania adoptă strategii complet diferite este elocvent. Franța produce peste 70% din energia sa în reactoare atomice, în timp ce Germania plănuiește să închidă ultimele centrale nucleare în 2022.
Deci succes sau eșec? Comparat cu întâlnirile precedente se poate spune că la Glasgow s-a realizat mai mult și s-a discutat mai concret decât în anii de până în 2019 (în 2020 conferința nu a avut loc din cauza pandemiei COVID-19). Participarea a fost la nivel înalt, ceea ce se întâmplă odată la câțiva ani, deși unii dintre liderii țărilor semnificative nu au făcut deplasarea, adresând participanților mesaje de la distanță (președintele Xi al Chinei și președintele Putin al Rusiei, între alții). Se așteptă cineva ca la această conferință să fie luate toate deciziile drastice, radicale și imediate necesare redresării tendințelor alarmante de schimbări climatice? Probabil că nu, și chiar și acest scepticism spune multe. Există însă semne și procese încurajatoare. Unul dintre ele este acordul bilateral dintre SUA și China, care include angajamentul chinez de reducere a emisiilor de gaz metan, menționat mai sus. Pe lângă aspectul său concret, este pentru prima data după câțiva ani în care relațiile dintre cele două prime economii ale lumii (care sunt și cele două mai poluante țări ale planetei) au fost dominate de conflicte, că cele doua guverne se aliază și semnează un acord în care se angajează să colaboreze pentru a rezolva problemele create de schimbarea climei. Acordurile privind apărarea pădurilor și reducerea consumului global de metan au fost semnate de peste 100 de țări fiecare. Nu împărtășesc pesimismul Gretei Thunberg și nici modul nihilist, fără a propune alternative, în care este exprimat. Ceea ce s-a realizat la COP 26 este mai mult și altceva decât doar ‘bla … bla … bla’ – face parte dintr-un proces ale cărui rezultate le vom trăi cu toții împreună în viitorii ani și decenii. Dacă va fi vorba despre succes sau despre eșec, vom simți cu toții, și contribuțiile semnificative le așteptăm nu de la politicieni și nici de la militanți, ci de la oamenii de știință, inginerii, tehnologii, experții și toți cei care participă activ și efectiv la schimbările care profilează viitorul.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)