Astăzi, rubrica CHANGE.WORLD are ca temă povestea companiei care a produs primul telefon inteligent, a deschis drumul și a creat piața pentru telefoanele mobile cu funcționalitate multiplă. Fără BlackBerry nu ar fi existat iPhone. Ironia istoriei face însă ca produsul concurent apărut cu un deceniu mai târziu să-și elimine predecesorul, care la apariția iPhone-ului și în anii imediat următori domina piața, cu un număr de abonați în întreaga lume variind (după sursele în care putem sau nu să ne încredem) între 37% și 45% din numărul total al abonaților. Astăzi BlackBerry nu mai există pe piață, în timp ce Apple controlează 17,7% din vânzări (locul 2 în lume după Samsung). La școlile de business, povestea lui Apple este explicată și disecată ca o poveste de succes a erei hi-tech, în timp că BlackBerry aparține infamei categorii a eșecurilor care sunt subiecte de ‘analize postmortem’, nume de altfel dintre cele mai potrivite în ceea ce o privește. Și acum, avem ca subiect de discuție și filmul ‘BlackBerry’, lansat în luna februarie a acestui an la Festivalul International de la Berlin.
(sursa imaginii: https://crackberry.com/history-research-motion)
Fișa tehnică a filmului indică faptul că povestea relatată nu numai că se inspiră din evenimente reale cu eroi care – majoritatea dintre ei – se mai află printre noi, ci și că a fost folosită ca bază de plecare cartea ziariștilor canadieni de business Jacquie McNish și Sean Silcoff, ‘Losing the Signal: The Untold Story Behind the Extraordinary Rise and Spectacular Fall of BlackBerry’. Rețeaua de televiziune canadiană CBC a realizat un miniserial care împarte materialul vizual în trei episoade, adăugând și unele scene și personaje care fuseseră abandonate în varianta completă a filmului. Dacă dorim neapărat o încadrare de gen cinematografic, atunci ‘BlackBerry’ aparține unei categorii selecte și nu foarte dens populate de filme care transformă în imagini cinematografice perioada de excepțională inventivitate din hi-tech, care a început pe la mijlocul anilor ’80 și s-a extins vreme de două decenii. Este perioada în care eroii principali sunt firme reale ca Facebook (‘The Social Network’ – David Fincher, 2010) sau imaginare ca în ‘The Circle’ (James Ponsoldt, 2017) iar super-eroii sunt Steve Jobs, Bill Gates sau personaje derivate din figurile lor reale. Încadrarea de gen poate fi puțin extinsă atunci când este vorba despre o viziune critică asupra capitalismului de competiție care a creat lumea hi-tech (cu Internetul, rețelele sociale, iar acum și cu Inteligența Artificială), nereușind însă să evite riscurile și exacerbând spre extreme trăsături omenești puse la încercare de o ambianță creativă ultra-competitivă.
(sursa imaginii: www.wired.com/2009/11/blackberry-developers/)
Filmul respectă cu precizie faptele, în sensul că principalele evenimente aduse pe ecran sunt autentice și reflectă istoria reală. Accentul este pus pe perioadele de ascensiune ale firmei, în care a avut loc invenția cea mai semnificativă, cea care a schimbat industria și, în final, lumea în care trăim, și pe perioada căderii. Lipsesc aproape complet din poveste anii de vârf, cei în care BlackBerry domina piața mondială și încerca să-și extindă influența, odată cu creșterea în funcționalitate a produsului principal. De asemenea, filtrul personal introdus de scenariști (care sunt autorii cărții și regizorul Matt Johnson) pune accentul pe una dintre cauzele care au dus la căderea firmei. Din acest punct de vedere, așa cum vom vedea în continuare, povestea este incompletă. În fapt, povestea continuă până în zilele noastre. BlackBerry Limited există și astăzi, fiind specializată în securitate cibernetică și în Internetul Obiectelor (Internet of Things – IoT) și chiar în ultimele săptămâni a avut loc o schimbare semnificativă la cârma firmei, John S. Chen, liderul companiei din ultimii opt ani, părăsind-o la începutul lunii noiembrie.
(sursa imaginii: https://www.wired.com/2009/11/blackberry-developers/)
Să ne întoarcem însă în timp. Numele original al firmei era ‘Research In Motion’ cu acronimul RIM. Fusese întemeiată în martie 1984 de Mike Lazaridis și Douglas Fregin. Viziunea lor – revoluționară și corectă – încorpora transmisia informației pe medii multiple, folosind rețele de date comutatoare de pachete (packet switching), Internetul fiind una dintre ele, dar nu singura. Lazaridis venise în Canada la vârsta de cinci ani, fiu al unor imigranți de naționalitate greacă din Turcia. Atunci când a fost fondata RIM, Lazaridis a părăsit studiile la Universitatea din Waterloo (din Canada) cu două luni înainte de absolvire, devenind încă unul dintre faimoșii inventatori și antreprenori care nu se puteau lăuda cu o diplomă pe care să o afișeze pe pereții biroului sau. Fregin era geniul electronic care transforma în realitate ziua tot ceea ce Lazaridis visa nopțile. În 1988, RIM a devenit primul furnizor de tehnologie de date wireless din America de Nord și prima companie din afara Scandinaviei care a dezvoltat produse de conectivitate pentru rețelele de comunicații de date wireless cu comutare de pachete Mobitex. În colaborare cu Intel, în 1996, RIM a introdus Interactive Pager, primul pager de mesagerie bidirecțională, și modemul radio RIM 900 OEM. Combinația miniaturizată a acestora și adăugarea serviciului de voce (câțiva ani mai târziu, și video) pe transport de date a reprezentat punctul de plecare al produsului care avea să revoluționeze comunicațiile – primul telefon inteligent. Se poate spune că RIM și variantele succesive de BlackBerry au creat o nouă piață pe care au dominat-o de-a lungul primului deceniu al mileniului 3. Chiar atunci când Steve Jobs și Apple au lansat pe piață iPhone, în 2007, (declarându-l, printre altele, un ‘BlackBerry killer), vânzările de BlackBerry nu au fost afectate, ci dimpotrivă. Evoluția ulterioară și deznodământul începuseră însă să se întrevadă. În timp ce BlackBerry se baza pe o piață mai restrânsă și potențial mai rentabilă – cea a comunicațiilor business –, Apple lărgea baza consumatorilor la nivelul individual și atrăgea prin design și funcționalitate categoriile largi de consumatori tineri. Pentru o vreme, BlackBerry s-a încăpățânat să promoveze o tastatură dedicată ‘hard’, în timp ce iPhone al lui Apple o aducea pe ecran, prin intermediul unui touch-screen, tastatura ‘soft’ activată doar la nevoie. Atunci când piața lui BlackBerry s-a dovedit a nu fi ‘captivă’, concurența s-a mutat în domeniul prețurilor și costurilor de producție. În fapt, RIM era obligată să-și urmeze concurentul, mutând fabricarea în China, care avea atunci încă tehnologii de producție instabile și problematice din punct de vedere calitativ. În final, au contat și relațiile cu furnizorii de servicii de transport, și aici din nou Apple, nume dominant în piața de larg consum a avut un avantaj. După 2012, Apple a depășit definitiv RIM în vânzări, și produsul firmei canadiene a implodat.
(sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt21867434/mediaviewer/rm3811520001/)
Filmul (sau cel puțin varianta pentru ecranele mari, pe care am vizionat-o) simplifică povestea și nu intră în toate detaliile. Distribuția este dominată de trei personaje, liderii firmei în perioada descrisă în scenariu: Jay Baruchel face un rol excelent întruchipându-l pe Mike Lazaridis – el este geniul tehnic care înțelege bine combinația dintre tehnologie și condițiile pieței, chiar dacă uneori este absorbit în mirajul tehnologiei, trăsătură specifică multora dintre inginerii hi-tech. Regizorul Matt Johnson se distribuie pe el însuși în rolul lui Doug Fredin, personajul cu nuanțele comice cele mai vizibile. Rolul-cheie este însă cel al lui Jim Balsillie, co-directorul companiei, interpretat excelent de Glen Howerton. Este tipul de om de afaceri cu fler în a sesiza nevoile pieței și a anticipa mișcările partenerilor, furnizorilor și investitorilor, periculos de carismatic și destul de lipsit de scrupule pentru a concepe strategii și tactici la marginea legii. Acestea sunt, în viziunea scenariștilor filmului, principalele cauze care au dus la căderea firmei. Morala pare a fi că inginerii nu pot lansa produse sau tehnologii fără a coopera cu departamentele care se ocupă de marketing și finanțe, importante în lumea capitalistă cel puțin în aceeași măsură ca acelea care se ocupă de inginerie. O firmă total condusă pe criterii economice însă nu are nici ea șanse de succes și de supraviețuire, fiind lipsită de motivația inventivității și de inteligența care pot face diferența.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt21867434/mediaviewer/rm4276760321/)
Este greu să nu fii de acord cu morala pe care încearcă realizatorii filmului să o transmită spectatorilor. Am recunoscut în multe momente situații și procese pe care le-am trăit și eu în acei ani de frumoasă inventivitate și de progrese semnificative, care au schimbat viața planetei. Ambiția și pasiunea inginerilor combinate cu o doză sănătoasă de joacă și de umor îmi erau familiare. Conflictele cu departamentele de marketing și senzația (reciprocă, de altfel) că ‘ei nu înțeleg nimic’ nu îmi sunt nici mie străine. Există totuși un moment de răscruce în film care mi se pare a fi esențial. Prin 2003, într-o perioadă când firma se afla încă în plina ascensiune, un nou director de operații se opune și lichidează brutal sesiunile de filme vizionate în comun de toți salariații firmei. Pare un detaliu puțin semnificativ, însă foarte expresiv al conflictului cultural dintre lumea inventatorilor (în tradiție aproape ‘hippy’) și regulile rigide ale industriei americane. Atunci când o companie își pierde profilul individual, inclusiv liantul ludic care îi face pe salariați să lucreze împreună în echipă, în condiții puțin obișnuite, ea riscă să se transforme într-o altă sucursală a imperiilor vechilor economii. Acestea însă nu sunt capabile să învingă pe piață.
Eșecul lui RIM și BlackBerry din anii de după 2007 și căderea inevitabilă a produsului își au, poate, originea în seara de filme anulată, din 2003.