Spre sfârșitul anului, când se vor face bilanțurile și se vor întocmi topurile, vor apărea și listele cuvintelor celor mai populare și ale celor inventate în 2023. În aceste liste va figura, sunt gata să pariez pe un pahar din băutura preferată (a mea este whisky single malt), și ‘Barbenheimer’. Născut din concatenarea titlurilor celor două filme de succes care au avut premiera americană în aceeași zi – 21 iulie –, ‘Barbenheimer’ reprezintă un fenomen cinematografic, cultural, social. ‘Barbie’ este o fantezie comică, regizată de Greta Gerwig, având-o ca eroină pe păpușa Barbie, în timp ce ‘Oppenheimer’ este o biografie cu elemente de thriller politic, regizată de Christopher Nolan, despre fizicianul J. Robert Oppenheimer, directorul științific al Proiectului Manhattan, în cadrul căruia au fost construite primele arme nucleare în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Lansarea simultană a filmelor ar părea un caz clasic de contraprogramare – o strategie de marketing în care un film diferit ca gen și atmosferă este lansat în aceeași zi cu un film major (în acest caz, ‘Barbie’ de la Warner Bros în competiție cu ‘Oppenheimer’ de la Universal). S-a întâmplat însă ceva, poate, neașteptat. Pe măsură ce data lansării lor se apropia, în loc ca Barbenheimer să creeze o rivalitate, au apărut multe sugestii de vizionare ca un film dublu și echipele de distribuire ale ambelor filme au răspuns, încurajând publicul să vizioneze filmele în aceeași zi. Campaniei i s-au alăturat celebrități precum actorul Tom Cruise. Nu am putut rezista și am făcut și eu același lucru – am văzut ambele filme, deși nu chiar în aceeași zi. Impresii și comentarii în cele ce urmează.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt1517268/mediaviewer/rm431105281)
‘Barbie’ este scris de Greta Gerwig împreună cu partenerul ei, Noah Baumbach. Produs în cadrul francizei Mattel, este primul film cu actori care o are ca eroină pe Barbie, după numeroase filme animate computerizate, distribuite pe video și televiziune streaming. Barbie trăiește într-o lume ideală numită Barbieland. De fapt, ar trebui să folosesc pluralul, dar nu prea știu cum, căci este vorba nu doar despre păpușa blondă pe care o cunoaștem cu toții, ci despre toate întruchipările pe care aceasta le-a primit de-a lungul deceniilor – blonde și brunete, cu piele albă, galbenă, neagră sau de alte culori, mai slabe sau mai corpolente. Multiplele Barbie au profesiile cele mai diverse, de la medic la scriitoare laureată de Nobel, de la astronaută la președintă a Statelor Unite. În definitiv, universul Barbie a fost imaginat pentru a da curaj și încredere de sine fetițelor și a le insufla ideea că totul este posibil. Mai există și băieți, pe ei îi cheamă în general Ken, dar rostul lor este de a fi parteneri (asexuați) ai diferitelor Barbie, când acestea binevoiesc să le dea atenție. Introducerea filmului este excelentă, cu un citat din ‘Odiseea Spațială’ a lui Kubrick și cu text din off citit de Helen Mirren. Când Barbie cea blondă și stereotipă începe să aibă necazuri, sursa acestora este în lumea reală. Barbie va pleca să înfrunte realitatea și conflictul dintre universuri este inevitabil. Lumea reală nu seamănă cu cea ideală și amestecul dintre ele va cauza o revoluție în Barbieland care nu va fi neapărat în direcția cea bună. Trezirea la realitate sau, dacă vreți, umanizarea lui Barbie va avea un preț. ‘Barbie’-filmul funcționează bine în cea mai mare parte a timpului, mai ales când accentul este pus pe latura comică și muzicală. Mesajele sunt bine punctate și trec destul de bine ecranul – feminismul autentic și cel fals și felul în care produsele Barbie reflectă concepția societății despre locul, rolul și înfățișarea femeilor, misoginia mai mult sau mai puțin camuflată a societății contemporane, corporațiile cu mesajele lor aparent aliniate social, care ascund lăcomia capitalistă. Toate acestea sunt bine dozate și combinate cu ceea ce se întâmplă pe ecran până spre partea finală a filmului, când fie că scenariștii s-au luat puțin prea în serios, fie că nu au avut destulă inspirație și, în loc să continue să infuzeze mesajele dizolvate în divertisment, au recurs la retorică și au creat un final care mi s-a părut forțat și didactic. ‘Barbie’ merită să fie văzut pentru partea de ‘fun’, pentru culori, muzică și umor. Când ne jucăm cu păpușile, este bine să nu fim excesiv de serioși.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt15398776/mediaviewer/rm2670601217/)
În ‘Oppenheimer’ al lui Christopher Nolan avem deja unul dintre candidații serioși la colectarea de Premii Oscar în ediția 2024. Este genul de filme care plac publicului american și criticilor totodată, povestea unei mari aventuri americane și biografia unei personalități care a făcut istorie. Docu-drama biografică aduce pe ecran povestea vieții savantului care a condus Proiectul Manhattan și stârnește întrebări actuale atunci, dar și astăzi despre responsabilitățile oamenilor de știință și despre riscurile cercetărilor și realizărilor tehnologice puse în slujba armatelor și a guvernelor. În distribuție apare o galerie impresionantă de vedete ale Hollywoodului, iar efectele speciale cu care este presărat filmul îi conferă o dimensiune suplimentară de atractivitate (plus amprenta Nolan). Există și destule aspecte de dramă politică, dar până la urmă calitățile principale ale acestui film, cele care vor rămâne după ce trece entuziasmul inițial, sunt legate de portretele extrem de veridice și bine documentate ale personalităților care au contribuit la succesul Proiectului Manhattan. Acțiunea din ‘Oppenheimer’ este structurată în trei planuri temporale care se derulează în paralel cu o viteză amețitoare. Planul biografic începe în anii 20, anii de studiu ai lui Oppenheimer în Europa, și se termină în lunile de după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și bombardamentele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. Ancheta înscenată din 1954, desfășurată într-un comitet secret, care a avut scopul de a-i refuza savantului (devenit incomod în urma opiniilor sale politice pacifiste) prelungirea nivelului de securitate care să-i permită accesul și colaborarea la programele nucleare americane, constituie al doilea nivel. În fine, audierile publice din 1958, la confirmarea în Senat a politicianului Lewis Strauss – inițial susținător, mai târziu inamic personal al lui Oppenheimer și principalul responsabil al căderii sale – reprezintă al treilea plan. Al doilea și al treilea nivel furnizează flash-back-urile care îl reconstituie pe primul. Pe tot parcursul dezvoltării biografiei sunt intercalate imagini scurte și spectaculoase care proiectează vizual gândurile lui Oppenheimer: misterele legate de structura universului la scară sub-atomică și la scară cosmică în prima parte a filmului și coșmarurile distrugerilor din perioada zorilor epocii atomice. Rezultatul este un film de trei ore în care secvențele se succed de multe ori cu rapiditatea montajului din clipurile video, în timp ce în alte cazuri, scene lungi și cu tentă de documentar înregistrează dezbaterile interminabile din comisiile secrete sau din cele publice. Colorul și alb-negru alternează pentru a da senzația de autenticitate. ‘Oppenheimer’ pare o enciclopedie de stiluri de montaj, toate însă adaptate scopului. Spectaculos, impresionant chiar în unele momente, dar nu ușor de urmărit.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt15398776/mediaviewer/rm2510641665)
Îi înțelegem mai bine pe Robert Oppenheimer, pe cei din jurul său și epoca în care au trăit după vizionarea acestui film? Probabil că da, din anumite puncte de vedere, dar nu complet totuși. Cartea care a inspirat filmul, ‘American Prometheus’, scrisa de Kai Bird și Martin J. Sherwin, de altfel una dintre multele biografii și cărți de știință scrise despre savant, are peste 700 de pagini. Unele aspecte legate de înrolarea savantului în program, viața personală și colaborarea cu colegii săi de generație sunt bine redate, altele sunt tratate superficial sau ignorate complet, cum ar fi cele legate de identitatea evreiască a lui Oppenheimer sau de deciziile sale de a abandona cercetarea științifică fundamentală pentru aspectele practice ale programului militar (din acest motiv Oppenheimer nu a primit niciun Premiu Nobel). Oppenheimer este un caz celebru de conștiință, un savant care, după ce a contribuit la deschiderea cutiei Pandorei nucleare, a înțeles mai devreme decât alții consecințele și pericolele unei lumi care trăiește de atunci sub amenințarea ‘echilibrului’ nuclear. Evenimentele ultimilor ani, inclusiv revenirea ‘șantajului atomic’ în contextul invaziei rusești în Ucraina, au demonstrat că nu este vorba doar despre evenimente istorice. Secvența finală reprezintă un avertisment care nu va fi uitat ușor de cei care au văzut filmul.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt1517268/mediaviewer/rm2107922945)
Care a fost rezultatul la casele de bilete? Ambele filme au avut vânzări peste așteptări și și-au depășit în trei zile de proiecții, cheltuielile de producție. ‘Barbie’ și ‘Oppenheimer’ au ocupat primele două locuri în topurile weekendului 21-23 iulie cu încasări totale de 310,8 milioane de dolari, comparativ cu 245 de milioane de dolari (145 de milioane ‘Barbie’, 100 de milioane ‘Oppenheimer’) cheltuieli de producție. Fenomenul Barbenheimer a fost creditat cu creșterea interesului pentru ambele filme, în total 79% din biletele vândute în weekend (52% pentru Bărbie și 27% pentru Oppenheimer) fiind pentru cele două filme. Nu au întârziat să apară nici comparațiile comerciale și cronicile paralele. În săptămânalul ‘The Economist’ s-a observat că „cele două filme încapsulează unele dintre capriciile industriei cinematografice moderne”, ‘Barbie’ fiind un film bazat pe o franciză comercială care a reușit să încaseze de două ori mai mult (în weekendul de lansare) decât ‘Oppenheimer’, un film independent. Articolul subliniază, de asemenea, că, odată cu apariția anxietății nucleare crescute ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei și a evoluțiilor din jurul arsenalelor nucleare din China și Coreea de Nord, publicul este mai puțin dispus să vadă un film de docu-dramă realist precum ‘Oppenheimer’ și mai degrabă preferă o comedie escapistă, cum ar fi ‘Barbie’. Alte articole subliniază similitudinile dintre filme, inclusiv faptul că Nolan și Gerwig sunt amândoi regizori de prim rang, nominalizați la Oscar și că ambii au avut la dispoziție distribuții pline de vedete. Scriind pentru publicația internetică ‘The Escapist’, criticul Darren Mooney a găsit, de asemenea, asemănări între cele două filme, menționând că ambele „se referă la relația care există între imaginație și realitate, precum și despre ceea ce se întâmplă atunci când ideile încep să se manifeste în lumea corporală. În ambele cazuri, rezultatele sunt fundamental terifiante, deși filmele ajung la concluzii categoric diferite.” Sonia Rao de la ‘The Washington Post’ observa că cele două filme împărtășesc o noțiune comună – „coruptibilitatea bărbaților” –, în timp ce Tyler Austin Harper de la același ziar scria că ambele filme explorează noțiunea teoretică a Antropocenului, epoca geologică definită de impactul umanității: „În ciuda diferențelor lor aparente, atât ‘Barbie’, cât și ‘Oppenheimer’ spun povestea ideilor de bază ale secolului XX: accelerarea militarismului și a consumului nelimitat”. În fine, publicația ‘WIRED’ – revistă americană lunară, publicată în ediții tipărite și online, care se concentrează asupra modului în care tehnologiile emergente afectează cultura, economia și politica – consideră că ‘Barbenheimer’ ar putea salva – temporar – industria cinematografică, înainte de implozia cauzată de conflictul de muncă de la Hollywood început în luna mai de scenariștii îngrijorați de impactul Inteligenței Artificiale asupra meseriei lor și continuat în iulie de peste 65 000 de actori, care au oprit producțiile, în timp ce luptă pentru salarii mai mari pe fondul inflației și al unei industrii de divertisment în evoluție rapidă. Săptămânalul TIME, pe de altă parte, consideră că ‘Barbenheimer nu va rezolva multiplele probleme ale Hollywood-ului’.
(sursa imaginii https://edition.cnn.com/2023/07/19/entertainment/oppenheimer-barbie-double-feature-barbenheimer-cec/index.html)
Unul dintre cele mai optimiste comentarii îi aparține legendarului regizor Francis Ford Coppola, autorul filmului ‘Nașul’ – considerat cel mai bun film din istoria cinematografiei. ‘Faptul că oamenii umplu săli mari să le vadă și că nu sunt nici sequel, nici prequel, nu au nici un număr atașat, adică sunt adevărate creații, originale și unice, este o victorie pentru cinema’. Nu pot decât să fie de acord cu el. ‘Barbie’ și ‘Oppenheimer’ reprezintă ca genuri cinematografice doua fațete opuse ale industriei – divertismentul aparent escapist și filmul cu ambiții de dramă istorică și politică. Ambele abordează, fiecare în felul său, aspecte relevante ale lumii contemporane. Fiecare dintre ele oferă complexitate, adâncime, părți frumoase și interesante, interpretări actoricești remarcabile, efecte speciale cu semnificație. Nu sunt filme perfecte, fiecare are și defectele sale, dar sunt filme interesante și captivante, și publicul răspunde umplând sălile de cinema pentru a le vedea – separat sau împreună. Industria cinematografică trăiește și este relevantă, și eu cred că fabricile de vise vor depăși greutățile și vor continua să producă și coșmaruri, și vise frumoase.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)