Vom discuta în rubrica CHANGE.WORLD din aceasta săptămână despre taxiurile zburătoare care vă vor aștepta curând la balconul apartamentului, despre evenimentele și anunțurile recente de la Apple și Amazon, despre rețelele de sateliți de comunicații și despre un documentar nou, dedicat explorării în spațiu, al cărui autor poartă un nume celebru. Nici pandemia și nici războiul nu au părăsit actualitatea, iar viața continuă în umbra lor.
Firma Apple a organizat pe 8 martie primul său eveniment din 2022, una din cele trei sau patru ocazii anuale în care sunt anunțate noile programe și produse. Ca întotdeauna, mașina de zvonuri a funcționat intens în ciuda norului de confidențialitate în care liderii lui Apple încearcă să se învăluiască în preajma acestor ocazii, și o mare parte dintre zvonuri au fost confirmate. Noul model, de cost (relativ) redus, iPhone SE13 oferă la preturi sub 500 de dolari conectivitate la rețele 5G (dar nu la cele mai performante ale lui Verizon – fapt observat și criticat de experți) și este dotat cu unitatea centrală și video A15 Bionic, proiectată și executată de către Apple. Fără a fi o revoluție, noua generație de tablete iPad Air își depășește cu mult predecesorii, în performanțe și eleganță. Și acest produs include un chip-sistem (System on a Chip – SoC) proiectat de Apple numit M1, are o cameră video extrem de performantă (12 Mpixeli) și oferă conectivitate 5G. Prețul (în Statele Unite) – sub 600 de dolari. Decizia strategică a lui Apple, luată cu câțiva ani în urmă, de a-și proiecta intern cipurile centrale începe să dea roade. Varianta M1 Max este creierul cutiei Mac Studio, un mini-computer cu funcționalitate video remarcabilă, prezentat în tandem cu Apple Studio Display, un panou de 27 de inch, cu rezoluție 5K și 600 nivele de luminozitate, plus o cameră de 12 megapixeli și un sistem performant de difuzoare. Anul 2022 debutează promițător la Apple, dar anunțul principal, cel al unei noi generații de laptopuri MacBook Air, este rezervat pentru unul dintre evenimentele viitoare.
Ziua de 17 martie a marcat o etapă importantă într-una dintre achizițiile cele mai spectaculoase în industria de ‘streaming’ de video și de divertisment acasă. Cumpărătorul este gigantul hi-tech Amazon. Ținta achiziției este unul dintre studiourile cele mai faimoase din istoria cinematografiei, fondat în 1924 și devenit și el un gigant media, producător și distribuitor de filme, dar și de programe de televiziune. Se întâlnesc aici câteva tendințe din industrii diferite. Prima este diversificarea produselor și serviciilor oferite de marile corporații. Amazon își consolidează poziția în lumea divertismentului, oferind serviciului său de streaming, Amazon Prime Video, și mai mult conținut, pentru a-și umple biblioteca deja impresionantă. MGM are peste 4 000 de filme (între care seriile de filme James Bond și Rocky sau Tăcerea mieilor) și 17 000 de emisiuni de televiziune (serialul The Handmaid’s Tale printre ele) în portofoliu. Acest lucru ar trebui să ajute Amazon să facă față unor rivali precum Netflix și Disney+ pe ultra-competitiva piață de streaming. Pentru industria cinematografică și de divertisment, greu încercată de pandemie, o restructurare și asemenea achiziții sunt inevitabile. Achiziționarea lui MGM se pare că a trecut de verificările forurilor regulatorii atât în Statele Unite, cât și în Europa. Cecul semnat de Amazon este în valoare de 8,5 miliarde de dolari. Un alt exemplu este fuzionarea rețelei de televiziune CNN, care deja includea WarnerMedia, cu grupul Discovery, printr-un acord care a fost anunțat anul trecut.
Amatorii de filme science-fiction își amintesc fără îndoială imaginea mașinilor zburătoare pe cerurile metropolelor viitorului, care apărea în filmul din 1982 al lui Ridley Scott, Blade Runner (care este, apropo, proprietatea lui WarnerMedia). Viziunea aceasta pare a se apropia de realizare și piața aceasta este și ea cât se poate de competitivă. După estimarea firmei de consultanță McKinsey & Co., aproximativ 200 de proiecte active în diferite locuri din lume lucrează pentru a transforma în realitate visul automobilelor zburătoare, majoritatea folosite pentru servicii de transport pe rază urbană și metropolitană. Multe dintre acestea seamănă cu modelele curente de drone, folosind mici rotoare pentru decolare verticală și aterizând ca elicopterele. Unul dintre proiectele cele mai avansate este cel al firmei chineze Auto-Flight, cu baza în Shanghai. Aparatul propus se numește ‘Prosperity I’, are o capacitate de trei persoane și, în timpul deplasării, rotoarele folosite pentru decolarea și aterizarea verticală sunt oprite și un alt rotor este utilizat pentru deplasare pe traiectorie paralelă cu suprafața Pământului. Acționarea este electrică și autonomia de zbor de 250 de kilometri. Auto-Flight va folosi primele prototipuri construite pentru a primi autorizații de zbor din partea Administrației Aviației Civile din China (CAAC) și a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranță Aviatică (EASA). Interesant de văzut ce rol vor juca conflictele politice și comerciale în încercările companiei chineze de a opera și a vinde în Europa. În China, Auto-Flight are un concurent serios în firma EHang, al cărei model EH216i, cu pilotare automată, poate transporta doi pasageri. Certificarea acestor aparate necesită peste 20 000 de zboruri de încercare. Este vorba, în fapt, despre trei procese de aprobare: o omologare tehnică a produselor similară celei prin care trece orice mijloc de transport; o certificare a liniilor de producție care să dovedească faptul că întreprinderile producătoare corespund standardelor de calitate și siguranță pentru aviație; și autorizație de operare pentru firmele care oferă serviciile, similară celor primite de liniile aeriene. Cele trei administrații aviatice – EASA, CAAC și administrația americană FAA – comunică între ele, dar totuși procesele de omologare sunt diferite și obținerea autorizațiilor în una dintre zonele acoperite de ele nu garantează automat nimic pentru celelalte. În Europa, firmele cele mai avansate sunt germane: Volocopeter, care și-a propus să ofere servicii taxi aeriene la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, și Lilium, cu un ambițios proiect de taxiuri zburătoare cu șapte locuri. În Statele Unite, firmele bine poziționate în acest domeniu sunt Joby Aviation din California, care speră să înceapă procesul de certificare în 2023, printre clienții potențiali numărându-se Uber, și Archer Aviation, tot californiană, în care a investit marea linie aeriana United Airlines. Concurența se anunță interesantă și în ceea ce privește oferta de servicii.
Relatam în articolele din săptămânile trecute despre activitatea intensă a rețelei de comunicații Internet prin satelit Starlink, care a repoziționat cu promptitudine o parte dintre sateliții lansați prin intermediul rachetelor lui SpaceX, pentru a face posibilă continuarea conectivității Ucrainei în pofida distrugerilor cauzate de război. Unul dintre concurenții serioși ai lui Starlink urmează să fie rețeaua OneWebb, fondată de americanul Greg Wyler. După o perioadă dificilă, din cauza retragerii susținerii financiare de către grupul japonez SoftBank, perioadă care a inclus declararea pentru câteva luni a stării de faliment în 2020, firma s-a redresat financiar, în special prin intervenția statului englez, care, în febra Brexitului, a cumpărat 33% din acțiuni. Lucrurile păreau să decurgă satisfăcător, cu 428 de sateliți (produși în cooperare cu Airbus) din totalul de 648 lansați până la începutul anului. Problema însă este că lansările aveau loc de la cosmodromul din Baikonur. Pe 2 martie, Rusia a anunțat că dorește garanții scrise că sateliții nu vor fi utilizați pentru aplicații militare și că OneWeb trebuie să renunțe la sprijinul guvernului britanic pentru ca lansările să poată continua. Consecința imediată a fost înghețarea lansării a 36 de sateliți, care urma să aibă loc în zilele următoare. Alternativa există, dar ea constă în a folosi serviciile de transport ale companiei SpaceX a lui Elon Musk, proprietară și a competitorilor de la Starlink. Guvernul britanic se vede acum confruntat cu încă o consecință a Brexit-ului: după ce a pierdut participarea în programul european de navigație Galileo, statul a investit și comunicațiile britanice prin satelit mizează pe o firmă care depinde de concurenții ei pentru a trimite sateliți în spațiu. Riscurile independenței.
Last Exit: Space este titlul filmului documentar care a fost lansat pe 10 martie pe canalul Discovery+. Filmul, care este produs și narat de reputatul regizor Werner Herzog și regizat de fiul său Rudolph, și el un regizor premiat, examinează planurile omenirii de a se extinde dincolo Pământ. Lux sau necesitate existențială? Această dilemă am dezbătut-o și noi în articole precedente ale acestei rubrici. Opinia mea o cunoașteți. Alte întrebări care sunt abordate în film? De exemplu: Cum se vor înmulți oamenii în spațiu? De câtă antimaterie ar fi nevoie pentru a ajunge la Proxima Centauri b? De câtă piele ar avea nevoie fiecare dintre noi dacă am putea, într-un fel, să „bioinginerim” oamenii pentru fotosinteză? Filmul se concentrează pe cei care își dedică activitatea științifică dezlegării, una cate una, a enigmelor legate de călătoriile și viața în spațiu.
În final, vești bune din spațiu (măcar de acolo să primim vesti bune). Marshall Perrin, cercetător la Institutul de Știință al Telescopului Spațial din Maryland, a anunțat pe 16 martie, într-o conferință de presă, că Telescopul spațial James Webb a ajuns într-o fază crucială în alinierea oglinzilor sale. Imaginile primite arată că totul funcționează chiar mai bine decât se aștepta, iar operatorii telescopului spun că performanța acestuia va putea atinge sau chiar depăși obiectivele care i-au fost stabilite inițial. Imaginea în sine arată o stea strălucitoare numită 2MASS J17554042+6551277. Dacă alinierea nu ar fi fost suficient de precisă, ar exista mai multe copii ale stelei în imagine, dar ceea ce a fost recepționat arată că cele 18 oglinzi lucrează acum toate împreună, pentru a crea o singură imagine a unei stele flancate de galaxii îndepărtate. Să ținem pumnii ca totul să decurgă perfect și în continuare.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)