O vizită la Viena înseamnă pentru turistul interesat de cultură o imersiune în atmosfera și comorile uneia dintre cele mai bogate metropole a lumii. Am petrecut cinci zile în capitala Austriei la sfârșitul lui aprilie. Nu era prima noastră vizită acolo, dar tocmai familiaritatea care a început să ne ghideze pașii pe străzile orașului a început să-mi placă. Ne-am concentrat eforturile pe patru dintre cele mai mari muzee ale orașului, petrecând câteva ore într-o zi în fiecare dintre ele. Una dintre expozițiile care ne-a atras atenția a fost cea intitulată ‘Archimboldo – Bassano – Bruegel. Timpul Naturii’, găzduită de Kunsthistorisches Museum – Muzeul de istorie al artei. Expoziția include lucrări a trei artiști care au trăit și creat într-o perioadă istorică pe care am mai discutat-o în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD – secolul XVI. A fost secolul recuperării înțelepciunii și artei antichității, secolul descoperirilor geografice și științifice majore, secolul în care au trăit și creat mulți dintre titanii Renașterii.
Kunshistorisches Museum din Viena
Merită, cred, să menționez câteva date legate de muzeul care a găzduit expoziția. Este situat pe bulevardul circular Ringstraße, în cartierul vienez al muzeelor, într-una dintre două clădiri gemene care sunt despărțite de o vastă piață în mijlocul căreia tronează statuia monumentală a împărătesei Maria Theresa. Clădirea geamănă este Muzeul de Istorie Naturală care are un design similar. Cele două clădiri au fost construite între 1871 și 1891, conform planurilor arhitecților Gottfried Semper și Karl von Hasenauer, și au fost inaugurate de împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei în 1891. Împăratul a însărcinat cele două muzee să creeze o casă potrivită pentru formidabila colecție de artă și de obiecte științifice a Habsburgilor și să o facă accesibilă publicului larg. Clădirile sunt dreptunghiulare, cu fațade simetrice în stil renascentist din gresie, căptușite cu ferestre arcuite mari la nivelurile principale și acoperite cu cupole octogonale înalte de 60 de metri. Interioarele muzeelor sunt bogat decorate cu marmură, ornamente din stuc, foiță de aur și picturi murale. Pe scara principală a muzeului de istorie a artei sunt expuse picturi de Gustav Klimt, Ernst Klimt, Franz Matsch, Hans Makart și Mihály Munkácsy.
Globul pământesc al lui Mercator
Expoziția ‘Arcimboldo – Bassano – Bruegel. Timpul Naturii’ ocupă cam un sfert din primul etaj al vastului muzeu de istorie a artei și se concentrează pe relația dintre om și natură în Europa secolului al XVI-lea. De mare importanță este vizualizarea trecerii timpului prin reprezentarea ciclurilor de viață ale naturii – în special a lunilor și a anotimpurilor. Originile acestor imagini datează din antichitate, dar abia în secolul al XVI-lea s-au dezvoltat reprezentări care combină diverse elemente iconografice: tradiția antică a semnelor zodiacale și a planetelor care sunt legate de mitologie, periodicitatea timpului care ghida viață monahală în epoca feudală și reprezentarea muncilor agricole. Începând cu Renașterea, rolul artei nu a mai fost în exclusivitate sau în principal religios. Descrierile vieții de zi cu zi și-au găsit locul în creațiile artiștilor, iar animalele și plantele au devenit, de asemenea, subiecte ale operelor de artă. Dezvoltarea științei moderne, care a atins un vârf în a doua jumătate a respectivului secol, joacă un rol central în acest context. Capacitatea artei de a ilustra lumea și locuitorii ei a transformat-o într-un instrument strategic pus în slujba științei. Prinții și universitățile pe care le-au patronat au creat baza acestui schimb de cunoștințe, care a fost susținut de realizarea sa vizuală prin artă.
Expoziția este structurată în secțiuni tematice, începând cu noua înțelegere a fenomenelor naturale în artă în jurul anului 1500 și terminând la începutul secolului al 17, odată cu dezvoltarea picturii de natură moartă, în care natura este subiectul principal. În prima sală a expoziției, vizitatorii pot admira câteva dintre desenele lui Leonardo da Vinci și Albrecht Dürer, cei doi mari precursori care s-au desprins de reprezentarea idealizată a naturii din iconografia religioasă trecând la o abordare realistă. Urmează o colecție de prețioase instrumente științifice de observare a universului, de măsurare a timpului și de reprezentare a cosmosului, inclusiv hărțile și globurile pământesc și ceresc create de Gerardus Mercator (1512-1594). Geograful, cosmograful și cartograful flamand este renumit mai ales pentru crearea hărții lumii din 1569, bazată pe o nouă proiecție, care reprezenta cursurile de navigație cu direcție constantă (loxodrome) ca linii drepte care taie toate meridianele sub același unghi – o inovație care este încă utilizată în hărțile nautice.
Pieter Bruegel cel Bătrân – „Vânătorii în zăpadă”, 1565
Pieter Bruegel cel Bătrân (1525-30?-1569) a fost printre cei mai importanți artiști ai picturii renascentiste olandeze și flamande, pictor și gravor, cunoscut pentru peisajele și pentru scenele sale țărănești (așa-numita pictură de gen). A fost un pionier în prezentarea ambelor tipuri de subiecte sub formă de picturi de mari dimensiuni. Bruegel a înfățișat ‘Anotimpurile’ (lucrări prezente în expoziție) ca activități umane în armonie cu ritmul naturii. Era prima dată când tradiția medievală a cărților orelor (cărți de rugăciuni sub formă de manuscrise ilustrate) era încorporată în picturi de dimensiuni mari. Pictorul olandez a acordat o nouă semnificație peisajului, surprinzând în mod impresionant lumina și atmosfera sa diferită de-a lungul anotimpurilor. Ciclul a fost creat pentru moșia de la țară a omului de afaceri Nicolaes Jongelinck, unde oaspeții educați puteau compara reprezentările cu viața reală de zi cu zi a țăranilor din mediul rural în timp ce se bucurau de masă. În casa lui Jonghelinck, picturile Anotimpurilor atârnau probabil pe toți cei patru pereți ai sălii de mese. Este posibil ca statuile planetelor să fi stat între tablouri. În acest fel, sufrageria devenea un model al cosmosului în care își găsește locul umanitatea. Este și una dintre cele mai vechi comenzi de artă comisionate de un reprezentant al clasei burgheziei în ascensiune. Până atunci beneficiarii erau fie Biserica, fie regii sau nobilitatea de descendență feudală.
Giuseppe Archimboldo – „Iarna”, 1563
Giuseppe Archimboldo (1527-1593) a fost un pictor italian renascentist, cunoscut mai ales pentru crearea unor portrete pline de imaginație realizate în întregime din obiecte precum fructe, legume, flori, pești și cărți. Alegoriile lui Giuseppe Arcimboldo au oferit, de asemenea, inspirație pentru conversații intelectuale. Artistul milanez s-a inspirat din iconografia tradițională de curte a personificării. Pentru a crea ‘Anotimpurile’ și ‘Elementele’ sale, el a combinat fructe, flori sau animale tipice asociate cu anotimpul sau elementul specific în portrete mozaicale originale. În picturile sale vieneze, el se referă și la buna guvernare a Habsburgilor prin referințe picturale. Într-o perioadă zbuciumată, dominată de războaie și de conflictul dintre Reformă și Contra-Reformă, domnia lor garanta echilibrul și continuitatea, ceea ce se reflectă în natura ciclică a anotimpurilor. Arcimboldo a slujit trei generații de conducători habsburgici (Ferdinand I, Maximilian al II-lea și Rudolf al II-lea), toți având o mare pasiune pentru natură. Archimboldo și-a început cariera la Viena ca portretist de curte, dar lucrările sale convenționale, pe teme religioase tradiționale, au căzut în uitare, în timp ce portretele sale de capete umane alcătuite din legume, plante, fructe, creaturi marine și rădăcini de copaci au fost foarte admirate de contemporanii săi și rămân o sursă de fascinație și astăzi. În cadrul expoziției pot fi admirate și câteva dintre tratatele de botanică ilustrate de artistul italian, o dovadă a capacității de observație și de reproducere a detaliilor naturii.
Jacopo Bassano – Toamna (1570-75)
Tot italian era și Jacopo Bassano (c. 1510 – 1592), cunoscut și sub numele de Jacopo dal Ponte, care, fiind născut în Bassano del Grappa, lângă Veneția, și-a luat numele de familie după numele satului. După ce s-a format în atelierul tatălui său, Francesco cel Bătrân, a creat mai ales picturi religioase, peisaje și scene de gen. În fapt, el a tratat adesea teme biblice în maniera scenelor de gen rurale, reprezentând țărani, animale și peisajul agrar cu mare acuratețe. Picturile lui Bassano au fost foarte populare la început în Veneția și apoi în întreaga Europă. Cei patru fii ai săi: Francesco Bassano cel Tânăr, Giovanni Battista da Ponte, Leandro Bassano și Girolamo da Ponte, au devenit și ei artiști și l-au urmat îndeaproape în ceea ce privește stilul și subiectele. Prima explorare a temei anotimpurilor de către Jacopo Bassano a fost la scară mică. Acestea erau opere de artă destinate studiourilor, birourilor colecționarilor de artă bogați și ca subiecte de conversație. Se pare că au fost inspirate de Bruegel, ale cărui versiuni ale ‘Anotimpurilor’ probabil le cunoștea din gravuri. La fel ca el, Jacopo a înfățișat viața cotidiană rurală, picturile sale fiind plasate în peisajul deluros din jurul orașului său natal, Bassano del Grappa. Impresionează realismul. Reprezentând frecvent scene de muncă agricolă, aceste picturi reflectă efortul continuu de a transforma împrejurimile venețiene într-o regiune mai productivă din punct de vedere agricol, dar unele dintre lucrările sale par să sugereze și pericolele gestionării defectuoase a mediului. În decurs de mai puțin de un secol, mesajele artistice se transformaseră de la simbolistica religioasă la reprezentări ale lumii care înconjoară umanitatea, inclusiv mesaje sociale despre relațiile dintre om, natură și timp.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)