Scriitorul israelian de limba română Raul Ancel nu are odihnă. După ce a folosit prima parte a anului 2020 pentru a scrie și publica aproape simultan nu mai puțin de patru cărți de debut (despre două dintre ele am scris și eu), Raul Ancel și-a continuat susținut activitatea literară și spre sfârșitul lui 2020 a trimis la tipar încă două volume, apărute de data aceasta sub egida Editurii Friedman. Am ales să citesc și să scriu mai întâi despre ‘Emil’, un mini-roman al cărui acțiune se petrece de-a lungul unei mari părți a secolului 20 în Fălticeni, orașul copilăriei și focarul nostalgiilor scriitorului. Frumoasa copertă și o parte dintre ilustrațiile volumului fac parte dintr-un ciclu de lucrări ale artistului plastic Gabrel Baban intitulat ‘Cronica de Fălticeni’.
‘Emil’ are unul dintre cele mai frumoase începuturi de carte pe care am avut prilejul să le citesc în ultima vreme și poate chiar vreodată:
‘ A fost într-o țară iubita de Dumnezeu. Dumnezeu a luat harta locului, a tras o virgulă mare de sus până jos, exact în mijlocul hărții și a spus locul asta e zămislit dragostei.
Cu timpul, în locul virgulei s-au înălțat munți falnici și puternici, ce se numeau Carpații. Pe ei cădea apa din ceruri. Liniștea se prelingea în mod egal pe de o parte și alta a muntelui, pe dealuri și peste câmpii și se unea cu zăpada topita, în zeci de râuri, ce brăzdau locurile astea tihnite. Susurul râurilor era ca o undă puternică ce mângâiau auzul tuturor pământenilor …
Undeva sus în nordul țării era un orășel mic Fălti. Ascuns parcă între dealuri, ferit de intemperii, puțin uitat de lume, locșorul asta era unic.
…
Era atât de mic și cu oameni atât de liniștiți că-l numeau și orașul unde nu se întâmplă nimic. Nimic sau aproape nimic, ăsta este adevărul, dar pentru localnici locul asta cumpătat, era totul, era viață ce se-mpletea zilnic, era existenta lor și desigur și cea a eroului nostru …’ (pag. 5-6)
Punerea aceasta în scenă deschide o poveste care se întinde de-a lungul multor decenii. Începutul nu este exact localizat în timp, dar se petrece probabil cândva la începutul secolului 20. Finalul poate fi situat ceva mai exact în deceniile comunismului. Este o saga de familie care începe cu o frumoasă poveste de dragoste. Eroii sunt doi tineri evrei, foarte tineri, abia la sfârșitul adolescenței atunci când începe acțiunea. Emil este copilul lui Yosilică și Leah, oameni destul de înstăriți, producători de vin pentru una dintre cârciumile orașului, cârciuma lui Hoișie. Golda este o fata săracă, mama ei Liuba fusese părăsită de soțul ei și lăsata singură cu doua fetițe mici în grijă. Între cei doi se înfiripă o idilă care ocupa mințile și sufletele cititorilor pe durata primei jumătăți a cărții. Familia lui Emil și în special mama resping legătura, probabil deoarece fata era prea săracă, și Emil, băiat întreprinzător și harnic, pleacă la orașul cel mare (totul este relativ, orașul este Suceava) pentru a-și câștiga existența și a aduna banii necesari nunții. Regăsirea lor, dragostea pură și castă dar nu lipsita de o sănătoasă doză de erotism, plasată în atmosfera târgului în mare parte evreiesc are ceva din atmosfera tablourilor în care Chagall își declara dragostea pentru a sa Bella.
‘Au ieșit la plimbare. De braț. Desi mai fulguia, se încălzise bine. Pe timpul ăsta, pe o zi de iarnă liniștită, fulguind, cu pașii scârțăind în zăpada încă pufoasă desi puțin topită, Fălti e raiul pe pământ …
S-au plimbat ore-n sir, mână-n mână, nu cum era acceptabil la Fălti pe atunci. S-au plimbat peste tot. Soarele le zâmbea, lumea întâlnită saluta zâmbind sau simplu zâmbea larg, zăpada le strângea picioarele la sânul ei, forțăndu-i să meargă mai încet, să alunece mai mult, să râdă … Dar ei pluteau. Ei erau fericiți.’ (pag. 62)
Ați remarcat probabil deja stilul lui Raul Ancel, care deja are câteva caracteristici distincte. Paragrafe scurte compuse din câteva propoziții. Descrieri concise și precise, folosind cuvinte bine alese. Scrierea are ritm, are precizie, este ușoară la lectură dar are impact. Dacă ar fi tablouri prozele lui Raul Ancel ar fi desenate din tușe scurte și incisive, în stil minimalist.
Eroul nostru are norocul să descindă în Suceava exact în fața cofetăriei lui Nicu Dragnea. Șansa vieții sale este faptul că se întâlnește cu oameni buni care îi întind o mână de ajutor pe care el o vă întoarce mai târziu cu maximă generozitate. Aici este unul dintre mesajele principale ale cărții – există pe lume mulți oameni buni, există dragoste, există prietenie, există generozitate. Cei care o caută și care au norocul să o găsească se pot bucura de ea, cu condiția să o întoarcă înmulțit și să o răspândească mai departe. Acesta este secretul care poate contribui și la înfrângerea adversităților și la contracararea răului, a urii care uneori izbucnește de unde și când nu te aștepți. Între Emil (numele de familie nu-l aflăm și nici nu contează) și Nicu Dragnea se înfiripă o prietenie exemplară, în care diferențele etnice și religioase dintre ei nu joacă niciun rol. Dragnea îl vă învăța pe Emil meseria de cofetar, și acesta îi va deveni pe rând ucenic, lucrător, gestionar, și om de încredere. Când va veni vremea întoarcerii lui Emil în Fălti și a căsătoriei cu Golda, patronul din Suceava va fi aranjorul și nașul (cel puțin moral) al nuntii și-l va ajuta pe Emil să deschidă propria sa cofetărie în micul și cenușiul târg moldovenesc:
‘La deschidere Mioara cu Nicu au venit din Suceava cu o trăsură. Nicu a gustat din toate prăjiturile. ‘Emil tu ești mai bun că mine, n-am ce face … Țigarete cu zahar ars, de astăzi eu nu mai fac, de azi auzi … Mi le faci numai tu de acum înainte și mi le trimiți cu trăsura …’ Ani de zile a primit săptămânal de la Emil, 200 de țigarete trase-n zahăr ars, o nebunie. Emil nu a luat niciodată nci un ban …
Mioara se delecta cu cremșnitul și cafeaua Goldei. Coniacul și vinul erau gratis, atunci la deschidere. Oricine venea de pe stradă și înțelegea despre ce-i vorba intra în cofetărie și era tratat regește. Galantarul mare, nou nouț, era în fata ușii. Vreo zece mese de metal acoperite cu marmură albă erau aranjate în rânduri de 3. 2 scaune de metal cu perniță se ascundeau sub fiecare masă …
Pe masă erau aranjate frumos șervetele și o sticlă cu apă rece, de la gheață, care invita clienții. În galantar trei rafturi mari. Jos erau tortele. La mijloc plăcinte, rulade, etc, iar sus prăjiturile ornate de Emil nu te puteau lasă indiferent. După 30 de secunde de le priveai, un fir mic de salivă, apărea jenat în colțul gurii și anunța că stomacul tău a înțeles deja apropoul și acum așteaptă urmarea … Comanda trebuia făcută. În spatele galantarului stătea Golda. Daca până acum lumea nu înțelesese că e ceva nou în Fălticeni, acum puteau fi siguri că așa o frumusețe încă nu văzuseră. Golda era o femeie deosebită … ‘ (pag. 88)
Suntem deja bine trecuți de jumătatea cărții când istoria îi ajunge inevitabil din urmă pe eroii noștri. Până în acel moment Raul Ancel evitase programatic să se refere la evenimentele istorice din jur, deși ele nu vor fi fost puține incluzând primul război mondial, Marea Unire, ascensiunea dreptei antisemite în perioada interbelică. Familia între timp se mărise, Emil și Golda au cinci copii, aceștia cresc și încep să contribuie la afacerea părinților devenită unul dintre punctele de reper ale orășelului. Vine războiul mondial al doilea. Deportările și discriminările la care au fost supuse familiile evreiești nu puteau fi ocolite, dar Raul Ancel evită descrierile prea traumatice, și nu include detalii legate de cei răspunzători pentru crimele comise în acea perioadă. Familia lui Emil și Golda este deportată dar peregrinarea lor se oprește într-un lagăr de muncă înainte de a trece frontiera spre Transnistria, unde și-au găsit moartea sute de mii de evrei. Am rezerve față de această abordare. Înțeleg că ea încearcă să fie pozitivă, dar a vorbi despre experiența unor familii de evrei din Moldova în timpul războiului fară a-i numi pe cei răspunzători (conducătorii României de atunci în frunte cu Ion Antonescu) este o modalitate de prezentare riscantă într-o lume în care nu au dispărut negaționiștii Holocaustului și adulatorii Conducătorului. Exemplele de ajutorare sunt minunate și trebuie recunoscute și onorate, dar ele nu au fost regula ci mai degrabă excepția, și o evocare istorică, chiar și în ficțiune literară, trebuie măcar să menționeze, cred, fundalul real al întâmplărilor prin care trec eroii.
Finalul cărții mi s-a părut puțin expediat, de parcă un termen de predare trebuia respectat, sau autorului i se epuizase răbdarea și suflul epic. Familia se înmulțește, se naște încă o noua generație, apar o sumedenie de personaje despre care nu aflăm mult mai mult decât numele. Rămâne fară răspuns și întrebarea de ce Emil și Golda nu au decis, odată cu venirea la putere a comuniștilor și închiderea cofetăriei în care își învestiseră banii și pasiunea, să ia drumul spre Israel, precum au făcut-o majoritatea evreilor din România în acele decenii. Capitolul final menționează o întâlnire în Israel a descendenților urbei moldovenești printre care se vor fi aflat mulți dintre copiii, nepoții sau strănepoții lor, dar calea acestora spre țara regăsită rămâne să fie poate subiectul unor cărți viitoare.
Și poate că de fapt o carte viitoare ar putea fi chiar o dezvoltare a materialului din ‘Emil’. Ediția actuală merită oricum o revizuire, macar pentru a remedia multele probleme editoriale, probleme de detaliu (greșeli tipografice, dezacorduri și probleme minore de sintaxă) dar care nu își au locul într-o scriere de calitate. Așa cum este această primă ediție, ea conține multe pagini frumoase, îmbibate cu dragoste și nostalgie pentru Fălticeni, și sunt convins că locuitorii orașului mai în vârstă sau mai tineri o vor recepta cu bucurie și o vor include în rafturile de onoare conținând cărțile despre orașul lor. Cartea însă descrie și o frumoasa poveste de dragoste și încă una de prietenie și de conviețuire între cei care populau această parte a României în prima parte a secolului 20. Emil, Golda, Nicu Dragnea, Liuba sunt personaje puternice și autentice, schițate și caracterizate cu talent. Cartea este definită ca un mini-roman, dar conține filonul prețios al unui adevărat roman, unul solid și interesant despre viața evreiască din Moldova acelor vremuri și despre conviețuirea românilor și evreilor în vremuri complicate, despre binele, dragostea și prietenia care pot învinge răutatea și ura. Adăugând complexitate narativă și dezvoltând personajele și temele din ‘Emil’, Raul Ancel ar putea scrie o carte și mai complexă și mai interesantă. Eu o aștept cu mult interes.