History Today a publicat in urma cu ceva timp (dar eu abia acum am ajuns sa citesc) extrase din cartea lui Gerard DeGroot ‘Dark Side of the Moon: The Magnificent Madness of the American Lunar Quest’.
La 25 mai 1962 presedintele Kennedy lansa in plenul Congresului chemarea catre intreaga natiune americana de a explora spatiul cosmic si de a trimite oameni pe luna inainte de sfarsitul deceniului sapte al secolului trecut.
DeGroot, profesor la universitatea St Andrews demistifica in cartea sa premizele, desfasurarea si rezultatele programelor de cercetare spatiala americane, si in special a programului Apollo de explorare a lunii. Articolul din History Today se concentreaza asupra procesului de decizie din cadrul administratiei americane si rolului jucat de presedintele Kennedy.
Teza lui DeGroot este ca John Kennedy a fost departe de a fi fost suporterul inflacarat al prgramului spatial care a ramas in istorie. Subiectul a aparut pentru prima data in cadrul campaniei electorale din 1959-1960 cand America se simtea in inferioritate fata de Uniunea Sovietica in cursa pentru explorarea spatiului cosmic. Era vorba nu numai despre prestigiu ci si despre capacitatea de a lansa rachete care aveau si aplicatii militare. In cursa pentru nominalizare din cadrul partidului democrat Lyndon Johnson era cel care sustinea cercetarea cosmica in special datorita numarului de locuri de munca potentiale, in timp ce Kennedy sustinea mai degraba programele sociale. Situatia se schimba dupa ce Kennedy ajunge presedinte. Primul an al presedentiei sale a fost catastrofal. Uniunea Sovietica lanseaza primul om in spatiu in aprilie 1961, cateva saptamani mai tarziu invazia exilatilor cubani la Golful Porcilor se termina in dezastru. Mai mult din criza de idei este readusa ideea egalizarii si depasirii sovieticilor in cursa pentru spatiu, si luna pare a fi primul obiectiv tangibil si cu sanse de reusita pentru americani. Aici intuitia lui Kennedy si a consilierilor sai este corecta, caci avansul sovieticilor este bazat doar pe capabilitatea de a trimite obiecte mari in spatiu, in timp ce in toate celelalte domenii necesare unui program stiintific de explorare a spatiului – automatizare, comunicatii, sisteme medicale si aparatura de colectare si analiza – americanii erau superiori tehnologic. Cu toate ca este constient ca programul va costa mult mai mult decat cele 7 pana la 9 miliarde estimate initial in conditiile in care bugetul american din acei ani era sub 100 de miliarde de dolari Kennedy lanseaza apelul si da organizatiei NASA fondurile necesare inceperii programului.
Primii ani nu au fost usori, mai ales ca sovieticii par sa-si mentina avantajul cu zboruri de durata si primele echipaje trimise in spatiu, in timp ce americanii se complica cu un program complex si care pare din ce in ce mai scump. Asasinarea lui Kennedy la 22 noiembrie 1963 este cea care pune paradoxal programul Apollo pe traiectoria fara intoarcere. Explorarea spatiului si atingerea lunii devine in ochii opiniei publice ‘programul lui Kennedy’ si presedintele Johnson nu mai are nicio sansa de a-l anula sau de a-l schimba, oricat ar costa, si oricare ar fi celelalte probleme cu care se confrunta administratia sa. Succesul ramane singura optiune si in iulie 1969 primul om paseste pe luna, si el este cetatean al Statelor Unite ale Americii, asa cum prevazuse Kennedy.
http://www.youtube.com/watch?v=RMINSD7MmT4
Privit retrospectiv programul Apollo a avut un rezultat amestecat. Luna a fost atinsa mai mult ca rezultat al concurentei dintre SUA si URSS in timpul razboiului rece. Beneficiile stiintifice au fost departe de a fi imediate si multe dintre ele au fost indirecte – dezvoltarea te tehnologii de comunicatie, fotografiere si transmitere de imagini filmate, materiale noi si a echipamente de supravituire in conditii extreme.
Cel mai mult poate ca omenirea a invatat din programul Apollo despre ea insasi – despre capacitatea de a atinge un tel dincolo de limitele existente pana atunci ale tehnologiei si organizarii. Si daca Kennedy nu a fost chiar vizionarul care a creat acest program cum sustine cartea lui DeGroot, numele sau ramane in memoria colectiva legat de cateva momente cheie printre care si cuvantarea de la 25 mai 1962. La cateva zile de la prima aselenizare un necunoscut a pus pe mormantul sau de la cimitirul Arlington un biletel pe care scria: ‘Domnul Presedinte, ‘Vulturul’ a aselenizat!’.