M-am simtit in acea seara dintre putinele petrecute in scurta mea vizita bucuresteana de acum cateva zile, ca transportat si transfigurat in timp cu vreo patru decenii si mai bine in urma, in anii de vraja in care Liviu Ciulei impreuna cu o cativa colegi regizori de mare talent, profunzime si curaj si cu o echipa de actori care aduna impreuna unii dintre cei mai mari actori ai multor generatii ale scenei romanesti de la Clody Berthola trecand prin George Constantin si Stefan Iordache pana la Florin Pittis si Ion Caramitru, creasera la Teatru Bulandra unul dintre centrele de greutate ale teatrului lumii. Incerc sa evit cuvintele mari si voi spune doar ca in acei ani am vazut pe cele doua scene ale Teatrului Bulandra – cea din Gradina Icoanei si cea de langa Podul Izvor multe dintre cele mai bune spectacole de teatru cu care am fost si voi fi binecuvantat vreodata.
sursa http://agenda.liternet.ro/articol/18952/Mihaela-Marin/Galerie-foto-Omul-cel-bun-din-Seciuan.html
Revederea cu spatiul din Gradina Icoanei este intr-un fel pentru mine o calatorie in timp. Uitasem de adancimea scenei. Imi amintesc spatiul ca multi-functional si flexibil ca pozitie a scenei – ‘Elisabeta’, ‘Furtuna’, si altele cred, mi le amintesc cu scena in mijloc. Acum insa se revine la configuratia ‘proscenium’ si la sala in panta, ceea ce aduce actorii mai jos de ochii majoritatii publicului. Intr-o perioada in care fragilitatea constructiilor in care isi joaca de multe decenii spectacolele teatrele romanesti de traditie, sala din Gradina Icoanei nu este – sper – amenintat acu vreo relocare sau inchidere, desi foierul si caile de acces tare ar mai putea beneficia de o renovare. Pentru mine a fost parca un motiv in plus de nostalgie, dar indisponibilitatea unui program de sala pentru un spectacol de o asemenea tinuta cum este ‘Omul cel bun din Seciuan’, care se joaca de mai bine de un an, si care a apucat deja sa fie premiat cu un important premiu al anului teatral care a trecut, a adaugat un element ne-necesar de reamintire a timpurilor de restriste.
sursa imaginii http://stiri.tvr.ro/happening-marca-andrei-serban-la-muzeul-de-arta-contemporana-din-capitala_33641.html
Nu l-am cunoscut niciodata personal pe Andrei Serban, dar am totusi cu el o intersectie biografica interesanta. Prin anii 60 invatam in particular engleza de la aceeasi profesoara – Doamna Ghinopol, fie odihnita, o femeie cu o biografie franta de o condamnare politica, singura ei vina fiind ca in anii imediat de dupa razboi lucrase la Biblioteca Americana. Eu eram un baietel in pragul adolescentei cand dansa imi povestea despre perechea de prieteni – un tanar regizor extrem de talentat, si un critic de teatru pe masura – care ii sunt elevi si de care era extrem de mandra. Cativa ani mai tarziu numele lui Andrei Serban si George Banu incepeau sa faca istorie in teatrul romanesc, si apoi in teatrele lumii. Engleza invatata de la profesoara noastra comuna a fost suficienta pentru a-i permite lui Andrei Serban, ajuns in lumea cea mare in 1969, sa frecventeze studiile cu Peter Brook si apoi sa realizeze in 1971 prima sa punere in scena importanta in Statele Unite, cea cu ‘Medeea’ la teatrul ‘La MaMa’ din New York.
Andrei Serban a fost in Romania si in acest an si am avut ocazia sa-l vad intr-un interviu televizat. Pare mult mai tanar decat cei 72 de ani pe care ii are astazi, si tineretea sa nu este doar fizica si ci spirituala, si pare sa vina in mare parte din interior. Seamana mult fizic cu Paul McCartney, unul dintre cei doi supravietuitori Beatles, dar isi poarta varsta (foarte apropiata) mult mai bine decat acesta. Dar inainte de toate pare a fi in plina forta creativa, si ‘Omul cel bun din Seciuan’ la Teatrul Bulandra este o excelenta dovada.
sursa http://www.danasota.com/omul-cel-bun-din-seciuan/
Andrei Serban descifreaza textul lui Brecht dintr-o perspectiva contemporana care combina politicul cu umanul. Personajul principal, tanara Shen Te din Seciuan, este pusa la proba de zei, asa cum se intampla intotdeauna in teatrul lumii de la clasicii greci incoace. Este ea ultimul om bun de pe suprafata planetei, cea a carei bunatate poate salva omenirea, macar in ochii zeilor? Ea se va stradui, dar sunt oare suficiente bunele intentii in lumea in care traia Brecht sau in lumea in care traim astazi? Inactiunea este condamnabila din start. Actiunea insa are de multe ori consecinte neasteptate si contrare intentiilor, lumea este construita stramb si oamenii sunt manati de interese meschine, cel care actioneaza in numele binelui este folosit, furat si manipulat iar actiunile grupurilor sociale protestatare nu numai ca nu dau rezultatele asteptate dar se intorc impotriva celor care ar trebui sa beneficieze in urma lor. Putem discuta desigur daca intrebarile puse de Andrei Serban in mod destul de explicit despre protestele sociale de acum cativa ani si ‘primaverile’ de tot felul care s-au transformat repede in toamne reci si ploioase prevazand ingheturile iernilor, sunt puse dintr-o perspectiva personala conservatoare. Eu cred ca ele intentioneaza sa genereze o discutie intre spectatori si in mintile si sufletele acestora. Si asta este bine – este unul dintre scopurile teatrului bun, care poate fi politic fara a fi propagandistic.
A trecut vreo jumatate de secol de cand Andrei Serban epata burghezia proletcultista a Romaniei anilor 60 cu un ‘Iulius Cezar’ in stilul teatrului Kabuki, despre a carui moarte lenta, in ‘slow motion’, s-a scris si s-a discutat enorm. In spectacolul de acum am putut descoperi sau redescoperi aceeasi maiestrie a alegerii formei care pune in cea mai buna si mai expresiva forma continutul. Remarcabil este si faptul ca alegerea este facuta dintr-un registru larg de traditii si tehnici teatrale, care sunt combinate intr-un ansamblu de joc actoricesc, muzica, miscare, costume perfect integrate. Si in plus spectacolul distreaza. Teatrul este o arta si o forma de divertisment, si nici unul dintre marii regizori ale caror puneri in scena am avut sansa sa le vad nu omite aceasta – de la Brook la Ciulei, Pintilie, Andrei Serban sau Purcarete. ‘Omul cel bun din Seciuan’ combina elemente din teatrul antic, ‘commedia dell’arte’, circul, baletul modern, costumele orientale, cabaretul perioadei lui Brecht si un fond muzical inspirat dar evitand sa devina dominant. Am remarcat o singura nota stridenta, in parodierea vorbirii evreiesti a unuia dintre personajele negative – o tipologie etnica nenecesara si de gust indoielnic dupa parerea mea. Altfel este de admirat realizarea unui spectacol unitar si consistent care nu ar fi fost posibila fara o perfecta sincronizare a tuturor componentelor spectacolului, fara o munca sisifica si perfectionista la nivelul ultimului detaliu. Rezultatul este spectaculos. Intreaga echipa de actori joaca la nivelul marilor echipe de actori ale Teatrului Bulandra pe care le-am vazut cu decenii in urma. Nu pot sa nu mentionez numele lui Vlad Ivanov (actor urias si pe scena si in film), Ana Ularu sau Rodica Matache, dar facand asta simt ca fac o anumita nedreptate restului echipei, caci toti au fost excelenti.
Un spectacol de mare tinuta, demn de traditia acestui mare teatru.