Singurătatea intelectualului evreu (carte: Tatiana Niculescu – Singur. Viața lui Mihail Sebastian)

De ce încă o carte dedicată lui Mihail Sebastian? Aceasta a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o atunci când am aflat despre apariția volumului ‘Singur. Viața lui Mihail Sebastian’ semnat de Tatiana Niculescu. Se poate spune că din 1944 încoace, după ce numele său a fost scos de la index alături de cele ale tuturor scriitorilor de origine evreiască interziși în perioada dictaturilor legionară și antonesciană, Mihail Sebastian nu a părăsit niciodată prima scenă a teatrului și literaturii române. Este drept, o mare parte din timp era vorba despre versiuni cenzurate ale personalității și operei sale. După moartea sa în 1945, în primele decenii ale dictaturii comuniste, doar o parte din creația sa teatrală a văzut luminile rampei și ale tiparului. După 1965 a început să fie publicată o parte din proza sa, însă textele ‘fierbinți’ legate de originea sa evreiască și cea mai mare parte a publicisticii sale au rămas ascunse publicului larg. După 1990 acestea au început să fie dezvăluite și publicate treptat, iar în 1996 a apărut prima ediție a Jurnalului, text care supraviețuise aproape în mod miraculos jumătății de secol care trecuse de la scrierea ultimului rând, text care ne dă o imagine diferită și multidimensională a omului și intelectualului Mihail Sebastian, dar și a dramei evreilor din România în perioada celui de-al doilea război mondial. În ultimele două decenii ale noului mileniu am fost martorii publicării ediției de opere complete a scrierilor lui Sebastian, și a unui număr însemnat de contribuții semnificative legate de viața și opera sa. Exista deja, daca nu o bibliotecă întreagă, cel puțin un raft de bibliotecă dedicat scriitorului, ziaristului, dramaturgului și omului Mihail Sebastian, cu contribuții consistenta semnate de nume ca Virgil Duda, Marta Petreu, Mihai Iovănel. Mihail Sebastian a devenit chiar și erou de ficțiune, el, romancierul, devenind eroul unui roman. Ce aduce deci nou această biografie apărută în 2022 la Editura Humanitas?

Răspunsul cel mai bun poate fi găsit, desigur, în paginile cărții. Voi încerca să explic opinia mea, ‘my take’ cum spun englezii. În primul rând este vorba despre o abordare în principal biografică și extrem de bine documentată. Tatiana Niculescu se întoarce, de exemplu, în trecutul Brailei, citește monografii și cărți istorice despre oraș, studiază tradiția evreiască pentru a înțelege mediul social și etnic din care provine Sebastian. Studiază cu atenție textele cunoscute și mai puțin cunoscute ale lui Sebastian și le citează în note de subsol cu rigurozitatea unui istoric. Sunt puse în evidență în special, pe lângă Jurnal, textele care aparțin de publicistica lui Sebastian. În schimb sunt omise cu desăvârșire toate textele critice și istorice dedicate lui Sebastian și disputelor sale faimoase de către alți autori, istorici și critici literari. Ceea ce o interesează pe Tatiana Niculescu este omul Sebastian în contextul epocii sale. Ea scrie o biografie personală și nu o analiză a operei. Exista însă în carte și o teză despre personalitatea lui Sebastian pe care o voi menționa mai tărziu. Cartea face parte dintr-o serie de biografii ale unor personalități interbelice pe care autoarea le-a publicat la Humanitas, începută cu personalități ale casei regale, continuată cu Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu, și acum Mihail Sebastian. Selecția poate fi – și a fost -, discutată din diferite puncte de vedere. Nu se poate însă nega că este vorba despre personalități de prim rang care au influențat în mod semnificativ istoria și cultura României interbelice. Adăugarea biografiei lui Sebastian este, în această logică, firesca.

După Nae Ionescu, Mihail Sebastian este a doua personalitate brăileană căreia Tatiana Niculescu îi dedică o biografie. Expertiza ei în ceea ce privește istoria orașului multietnic și multicultural de la Dunăre este folosită din nou cu succes. Biografia aceasta aduce însă o perspectivă nouă, căci înainte de a fi Mihail Sebastian eroul cărții a fost Iosef (Iosi) Hechter. În fapt nu a încetat să fie Iosi Hechter toată viața sa, și nici nu a încercat să fugă vreodată de sub steaua sub care se născuse, nici prin vreo conversiune religioasă, nici prin vreo trădare sau negare a culturii și originilor sale evreiești. Chiar și adoptarea pseudonimului de Mihail Sebastian este un act de frondă, legat de întemeierea Legiunii Arhanghelului Mihail de către Corneliu Zelea Codreanu:

‘Cu umorul amar și autoironia care-l caracterizează, Iosef Hechter găsește în Mihail un prenume de camuflaj tocmai potrivit pentru el. În cartea profetului Daniel, arhanghelul e protectorul evreilor, iar o legenda spune că el îi ajutase să scape din robia babiloniană.’ (pag. 54)

‘Alegerea numelui Sebastian ascunde o ironie în plus, pe lângă aceea a prenumelui Mihail. E un fel de a spune: eu sunt evreul străpuns de săgețile urii voastre antisemite, ca Sfântul Sebastian de săgețile romanilor, iar Arhanghelul Mihail, înainte de a fi protectorul studențimii creștine, este protectorul poporului lui Israel. Fără să bănuiți, râd, așadar, și de mine, și de voi!’ (pag. 55)

Capitolele dedicate copilăriei, lecturilor, anilor de formare ai copilului și adolescentului Iosef Hechter sunt pasionante. Provenea dintr-o familie de intrepinzatori și de cărturari, dintre cei care contribuiseră la dezvoltarea tinerei Românii și se simțeau atașați în măsură egala tarii în care trăiau, și culturii și religiei în care se născuseră. Documentarea este atentă dar nu perfectă, și o verificare cu un expert în tradiția evreiasca ar fi evitat câteva mici gafe (lumânările de Shabat de aprind în sfeșnice speciale și nu în menora; plăcintele cu brânză nu ar putea niciodată fi pregătite într-o casa evreiasca în tăvi unse cu grăsime de gașca, căci nu ar cușer). Poate că acestea vor fi remediate într-o ediție ulterioara. Portretul elevului curios cu lecturi deja selective și selecte este remarcabil, la fel și relatarea primelor șocuri legate de neacceptarea în mediile infestate de antisemitism:

‘Încă naiv, ori de câte ori relatează la ora de istorie episodul unei bătălii sau vreun act de vitejie din trecut, tine să fie precum ceilalți, să-și afirme mai întâi identitatea națională, solemn și triumfator: Noi românii … Până când, într- buna zi, un coleg îi striga “care români?”, semnalandu-i că el nu ar fi român și că vocabularul care curinde cuvinte că țară, patrie, neam, eroi lui îi este interzis.’ (pag. 38)

Bacalaureatul este momentul în care destinele elevului Hechter și ale mentorului sau Nae Ionescu, întors la Brăila că examinator extern, se întâlnesc. Scurt timp după aceea, sub pseudonimul Mihail Sebastian, va începe colaborarea la ‘Cuvântul’. Perioada studiilor în România și la Paris este descrisă în detalii, multe foarte interesante. Iată-l în momentul plecării:

‘Desprinderea de România și de mica lume cunoscută începe încă din tren. … Pe măsură ce trenul avansează și îl îndepărtează de granițele micului univers în care fostul student Iosef Hechter încasase adesea palme, îmbrânceli și ocări de la colegii de facultate antisemiți la începutul vreunui curs, iar gazetarul Mihail Sebastian își exersase spiritul critic asupra unei literaturi neînchegate încă, privitorul trăiește descătușarea de istoria vieții de până atunci și capătă sentimentul unei identități mai largi, a umanității sale.’ (pag. 75-76)

Perioada de un an și jumătate petrecuta la Paris îmi par a fi fost decisiva pentru formarea intelectuala a lui Sebastian. Chiar dacă nu-și finalizează doctoratul și este obligat să se întoarcă în țară din lipsa mijloacelor de a se susține la studii în capitala Franței, timpul petrecut aici îl expune culturii universale și democrației dezbaterii libere. Va deveni și va rămâne pentru totdeauna nu numai francofon (îi citește pe scriitorii englezi tot în franceză) dar și un fin cunoscător al muzicii, artelor plastice, teatrului universal, clasic și contemporan epocii, fară să rezoneze însă cu curentele avangardiste. Ar fi fost posibila o emigrare după război, așa cum aveau să o facă mulți dintre prietenii și colegii săi de generație, pentru a scăpa de noua dictatură care se abătea asupra Europei de Est postbelice? Ironia destinului a făcut ca tocmai acei discipoli din cercul lui Nae Ionescu care fuseseră atrași de mirajul dreptei extreme (cu excepția notabilă a lui Eugen Ionesco) să ajungă reputați intelectuali de faimă mondială la Paris și în alte părți, în timp ce destinul sau, curmat în 1945, rămâne în eternitate legat de România.  

Folosirea extensivă a surselor din publicistica lui Sebastian permite cititorilor să-și formeze o impresie bine documentată în legătură cu profunzimea abordărilor și diversitatea subiectelor despre care scria publicistul pentru care ziaristica era sursa principală de venit . ‘Cuvântul’ lui Nae Ionescu, până în 1934, a reprezentat un forum pluralist de idei, care a atras colaboratori dintre cei mai valoroși ai intelectualității vremii. Doar după ce mentorul tinerilor începe legătură cu Elena Popovici-Lupa (‘cherchez la femme!’ – cel puțin acesta este punctul de vedere al Tatianei Niculescu) are loc schimbarea de direcție și în orientarea ziarului dar mai ales în concepțiile politice ale lui Nae Ionescu, devenit în ultimii ani ai deceniului ’30 idelogul cvasi-oficial al mișcării legionare. Până în acel moment însă, Mihail Sebastian colaborează se pare fără restricții sau cenzură, deși ideile sale erau în multe privințe diferite de ale colegilor de redacție și pagină:

‘De când debutase în paginile Cuvântului, Mihail Sebastian devenise un critic literar redutabil, cu judecați tranșante și convingătoare asupra literaturii române contemporane, cu evaluări literare articulate cu măiestrie, cu spirit polenic sofisticat, subteran alimentat de o fericită îmbinare de umor evreiesc și rafinată ironie franțuzească.’ (pag. 106)

‘Când scriitorul Heinrich Mann, antinazist convis, e îndepărtat de la conducerea Academiei germane, Sebastian îl descrie pe Hitler drept un “cancelar-zugrav”, un patriot grandoman de operetă, cu “sentimentalism de Siegfried prost machiat”, care n-a avut timp să citească nici măcar titlurile operelor lui Heinrich Mann, fiindcă el nu de gânditori are nevoie ci de indivizi care “să strige prin berăriile bavareze Heil Hitler”!’ (pag. 109)

‘Intuiția politică nu-l inseala nici când pune pe același taler al ideologiilor periculoase pentru civilizația europeană hitlerismul și bolșevismul: “Când 10 ani de zile Europa a strigat că bolșevismul este o barbarie, Europa nu greșea. Bolșevismul este o barbarie în raport cu cultura europeană. Exact în același raport este și hitlerismul o barbarie. El este obligat de legile sale de viață să lupte, să conteste și să anuleze toate valorile actuale de civilizație și cultură.” (pag. 112)

Cata luciditate în aceste analize politice! Observam în aceste articole aceeași claritate care avea să caracterizeze și aprecierile sale legate de ocupația sovietica după 23 august, momentul în care totuși îi fusese salvată viața, lui și concetățenilor evrei care supraviețuiseră până atunci razboiului. În septembrie 1944 el scria în jurnal despre frica și mizeria observate la sovietici, preludiu al nopții de jumătate de secol care avea să se așterne asupra României și a întregii Europe de Est.

Despre momentul publicării cărții ‘De doua mii de ani’ cu infama prefață a lui Nae Ionescu s-a scris foarte mult, inclusiv în biografia dedicata de Tatiana Niculescu mentorului lui Sebastian. Capitolul ‘Efectul Nae Ionescu’ este bine scris dar nu aduce informații noi. Dezamăgit profund de gestul idolului său, părăsit de prieteni ca Mircea Eliade sau Camil Petrescu, Sebastian devine cunoscut și înregistrează succese de public și financiare, dar se adâncește în controverse, dezamăgire, depresie. Evoluția situației politice se aproprie de catastrofă, și începând cu 1939 el își pierde, alaturi de întreagă populație de origine evreiasca a României, o mare parte din drepturile cetățenești, drepturile economice și de exercitare a profesiei. Sunt ani grei, de singurătate și deznădejde, în care nici măcar multe dintre placerile culturale nu îi mai sunt permise și nu îl mai pot proteja. Martor al acestor ani de persecuții și mizerii este însă Jurnalul, și pentru cei care l-au citit, din nou, este greu de adăugat ceva semnificativ. Interdicția activității publicistice face ca pentru perioada 1941-1944 să nu existe decât foarte puține documente inedite sau mai puțin cunoscute care să fi venit în ajutorul autoarei biografiei.

Celălalt aspect în care examinarea publicisticii lui Sebastian nu poate ajuta semnificativ este viața sa sentimentală. Jurnalul este și aici cam singura sursă documentară scrisă în legătură cu o fațetă a personajului care a creat faimă și nu puține legende urbane. În absenta unor surse autentificate, Tatiana Niculescu extrapolează și își pune în lucru imaginația. Contribuția să este interesantă, chiar dacă disputabilă. Este descrisă, desigur, relația cu Leny Caler – cea mai de durată din biografia sentimentala a scriitorului -, și este schițată o ultimă posibilă relație cu tânăra Nadia Marculescu, care însă părăsește România în ajunul intrării țării în război, legătura continuând doar epistolar. Se conturează imaginea unui Mihail Sebastian mult mai puțin sigur pe sine în acest domeniu, conștient și lucid în legătură cu propriile sale limitări, și adăugând la toate acestea elemente de anxietate și ipohondrie masculină legate de performanțele sale în consumarea fizică a relațiilor:

‘Citindu-i cărțile și articolele, femeile și-l închipuie tandru și melancolic, în același timp viril și dominator, și visează să petreacă măcar o noapte de mare dragoste cu el. Cele care ajung însă să-l întâlnească își văd așteptările năruite. Masca literaturii ascunde un bărbat stingher, blajin, cu ochi verzi melancolici.’ (pag. 142)

‘Femeile care îi caută compania, cel mai adesea doritoare să evadeze pasager din rutina vreunei căsnicii – Leny, Jeni, Dorina, Maryse, Cella (Serghi), Wendy, Marie … -, sunt îndrăgostite mai cu seamă de narator și de personajele lui, de măștile lui Sebastian și mai puțin de bărbatul timid, melancolic, prost îmbrăcat, timorat de “vina” de a fi evreu și “nenorocul” de a avea o sexualitate inhibată periodic de teama eșecului.’ (pag. 144)

Cine este Mihail Sebastian după lectura acestei cărți? Este el altul decât l-am cunoscut până acum? Pentru mine personal perspectiva nu s-a schimbat. Tatiana Niculescu dezvoltă tema singurătății și a neîmplinirii, și include multe elemente personale în analiza situațiilor întâmpinate de Sebastian în cursul prea scurtei sale vieți. Încearcă să generalizeze asociindu-i singurătatea cu condiția intelectualului în general. Găsește chiar paralele în singurătățile și izolările cu care am fost confruntați mulți dintre noi în perioada pandemiei. Nu m-a convins. Destinul lui Sebastian a fost determinat în mod hotărâtor, în opinia mea, de originea sa evreiască, de statutul său social în tara în care a trăit, de neșansa de a fi contemporan cu cea mai mare tragedie din istoria etniei sale și a lumii. A simțit profund pentru locurile în care s-a născut și a trăit, a dorit intens să se simtă aici acasă, dar acceptarea deplină i-a fost refuzata și de istorie și de oamenii din jurul său. Singurătatea nu a fost o alegere, i-a fost impusă de o societate care nu se debarasase de prejudecățile rasiale și de prieteni care se lăsaseră ademeniți de mirajul naționalismului sau erau prea lași pentru a-l susține. Chiar textul cărții Tatianei Niculescu furnizează argumentele:

‘E prins într-un joc imposibil: ar fi o aberație că el să scrie în favoarea guvernului condus de I.G. Duca, dar nu poate nici susține revendicările Gărzii de Fier; e împotriva extremismului de orice fel, dar nu se poate incadra în gândirea de ghetou a comunității evreiești; se simte mai român decât mulți români, dar nu poate și nu vrea să-și renege identitatea iudaică. El nu e nici sionist, nici marxist, nici gardist, nici colectivist, exaltă individul, nu colectivitatea … El se vrea un spectator obiectiv și detașat al evenimentelor. Un om singur, o gândire libera.’ (pag. 119-120)

‘Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiință trează în fata deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului consta tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.’ (pag. 156)

Mihail Sebastian este modern în gândire, am putea spune că el este contemporanul nostru în a aprecia că independența omului de cultură și imunitatea fata de extremismele de stânga sau de dreapta nu înseamnă refuzul implicării. Dimpotrivă, atunci ca și acum, esență luptei politice se află în confruntarea dintre democrație și totalitarism, dintre valorile intelectuale și bezna ignoranței. Din acest punct de vedere, Mihail Sebastian continua să ne fie reper, continua să fie alături de noi. El continua să fie cu noi și în a expune lumii trăirile evreilor născuți în România și atașați sufletește, istoric și cultural acestei țări.

Am fantazat și eu de multe ori despre cum ar fi fost viața și traiectoria lui Mihail Sebastian dacă ar fi supraviețuit acelei zile fatidice de 29 mai 1945. Cum ar fi rezistat noii nopți care cădea peste România? Nu era plămadit din materialul colaboraționiștilor și nu cred că s-ar fi înrolat în armata proletcultistă. Dar ce destin îl aștepta? Un nou exil interior? Ar fi căzut victimă procesului care i-a înghițit pe toți cei din cercul lui Pătrășcanu? Poate exilul exterior în Franța sau America sau Israelul care avea să se nască peste câțiva ani? Dar da, oricare i-ar fi fost destinul personal lui Mihail Sebastian, și România intelectuală ar fi arătat altfel. ‘Singur. Viața lui Mihail Sebastian’, cartea Tatianei Niculescu, chiar în lipsa unor noutăți senzaționale sau a prea multor revelații inedite, își găsește un loc onorabil în bibliografia crescândă dedicată romancierului, dramaturgului, publicistului, intelectualului care a fost Mihail Sebastian.