Sunt un fan Murakami. Pentru cei din categoria aceasta, fiecare carte nouă a scriitorului pe care-l iubim este o sărbătoare. Nu face excepție cel mai recent roman al său, apărut în Japonia în 2023 și tradus în limba engleză în 2024 cu titlul ‘The City and its Uncertain Walls’. În același an a apărut cu proptitudine, în seria de autor Murakami a editurii Polirom și versiunea românească – ‘Orașul și zidurile sale incerte’ – tradusa de Andreea Sion. Eu am citit traducerea în limba engleză în versiunea paperback apărută la editura Vintage International. Citatele – în limba engleză – provin din această ediție.
Sentimentul de sărbătoare pe care mi l-a insuflat lectura acestei cărți a fost amplificat de faptul că este vorba despre una dintre cărțile cele mai frumoase ale maestrului prozator născut în 1949, în care revin și sunt dezvoltate câteva dintre temele principale care străbat întreaga sa creație. Precum în multe dintre cărțile sale, Murakami crează și aici o lume nouă imaginară, care reprezintă o variație a universului în care trăim. De fapt poate că ar trebui să folosesc pluralul – ‘lumi’ și nu ‘lume’ – deoarece acțiunea alternează între două lumi paralele. Fizica modernă ne oferă un model al universurilor multiple, cu posibilități infinite de diferențiere unele față de altele. Ceea ce oamenii de știință au descoperit cu instrumente sofisticate și ecuații matematice complexe, Murakami imaginează de câteva decenii încoace în proza sa de ficțiune. Lumea în care trăim este una dintre lumile posibile. Conceptul însuși de realitate se supune legilor relativității:
‘However, there isn’t just one reality. Reality is something you have to chose by yourself, out of several possible alternatives’. (pag. 423)
Murakami a considerat necesar să scrie un epilog la sfârșitul acestui roman, ceea ce nu face de obicei. În el, povestește că ‘Orașul și zidurile sale incerte’ a apărut dintr-o poveste cu un titlu aproape identic (diferența este de o virgulă) pe care autorul a scris-o și a publicat-o într-o revistă literară numită ‘Bunguku-kai’ la începuturile carierei sale, în jurul anului 1980. Conform spuselor sale, însă, nu a fost niciodată mulțumit de cum ieșise aceea proză, simțind că povestea are mai mult de oferit. Cu câțiva ani mai târziu, Murakami a decis să revină la ideea lumilor alternative din povestire, rezultatul fiind romanul ‘Hard-Boiled Wonderland and the End of the World’, publicat inițial în 1985 și care am impresia că nu a fost încă tradus în limba română. Cu toate acestea, chiar și așa, de-a lungul anilor, a simțit în continuare că povestea aceasta a rămas neterminată. În cele din urmă, în 2020, a început să scrie ‘Orașul și zidurile sale incerte’, folosind cei trei ani ai pandemiei pentru a-l rafina și finaliza. Romanul are trei părți. Prima revizuiește și dezvoltă tema inițială. A doua parte extinde ideea universurilor alternative. Finalul din partea a treia nu oferă o soluție, ci deschide calea spre explicațiile personale ale fiecăruia dintre cititori.
Protagonistul cărții are în prima parte 17 ani. După ce amândoi câștigă un concurs școlar de eseuri, băiatul se îndrăgostește de o fată de 16 ani așa cum doar la acea vârstă se poate îndrăgosti un băiat de o fată. O parte din această secțiune este scrisă la persoana a doua, ceea ce este în sine un procedeu literar interesant și puțin folosit:
‘I’d met you the previous fall, and we had been going out for eight months. Whenever we saw each other, we’d find some out-of-the-way place to hug and kiss. We never went beyond that, though. We didn’t have enough time to spare, first of all, nor a private place to take our relationship to the next level. But more than that, we were so wrapped up in talking that we were reluctant to take any time away from our conversations. Neither of us had ever met anyone we could talk to so freely about our feelings, our thoughts. It was close to a miracle to run across someone like that. So once or twice a month, we’d talk on and on, oblivious of the time. We never ran out of things to say, and when we said good-bye at the station, I always felt there was something else, something vital, that we’d forgotten to discuss.’ (pag. 7-8)
Fata îl ține la distanță pe băiat, spunându-i că adevăratul ei sine există într-un oraș dincolo de un zid. Împreună, își imaginează orașul în detaliu, iar băiatul notează totul. Într-o zi, fata dispare, iar băiatul nu mai aude de ea. Chiar și la vârsta adultă, băiatul continuă să tânjească după fată și nu este capabil să treacă de această despărțire rămasă fără explicație.
Orașul din lumea de dincolo de zid ne devine familiar de la început din descrierile fetei. Este o lume în care dimensiunea temporală pare a fi fost redusă la un etern prezent. Ceasurile au cadrane dar nu și limbi care să indice unde ne aflăm în scurgerea timpului.
‘The town was surrounded by a well-built wall about twenty-six feet high. The wall had been there since long ago, painstakingly constructed of uncommonly hard bricks so that even now not a single one was chipped.
A single river wound its way through the town in gentle curves, dividing it almost equally into north and south. Three beautiful stone bridges spanned the river. Near the Old Bridge, an ornately decorated stone construction, was a large sandbank lined with tall river willows, their supple branches hanging down toward the surface of the water.
On the north side of the wall was a gate. There had been another similar gate on the eastern wall but it was painted over now, and tightly filled in. The north gate-the only way into or out of the town-was guarded by the brawny Gatekeeper. The gate was only opened twice a day, in the morning and evening, to allow the beasts to pass through. The taciturn, yellowish beasts with their single sharp horns would form an orderly line every morning to enter the town, then, at night, sleep together in their grounds just outside the wall. These legendary beasts could exist only in these environs, since the only thing they ate were the nuts and leaves of a special kind of tree that grew throughout the town. The beasts were beautiful to look at but lacked vitality. Their horns were razor sharp, yet they never injured any of the townspeople.
The people who lived within the wall could not go outside the wall, and people outside the wall could not enter. That was the rule. To enter the town, a person could not have a shadow; but in order to leave, a shadow was necessary for survival. The Gatekeeper was a resident of the town, so he did not have a shadow, but when his duties required, he was allowed outside of the wall. So he was able to pick apples from the apple forest outside and eat as many as he liked. If there were any left over, he generously shared them with others. They were delicious apples, and many people were very grateful to him. The beasts chronically lacked food, and though they were always hungry, they never ate the apples. Which was unfortunate, since their grounds outside the wall were near many apple trees.’ (pag. 60-61)
Într-o poveste paralelă și intercalată, băiatul este acum un bărbat adult care ajunge în orașul pe care și l-a imaginat împreună cu fata. Poate că o caută, căci ea îi mărturisise că adevăratul ei sine se află acolo. Pentru a intra în oraș, trebuie să se separe de umbra sa. În fiecare zi, bărbatul trebuie să meargă la o mică bibliotecă din oraș. Nu este o bibliotecă obișnuită. Pe rafturile sale nu se află cărți, ci vise, iar rolul său este să citească, să înțeleagă, să tălmăcească aceste vise. Ca asistentă a sa o are pe fata de 16 ani care nu a îmbătrânit nici măcar o zi, dar care nu-și amintește să-l fi cunoscut vreodată. Atunci când umbra bărbatului începe să moară, acesta decide să părăsească orașul împreună cu umbra pentru a o salva.
Atunci când ajungem cu lectura la partea a doua (cea mai extinsă) a cărții, au trecut aproape trei decenii din viața povestitorului. Eroul nu s-a căsătorit vreodată. Viața și profesia sa au fost totdeauna legate de cărți. Făcuse o carieră frumoasă într-o casă editorială și de distribuire a cărților. Obsedat de ceea ce a trăit în orașul de dincolo de ziduri și de dragostea sa pierdută, își dă demisia. În vise îi apare o bibliotecă la țară cu o beretă pe birou. Bărbatul își roagă un coleg de la vechiul său loc de muncă să încerce să-i găsească un post la o bibliotecă și ajunge să aibă un interviu de angajare la o bibliotecă privată dintr-un oraș retras, aflat adânc în munții din centrul Japoniei. Intervievatorul său este Koyasu, un bătrân excentric care poartă beretă și căruia îi place să poarte fuste. Personajul principal preia rolul de nou șef al bibliotecii și continuă să primească sfaturi regulate de la Koyasu, despre care află mai târziu că este o fantomă și a murit cu ceva timp în urmă. După ce și-a pierdut soția și fiul, Koyasu transformase o rafinărie de sake a familiei într-o bibliotecă. El crede că doar cineva ca protagonistul, care a fost în orașul de dincolo de ziduri, poate avea grijă de bibliotecă pentru el. O poveste de dragoste platonică cu proprietara divorțată a unei cafenele îi readuce în amintire iubirea pierdută din tinerețe, iar apariția unui adolescent care poartă mereu un hanorac cu submarinul galben din cântecul Beatles-ilor va avea o semnificație specială în destinul său.
Ultima parte a cărții ne readuce în orașul de dincolo de ziduri. În buna tradiție Murakami, totul pare la fel însă diferențe subtile ne indică faptul că suntem într-o lume care se schimbă în ritmul și după legile sale. Zidul însuși, inexpugnabil și perfect sudat fără ciment sau mortar, pare a se fi mișcat. Chiar și într-o lume în care timpul pare a sta în loc, schimbările sunt inevitabile. La fel și moartea, desi semnificația ei este alta decât cea pe care o cunoaștem.
Câteva dintre temele și simbolurile recurente din alte cărți ale lui Murakami pot fi regăsite și aici – de exemplu folosirea visului ca vehicul de comunicare și chiar și de transport între lumi. Apar și fantomele, personajul cheie al domnului Koyasu fiind ‘viu ca o fantomă’. Alte procedee sunt însă inedite. Unul dintre ele este relația dintre om și umbra sa. Personajele acestei cărți au mai mult decât o singura identitate. Ce reprezintă umbra? Un alter-ego. Un simbol al vieții? Al identității? Majoritatea personajelor din carte nu au nume, inclusiv povestitorul sau fata misterioasă care îi apare în ambele variante de Univers între care el oscilează. Descrierea realistă este permanent învăluită într-un voal de magie:
‘On Monday, when the library was closed, I had Mrs. Soeda draw me a map, and I went to visit the cemetery where Mr. Koyasu’s grave lay. I carried with me a small bouquet of flowers I’d bought at a florist’s near the station.
As I walked down the nearly deserted street, I felt like I was no. longer the person I am now. As if, for instance, I was seventeen on a clear holiday morning, on my way to see my girlfriend, bouquet in hand… It felt like that. A strange feeling, as if I’d strayed from present reality and wandered into a different time and place.
Or maybe I was just pretending to be myself, but really, I wasn’t. The me looking back from a mirror might not really be me. Maybe it was someone else who looked just like me, and exactly copied my every movement. I couldn’t help but feel that way.’ (pag. 244)
Cititorii care cunosc și iubesc cărțile lui Murakami vor regăsi în ‘The City and Its Uncertain Walls’ combinația dintre ordinea și liniștea ceremoniala a vieții japoneze și filonul de fantastic. Scriitorul japonez este maestrul din Orientul Îndepărtat al realismului magic. Nu doar că găsim în paginile cărții ecouri din Proust, Borges sau García Márquez, dar cei doi din urmă sunt citați explicit. Prozatorul ocolit (deocamdată) de Premiul Nobel pentru Literatură intră în dialog direct cu marile sale modele. Pasiunea pentru cărți este materializată în cele doua biblioteci care sunt adevărate personaje în carte: cea din orășelul de munte, cu cărți, instalată într-o casa bântuită de fantome și cea din orașul de dincolo de zid, cu rafturile încărcate de vise. Visele nu sunt însă explicite. Așa cum sta bine viselor, ele sunt de multe ori confuze, și doar cei dotați cu puteri speciale le pot descifra. Prezentă aproape permanent este pasiunea pentru muzică (jazz, clasică), care aproape niciodată nu lipsește din lumile și viețile eroilor lui Murakami.
Haruki Murakami are aproape 77 de ani. Îmi doresc, precum toți admiratorii sai, să mai fie o vreme și în lumea aceasta și să ne mai bucure cu cărți noi, să ne poarte în universurile alternative ale imaginației sale. ‘Orașul și zidurile sale incerte’ este una dintre cărțile sale bune și una dintre acele cărți magice care reprezintă cel mai bun răspuns la întrebarea ‘De ce citim?’.