Dacă memoria nu îmi joacă vreo festă romanul ‘Eu și Marilyn’ este prima carte tradusă din literatura coreeană pe care am citit-o. Curiozitatea pătrunderii într-un teritoriu literar necunoscut îmi era amplificată de faptul că cinematografia coreeană, pe care o cunosc ceva mai bine, îmi oferise multe prilejuri de satisfacție prin filme frumoase, interesante, originale și pot spune chiar neobișnuite. Cinematografia reflectă de multe ori literatura, așa încât mă așteptam la surprize. Am vizitat o singură dată Coreea de Sud, în anul 2004 cu ocazia unui congres, și întâlnirea de atunci cu cultura dar și cu realitățile Coreei m-a pregătit și ea pentru neobișnuit. Romanul semnat de scriitoarea și scenarista de film și televiziune Ji-min Lee (născută la Seul în 1974) apărut în 2020 în colecția ‘Raftul Denisei’ al Editurii Humanitas – fiction mi-a confirmat așteptările. Combinația dintre cultura populară și un mesaj sumbru reflectând experiențe traumatice (istorice în acest caz) este unul dintre mixajele specifice culturii coreene.
Romanul pleacă de la un eveniment real. În anul 1954 actrița și cântăreața Marilyn Monroe a vizitat timp de trei zile în Coreea de Sud, apărând pe scene mai mult sau mai puțin improvizate pentru a ridica moralul soldaților americani angajați în războiul din Coreea. Marilyn se afla încă înainte de apogeul carierei și de vârful unei glorii și adulații pe care nu avea să știe să le controleze în planul vieții sale private, dar era deja o vedetă în ascensiune. Evenimentul acesta mult mediatizat la vremea respectivă este însă doar un pretext pentru a introduce povestea însoțitoarei și translatoarei artistei, Alice J. Kim, eroina principala a cărții, o tânără coreeana trecută prin traumele istoriei coreene recente și mai ales ale războiului care se încheiase de mai puțin de un. Faimoasa Marilyn este personajul secundar al romanului. Povestea întâlnirii dintre cele două femei despărțite de o prăpastie culturala dar unite în vulnerabilitatile și dificultățile confruntării cu vieți foarte diferite este interesantă dar nu joaca rolul principal în edificiul narativ al cărții.
Cartea aceasta are marele merit de a reaminti lumii un eveniment istoric de amploare în epocă și care astăzi este aproape uitat. Despre războiul din Coreea care a avut loc intre anii 1950 și 1953 se știe astăzi foarte puțin în lume, desi consecințele conflcitului, inclusiv divizarea Coreei și controlul comunist al părții de nord a tării, continuă până în ziua de azi. Perspectiva coreeană pe care o aduce Ji-Min Lee în această carte este puțin cunoscută în lume. Am fost surprins – dar poate că nu ar fi trebuit să fi fost – să aflu din postfața cărții că a existat și există și în Coreea o tacere a generației care a trecut prin război și mai ales a supraviețuitorilor traumatizați și martori ai ororilor conflictului. Am întâlnit această tăcere și la supraviețuitorii Holocaustului și la alți supraviețuitori ai ororilor marilor conflicte. O altă surpriză – punctul de vedere local fata de intervenția străină este mult mai ambiguu decât aș fi presupus, iar responsabilitatea este împărțită cu colaboraționiștii locali:
‘Avioanele americane așteptau deja de ceva vreme pe aeroportul militar din Gimpo, pregătite să evacueze soldații americani. A durat ceva, dar până la urmă coreenii au aflat cât de lași ați fost. Ne spuneați plini de siguranță că n-are să înceapă niciun război în timp ce voi vă activați în secret contactele de urgență și făceați planuri de evacuare. Sigur că nu sunteți singurii vinovați. Politicienii și bogătașii noștri sunt și ei condamnabili. Dădeau petreceri peste petreceri ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în timp ce-și țineau iahturile pitite lângă coastă, la Busan, ca să poată fugi în Japonia. Singurii care au avut de suferit au fost soldații necunoscuți și coreenii obișnuiți, care au devenit peste noapte țintă pentru artilerie.’ (pag. 126)
Acțiunea romanului se petrece în anul de după încheierea armistițiului cu flashback-uri în deceniul precedent. Imaginea Seulului după război poate să îi surprindă pe cei care au cunoscut metropola modernă și hiperactivă de astăzi. Descrierile din primele pagini ale romanului seamănă mai degrabă cu cele ale Berlinului din 1945, un oraș în ruine, bântuit de fantome, suflete moarte în corpuri scheletice, traumatizați de experiențele prin care trecuseră în cei trei ani de conflict. Cei care încep treptat să se trezească la viață încearcă să uite și să se adapteze noilor vremuri și ocupației străine. În această atmosferă o cunoaștem pe eroina cărții al carei trecut îl vom afla treptat în paginile și capitolele următoare:
‘Eu sunt, Alice J. Kim, fata cu părul încărunțit înainte de vreme și vopsit cu bere, acoperit cu basma vișinie cu buline, cu un palton negru din stofă de lână, asortat cu o pereche de pantofi bleumarin cu vârfurile scâlciate, cu mănușile din dantelă care țin lumea la distanță ca voalul negru al unei văduve. Sunt că o păpușă aruncată de o fetiță plictisită. Bineînțeles că lumea nu mă place și nici eu nu sunt în largul meu în acest oraș în care de-abia s-a instituit armistițiul de încetare a focului. În același timp, poate că tocmai eu sunt ființa cea mai potrivită pentru locul acesta.’ (pag. 10)
‘Eu și Marilyn’ ne propune și o intrigă romantică, povestea unui triunghi amoros format din tânăra provenită dintr-o familie înstărită care își făcuse studiile în Japonia, revoluționarul Yeo Minhwan, bărbat căsătorit și mai în vârstă care devine prima (și poate singura) ei mare iubire și japonezo-americanul Joseph, poate preot, poate spion, care o fascinează și o atrage în mrejele sale după ce este părăsită de primul bărbat. Combinația de roman de spionaj și poveste de amor cu tentă de telenovelă este evidentă. Așa cum am constatat însă în alte cazuri, nu există genuri literare minore, există doar literatură bună și literatură mai puțin bună. Aici alunecarea în melodramă și roman aparent lejer de aventuri este un vehicul pentru a povesti despre război din perspectiva unei femei a cărei tinerețe este deturnată de conflictul care se dezlănțuie în jur ei. Alice este și artistă, ar fi putut ajunge o pictoriță de talent, dar războiul îi întrerupe cariera și îi curmă orice plan de viitor. Dupe ce este obligata să lucreze la afișe de propagandă și portrete ale lui Stalin în Seulul ocupat vremelnic de comuniștii din nord, eroina va renunța la orice ambiție de a-și continua cariera ca artistă după încheierea armistițiului.
Întâlnirea dintre Alice și Marilyn este o întălnire dintre două femei care sunt fiecare în felul ei victime ale societăților foarte diferite din care provin. Aparent cântăreața aflată pe drumul consacrării și al celebrității, adulată de toți bărbații care o văd, o ascultă, o visează, pare avantajată de șansă. Ji-min Lee, autoarea cărții, crează într-una din scenele finale o situație ironică prevăzând întorsăturile destinului care avea să o lovească pe Marilyn Monroe cu aproape un deceniu mai tărziu, în timp ce Alice, femeia coreeancă traumatizată de război este cea care va găsi resursele sufletești ale supraviețuirii. Șocul cultural este reciproc, și neînțelegerile descrise în câteva pagini presărate cu umor prevalează. Portretul lui Marilyn, chiar dacă nu este personajul principal al cărții, impresionează:
‘… Marilyn deschide ușa și se aruncă în mijlocul soldaților fără să ezite. Numele ei, scandat din mii de piepturi, zguduie cerul. Blițurile aparatelor de fotografiat se revarsă ca o avalanșă, în timp ce Marilyn zâmbește neclintită în fața luminii orbitoare. Când se apleacă să salute fluturând din mână pe cineva din spatele mulțimii, se aud suspine din toate direcțiile. Coreenii sunt și ei inebuniti și țopăie de bucurie când le văd pe Choe Eunheui și Bae Songheui, venite să o întâmpine pe Marilyn. Îmi fac greu loc prin mulțime și, ajunsa lângă Marilyn, i le prezint pe cele două actrițe. Marilyn le salută cu entuziasm și le ia de braț. Arată și mai străină alături de cele două femei îmbrăcate în hanbok, parcă e ireală, dar atitudinea ei deschisă și prietenoasă îi face pe toți să o adore pe loc. Nu știe mai nimic despre Coreea, dar e limpede că știe o grămadă de lucruri despre oameni. Ea n-are nevoie să vorbească nici o limbă. Farmecul ei face inutile serviciile unei amărâte de inteprete ca mine. ‘ (pag. 74)
Cartea se bucură de o traducere excelentă însoțită de note de subsol semnate de Diana Yuksel. Semnalez impecabila redactare editorială și prezentarea grafică a cărții, și apreciez faptul că în acest caz, spre deosebire de alte cărți publicate în versiune română, traducerea a fost făcută direct din limba originalului, limba coreeana.
‘Eu și Marilyn’ a lui Ji-Min Lee mi-a prilejuit o primă întălnire cu literatura coreeană și în același timp cu istoria unui conflict care a fost uitat sau poate doar pus în umbră de evenimentele care l-au urmat: războiul din Vietnam, genocidurile din Cambogia și Ruanda, războaiele din Balcani cu masacrul de la Srebrenica și din păcate lista este mult mai lungă. Este o carte care are șanse să atragă multe categorii de cititori. Iubitorii de ficțiune istorică vor aprecia rigurozitatea scriitoarei față de date și detalii, cititorii care preferă intrigile de spionaj le vor găsi în abundență și totul este combinat cu o poveste de dragoste tragică. 200 de pagini de lectură pasionantă și semnificativă.