Lectura cărții lui Nichita Danilov ‘Omul din eprubetă’ apărută în 2021 în colecția ‘fiction-Ltd’ a editurii Polirom este una dintre acele experiențe de calitate pe care iubitorii de literatură și cei care se încumetă să recenzeze cărți ne-am dori-o de fiecare dată când luăm în mână o carte nouă. Se întâmplă rar și de aceea trăirea de cititor este cu atât mai prețioasă. Poetul, prozatorul, eseistul, publicistul, activistul cultural care este Nichita Danilov pare să fi aspirat a sintetiza în aceasta carte multiplele sale filoane de creație, și fiecare dintre ele poate fi recunoscut în forme și doze diferite. Miza și ambițiile investite de scriitor în ‘Omul din eprubetă’ par semnificative, și rezultatul este pe măsura lor.
Aparent avem de-a face cu o carte pe care am putea-o asocia genurilor fantezie sau științifico-fantastic, dar destul de repede ne lămurim că este vorba mai degrabă despre un pretext. Eroul principal al cărții descinde pe Terra ‘coborând pe-un fir de vis rătăcit pe-o pânză de păianjen’ dintr-o altă lume situată în Nebuloasa Andromeda, pentru ajunge prizonier și subiect de experiențe al genialului savant septagenar Brauner și a asistentei sale, frumoasa și tânăra Beatrice sau Era. Tema cercetărilor acestora este combinarea ADN-ului extraterestru cu cel al personalităților terestre trecute – genii de la Michelangelo și Shakespeare până la Freud și Picasso, Napoleoni și Bonaparți (diferențiere intenționată) – pentru a crea o nouă formă (mai inteligentă?) de ființe gânditoare. Orice asemănare cu doctorul Frankenstein este probabil intenționată, desi numele eroului cărții lui Mary Shelley nu este menționat intre multiplele referințe cultural-istorice, explicite sau nu cu care este presărată cartea.
‘După cum am spus, experimentele ce se desfășoară în acest laborator au drept scop elucidarea legilor naturii și crearea unor ființe hibride, prin intermediul unor ADN-uri captate din diferite galaxii, dar și pe baza materialului genetic autohton, extras din țesuturile unor genii ce au marcat în diverse timpuri istoria umanității.’ (pag. 321)
La îndemâna personajelor se află cronovizorul, aparat tehno-magic care nu numai că permite călătorii în timp și în spatiu, dar și dilatează și contractă dimensiunile obiectelor, ființelor și ale Universului însuși. Nebuloasa Andromeda se află într-un stadiu viitor în care au evoluat nu numai speciile ci însăși legile care guvernează funcționarea Cosmosului. Legea gravitației universale s-a transformat într-o flexibilă re-sistematizare a Universului, guvernată de misterioasa ‘constantă Psi’ care fluidizează timpul și spațiul și permite călătorii în toate direcțiile și în toate dimensiunile.
‘Aparatul era dotat cu un dispozitiv de protecție și un ecran interior oval, de mărimea unui bob de grâu. Cristalul proiectat în spațiu se mărea treptat, până ajungea la dimensiunea Andromedei, după care controlul lucrurilor se ștergea volatilizându-se și pierind în imensitatea spațiului astral. Lumea era captată înapoi, tot prin intermediul aceluiași aparat. Printr-o simplă apăsare de buton, revenea la mărimea inițială. …
Trist era timpul prezent. Tristă lumea de acum și cea de altă dată. În fața privitorilor se perindau împărați și imperii. Orașele se ridicau și se transformau în praf. Oamenii se nășteau, creșteau și se prăbușeau în cenușă. Fierul putrezea. Putrezea până și aurul. Piatra se măcina și se transforma în nisip. Și nisipul se transforma din nou în piatră. Auzeai țipatul de bucurie al unui copil și apoi bătrânețea și plânsul. Da, lumea era mică și tristă Trist era prezentul, trist era și trecutul. Tristă ora, trist orice minut. Ca să schimbe tristețea acestei lumi, savanții noștri se gândiră să capteze viitorul și să-l aducă în timpul prezent și în cel trecut. Dar viitorul nu exista și deci trebuia inventat’ (pag. 115-116)
Civilizația Andromedei este mult mai avansată fata de cea terestră, ea a trecut deja prin istoria Terrei, a depășit fazele pe care le cunoaștem ale trecutului, prezentului și cele proiectate ale viitorului nostru. Am putea caracteriza viziunea autorului că pe un fel de existențialism post-istoric. Pe Andromeda exista sau au existat toate personajele care au marcat trecutul nostru, și toate simbolurile care ne sunt familiare (crucea de exemplu), parcursul istoric pare similar, dar toate au fost deformate de noile legi ale fizicii sau de trecerea timpului. Istoria atinsese o fază dincolo de care nu mai există progres. Eroul își amintește:
‘Trebuie să mărturisesc că, în ciuda tuturor eforturilor depuse de specialiști, pe Andromeda nu am reușit să obținem, decât la nivel teoretic, o societate perfectă. Fiecare nouă încercare de a îmbunătăți sistemul s-a soldat cu un eșec. Nu ne-au ajutat nici Einsteinii, nici Platonii, nici grupul de propagandă Nietzsche, nici Kant, nici Kierkegaard, și nici ceilalți filozofi sau cercetători de modă mai veche sau mai nouă, astfel că, în ciuda tuturor strădaniilor și a unui progres incipient, totul a rămas pe vechi, cufundându-se încetul cu încetul în rutină.’ (pag. 55-56)
Narațiunea din ‘Omul din eprubetă’ începe și se încheie la Iași, orașul în care a trăit cea mai mare parte a vieții și trăiește și crează și în prezent Nichita Danilov. Este un fel de punere în context și de sublinere a legăturii cu contemporaneitatea și cu realitatea a unei cărți care în cea mai mare parte a sa se petrece la dimensiuni cosmice și în spatii temporale care încep cu Creația sau chiar înaintea ei și însoțesc Cosmosul până la final și după el. Cartea este structurată în trei secțiuni. În prima dintre ele, ‘Mormolocul’, facem cunoștință cu personajele și cu viața în eprubetă – excepție de laborator pe Terra dar devenită fapt obișnuit și mod de viață pe Nebuloasă, unde ‘popoare întregi se nasc în eprubete’. A doua parte, ‘Escapada’ descrie o evadare a vizitatorului în realitatea noastră de astăzi, lumea tranziției, birocrației și corupției. În decurs de câteva ore el vă călători cu taxi-ul pe străzile capitalei spre palatul prezidențial unde va întâlni un președinte care reprezintă un fel de hibrid al tuturor președinților României post-decembriste. Paginile acestei secțiuni reprezintă o satiră a sistemului politic care combina oniricul cu grotescul, expunând dosariadele, demagogia și controlul ‘serviciilor’. În fine, secțiunea finală, numită ‘Elohim’ (unul dintre numele lui Dumnezeu în limba ebraică) readuce personajul în laborator și în eprubetă dar lărgește scopul discuțiilor la scara istoriei Universului.
Reprezintă Andromeda o proiecție imaginară a viitorului Terrei? Sau poate invers, civilizația noastră este trecutul ei și vizitatorul a ajuns la noi prin vreun misterios proces de regresie istorică? Sau poate în fapt este vorba despre o regresie hipnotică, și întreg universul descris în carte este rodul unor vise ale ființelor sau Creatorului unei civilizații viitoare? Cititorul își poate alege varianta preferată, dar în oricare dintre ele viață în eprubeta este o metaforă distopică, din cele care stârnesc neliniște. Eroul observă de aici lumea, își amintește trecutul și își imaginează viitorul, dialoghează cu doctorul Brauner – magician sau Creator – și tot aici își trăiește pasiunile erotice stârnite de observarea partidelor de amor dintre savantul septuagenar și asistenta sa, mai tânără cu vreo jumătate de secol. ‘Omul din eprubetă’ poate fi citita și ca o distopie și ca un avertisment împotrivă ‘eprubetizării’ ca pericol social și istoric. Este însă un avertisment în tonuri ludice și onirice care echilibrează gravitatea mesajului. Stilul lui Nichita Danilov nu este în niciun moment uscat sau excesiv de grav, măiestria îmbinării cuvintelor înlesnind lectura și amplificând efectul. Iubitorii de poezie vor regăsi în multe locuri motive de vibrație iar amatorii de lecturi intelectuale se vor delecta cu pasaje în care apar multiple referințe, citate și parafraze. Sunt chemați permanent în ajutor Blaga, Arghezi și mai ales ‘geniul pustiu’.
Din eprubeta sa vizitatorul mormoloc desfășoară cititorului-confesor o întreagă cosmologie, imaginează și dezvoltă teorii îndrăznețe, pune întrebări existențiale. Ce este realitatea? Cum funcționează Universul? Cum s-a născut lumea și daca ea există sau este o abstracție? Au istoria și evoluția un sens? Sau poate este vorba despre o uriașă reprezentație de teatru, căci metafora lumii ca teatru și a teatrului ca lume revine de câteva ori, iar punctul de referință al biografiei personajului pe Andromeda este perioada în care lucrase ca sufleur la un teatru. Avem în acest caz de-a face cu o dramă sau cu o farsă? Întrebările acestea revin, unele capătă răspunsuri ipotetice dar niciodată definitive, cititorilor le revine sarcina de a selecta din bogăția de metafore sau de a crea propriile răspunsuri. În niciun moment însă nu cred că trebuie să exagerăm alunecând pe panta tragediei sau a pesimismului. ‘Omul din eprubetă’ poate fi citită ca o distopie dar este vorba despre o distopie ludică. Chiar și atunci când sunt invocate simboluri religioase și când metaforele se grupează în împerechieri simbolice – Tatăl și Fiul, materia și spiritul, formele și fondul, realitatea și subconștientul, corporalitatea și abstractul – discursul se închide în final, precum duhurile captate în recipientele magice ale legendelor orientale sau ale fraților Grimm, intre pereții de sticlă ai eprubetei. Dar poate că este suficient, căci totul este oricum, imaginație. Sau poate că evenimentele descrise, dacă se petrec, sunt rezultate ale hazardului sau ale delirului unui pacient bolnav.
Să luam ca exemplu una dintre întrebările fundamentale pe care și le pune eroul nostru și pe care o dezbate cu savantul Brauner (Frankenstein? Creator? Tatăl biblic?). Din ce este creată lumea? Poate că, îi raspunde acesta, au existat mai multe Creații, funcție de materia avută la dispoziție. Odată a fost lutul, ca în versiunea creștină terestră, altădată argintul, altădată aurul, sau poate chiar cenușa, căci ce materie mai rămâne după Apocalipsa? Sau poate, precum în concepția cabalistă, Universul este o entitate abstractă, alcătuită din cuvinte?
‘Nu cumva substanța primordială a lumii acesteia e cuvântul sau mulțimea de cuvinte ce se înmulțește mereu? Și mi-am adus atunci aminte de Cartea Sfânta și de definiția pe care o dădea unul dintre înțelepții cabaliști – slăvit pe veci fie-i numele necunoscut! – numelui lui Dumnezeu. Cartea întreagă, spunea înțeleptul rabi, nu este altceva decât numele lui Dumnezeu. Inițial Cartea, afirma el, fusese alcătuită dintr-un amalgam încâlcit de litere, care însă s-au ordonat atrase de voință și luminile divine, luând formele lumii materiale și ale universului existent și ale celui inexistent, din care vin eu.’ (pag. 429)
‘Omul din eprubetă’ este până acum pentru mine cartea anului și cred că are șanse să devină una dintre cărțile cele mai importante ale literaturii române în al treilea deceniu al secolului 21. Este o distopie cosmică și cosmologică scrisă în cheie ludică și onirică, o carte profundă și interesantă care are în ea filosofie, satiră și fantezie. Singura rezervă pe care aș putea să o exprim este legată de lungimea textului. Cele peste 500 de pagini includ câteva repetiții și redondanțe și nu reușesc întotdeauna să evite senzația de revenire asupra unora dintre subiectele secundare care păreau deja epuizate. Cu alte cuvinte, balanța dintre retorică și miez pare a inclina uneori de partea excesului de cuvinte. Plăcerea de a citi scrisul frumos și coerent al lui Nichita Danilov vine însă și aici în ajutor. Cititorii care se vor aventura să o citească vor primi o carte pasionantă la lectura, care își invită cititorii în lumea ei, îi îndeamnă spre gândire și le produce delectare.