Am reușit să ajung, cu mare întârziere, la romanele lui Carlos Ruiz Zafón. Romancierul spaniol face parte dintre acei autori ale cărui cărți le-am cumpărat de-a lungul anilor, le-am găsit un colț bun în bibliotecile mele și le-am amânat lectura. Mereu au existat noutăți fierbinți, urgențe cauzate de dezbaterile internetice, obligații contractuale și evenimente de viață care au amânat lectura. Mai sunt câțiva scriitori și scriitoare în această categorie, numele lor celebre pot fi furnizate la cerere. Știam, din cele citite despre autor și despre cărțile sale, că atunci când ne vom întâlni nu mă va dezamăgi. Și așa a fost.
Scriitorul s-a născut la Barcelona în 1964, unde a trăit până în anii ’90, când și-a mutat reședința la Los Angeles. O moarte timpurie l-a răpit în 2020, nu înainte de a publica șase romane care l-au consacrat ca pe unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani în spațiul literar de limba spaniolă și cel mai vândut dintre ei în primele două decenii ale mileniului. ‘La sombra del viento’, publicat în 2001, a fost romanul care l-a făcut celebru pe Zafón. S-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, bucurându-se de succes la public și de elogii din partea majorității criticilor literari. Era capul de serie al ciclului ‘Cimitirul cărților uitate’ din care mai fac parte alte trei romane și o carte de povestiri. A fost tradus în limba română de Dragoș Cojocaru cu titlul ‘Umbra vîntului’ (ortografia editorilor) și publicat de Editura Polirom. Eu am citit o ediție tradusă în engleză în 2004 de Lucia Graves (fiica poetului Robert Graves) și publicată în Marea Britanie de Editura Phoenix cu titlul ‘The Shadows of the Wind’.
Romanul este un pasionant mister literar care se petrece în Barcelona într-o perioadă care acoperă peste jumătate de secol din istoria Spaniei și a orașului de pe malul Mediteranei. Eroul principal este Daniel, care în primul capitol al cărții are zece ani și este de nu multă vreme orfan de mamă. Tatăl, care este librar și anticar, proprietar al unui magazin de cărți, îl duce – pentru a-i mai alina melancolia și dorul de mama pierdută – într-un loc magic, o imensă bibliotecă în care sunt adunate toare cărțile rare, interzise, uitate sau pierdute. Câte un exemplar din fiecare este adus aici pentru a fi salvat de la ștergerea definitivă din memoria istoriei.
‘This is a place of mystery, Daniel, a sanctuary. Every book, every volume you see here, has a soul. The soul of the person who wrote it and of those who read it and lived and dreamed with it. Every time a book changes hands, every time someone runs his eyes down its pages, its spirit grows and strengthens. This place was already ancient when father brought me here for the first time, many years ago. Perhaps as old as the city itself. Nobody knows for certain how long it has existed, or who created it. I will tell what my father told me, though. When a library disappears, or a bookshop closes down, when a book is consigned to oblivion, those of us who know this place, its guardians, make sure that it gets here. In this place, books no longer remembered by anyone, books that are lost in time, live forever, waiting for the day when they will reach a new reader’s hands. In the shop we buy and sell them, but in truth books have no owner. Every book you see here has been somebody’s best friend. Now they only have us, Daniel. Do you think you’ll be able to keep such a secret?’ (pag. 3-4)
Fiecare vizitator poate alege din Cimitirul Cărților Uitate o singură carte, de care va avea grija tot restul vieții și care-i va marca destinul. Daniel alege un roman cu titlul ‘Umbra vântului’ scris de un scriitor necunoscut pe nume Julián Carax. Romanul îl pasionează și încearcă să afle mai multe despre autor. Acesta pare să fi dispărut împreună cu orice altă copie a ‘Umbrei vântului’ și cu majoritatea celorlalte cărti semnate de el. Daniel începe să investigheze pentru a afla ce s-a întâmplat cu autorul romanului și cu cărțile sale. Nu este singurul care pare interesant de Julián Carax. Un bogat colecționar de cărți rare, un malefic inspector de politie, un necunoscut desfigurat care cumpără și arde orice carte a lui Carax și un vagabond întâlnit pe străzile Barcelonei par toți fie interesați să pună mâna pe acest, poate, ultim exemplar al romanului sau să-l descurajeze și să-l intimideze pentru a-l determina să-și întrerupă cercetările. Investigațiile îi dezvăluie o poveste plină de secrete și mistere, iubiri nefericite și crime, prietenii și trădări, care începe cândva, pe la începutul secolului 20 și are ramificații până în anii în care se petrece acțiunea, poveste în care sunt implicate câteva dintre cele mai bogate familii ale orașului.
Nu altul decât Stephen King scria apreciativ despre ‘Umbra vântului’ și îl considera ca aparținând genului ficțiunii gotice, adică un amestec bine dozat de poveste de iubire cu mister și horror. Carlos Ruiz Zafón știe să țină permanent alert interesul cititorilor. Unul dintre secretele reușitei sale în această direcție este faptul că inventează un roman în roman. Nu doar titlurile cărții descoperite de Daniel și al romanului lui Zafón sunt identice, dar și destinele lui Daniel și al lui Julián Carax par să se oglindească unul în celalalt. Pe măsură ce adolescentul avansează în investigație, el descoperă secrete din trecut care par să aibă rezonanță în propria sa biografie – de exemplu este luat sub tutela unor patroni bine situați și binevoitori, cel puțin în aparență, până când se îndrăgostește de fiica acestora. Supraviețuitori ai trecutului lui Julián par să vadă în Daniel o reîncarnare a acestuia. ‘Umbra vântului’ pare a avea puteri magice și chiar malefice.
Atenția cititorilor fiind captată, autorul dezvoltă de-a lungul celor peste 500 de pagini ale cărții câteva dintre temele sale preferate. Pe una dintre ele am menționat-o deja, este vorba despre pasiunea pentru cărți și despre puterea magică a acestora. Daniel moștenește librăria tatălui sau și profesiunea de anticar, și niciodată nu pare să se gândească la un alt traseu în viață. O altă temă este însăși maturizarea eroului, pe care îl urmărim vreme de zece ani, trecând de la copilărie la adolescență și apoi la maturitate, trăind prima poveste de dragoste care nu are cum să fie altfel decât o nefericită dezamăgire, găsindu-și iubirea adevărată și luptând pentru ea când riscă să o piardă, tocmai pentru a nu repeta destinul nefericitului Julián. Zafón este excelent și în cele câteva pagini de erotică din roman, dar mai ales în redarea trăirilor tânărului îndrăgostit:
‘I waited until Bea had gone into the building and then set off briskly, turning to glance back at every step. Slowly I became possessed by the absurd conviction that anything was possible, and it seemed to me that even those deserted streets and that hostile wind smelled of hope. When 1 reached Plaza de Cataluña, I noticed that a flock of pigeons had congregated in the centre of the square, covering it with a blanket of white feathers that swayed silently. I thought of going round them, but at that moment I noticed that the pigeons were parting to let me pass, instead of flying off felt my way forward, as the pigeons broke ranks in front of me and reformed behind me. When I got to the middle of the square, I heard the peal of the cathedral bells ringing out midnight. I paused for a moment, stranded in an ocean of silvery birds, and thought how this had been the strangest and most marvellous day of my life.’ (pag. 187-188)
O altă temă recurentă este Barcelona. Zafón este evident îndrăgostit de orașul în care s-a născut, a copilărit și a trăit o mare parte a vieții. Străzile orașului, portul, dealul Montjuic și mai ales clădirile solide sau în ruină, blocurile de apartamente ale burgheziei sau acele faimoase ‘mansions’ (vile) construite de cei mai avuți la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, constituie mult mai mult decât un fundal pitoresc al poveștilor sale. Ele participă la legendă, impregnează povestea cu senzații și sentimente diverse, de la energia nevinovată a tinereții urmată de pasiunea iubirilor, la decăderea cauzată de ruinarea puterii și de prezența morții:
‘My notions of Victorian literature suggested that the most logical place to begin searching was the cellar, which must have once housed the ovens and a great coal bunker. With this idea in mind, I spent almost five minutes trying to find a door or staircase leading to the lower floor. I chose a large door made of carved wood at the end of a passage. It looked like a piece of exquisite cabinetmaking, with reliefs in the shape of angels and a large cross in the centre. The handle was in the middle of the door, under the cross. I tried unsuccessfully to turn it. The mechanism was probably jammed or simply ruined by rust. The only way that door would yield would be by forcing it open with a crowbar or knocking it down with an axe, alternatives I quickly ruled out. I studied the large piece of wood by candlelight and thought that somehow it looked more like a sarcophagus than a door. I wondered what was hidden behind it.’ (pag.313)
Cea mai mare parte din acțiunea cărții se întinde intre 1915 și 1955 – o perioadă de mare zbucium pentru Spania și pentru întreagă lume, care cuprinde în ea cele doua războaie mondiale și cumplitul război civil care a sfâșiat Spania și a fost un preludiu al celui de-al doilea război mondial. Istoria este tot timpul prezentă, chiar daca nu este vorba despre un roman în care politica reprezintă una dintre temele principale. Este evidentă antipatia autorului față de stagnarea, opresiunea și fățărnicia religioasă a regimului de dictatura al lui Franco, instaurat după victoria fascismului în războiul civil. Nici extremele comuniste și anarhiste nu par însă să-i stârnească entuziasmul, desi probabil că personajul care se apropie cel mai mult de ideile scriitorului este Fermin Romero de Torres, vagabondul cules de pe străzile Barcelonei, fost deținut politic, care devine cel mai bun prieten, confidentul și complicele lui Daniel în ancheta sa. Unul dintre detaliile comune ale biografiilor paralele ale lui Daniel și Julián este pericolul încorporării în armată, ocazie de a-și exprima opoziția față de orice atitudine care ar sugera militarismul. Ceea ce lipsește cu desăvârșire din acest roman este vreo referință la identitatea catalană distinctă a Barcelonei și a unei părți importante a populației orașului. Asta m-a mirat puțin, dar poate că aceste contradicții naționaliste nu erau la fel de acute în prima jumătate a secolului 20, sau poate că Zafón, care era etnic catalan, dar a ales să scrie în limba spaniolă, le-a abordat explicit în alte cărți ale ciclului.
‘Umbra vântului’ m-a pasionat. Combinația de mister, romantică și istorie este întotdeauna câștigătoare pentru mine, dar aici am întâlnit și un scriitor de calitate, care știe să construiască o intrigă de mister și să creeze personaje de care cititorului îi pasă, un scriitor care abordează teme majore și interesante și le înserează într-o poveste complexă, cu ritm și suspense. Lectură recomandată.