Lumea lui Barnum si Bailey (Haruki Murakami – 1Q84)

‘1Q84’ – monumentalul (in volum si substanta) recent roman al lui Haruki Murakami incepe cu un motto care a fost enigmatic pentru mine la prima citire:

It’s a Barnum and Bailey world,

just as phony as it can be,

But it wouldn’t be make-believe

if you believed in me.

Enciclopediile Internetului mi-au dezvaluit imediat ca Barnum & Bailey era una dintre trupele americane de circ si magie cele mai cunoscute in ultimele decenii ale secolului 19 si si inceputul secolului 20. Cartea este deci plasata de la inceput sub semnut magiei si al imaginarului, dar cine este acest ‘me’ (eu) si cine este cel invitat sa creada ca ‘make-believe’ (aparenta) este realitate acolo unde si daca ‘you believed in me’ (crezi in mine)? Este oare o invitatie adresata de scriitor cititorului? Sau apartine ea mai degraba eroilor frumoasei povesti de dragoste care este una dintre temele principale ale romanului si care vor trebui sa sparga cercul vrajii pentru a-si implini iubirea?

Urmatoarea asociere evidenta, una dintre multele ale acestei carti pline de referinte literare si muzicale este cu Alice a lui Lewis Carroll. Eroina principala a cartii pe nume Aomame – despre care aflam destul de repede ca este o ucigasa seriala care ii pedepseste pe barbatii vinovati de abuzuri si violente impotriva femeilor cu o moarte subita ale carei cauze sunt imposibil de detectat – se afla blocata intr-un imens dop de circulatie pe o autostrada in Tokyo, si pentru a ajunge la timp la destinatie urmeaza sfatul unui sofer de taxi amator de muzica clasica (Simfonietta lui Janacek va juca rol de tema muzicala recurenta in carte) si va cobora o scara de serviciu care o duce … intr-o lume paralela. O lume care doar aparent este aceeasi cu cea din anul 1984 in care se petrece actiunea cartii, mici sau mari diferente incep sa-i fie din ce in ce mai evidente eroinei: uniformele politistilor si armele in dotare par putin diferite, evenimente importante de care nu are habar par a se fi petrecut in anii precedenti, si chiar si cerul noptii este impodobit cu doua luni si nu doar cu una.

source http://www.complete-review.com/reviews/murakamih/1Q84.htm

Nu este singurul paralelism important al cartii. Primele doua volume din cele trei care compun cartea prezinta in capitole alternate in mod riguros traiectoriile lui Aomame si a lui Tengo, un tanar de aceeasi varsta, profesor de matematica si recenzent si autor de literatura care se implica in rescrierea si publicarea unei povestiri fantastice a unei scriitoare adolescente de 17 ani pe nume Fuka-Eri. Cititorul isi da repede seama ca destinele celor trei personaje sunt strans legate, ele par a rula in paralel cu usoare decalari in timp care sparg linearitatea relatarii si intrebarea daca paralele se vor intalni ramane una dintre enigmele centrale ale cartii pana spre sfarsit. Cele trei volume ale cartii care se intinde in editia engleza pe care am citit-o eu (publicata in Statele Unite de Albert A. Knopf, o divizie a lui Random House, Inc.) pe 925 de pagini acopera fiecare un ciclu de trei luni. Cele noua luni de gestatie intre actul procreatiei si nasterea copilului? Trei sferturi din ciclul anului splendid descris in magistralul film ‘Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring’ al lui Kim Ki-duk?

Muzica joaca un rol important in scrierea lui Murakami si melomanii vor regasi aici nu numai citate din lucrari muzicale faimoase sau mai obscure ci si o compozitie in care destinele personajelor se intretes in structuri decalate, teme recurente si o complexitate specifica celor mai sofisticate simfonii. Universul cultural al lui ‘1Q84’ nu include insa numai muzica ci si literatura (sunt amintiti, citati, discutati Shakespeare, Proust si Cehov intre altii) sau arta culinara. S-ar putea scrie o carte de bucate sau un eseu culinar despre felurile de mancare pe care personajele le prepara si degusta de-a lungul celor peste 900 de pagini si ceea ce mananca eroii lui Murakami ii defineste in completarea a ceea ce spun si fac. Meniurile culinare si culturale sunt in mare masura universale sau europenizate, atunci cand apar elemente japoneze ele sunt fuzionate intr-o maniera care le-ar face relevante in orice mare oras al lumii sau imprejurimile sale, nu numai la Tokyo. De fapt intregul repertoriu cultural al lui Murakami pare a fi mai mult sincronizat cu spatiul cultural universal, trezindu-mi curiozitatea in ce masura in literatura si cultura japoneza exista confruntari intre curentele traditionaliste si cele modernist-cosmopolite si cat de acute sunt aceste confruntari daca le comparam cu cele din literatura si cultura romana. Daca este sa asociem acest roman complex cu vreun gen el ar fi cel al realismului magic, dar termenii de comparatie sunt in mod evident basmele fratilor Grimm si Alice a lui Lewis Carroll.

source http://artsfuse.org/45826/fuse-book-review-haruki-murakami-marathon-storyteller/

Al doilea spatiu cu care ‘1Q84’ se intersecteaza este cel al sub-culturii trash, echivalentul filmelor lui Tarantino, sau daca vreti ale celor cu gangsteri yakuza. Multe dintre personajele semnificative ale cartii inclusiv cele principale par a fi fascinate de crima sub diferitele sale aspecte. Aceasta relatie cu eroii de serie B poate fi interpretata ca un comentariu social despre Japonia postbelica, in care fiecare din personaje este fie complet ratat, fie ascunde schelete in dulapul biografiei personale, dar si ca un comentariu despre lipsa de orizont a culturii populare compartamentate. Si totusi Murakami pune in fata personajelor sale provocarea depasirii limitelor cel putin in dimensiunea spirituala, si de aici rezulta dialoguri savuroase ca cele in care ucigasa seriala si omul de incredere fost gangster si probabil si el ucigas schimba recomandari si apoi impresii de lectura despre Proust (poate si o auto-ironie la dimensiunile cartii).

Cat de in serios trebuie luata ‘1Q84’ in portiunile sale filozofice si in cele care privesc aspectele politice? In definitiv pornind chiar de la titlu este vorba despre o replica, o alternativa la Orwell si al sau ‘1984’ – metafora literara suprema a totalitarismului si controlului gandirii, o replica in oglinda desigur (vezi paginatia cartii) si oglinzile desigur deformeaza, dar exista aici multe elemente de real si subiecte arzatoare in 1984 si in 2010-2011: terorismul, cultele religioase, libertatea de a gandi si de a te inregimenta, sacrificiul personal in raport cu binele colectiv. Mai exista in cartea lui Murakami si o dimensiune magic-filozofica nu totdeauna explorata si descrisa pana la capat si cred ca acest efect este intentionat. Constructia migaloasa a misterelor suprapuse dar incomplet elucidate mi-a amintit serialul ‘Lost’ – si acolo explicatia finala (aici intervine ceva mai devreme) este la dimensiuni cosmice, dar fara credibilitate, si cred ca motto-ul lamureste mai clar aceste inconsistente si nefinisari. Magia nu se poate explica in totalitate nici macar atunci cand explicatia apartine tot taramurilor magice.

Sunt dimensiunile cartii justificate? Intrebarea trebuie desigur pusa, cand numarul de pagini al unui roman atinge dimensiunile altor trei sau patru carti. Nu orice carte in jur de o mie de pagini este ‘Razboi si pace’. Din perspectiva cititorului avid dar fara prea mult timp la dispozitie voi indrazni a raspunde ‘da’. Lectura este tot timpul pasionanta, am trecut prin zero momente de scadere a interesului si repetitiile cand au fost mi s-au parut justificate. Cele cateva zeci de pagini finale m-au prins intr-o lectura pasionata, implicat in destinul personajelor, emotionat si rezonand impreuna cu ele, si deplin lamurit in legatura cu mesajul principal al cartii. Adevarat, traiectoriile unora dintre personaje sunt taiate brusc dar sa nu uitam ca este vorba de treceri intre universuri alternative. Ceea ce a contat pana la urma pentru mine ca cititor a fost insa destinul eroilor principali si a povestii lor de dragoste care prin dimensiunile si intensitatea ei genereaza povesti de dragoste intre cititori si personaje.