‘Iubirea nu e un vers liber’ este unul dintre cele mai frumoase titluri de carte cu care m-am întâlnit în ultima vreme. Cuprinde în el cuvintele ‘iubire’, ‘vers’ și ‘liber’ și fiecare dintre ele are o semnificație specială care se regăsește în romanul scriitoarei spaniole Susana Fortes apărut în traducere românească (impecabilă, semnată de Cornelia Rădulescu) în colecția ‘Raftul Denisei’ a Editurii Humanitas-fiction. Este vorba despre al nouălea roman al scriitoarei născute în 1959, apărut în limba spaniola în 2013, și al doilea roman al ei, după ‘Septembrie poate aștepta’, cartea ei cea mai recentă, apărută înainte în aceeași colecție.
Scriitoarea, prin intermediul eroinei cărții, notează undeva:
‘Exista epoci în care viața oamenilor nu înseamnă nimic, nu sunt decât puncte lipsite de semnificație în mijlocul marilor tragedii colective. Lacrimi în ocean.’ (pag. 229)
Trebuie să fim de acord că există o mare istorie și există istorii personale. Destinele oamenilor se petrec pe fundalul marilor evenimente și devin o parte din acestea. Majoritatea dintre noi și mai ales iubitorii de literatură, cunoaștem și retrăim epocile trecutului și prin povestiri sau romane, personaje cu care ne putem identifica sau cărora le putem înțelege trăirile, relatări directe, memorii și extrase din arhive. Spania interbelică și în special perioada războiului civil din al patrulea deceniu al secolului trecut este destul de bine documentată în literatura lumii, incluzând cărți memorabile ale lui Ernest Hemingway și George Orwell. ‘Iubirea nu e un vers liber’ este prima carte de acest gen pe care o citesc scrisă de un scriitor spaniol. Acțiunea se petrece în 1935, anul care precede începutul ostilităților Războiului Civil, dar norii furtunii care avea să se abată asupra Spaniei se fac deja simțiți, atât în atmosfera din capitala țării cât și în știrile care vin din exterior. Eroina principală a cărții, o tânără studentă americană pe nume Kate Moore își amintește senzațiile trăite la prima întâlnire cu Madridul:
‘Pe drumul de la gară se lăsase cuprinsă de vacarmul de afară. Orașul era ticsit de oameni care se plimbau braț la braț la soare. Pe bulevardul Castellana, fetedele clădirilor erau acoperite de afișe pentru coride amestecate cu cele de propaganda sindicală, lipite recent; tramvaie vopsite într-un galben țipător treceau troncănind zgomotos și iscând scântei pe șine; automobilele claxonau și lustragii vociferau la colțuri, chemând clienții. Residencia de Estudiantes era cocoțată ca o santinelă în vârful unei coline. Era o clădire cărămizie, cu geamuri mari la intrare și pavilioane laterale. Sub soarele începutului de vară, câțiva studenți discutau cu însuflețire la umbra copacilor. Se auzea o rumoare de râsete foarte tinere, prin ferestrele deschise răzbăteau discuții purtate în mai multe limbi.’ (pag. 15-16)
Multe luni mai târziu, după o poveste de dragoste inițiatică și câteva experiențe traumatice în plus, eroina trăiește astfel traseul despărțirii:
‘Privind pe geam a fost mirată de haosul de pe străzi. Aerul parca era agitat de zborul a mii de aripi, parcă se anunță ceva. … zidurile erau acoperite de afișe electorale care purtau sigla FP. Prea multă lume umplea trotuarele. Pe Gran Via avea loc o manifestație: pumni ridicați și steaguri roșii, încurcând traficul în sunet de claxoane. Kate a lăsat geamul jos, dar nu a priceput ce strigau oamenii. Mirosea a cauciucuri arse. Înspre Puerta del Sol se vedea o coloană înaltă de fum negru.’ (pag. 222)
Madridul este fundalul întâlnirii dintre tânăra americană care este eroina cărții și Spania reală. Dacă suntem atenți la biografia scriitoarei, observam că Susana Fortes a trăit o experiență inversă, călătorind în Statele Unite unde a trăit și predat o perioadă destul de îndelungată. Cunoscând, deci, bine cele două culturi, oamenii și mentalitățile, descrierea în oglindă a experienței unei americance la Madrid i-a fost la îndemăna. Kate Moore este un personaj foarte interesant. O tânără orfană, crescută în Midwest-ul american de un unchi a cărui filosofie educațională este că ‘dacă vrei să crești copii curajoși, dă-le o harta, o tabletă de ciocolată și o lanternă’, își construiește în imaginație, din lecturi, o Spanie ideală, populată de cavaleri care înfruntă cu vitejie orice mori de vânt.
‘Kate nu împărtășea credința oarbă a tarii sale în industrie și în progresul tehnic în general. Văzuse deja în 1929 cum totul se putea duce naibii într-o clipită. Ea și patria ei nu se aflau pe aceleași coordonate. După părerea ei, Statele Unite erau o țară blocată în consum aidoma unui peștișor care-și mușcă coada. O nație de proaspăt îmbogățiți, ajunsa de curând în istorie și care se credea buricul pământului. În timp ce Spania poseda o tradiție care venea din vechime. Un orgoliu aristocratic, unde partea materiala lasă loc unor lucruri mai valoroase. Asta găsea ea la autorii spanioli. Mintea îi era contaminată de idealismul romantic al nobleței de sânge.’ (pag. 32)
‘Admira caracterul individualist al spaniolilor. Demnitatea cu care înfruntau sărăcia i se părea un semn de putere în comparație cu vulgarul materialism al societății nord-americane. Mai bine sărac decât sclav al producției în serie. Era fascinată de țara asta de departe, visa la un loc necunoscut, la o lume exotică, plină de vechi virtuți și nobile idealuri. Un teritoriu necunoscut la celălalt capăt al lumii. Tărâm de poeți.’ (pag.211)
Dacă lui Kate Spania i se pare un tărâm depărtat și exotic, ea însăși este pentru cei din jurul ei, din Madridul efervescent politic dar totuși capitală a unei țări încă dominate de consevatorism, o apariție fascinantă, care atrage atenția prin tinerețe, frumusețe, franchețea sentimentelor și sinceritatea naivă cu care abordează problemele vieții. Întâlnirea dintre Kate și profesorul de literatura Alvaro Diaz-Ugarte pare la prima vedere o relație clasică, în genul legendei lui Pygmalion, dintre un bărbat care domină social și prin cultură și o femeie mult mai tânără, care îi acaparează nu numai simțurile, ci îi și schimbă modul de a gândi și de a interacționa social.
‘De câteva zile, inima lui Diaz-Ugarte bătea altfel și nu putea face nimic ca s-o împiedice. Se simțea ca un crai bătrân care se molipsise brusc de boala dragostei, tipică primei tinereți. Era cuprins de nerăbdare. Abia aștepta să o vadă, percepând dureros fiecare minut, parcă avea o piatră în stomac. Uita orice alte angajamante. Nu-i stătea capul la treabă, nu reușea să se concentreze, era prizonierul gândurilor. Nu-i ieșea din cap gestul ei de a-și da părul pe spate cu mâna, nici felul în care se uita la el, într-o parte, zeflemitoare, cu o sprânceană ridicată. Fantaza imaginându-și pielea ei suavă sub atingerea mâinii sale, presiunea pântecului, răsuflarea caldă cu aroma de vanilie pe gâtul lui. De fapt, îl agasa să recunoască o dorință pe care nu știa exact cum s-o stăpânească. Un ilustru intelectual din generația de la ’27 mergea pe stradă cu ochii deschiși ca un băiețandru de cincisprezece ani.”Asta-mi mai lipsea”, și-a zis.’ (pag. 62-63)
Generația de la ’27 menționată în citatul de mai sus a fost o generație de aur a literaturii, artei și intelectualității spaniole, generația lui Frederico Garcia Lorca și a lui Pedro Salinas (care apare ca personaj în carte și care a inspirat portretul eroului), a lui Dali și Bunuel. Este generația care a fermentat și susținut Spania republicană, dar care se afla, împreună cu întreaga societate, într-o situație de criza.
‘Erau zile când se vedea așa cum era, un om zbuciumat, se aproape patruzeci de ani, cu ficatul obosit, cu o carieră literară care nu pornea și cu sufletul pustiit. Nu știa exact când anume începuse degringolada, când îl părăsiseră entuziasmul, bucuria începutului, încrederea în sine, inocența ideilor și toate excesele culturale care caracterizaseră primăvara Republicii. Trecuseră doar patru ani de atunci, dar la un moment dat se petrecuse ceva cu el. Ceva total neașteptat, aproape indecent. Ceva care făcuse ca, brusc, lumea să devină un loc pustiu, ca o arenă de corida imensă peste care s-a revărsat o ploaie torențială, care a gonit toată lumea în afara de el, rămas singur în ploaie și nestiind ce să facă cu viața lui.
Lucrurile nu mergeau bine. Însă nimeni nu părea să fie atent la detalii. Nici în viața publică, nici în cea privată. Dacă citeai ziarele, iți puteai face o idee, dar toată lumea prefera să privească în altă parte. Nimeni nu voia să vadă, iar daca cineva vedea, făcea tot posibilul să uite – și el avea toate motivele s-o știe bine, mai bine decât imensa majoritate a oamenilor.’ (pag.66-67)
Are șanse povestea de dragoste dintre studenta americană cu concepția ei despre Spania construită parcă în jurul figurii lui Don Quixote și intelectualul spaniol mult mai vârstnic, parțial integrat în sistem, pe deasupra și căsătorit ‘bine’ în lumea politica madrilenă? Cititorii cărții vor primi răspunsul la această întrebare, urmărindu-i pe cei doi eroi confruntându-se cu realitatea unei istorii care își accelerează cursul în jurul lor. Susana Fortes își poartă cititorii în Madridul efervescent, populat de intelectuali de elita și de studenți animați de idealuri revoluționare, de politicieni corupți și de ziariști duplicitari, de proletari influențați de propaganda extremistă și anarhistă de stânga și de agenții serviciilor secrete aflate în serviciul clasei conservatoare de dreapta. Ficțiunea romantică și realitatea istorică se întrepătrund, povestea incluzând o intriga detectivistă declanșată de dispariția unui student implicat în scandalul de corupție care avea să duca la căderea guvernului condus de Alejandro Lerroux. Ceea ce pare la prima vedere a fi un caz de domeniul faptelor diverse se dovedește a fi o intrigă mult mai complicată, care riscă să strivească idila fragilă, sfidând imposibilul, dintre cei doi eroi ai romanului.
Poate dragostea învinge furtunile istoriei, sau vor fi măturate sentimentele eroilor de furtunile istoriei, devenind lacrimi într-un ocean? Finalul cărții dă un răspuns care nu este nici simplu, nici idealizat, dar este totuși optimist. Îi invit pe cititori să intre prin intermediul paginilor cărții Susanei Fortes în Madridul anului 1935, să trăiască alături de eroi întâlnirea dintre două lumi foarte diferite și frumoasa lor poveste de dragoste, să înțeleagă mai bine prin intermediul sentimentelor și gândurilor lor o perioadă complexă din istoria Spaniei. Cartea este foarte bine scrisă, excelent tradusă, frumos editată și se citește ușor. Titlul se justifică deplin, este vorba în carte despre iubire, despre literatură, despre libertate și despre legătura dintre ele. Amatorii de romane istorice și de povești de dragoste, de literatură polițistă sau pur și simplu de cărți bune vor avea multe motive de satisfacție din lectura romanului ‘Iubirea nu este un vers liber’.