Se implinesc in aceste zile 70 de ani de la unele dintre cele mai tragice evenimente din istoria Romaniei – pogromul de la Iasi urmat de cumplitul ‘tren al mortii’, evenimente in care si-au pierdut viata mii de evrei. Gica Manescu care a trait in Iasi in acele zile grele mi-a dat consimtamantul de a republica aici marturia sa scrisa acum doi ani.
————-
Ma intorc in 29 iunie 1941. Acum 68 de ani. Era duminica. E o zi a carei durere s-a cicatrizat, dar a ramas in suflet si in fiecare an, prin comemorarile care au loc, atat aici cat si in Romania, amintirile revin, uneori chiar un cosmar. Nu-i usor sa uitam cei 14.000 de morti, dupa chinurile groaznice indurate. Au plecat,de langa noi, fara voia lor, oameni de tot soiul, chiar multi apropiati noua (si tatal viitoarei mele sotii, in Israel).
sursa http://patratosu.wordpress.com/2008/03/20/negarea-holocaustului/
Fusesem intern prin concurs, la Spitalul israelit din Iasi. din toamna 1939. Era o activitate medicala de calitate si cu multe succese, posibile in vremea aceia. Nici un medic sau student nu era salarizati. Era totusi lupta pentru evrei sa faca o practica medicala califcata. In ziua de 21 iunie 1941 ni s-a anuntat ca spitalul a fost militarizat, intr-unul militar, de zona interioara, cu Nr. 287. Medicul director (Dr. Brener, ginecolog) a fost inlocuit cu Dr. Iamandi, medic colonel, adus din rezerva. Un om intelegator, de treaba. Razboiul mirosea in aer. Camuflarea ferestrelor, pregatirea adaposturilor, etc. In noaptea respectiva, armata romana a trecut Prutul. Spitalul golit, a fost impartit pe sectii; camerele cele mai bune, rezervele, pentru nemti, apoi pentru romani si undeva, izolate, 3 camere pentru prizonierii rusi raniti. Eu am cazut acolo. Era ordin si nu se discuta. Ni s-au distribuit brasarde ale Crucii Rosii si un permis de circulatie, la orice ora. A inceput treaba si au venit si cativa raniti. In ziu de 29, ca de obicei am plecat dupa ora 7 spre spital si n-a fost nimic deosebit pe drumul meu. In timpul diminetii au inceput sa vina zvonuri si apoi stiri adevarate, ca evreii sunt adunati, maltratati, casele jefuite si se aud multe impuscaturi. Se ucid oameni nevinovati, fara aparare. Eram casatorit de doua luni, legaturile telefonice intrerupte. Eu nu stiam de ai mei, ei de mine, Un medic secundar tanar, Dr.Manole Solomon, proaspat casatorit, o pereche ce amorezati, simpatici, si-a imbracat haina si a fugit spre iesire, Cativa dintre noi au vrut sa-l retina cu forta, tinandu-l de maneci. A dezbracat haina si a fugit strigand ca sotia e sngura si trebuie sa fie cu ea. Am auzit ulterior, ca a ajuns acasa, a sunat si a asteptat. In secundele urmatoare un trecator l-a impuscat mortal. Sotia a incremenit in fata cadavrului. Am mai auzit ca pe strada Lapusneanu, a fost scoasa din casa, familia avocatului Altain (el, sotia si fica de 21 ani). Pe el l-au pus in genunchi in spatele unei mitraliere, cu degetele pe tragaci, femeile in spate privind, cum este impuscat” tradatorul, spionul rusilor” dupa ziarul local. Dupa doua zile (cum am putut manca si dormi n-avea importanta ) am fost cautat de cineva , o persoana la gard intreaba de mine. Era sotia mea, careia un rau-voitor ii spusese ca am fost ucis si a vazut cadavrul. Apropiindu-ma de gardul, cu poarta inchisa, ea abia s-a putut tine de zabrele si ambii am izbucnit in plans. La pranz am putut pleca.
sursa http://www.patriotism.md/?p=3767
Viata si-a reluat cursul ei, mai in sus, mai in jos si am ajuns azi, 29 iunie 2009, sa povestesc o parte din viata unui martor ocular. Nu mai suntem prea multi si e bine, pentru generatiile noi si cele viitoare sa afle ca batranilor de azi nu le-a fost totdeauna usor si simplu. Daca din cei care citesc, unii vor medita si vor fi multumiti ca am scris cele de mai sus, voi avea constinta impacata.
dr. Gica Manescu, 29 iunie 2009
Multumesc pentru marturie, nea Gica. Interesanta,unica in felul ei. Cred ca ar trebui publicata si pe hartie, intr-o revista de istorie, poate in Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae. Multa sanatate si succes.
Cu deosebit respect,
Lucian