Al doilea episod din amintirile de calatorie ale lui Gica Manescu in Italia este dedicat Venetiei. Intamplator tocmai am vazut un film al carui actiune se petrece aproape in intregime in orasul gondolelor si al carnavalului (si al festivalului de film), voi posta cronica lui probabil maine.
—————-
Am gasit zilele trecute la ARTE un documentar scurt despre Piata San Marco si persoanele intalnite acolo. Cum fusesem in decursul anilor trecuti de trei ori in orasul din Laguna Adriaticei am scos amintirile din minte si vi le redau.
Nu mi-am propus decat sa descriu unele aspecte si impresii care m-au miscat si mi-au atins mintea si sufletul. Istorie si geografie fac altii mai bine decat mine.
Noutatea a fost ca n-am mai avut bataia de cap sa schimb, in minte bine inteles, preturile din lire, in shekeli sau $.Totul era in Euro, dar in unele locuri se mai afisau preturile vechi in lire.
Apa lagunei tot tulbure, vaporetti si barci cu motor – taxiuri strabat canalele in toate sensurile, iar gondolele legate de debarcader, leganandu-se, asteapta clientii sau lento, lento, strabat canalele.
source http://www.carnivalofvenice.com/?page_id=1551
E singurul oras din lume unde exista profesiunea de gondolier, chiar si prin mostenire.
De turisti n-am ce spune. Intr-o localitate cu ceva mai mult de 400.000 locuitori, intra si se perinda in fiecare luna, cam doua milioane de turisti. Din toata lumea si e o incalceala de limbi ca la Turnul Babel.
source http://www.nalon-weddingsitaly.com/wedding_ceremonies_in_venice.htm
Calugarite si elevi italieni cu ghizi, nemti, japonezi marunti, dar de o mobilitate desebita, cu aparatele foto in actiune permanenta si rapida. N-au lipsit, ca pretutindeni, isralienii. I-am intalnit grupati, in fostul ghetou si la sinagoga veche, cladire de muzeu. Alaturi este un camin al Comunitatii evreesti venetiene, pentru cei batrani.
Curios mi s-a parut si nu am stiut, ca e un oras cu multe biserici renumite si un cult pentru sfinti. Am gasit strazi si statii de vaporetti, cu numele lui San…
Locul de “adunare” e Piazza San Marco. E singura cu aceasta denumire, altele sunt “Campo“. Acolo se nasc si cresc mii de porumbei. Am vazut un fotograf, care de 40 ani isi face meseria si are un porumbel de care nu se desparte si pasarea il recunoaste.
Oboseala turistilor e potolita, prin pauzele sezande pe podetele stivuite, folosite la inundatiile dupa ploi.
Vanzatoarea de seminte pentru pasari, nu pridideste cu ambalarea si vanzarea lor.
source http://www.toms-travels.net/?p=8117
Aceasta Piata lunga de 170 m si larga intre 56 – 82 m. este locul cafenelelor cu sau fara formatii muzicale – Florian in frunte – a magazinelor deosebite si a fost in trecut locul activitatilor politice sau religioase, fiind flancata de Bazilica San Marco din 1094 si Palatul Dogilor.
source http://www.narratives.co.uk/Details.aspx?ID=5737&TypeID=1&searchtype=&contributor=0&licenses=1,2&sort=REL&cdonly=False&mronly=False&images=True&video=True&documents=True
In Bazilica, cu o taxa mica, se poate admira “Altarul de aur“ o capodopera artistico-religioasa din sec. 14.
source http://www.chinaoilpaintinggallery.com/g-giovanni-bellini-c-58_73_804/san-zaccaria-altarpiece-p-21215
Mi s-a recomandat sa vizitez biserica San Zaccaria, unde o pictura din 1505 a necunoscutului mie, Giovanni Bellini, reprezinta pe “Maica Domnului cu pruncul in brate”. Mama cu o privire deosebita spre prunc si admiratoarele din jur.
source http://www.lapalazzinaveneziana.it/english/venezia.asp
Peste drum de statia fluviala, pe bratul opus al Canalului Grande este mareata Bazilica Santa Maria della Salute ‚ a sanatatii. Cu constructia octogonala, din marmora alba, cu sute de simboluri ale Mariei, e o perla arhitectonica, de admirat.
Un pod e la dispozitia pietonilor.
Palatul dogilor, maiestuos, estre vizitat de sute de oameni pe zi.
Adoptand tehnica moderna, are un lift care ne urca pana la etajul 4, coborarea pe scari, e mai usoara.
Patrunderea in salile uriase, impresionante prin picturile si tavanele aurite te aduc parca in alte locuri. De-a lungul peretilor banci din lemn lustruit te invita sa te asezi pentru odihna si meditare.
http://www.allpaintings.org/v/Mannerism/Tintoretto/Tintoretto+-+The+Last+Judgment.jpg.html
Sunt in deosebi de admirat cele doua picturi, semnate de Tintoretto in sec.16 – „Judecata de apoi”. Pacat ca lumina zilei patrunde greu si sursele de lumina artificiala sunt insuficiente.
Daca este un motiv sa fie asa, nu stiu.
Piese de mobilier nu exista, lasandu-i–se fiecaruia libertatea de imaginatie.
source http://www.forumlive.net/proposte/muri%20e%20ponti/pontifamosi/index.htm
Prin culoare si coridoare inguste, se ajunge la usa “Puntii suspinelor” prin care comdamnatii intrau in drumul fara intoarcere.
source http://www.hotelbepielciosoto-venezia.com/venice-hotel-en/hotel-marghera-da-non-perdere.asp
Podul Rialto, construit intre 1588 – 1591, la o parte ingusta a Canalului Grande, facea o legatura intre partile componente ale orasului si e loc de activitati diverse.
Nu ma interesau si alta data nu am dat atentie, magazinelor cu papusi, masti si tot felul de accesorii de Carnaval, care are loc in februarie. Preturile sunt piperate, lucrari de arta si probabil, clientii sunt turistii straini.
In urma cu ani nu tineam seama unde urc sau cobor si peste cate podete ale canalelor, paseam. Data asta, s–au mai adaugat niste ani in carca si am numarat. O idee anormala. Au fost 400 de poduri, totalizand 150 de trepte. Sunt sigur ca am mai gresit.
Acum, prin usoarea febra musculara a gambelor, le-am simtit existenta, dar nu ne-am dat batuti.
A venit si ziua plecarii. Vremea ne-a favorizat . Programul comod, si nu am repetat ce stiam si vizitasem anterior, cum sunt insulele Murano, cu productia de obiecte din sticla, de o varietate incomensurabila si Burano, cea cu dantelariile si ale carei case multi colorate sunt asemeni cuburilor de joaca.
Am ajuns in 25 minute la aeroport, convinsi ca soferul taxiului acvatic, impertinent dar cotcar, ne-a ridicat pretul. Am inghitit galusca, in tacere.
Cu o aterizare de o ora la Viena, austriecii ne-au adus la Ben Gurion. Eram acasa.