Am placerea de a publica un nou articol pe care mi l-a pus la dispozitie prietenul meu Gica Manescu. De data aceasta punctul de interes special este legat de aspectele aut0-biografice ale unui fel de relatie pe care Gica a stabilit-o la 90 de ani, in vreme ce multi alti colegi de-ai sai o stabilesc la … 9 ani.
——————-
Pana acum ceva mai mult de 4 ani, am vazut lumea din jurul meu, mai mult sau mai putin indepartata, prin diverse mijloace de locomotie. Copilaria, adolescenta si maturitatea, la Focsani, Iasi si Bucuresti, am cunoscut strazile, scolile, gradinile, terenurile de sport, “ per pedes”, cu biciceta, tramvaiul, troleybuzul, masina , trenul, avionul. Romania in cele 4 puncte cardinale, cu trenul si masina, Ungaria, cu trenul, Bulgaria cu masina, Europa occidentala cu masina sau avionul, iar cele 3 din Statele Americii de Nord numai prin avion. Mi-ar fi placut cu un vapor, (asa am vizitat Norvegia,timp de doua saptamani, pana la Cercul polar), dar timpurile se schimbasera. In Israel, am vazut locuri frumoase si interesante, am trait istoria si traditiile,muzee si expozitii. Am intalnit rude, prieteni, colegi. Am folosit o bucata de vreme, masina, dar mai des autobuzele. Trenul foarte rar. In ultimii ani, deplasara a fost mai dificila, si am gasit buna vointa a unora din familie sau a unor prieteni apropiati si saritori, la nevoie. Le multumesc.
Implinisem 90 ani. Varsta senectutii. Sarbatorit de familie si cativa prieteni apropiati, am pasit mai departe, dar mai lent. M-am trezit cu un dar neobisnuit din partea familiei. Un computer cu niste anexe. M-am apucat cu mainile de cap. Ce si cum sa fac? Increderea a lor mei in mine, m-a pus in cumpana grea. Am devenit un elev sarguincios, cu caiet si creion, ca dascal find nepotul meu. Mi-a deschis ecranul. M-am uitat, ca matza din poveste, in calendar. Tools, Start, Inbox.Delete, Send, si multe altele. Cuvinte care trebuiau sa intre in vocabularul meu de limba romana.Ca o i = oi si c a l = cal,am inceput sa aflu si sa patrund in tainele tehnicii si ale Internetului. Azi un pas, maine doi, toate invatate pe din afara din tehnica si batutul clapelor, am inceput sa ma bucur si sa ma felicit. Am tras-o si pe sotia mea, neincrezatoare, la a privi impreuna un Email (cuvant nou ) de la un prieten. Fie o scrisorica, fie niste fotografii. Evrika. Am invatat reply si am raspuns. Intr-un numar al revistei “Minimum “ cineva, in mod laudativ, a scris despe noi, ca am devenit internetisti, deci se poate si pentru altii s-o faca. Varsta nu e un impediment.
Am mai invatat ceva important, placut si simplu : sa ascult muzica. Sunt un amator al muzicii clasice (nu chiar toate cele, ca Wagner, de ex.). Apasand un buton pe computer, se deschide un sertaras. Pun discul cu inregistrarea, si din difuzoare se aude melodia. Cu o ocazie, am primit in dar, doua discuri, parca pentru inima mea: Vioara lui Ion Voicu si opere variate ale lui Mozart. Comod in fotoliu, si in sunetele orchestrelor si ale solistilor, ma delectez si ma destind. Uit de multe altele.
Mandru ca un paun cu evantaiul penelor desfacut, n-am spus-o nimanui, dar am tatonat terenul. Ca in practica profesionala, am facut palparea, cu bagare de seama. Nu mai eram eu. Devenisem un “ user “ care primeam cele necesare muncii de la un ”provider “ . Trebuia sa ma conectez la retea, sa fiu “online” Mai greseam, ma intorceam si izbuteam. Am vrut sa cunosc lumea, in diferite ocazii, cu diferite motive de instruire sau curiozitate si am aflat de Google, Wikipedia si similare. Nu m-am lansat decat cu incetinitorul, in aceasta lume infinita (stiam ca doar eternitatea n-are sfarsit), care deschidea ferestre, de tot felul, pentru oricine care stia sa miste zavorul. Am citit presa, am cautat informatii, m-am documentat in masura redusa. Nu totul este, chiar si acum, ca a bate din palme. La nevoie, cer ajutor unora mai vechi si care se joaca, daca pot spune ca e joc, in seriozitatea situatiei, in lumea ce ne inconjara.
Am ramas singur, cu gandurile , amintirile si convorbirile. Skype-ul, aceasta tehnica e de nepretuit. Doar o ‘camera’ mica, anexata si un microfon. Ieftine si simple. Astfel am contact cu cei dragi si cei apropiati. Am putut mentine contactul si vizual, ca o alinare a solitudinei si a preocuparilor. Simplu si pe gratis
Ideea buna a Feliciei Antip, de a rasplati printr-un cadou merituos, pe profesorul de alta data, din timpurile grele si parca fara viitor, a fost si este de nepretuit penru mine. Intrarea in niste liste de discutii, care sunt in general scrise. Sunt convorbiri, dar exact ar fi “conscrieri “ dar termenul nu exista. Nume necunoscute, o lume virtuala, pentru a-ti depana gandurile, ideile, amintirile. A ma angaja in vorbe si palavre , sau o lista care e a doua . Sunt uneori ocazii favorabile de a ne intalni, a ne cunoaste si imbratisa. Virtualul a devenit real. Stam unul langa altul , palavragim si ne bucuram. O stima reciproca, o recunoastere a capacitatilor si a slabiciunilor unora. Nu de mult am devenit unul dintre cei multi, la RJ. M-am speriat ca sa spun asa, de numarul de Email-uri ce aterizeaza in Inboxul meu. Incet si cu rabdare, le vin de hac.
Computerul nu e numai satisfactie si multumire. Dar si necazuri si batai de cap. M-au abordat diversi/e, dar prin neseriozitate si vocabular, “ le-am taiat macaroana” pana am inceput sa stiu cine e cutare sau cutare. Pentru necunoscuti, ‘delete’ – clapa de sters. Am descoperit intr-o zi, ceva inedit : Junk E mail. De ce la gunoi ? Era de la un nume cunoscut. Am deschis, am comunicat respectivului, dar nici el nu avea idee. Ce m-a amuzat, a fost folosirea generala, tot timpul, in vorbit si scris, a unui cuvant, pe care nu stiu cand si unde il intrebuintam : click. Nu vine o posta cu atasament, sa n-ai indicatia de a face click pe… N-ar ma fi munca computerului, rezultatele unei activitati ale cuiva.
Cu dexteritatea de manuire si miscare a soarecelui, ca incepator, n-a fost o joaca. Sunt clipe in care trebuie sa fac doua miscari deodata. Era dificil. Imi vine in minte, ce spunea un elev care invata sa cante la flaut. Ii era greu sa apese simultan clapele si sa sufle. Cand am aflat si de ajutorul dat de jumatatea dreapta a “mous-ului “, a crescut uimrea si capacitatea de lucru. Am scris de click. Dar fara “soarece” nimic nu se misca.Vrei sa vezi, sa stergi, sa modifici sau sa adaugi, sageata pe pozitie si click. Ce simplu pare. Dar ce greu e inceputul, sa sti si sa reusesti,
Va fac o marturisire. Nu-mi vine sa cred. Totusi “ performanta“ laudata de cei apropiati mie, ma face sa cred si sa recomand celor care citesc sau li se povseste despre “cazul Dr. Manescu”, chiar daca ei sunt in varsta socotita de batranete, dar au mintea clara si miscarile degetelor si a ideelor, fara dificultate, sa incerce sa-si faca un prieten devotat, ascultator si totdeauna langa el: COMPUTERUL.
Nu cer multumiri sau recunostinta, doar un gand de bine.
Dr.G. Manescu
20 ianuarie 2011.