Prietenul meu doctorul Gica Manescu mi-a permis sa preiau o prima parte dintr-un exceptional text memorial care relateaza din experientele sale din perioada celui de-al doilea razboi Mondial. ‘The Catcher in the Sand’ este onorat sa ii gazduiasca scrierile
Focsani, gara veche - sursa www.railwayfan.ro/
Era la inceputul lui iunie 1944. Intrasem in vacanta scolara, cu speranta de pace, liniste si timpuri noi (filmul cu Chaplin, il vazusem de mult). Plecasem cu sotia la Bucuresti, unde era familia ei, refugiata din Iasi. N-aveam deptul la calatorii, fara autorizatii speciale. De unde ? Locuiam in Focsani, eu ocupandu-mi timpul ca profesor de stinte-naturale la Liceul evreiesc, Sotia, cu lectii de engleza, particulare (avea o licenta valabila de la Londra ). Prin tatal meu, am gasit un bun cunoscut al lui, podgorean, capitan in rezerva, mobilizat la un birou al armatei, in Focasni (imi amintesc numele lui – Hainarosie). El isi imbunatatea contul bancar cu curse in masina lui, spre Capitala, cu solicitanti evrei..Legatura mi-a facut-o un cunoscut, un tanar, care avea o pravalioara cu de toate. Pentru suma de…. pleca noaptea la Bucuresti, dimineata se aproviziona cu ce nu se gasea (sapunuri bune, pasta de dinti, lame de ras, socolata, biscuiti, smochine, curmale, lamai, cafea, si cate alte maruntisuri.) Avea distribuitorii lui si dupa pranz, intoarcerea. La controlul; pe sosea, soldatii il salutau pe capitan si ridicau bariera. Asa am plecat si noi,contra cost. La scurta vreme, am primit un telefon de la mama (tatal meu era grav bolnav, avea doar 59 ani , la 60 l-am pierdut) ca mi-a sosit un ordin de concentrare la munca obligatorie si in caz de neprezentare, dat disparut, ma va inlocui tata. Era o formula de neacceptat. Am decis sa plec singur (aveam, Buletin pentru Focsani). Am telefonat ca sosesc a doua zi. Hainarosie nu era. In zori, cu tramvaiul am ajuns la garaB aneasa, de acolo plecau trenurile, deoarece gara de Nord fusese bombardata la 4 august. Am luat un bilet de clasa I – a si in compartiment, am scos ceva de citit. Pana la Ploesti am fost singur. Acolo a urcat o pereche – in jur de 35-40 ani. I-am recunoscut. Ploiesteni, el dentist, care ca si altii, au fost nevoiti sa se mute in Focsani. Tot fara autorizatie de drum. Ca ei, si multi altii, a devenit focseneana familia avocatului Librescu, al carui fiu,Liviu, de vreo 11 – 12 ani, mi-a fost elev, ca atatia altii. El este acela, care ca Profesor Universitar in USA, a impiedicat cu corpul sau, sacrificandu-se, stand in usa inchisa, ca sa nu patrunda in sala de curs, un criminal, un apucat de amok. Pe viitoarea lui sotie, fica unui stomatolog, am cunoscut -o ca fetita (a devenit si ea medic stomatolog) si am condolat-o la aflarea vestei triste. Locuia in Israel.