Nu poate fi o ocazie mai buna decat ajunul sarbatorii de Pesah pentru a gazdui o noua contributie a proetenului meu dr. Gica Manescu cu amintiri despre calendar si sarbatori.
——-
Am tinut seama de calendarul obisnuit (nu judaic) si am trecut prin mintea si memoria mea, acele sarbatori, evenimente care mi s-au parut mai importante, unele mai vesele, altele mai rascolitoare. Istorie, minuni, noroc, ce au insotit neamul nostru in decursul celor cateva mii de ani ce ne sunt in spate., Le-am presarat unele, cu amimtiri, intamplari deosebite, la care am luat parte sau am fost martor ocular.
source - www.babble.com
Desi sunt um om batran, ma bucur de o memorie, unii imi spun ca e iesita din comun, prin care parca retraiesc zilele si faptele petrecute, acolo, cu multe zeci de ani, in viata mea, focseneana, copil fiind si chiar adult. Daca as putea, as fi voit sa ma adresez Prof. Eric Kandel, evreu ,nascut in Austria , supravietuitor al nazismului, si traitor in USA. Este Laureat al Prmiului Nobel pentru medicina din 2000, pentru studiile sale despre si asupra memoriei (am scris candva) . .
Anul calendaristic, are cam prin februarie, sarbatoarea vesela de Purim. Ne bucurm de grija si framantarile reginei Ester,evreica salvatoare a poporul ei de un Hitler al antichitatii. In cinstea si memoria ei, se da citire povestirii Meghilat Ester. La auzul numelui de Haman,- vizirul anrisemit – se fac zgomote : batai cu picioarele sau cu morisca, -“gragarul ” (nu stiu un cuvant romanesc). Unii, se costumeaza si in Romania, se mascau, si intrau, necunoscuti, fara glas,in casele unde se petrecea,
source www.johnpratt.com
Dupa o luna,suntem, ca acum, cu toti evreii din lume, in zilele de a sarbatori Pesach. ( Anul asta este mai devreme) .Sarbatoare frumoasa, si ca istorie si ca evenimet. Se termina perioada de sclavie a poporului nostru, in Egipt. Moise, un om intelept, cu vointa, putere de convingere si credinta, a reusit, sa scoata poporul si sa-l duca, timp de 40 ani, spre Tzara Fagaduintii. Ne-a dat Tablele Legii, cele 10 porunci, venite de la Puterea divina, ca baza a conduitei si regulilor de viata, valabile si azi .
Eram in clasa I – a primara, a Scolii Comunitatii evreesti si cum ne apropiam de finele anului scolar, stiam deja , dupa cum ne invatase melamedul (dascalul) nostru, domnul Goldstein, alef – bet si mai mult, doua rugaciuni (una era Mode ani ) si despre sarbatorile noastre, cu obiceiurile lor. Ce mandru am fost, cand in seara de Seder, am sezut la masa intinsa pentru toata familia, la stanga bunicului, din capul mesei. Erau toate pregatite cu grije, si el incepea ritualul. Asreptam cu nerabdare, momentul cand voi primi semnul de a pune cele 4 intrebari – Ma nishtana..-. cu ce se deosebeste seara aceia de alte seri.Le stiam pe din afara. Tot cu nerabdare asteptam sfarsitul si servitul bucatelor delicioase. Ii spuneam totdeauna mamei, o gospodina foarte priceputa, ca supa de pasare, ca la bunica, nicaeri n-o mananc. Priveam sa vad daca se goleste paharul cu vin, pregtit pentru profetul Eliahu si apoi,fuga, de a gasi, pasca ascunsa.Cum orasul Focsani, avea o garnizoana militara mare (o Divizie), erau si militari evrei, din alte regiuni. Ei se adunau la sinagogi, in serile sarbtorilor deosebite si plecau cu cate un enorias, pentru cina festiva. La noi, locul lui, era in dreapta bunicului. Deoarece aveam senzatia ca am fi mai flamanzi, mereu rontaiam cate ceva: pasca cu unt si sare,oua tari, din oala de tuci din bucatarie, cu sare si pasca. In familia mea nu se manca paine, se mergea la Templu, La generatia mea, religia nu mai are loc de frunte. Noi mancam painea, numai din freezer, si pasca, ca o delicatesa , in cafeaua cu lapte sau in forma de chiftele ( latchis). Este si placere si traditie.
Dupa 7 saptamani, avem Savuot. Ma bucuram, nu numai eu, cu coltunasii si papanasii cu branza si placinta cu branza dulce, presata cu zahar pudra. Unii copii, umpleau sticle cu apa si se stropeau intre ei. Nu mi-a placut ” distractia “..
Sarbatorile, numite ” de toamna ” sunt cele mai importante. Anul nou judaic – Rosh Hashana si Iom Kipur, ziua pocaintei si a iertarii pacatelor. Zi de post, rugaciuni si resemnare. Majoritatea evreilor, chiar nereligiosi, merg in aceasta zi ,la o sinagoga, in amintirea celor dragi, plecati in alta lume. Cum bunicul meu (si cu toti urmasii de sex masculin) au facut sau mai fac parte din categoria ” de elita ” a etniei noastre, a ” Cohanimilor “, sedea toata ziua la amvon, in Templul Coral,unde era si administrator (Gabai), fara incaltaminte, invelit in talit voluminos: ( shalul de rugaciune ). Tzinea sa ma vada, in preajma lui. Mie imi ardea de a fi cu prietenii. Cand se apropia ora binecuvantarii poporului, pe care o facea el, apaream, El ma vedea, zambea si scurt timp dupa aceia, cu capul acoperit si cu ambele maini cu degetele rasfirate in doua litere V, rostea rugaciunea . Erau momente de tacere totala si de smerenie. Eram achitat de datorie. Cand cineva anuntza spre seara ca a aparut prima stea pe cer, se sufla in shofar si cu ” a ghit yur “- un an bun-ne intorceam acasa. Pe masa visinata ( beam jumatate de paharel ) si rachiu (doar un unchi al meu, era amator de un “bronfn ” ). Pe doua tablete, felii din doua cake-uri – un “leikekh “.galben si pufos si o “turta din miere ” Eram sfatuiti sa nu ne indopam si sa asteptam masa, cu bunatati diferite si gustoase.
Urma Sucot, cad unii isi faceau cabane de scanduri, acoperite cu frunzis si petreceau ore bune, in ele. Mancand, rugandu-se, s.a. Nu am tinut la datina asta. Nu numai eu. Nici ai mei. Bunicii nu aveau loc si la noi, nici nu era vorba, Ultima zi – Simhat Tora – Bucuria Torei, spre seara, la Templu, se scoteau sulurile sfinte, se imparteau unor enoriasi, si in sir indian, se trecea printre randuri, cu urari de bine si noroc. Cand aveam vreo 4 – 5 ani,ma cocotzam in bratele bunicului, care deschidea sirul El tinea cu o mana un sul ,iar cu cealalta pe mine, caruia in daduse o Tora mica, pe care o strangeam, langa piept, sa nu-mi scape. Primeam urari de bine si le returnam multimii.
Anul se incheia cu Hanuca – Sarbatoarea luminilor. Victoria Macabeilor asupra grecilor, baricadandu-se in Templu, pentru lupta si rezistenta. Opaitul aprins a durat 7 zile Desi cu ulei pentru o zi, a dat lumina o saptamana..Minunea de Hanuka.. Bunicul aprindea lumanarele in toate serile,adaugand cate una. Daca ma aflam la ei, ma lua in bratze si cu atentie, tinandu-mi bratul cu lumanarica de aprindere, aplecam flacara spre lumanarea noua Rugaciunea o spunea batranul .Ma delectam cu gogosi si cum venea si Craciunul, era bucuria de iarna, in alte moduri
Mai sunt cateva sarbatori , Lag b` Omer, Ziua recoltei (mancam fructe mediteraniene : portocale, roscove, smochine, curmale, stafide ), Postul de 9 Av (distrugerea Templului ) ai altele cu importanta minora pentru mine, si nici nu le stiu pe toate si insemnatatea lor.
source - blog.newsok.com