dr. George Manescu – Eu si “Garda de Fier”

‘The Catcher in the Sand’ are onoarea de a publica cu permisiunea autorului inca un fragment din memoriile doctorului George Manescu.
—————-
Dandu-mi seama ca majoritatea dintre noi este nascuta dupa razboi, indiferent din ce etnie, nu are habar de multe din cele petrcute in anii 20 si in continuare. Unele povestite de batranii lor, sau citite, chiar in interpretari diferite, despre oameni, fapte si urmari. In mod voit sau din lipsa de interes  a se cunoaste, de la martori inca in viata, ce si cum a fost. Cum eu sunt unul dintre acestia. mi-am impus ca o datorie morala si necesara, pentru contemporani sau arhive de viitor, unele din cele ” traite”. Ce fel de trai a fost, asta-i alt ceva. Alta gasca, im alta traista , cum  auzisem pe vremuri. Despre unele am mai povestit si chiar ceva scris, cu ani in urma.

Stiam de mic, despre apartenenta mea la judaism si ca imi lipseste o bucatica, din trupul cu  care am venit pe lume. Tatal meu era Secretarul general al Comunitatii  evreilor, iar bunicul, Gabai  ( administrator al unui templu cu traditie). Am invatat primele patru clase, la ” Scoala Comunitatii evreiesti “, atat cu domnul Dumitrescu, un dascal de calitate superioara, cat si cu domnii Neihin si Derbaremdiker,  Limba ebraica ( pe care am uitat-o ) si Istoria poporului evreu. Pe la 10 ani, dupa ce am fost atacat, ” jidanit ” si inghiontit pe strada, de un golanetz (l -am vazut in 1940, in camase verde), am auzit cum tata povestea mamei, ce a fost in oras. Se raspandise vestea, ca in afara de Partidul National-crestin al Prof.. A.C.Cuza, noul Partid antisemit – “Garda de fier- prin  adeptii lui ” legionarii ” va manifesta pe strazile orasului si ei, vor sparge geamurile intreprinderilor si magazinelor evreiesti. Proprietarii acestora, au inchis usile, au tras obloanele si au plecat acasa. Asa s-a intamplat, dar a cazut victima si  vitrina droghistului crestin, Averescu .Motivul a fost aducerea temporara, in penitenciarul orasului Focsani, a lui  Corneliu Zelea Codreanu, seful partidului, asasinul in 1924, a lui Manciu, prefectul de Iasi.

Intrand apoi ca elev al Liceului “Unirea ” am avut de suferit,ca si ceilalti colegi evrei, umilinte morale si in 1934, am fost primit la Facultatea de Medicina, din Iasi. Din primele zile, ne-au sfatuit ” veteranii “, ca in ziua de 10 decembrie , n-avem ce cauta la cursuri sau lucrari,fiind ziua studentilor crestini ( tot in legatura cu Legionarii ). Legionari ” eroi ” au impuscat in 1934, pe peronul garii Sinaia, pe Primul Ministru, I. Gh. Duca venit sa vorbeasca cu regele, iar in 1938, a cazut sub gloantele fascistilor, alt  Premier, Armand Calinescu ( era ca Moshe Dayan, cu un ochi acoperit ). Semanau teroarea. Au ucis, cu sange rece, pe Stelescu,bolnav pe un  pat de spital, tovaras de drum ” al Capitanului . In razboiul civil spaniol din 1936, o grupa a plecat in Spania, alaturandu-se regimului fascist al; lui Franco. Au cazut  ” ca eroi “,- Motza si Marin. Aveau ca patroni pe sfintii Mihali si Gavril, peste tot icoane si cruci.. Nicadorii si Decemvristii,erau  criminalii de frunte, la ordinele sefilor. In vara 1938, din ordinuil regelui Carol al II-lea, Codreanu e arestat si inca peste 200 de adepti, si ucisi ” cu motivul de ” fuga de sub escorta”.  Antisemitismul si lupta pentru putere, s-a indarjit. Pentru scurta vreme, s-a format un Guvern nationalist, cu Octavian Goga, poetul si Prof, A,C,Cuza., A venit toamna anului 1940  si toti elevii si studentii evrei, au fost exclusi din invatamantul de Stat. Am ramas somer de stinta si calificare.

La Facultatea de Medicina, a fost inlocuit decanul, un Profesor priceput, printr-un tanar doctoras, legionar, Ventonic, student cu un an inaintea mea. Fusese silitor, cum am auzit si avea credinta intr-o schimbare. Ce fel ? Nu stiu.Poate nici el. Maresalul Antonescu a decretat Statul, roman ca ” national – legionr’ si Horia Sima, Prim ministru.O persoana stearsa dar plina de ura pentru straini si chir concetateni romani, Au vrut sa puna mana pr putere. A inceput prin a asasina pe  Prof. N. Iorga si fostul ministru de finante, Virgil Magearu, au omorat peste 100 de evrei si le-au agatat cadavrele, in carligele de la  abator. Teroarea s-a intetit. Din locuinta lor, au scos pe  inteleptul Rabin Guttman, cu cei doi fii adulti.Jacob si Josef, i-au dus in padurea Jilava si au tras in ei. Rabimil, ranit, abia s-a, ridicat din zapada, si-a plans copii mortii  si s-a rugat pentru ei. Cu  chiu si vai a ajunns acasa.,Revolta legionarilor n-a fost tolerata de armata, Ei au fost omorati si arestati. Horia Sima a fugit la Viena Decanul Dr, Ventonic, a fost gasit mort in casa. S-a sinucis. A lasat o simpla notita, ca nu este in ce a crezut el si nu poate inteege. Dictatura de  tip nazist  si-a continuat drumul.
This entry was posted in Gica Manescu and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *