ICR Tel Aviv a organizat in aceasta dimineata un eveniment care i-a avut ca invitati pe scriitorii Carmen Firan si Adrian Sangeorzan care traiesc la New York, ocazie pentru publicul israelian de a-i cunoaste pe cei doi scriitori si de a asista la o dezbatere (la ‘masa rotunda’ – desi masa nu era chiar rotunda) a carei tema a fost definita ca ‘Eterna Calatorie si dilemele identitare. Despre nelinistea si provocarile drumului’. Celor doi invitati de peste ocean li s-a alaturat Vlad Solomon ca reprezentant ‘local’, iar dezbaterea a fost moderata de Marlena Braester.
Titlul evenimentului era incitant si la fel tema care a fost si va fi subiect a numeroase dezbateri intre cei care ne-am schimbat la un moment dat in viata (unii de mai multe ori) locul de trai si am reinceput vietile pe alte meleaguri, printre alti oameni si in spatii culturale si politice noi, ceea ce ne-a determinat pe multi dintre noi sa reflectam la ceea ce am fost si am devenit, la modul in care schimbarea de tara ne schimba si ne redefineste personalitatile si identitatile. Sunt intrebari pe care si le pun desigur in mod acut artistii si mai ales scriitorii pentru care limba este materia primordiala de exprimare, dar si le pun in general cred eu toti sau majoritatea intelectualilor si a tuturor celor care au trait asemenea schimbari.
Dupa introducerile de rigoare cei doi invitati au citit din cartile lor scrise in limba romana. Marturisesc ca citisem foarte putine din poeziile lui Carmen Firan si am ramas impresionat. Este o voce poetica clara, distincta, sensibila, expresiva – iar textele alese de dansa si de moderatoare au fost foarte potrivite temelor. Si proza citita de Adrian Sangeorzan a fost bine selectata si mi s-a parut a reflecta o parte din temele carora le era dedicat evenimentul, dar din opera unui prozator trebuie citit ceva mai mult decat incape in cateva minute pentru a-ti forma o parere articulata. Ocazia de a-i cunoaste pe cei doi scriitori si scrisele lor a fost pentru mine binevenita, banuiesc ca si pentru altii.
Si acum despre ‘masa rotunda’. Nu a fost exact o dezbatere, si cred ca sunt mai multe motive. Unul si poate cel esential este ca intre dilemele identitare ale intelectualului roman care se stabileste in Statele Unite sau in alt loc in Occident si cele ale intelectualului evreu nascut in Romania care se stabileste in Israel sunt foarte mari diferente pe care ori le pui pe masa si le discuti deschis si fara teama de a evita controversele, ori nu le discuti. Poti trece o prapastie daca arunci peste ea o punte, dar nu ignorand-o. Participantii la evenimentul de astazi se cunosc bine si in atmosfera cordiala si politicoasa a salii de la ICR Tel Aviv nu au dorit sa deschida o discutie care risca cu usurinta sa fie abrupta si dureroasa. Singurul moment in care diferentele au fost clar expuse a fost cel in care Vlad Solomon a citit un fragment din ciclul sau de articole ‘Cum am devenit jidan’ care a pozitionat clar problema identitatii israelianului nascut in Romania cu totul in alta parte decat in spatiul problemelor oaspetilor americani. Discutia despre aceste diferente insa, nu a urmat.
Am apreciat in cele spuse de toti vorbitorii excluderea cliseelor. Nu s-au pronuntat decat poate accidental cuvintele ‘dezradacinare’, ‘exil’, ‘patrie’, ‘acasa’, si termenul de ‘diaspora’ a fost marginalizat explicit din start. Scriitorii americani au prezentat cu sinceritate si argumente pozitia si simtamintele lor fata de problema identitara, asocierea si atasamentul fata de cultura, literatura, si spatiul lingvistic romanesc ca si obstacolele si contradictiile intalnite in drumurile lor, inclusiv confruntari cu mentalitati si abordari culturale foarte diferite de cele in care majoritatea dintre noi ne-am nascut si format. Aici am gasit multe similaritati in sentimente si problematica ceea ce nu inseamna ca am fost neaparat de acord cu toate afirmatiile facute. Mi s-a parut de exemplu exagerata afirmatia facuta de Carmen Firan despre posibilitatea sau necesitatea salvarii limbii romane de la vulgarizare de catre scriitorii care traiesc in afara granitelor Romaniei. Parerea mea este ca au existat intotdeauna diferente intre limba romana literara si cea vorbita pe strada (in sensul larg al cuvantului ‘strada’) iar limba romana literara nu are nevoie astazi de nicio ‘salvgardare’ din afara – ea evolueaza frumos si solid si o dovedesc sutele de carti de literatura buna publicate anual in Romania, si publicistica din revistele culturale si literare din tara.
A fost lasat timp pentru intrebari din public si eventuale discutii suplimentare, dar acesta nu a fost folosit decat de catre regizorul si directorul de teatru Nico Nitai pentru a multumi participantilor pentru continut si pentru frumoasa limba in care s-a desfasurat evenimentul. Sunt aprecieri si multumiri la care nu pot sa nu ma alatur. La fel nu pot decat sa sper ca filiala din Tel Aviv a ICR va continua cu astfel de initiative, si ca ele vor atrage si un public mai numeros si vor genera si mai multa dezbatere si participare de partea celor din cealalta parte a mesei (rotunde sau nu). Daca tot am vorbit despre identitate si s-a mentionat in discutie (tot de catre oaspetii americani) transmiterea componentei culturale si lingvistice romanesti a identitatii catre generatia urmatoare, cred ca asemenea evenimente nu vor putea fi considerate ca succese pana cand nu va fi prezent si activ in sala public care nu apartine numai primei generatii de emigranti (a noastra) – adica pana cand nu vor fi prezenti si activi aici si cei din generatia copiilor nostri si prietenii lor ‘ne-romani’.