Contributia de mai jos apartine Deliei Marc, care a participat la ‘One World Romania 2010’ – Festival de film documentar dedicat drepturilor omului – 19 martie 2010
LANGUAGE DOES NOT LIE (LA LANGUE NE MENT PAS) – Limba nu minte – regizor Stan Neumann – Franta – 2004 – Productie Les Film d’ici – Paris – Franta, a rulat in prezenta regizorului, cu care s-a purtat apoi o dezbatere interesanta.
Filmul este o marturie complexa si sobra privindu-l pe Victor Klemperer (1881-1960), evreu profesor de literatura in Dresda, casatorit cu o ariana. Inca de la venirea lui Hitler la putere in anul 1933 si pana la incheierea razboiului in 1945, Klemperer isi poarta propria sa lupta de rezistenta, sprijinit de sotia sa, scriind intr-un « jurnal de supravietuire », marturie a faptelor din viata cotidiana si studiu al limbii si al limbajului specific universului dictatorial. El observa si noteaza din postura sa de lingvist si sociolog, pentru viitor, caci stie ca maine, indiferent cand urma sa fie acest maine, faptele vor fi percepute in alte dimensiuni. La inceput a fost cuvantul, dar ce tragic este cand prin cuvant, un dictator simplifica democratia, o simplifica pana la anulare. Faptele petrecute in acei ani sunt bogat exemplificate prin imagini de arhiva personala a lui Klemperer, dar si cu filmari ale vremii, cuprinzand atat liderii germani, cat si oameni simpli. Simpla enumerare a activitatilor umane normale, dar INTERZISE evreilor (si rostite cu o voce egala si trista), sunt o abominabila imagine a « fanatismului » nazist ; fanatism fiind un cuvant cu conotatii extrem de pozitive in acei ani. Evreilor nu li se permite sa circule dupa caderea intunericului, sa se plimbe in Parcul Central, sa circule pe strazile X si Y si Z, sa intre in Gara orasului, sa detina autoturisme, aparate de radio, sa mearga la teatru, la concerte, sa cumpere si sa consume peste, sa detina animale de casa : pisici, caini…Pana si soarta bietelor animale de companie se afla sub controlul strict, birocratic si rece al nazismului : pana si pisica germana intra in opozitie cu pisica straina. Cuvintele par o banala insiruire a unor caractere grafice – insa faptele carora le sunt dedicate, pe care incep sa le denumeasca intr-o noua dimensiune, descriu un nou ghettou, acela al limbii pervertite la nationalismul-socialist. Se naste limba dictaturii, de fapt limba dictaturilor, pentru ca istoria ne-a dovedit si din pacate inca ne-o dovedeste, ca pe langa pervertirea omului, pervertirea limbii este inca unul dintre fenomenele caracteristice acetot marasme social-politice. Luand numai un singur exemplu din cele observate si notate de catre Klemperer, cuvantul « volk », acesta devine precum « sarea in bucate », compunandu-se cu alte cuvinte, repetat cu obstinenta, intrat cu forta in mentalitatea oamenilor, acest cuvant impreuna cu familia lui devine grotesc, devine dusman al notiunii normale pe care o defineste
Cineva observa in dezbaterea postvizionare ca regizorul (ca si Klemperer insusi in Jurnalul sau), a adoptat o maniera lipsita de emotivitatea pe care ar fi starnit-o in mod normal, faptele si imaginile prezentate, insa Stan Neumann a subliniat faptul ca a stii, a cunoaste si a pricepe rational, la rece este mai important si mai constructiv. Eu insa, spun ca m-au emotionat atat personalitatea si taria profesorului Klemperer, cat si demersul regizorului, documentar, artistic, plastic, cultural, istoric, omenesc ! Si este extrem de incitanta ideea ca « limba este mai adevarata decat sangele » si merita sa ne aplecam si sa analizam aceasta idee, sa vedem in ce masura s-a dovedit sau se dovedeste a fi reala – si cat – ieri si astazi si in viitor !
Stan Neumann – http://fr.wikipedia.org/wiki/Stan_Neumann