Călătoriile spre Lună se află în aceste săptămâni în centrul atenției. Pare paradoxal, dacă ținem cont de faptul că întreaga planetă este confruntată cu pandemia produsă de virusul COVID-19, dar probabil că nu ar trebui să ne mirăm așa de mult. În primul rând, evenimentele spațiale la care suntem martori sunt activități planificate cu ani în urmă, în care s-au investit deja uriașe resurse materiale și multă inteligență umană. Apoi, așa cum am menționat și în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD (cel mai recent săptămâna trecută), ultimul deceniu a fost martorul – cel puțin în Statele Unite – al unui proces de diversificare a surselor de tehnologie, proces care permite industriei private să participe în măsură din ce în ce mai mare în activitățile de explorare spațială. În final, tocmai agravarea problemelor pe care umanitatea le are de înfruntat pe Terra este argumentul cel mai bun că avem nevoie de un ‘Plan B’ care înseamnă căutarea unor adăposturi alternative pentru specia noastră. Nu este deloc prea devreme, și aceste activități nu ar trebui suspendate sau amânate. Reluarea călătoriilor spre Lună reprezintă doar prima fază a zborurilor spre alte sisteme stelare, în căutarea unor planete care să-i găzduiască in viitor pe urmașii noștri.
Imaginația umană nu este însă numai tehnică. Scriitorii și cineaștii au visat călătoriile în spațiu și ne-au purtat pe noi, cititori și spectatori de filme, spre Lună, spre alte planete și spre alte stele cu mult înainte ca rachetele adevărate să fi lansat primele misiuni de cercetare și pe primii astronauți. Romanul clasic care inaugurează genul literar este ‘De la Pământ la Lună, traseu direct în 97 de ore și 20 de minute’, publicat de Jules Vernes în 1865, urmat în 1869 de ‘Călătorie în jurul lunii’. Dipticul lui Jules Verne l-a inspirat pe H.G. Wells să publice, în 1901, romanul său ‘Primii oameni pe Lună’, care a fost sursa de inspirație a filmului lui Georges Melies ‘Călătorie spre Lună’ (‘Le voyage dans la lune’) din 1902. Era de fapt un ‘remake’, o a doua încercare a pionierului francez al artei cinematografice de a aborda tema călătoriei spre Lună. Prima, cu același nume, data din 1898, la mai puțin de trei ani de la primele proiecții cu imagini mișcătoare ale fraților Lumiere. Filmul lui Melies era deja o exuberanță fantastică în care pregătirile tehnice pentru construirea și lansarea cu ajutorul unui tun imens a vehiculului spațial erau completate de descrieri pline de imaginație ale creaturilor fantastice și pericolelor care îi așteptau pe îndrăzneții care s-ar aventura spre satelitul natural al Pământului. Astronomi, zei, regi și insecte uriașe se întâlnesc într-o dezlănțuire formidabilă care face din acest film creat în zorii cinematografiei un precursor al epopeelor spațiale de mai târziu.
Filmul clasic cel mai reprezentativ în istoria genului este însă fără îndoială ‘Femeia de pe Lună’ (‘Frau im Mond’), al maestrului școlii cinematografice expresioniste germane, Fritz Lang. Realizat în 1929, filmul lui Lang este o bornă cinematografică, fiind nu numai ultimul mare film de science-fiction al perioadei cinematografului mut, ci și ultimul film nevorbitor din creația lui Lang. Avea să-i urmeze, în 1931, ‘M’, considerat unul dintre vârfurile carierei sale, penultimul film înainte ca regizorul să părăsească Germania unde vor ajunge în 1933 la putere naziștii. Arta cinematografică evoluase enorm în cele trei decenii care despart filmele lui Georges Melies și Fritz Lang, progresând de la stadiul de curiozitate și experiment spre maturitate și divertisment popular. ‘Călătoria spre Lună’ dura 13 minute, în timp ce ‘Femeia de pe Lună’, la două ore și jumătate de proiecție, are o durată astăzi considerată standard doar pentru filmele monumentale ale marilor studiouri. Am revăzut recent versiunea renovată în anul 2000 și experiența cinematografică a fost cât se poate de proaspătă și de consistentă.
‘Femeia de pe Lună’ are și o legătură românească, sau dacă vreți ardelenească. Reîntâlnim pe genericul filmului un nume despre care am discutat cu câteva săptămâni în urmă, într-un articol al rubricii noastre. Este vorba despre controversatul Hermann Oberth, savantul sas de origine română, născut la Sibiu în 1894, considerat ca unul dintre părinții fondatori ai științelor rachetelor și a astronauticii, al cărui nume în istorie este însă întinat de simpatiile naziste și de participarea sa în timpul celui de-al doilea război mondial în programul de construire al rachetelor V-2 care erau lansate spre Anglia și în special Londra de la Peenemunde. După război, a fost recrutat, împreună cu alți savanți care lucraseră pentru Germania nazistă, dintre care cel mai cunoscut a fost Werner von Braun, în programele de rachete și explorări spațiale americane. Pe genericul filmului, numele său este menționat împreună cu cel al orașului Mediaș, unde în anii aceea era profesor la liceul Stephan Ludwig Roth. Contribuția lui Oberth este vizibilă în detaliile care anticipează cu precizie în acest film realizat în 1929 principiile care au stat la baza expedițiilor spre Lună din cadrul programului Apollo în anii ’60 și ’70 ai secolului trecut și mai sunt valabile și astăzi. Lansarea rachetei pe o rampă exterioară hangarului unde a fost asamblată, loc spre care este transportată pe două trenuri care circulă pe șine uriașe, este exact procedeul folosit de NASA la Cape Canaveral. Bazinul de apă pentru răcire și stabilizare de sub rampa de lansare poate fi văzut și astăzi la lansări. Racheta cu trepte multiple este similară celor folosite din anii ’60 încoace, pentru a învinge gravitația terestră și a trimite obiecte în spațiu. Traiectoria dublu eliptică înconjurând Luna și accesând partea sa invizibilă este cea folosită de misiunile Apollo, începând cu Apollo-8. În fapt, detaliile tehnice erau așa de apropiate de realitățile tehnologiei avansate a timpului, încât Germania nazistă a interzis filmul între 1933 și 1945 nu numai din cauza simpatiilor democratice ale lui Lang cât, mai ales, datorită similitudinilor dintre ceea ce poate fi văzut în film și programul secret V-2. De altfel, Oberth chiar plănuia să construiască o rachetă adevărată pentru lansarea din film, dar restricțiile de buget (Fritz Lang și-a produs filmul pe propriile spețe, închiriind facilitățile studiourilor UFA) l-au determinat să se mulțumească cu machete.
Din punctul de vedere al cinematografiei, putem împărți ‘Frau im Mond’ în trei părți. Prima aparține expresionismului german, cu excentricul profesor Manfeldt expunând tânărului antreprenor Wolf Helius rezultatele cercetărilor sale legate de călătoria pe Lună, existența atmosferei respirabile pe partea invizibilă și zăcămintele de aur care îi vor recompensa pe îndrăzneții care vor reuși să ajungă acolo. Partea a doua este o intrigă de spionaj industrial care se petrece în mediul Berlinului contemporan epocii, într-un decor modernist, după criteriile vremii. Urmează lansarea pe care am menționat-o, călătoria în spațiu și aselenizarea. Peisajul lunar creat de Fritz Lang este destul de bine imaginat, cu 40 de ani înainte ca primii astronauți să ajungă pe Lună și să transmită de acolo imagini în direct. Efectele supra-accelerației la decolare și ale imponderabilității în timpul călătoriei sunt descrise corect. Desigur, nu toate detaliile sunt realiste sau credibile din perspectiva experienței acumulate în timpul programelor de explorare spațială. Nu a fost descoperită niciun fel de atmosferă pe Lună și supraviețuirea fără echipamentele de protecție este imposibilă. Forța gravitațională este doar o treime pe Lună din cea de pe Terra. Viziunea globală este însă suficient de corectă și imaginația creatoare a lui Lang deschide drumuri care au fost urmate de alți cineaști ca Stanley Kubrick și George Lucas.
În paralel cu elementele de anticipație, filmul are o intrigă politică și relatează și o frumoasă poveste de dragoste. Inventivitatea inginerilor și curajul exploratorilor sunt confruntate cu scopurile mercantile ale unei bande de capitaliști, care doresc să pună mâna pe zăcămintele de aur de pe Lună. Desigur, aceasta este o reflectare a polarizării între extremele politice ale Republicii de la Weimar (personajul negativ principal are o șuviță de păr a la Hitler), dar astăzi, când antreprenori și investitori privați sunt din ce în ce mai implicați în explorarea spațiului, nu avem de-a face cu o variantă a acestui gen de conflicte? Cercetarea spațială de astăzi este diversă și are și o componentă strategică, însă este nevoie și de o fundamentare economică pentru a-i amplifica atractivitatea. Povestea de dragoste din film se sfârșește cu un happy-end, dar cu unul destul de ciudat. Cei doi îndrăgostiți se regăsesc împreună, singuri, pe Lună. Rivalul curajosului Wolf Helius se întoarce spre Terra, planeta cu problemele și conflictele ei. Îndrăgostiții vor trăi poate împreună până la adânci bătrâneți și au la îndemână și toate comorile pe care și le pot dori. Sunt ei însă condamnați și la singurătate? Sau poate sunt Adam și Eva ai unei noi reîncarnări a omenirii? Merită să vedeți filmul pentru a încerca să răspundeți acestor întrebări.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)