Despre istoricul și publicistul Yuval Noah Harari și cărțile sale care se ocupă cu trecutul și viitorul omenirii am scris deja de câteva ori în rubrica CHANGE.WORLD. Texte ale sale reprezintă punctul de plecare al unui spectacol cu titlul ‘(R)evoluție’, pus în scenă de unul dintre cele mai interesante și mai dinamice teatre din Israel, Teatrul Gesher. Acestui spectacol, ideilor sale și felului cum sunt acestea transformate într-un eveniment teatral le dedic articolul de astăzi.
Merita să încep cu o scurtă prezentare a acestui teatru. ‘Gesher’ (citiți ‘gheșer’) înseamnă în limba ebraică ‘pod’. Într-adevăr, teatrul acesta și-a propus de la începuturile sale să fie o punte de legătură construită între tradiția teatrală europeană și în special cea rusă și teatrul israelian. La începutul anului 1991, în timpul primului război din Golf, un grup de actori ruși sub conducerea lui Evgheni Arie, unul dintre cei mai cunoscuți regizori moscoviți, a emigrat în Israel. Nu era pentru prima data când un teatru din Rusia emigra spre țara evreilor. În 1928, o parte din Teatrul HaBima din Moscova, aflat în turneu în Statele Unite, a decis să se stabilească în Palestina aflată sub mandat britanic și să înființeze aici primul teatru în limba ebraică. Acesta a devenit baza din care a luat naștere teatrul național israelian HaBima (‘Scena’), care i-a moștenit și numele. Pentru Gesher, povestea nu a fost mai puțin extraordinară. Totul a început ca o scenă din teatrul absurdului. Un grup de actori s-a înghesuit într-o pivniță mică din Tel Aviv. Repetau texte ebraice transcrise în alfabet chirilic și alergau din când în când în costume și cu măști de gaze spre cel mai apropiat adăpost, de fiecare dată când sirenele începeau să sune pentru a avertiza despre un atac cu rachete irakian. Mai târziu, activitatea s-a mutat într-o sală din Jaffo, la sud de Tel Aviv, tocmai eliberată de Noua Operă Israeliană, care primise un sediu nou și somptuos în centrul metropolei mediteraneene. Aici se află sediul teatrului și astăzi. În câțiva ani, Teatrul Gesher și-a transformat visul imposibil într-o poveste de succes artistic uriaș, devenind unul dintre teatrele de frunte ale țării. A angajat mulți actori israelieni în rândurile sale, spectacolele sale sunt în prezent în mare parte în ebraică, a pus în scenă peste 60 de producții, a reprezentat Israelul în peste 17 festivaluri internaționale, a câștigat numeroase premii și a fost lăudat de The Times drept „una dintre cele mai mari și mai importante trupe din lume”. Evgheni Arie, fondatorul teatrului, conducătorul său vreme de trei decenii și creatorul multor spectacole memorabile, a murit cu un an în urmă, dar activitatea teatrului continuă. S-a format deja aici un stil, unic în Israel și poate în lume, care combină tradiția de profesionalism și excelență a teatrului rus și european cu o deschidere multiculturală, incluzând asimilarea istoriei evreiești și a culturii locale, cu un repertoriu care se extinde de la clasicii teatrului antic până la dramaturgi contemporani și teatru experimental. Spectacolul cu ‘(R)’evoluția’ se înscrie în căutarea permanentă de idei și moduri de exprimare noi.
Despre Yuval Noah Harari am scris de multe ori în acest spatiu. Vă amintiți, poate, dialogul său cu Mark Zuckerberg, susținut la inițiativa patronului lui Facebook (azi Meta), cu trei ani în urmă. Este istoric, filosof și autorul cărților best-seller: ‘Sapiens: A Brief History of Humankind’, ‘Homo Deus: A Brief History of Tomorrow’, și ’21 Lessons for the 21st Century’. Cărțile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare în 65 de limbi și este considerat astăzi unul dintre cei mai influenți intelectuali din lume. Născut în Israel în 1976, Harari și-a luat doctoratul la Universitatea din Oxford în 2002, iar în prezent este conferențiar la Departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim. S-a specializat inițial în istorie universală, istorie medievală și istorie militară. Cercetările sale actuale se concentrează pe întrebări macro-istorice precum: Care este relația dintre istorie și biologie? Care este diferența esențială dintre Homo sapiens și alte animale? Există dreptate în istorie? Are istoria o direcție? Au devenit oamenii mai fericiți pe măsură ce istoria a evoluat? Ce întrebări etice ridică știința și tehnologia în secolul 21? Activitatea sa ia forme dintre cele mai diverse – cursuri universitare, participant la conferințe de prestigiu sau cuvântări ca oaspete al unor instituții academice recunoscute, articole, interviuri și podcasturi, și cărțile sale, desigur. Pe scena teatrelor însă, cred că este prezent pentru prima dată.
Spectacolul cu „(R)evoluție” de la Teatrul Gesher este regizat de Ilan Ronen (născut în 1948), una dintre cele mai cunoscute personalități ale teatrului israelian, fost director artistic al teatrelor Han din Ierusalim și Habima din Tel Aviv, și director la Teatrul Cameri din Tel Aviv. Textul – care îi aparține lui Yael Ronen (fiica lui Ilan) și lui Dimitri Schaad, actor și dramaturg german născut în Kazahstan –, este inspirat din ultimele două cărți ale lui Harari. Premiera a avut loc la Teatrul ‘Thallia’ din Hamburg, în 2020, în ziua când în oraș se înregistra primul caz de Covid-19. Două săptămâni mai târziu, lumea se oprea în loc și reprezentațiile teatrale au fost întrerupte. Spectacolul de la Tel Aviv reia și actualizează acea primă punere în scenă. Își propune să fie o satiră science-fiction, cu trei povești paralele și vag conectate (care se petrec în 2042) despre inginerie genetică, inteligență artificială, asistenți cibernetici, supraveghere permanentă. Un cuplu planifică al doilea copil și se adresează unei clinici de inginerie genetică pentru a decide asupra profilului, trăsăturilor, talentelor, imunității fiziologice ale viitorului copil, în fapt asupra destinului acestuia. În corpul lor sunt monitorizați permanent parametrii medicali, iar aparatele din casă supraveghează ceea ce mănâncă, până la a încuia ușa frigiderul seara, când limita de calorii consumate a fost depășită. Medicul care i-a consultat pe cei doi soți are propriile sale probleme de dietă, dar și de relații de familie atunci când partenerul sau va refuza sexul ‘natural’ preferându-l pe cel bazat pe Realitate Virtuală. Terapia de cuplu este realizată cu iscusință de o roboată care va descoperi că partenerul își dorește să devină un trans virtual, o entitate existentă doar în norul cibernetic, dar cu o viață posibil eternă. Într-un alt fir de acțiune paralel o femeie luptă cu singurătatea și cu criza personală accentuată de moartea mamei sale. Singurul prieten este robotul ‘Electro’ (fiecare cetățean al viitorului va avea un asemenea asistent personal numit ‘Electro’ sau ‘Electra’, cu voce adecvata). Femeia va descoperi cu stupoare că acest prieten cu care intrase într-o legătură aproape intimă și care părea să dezvolte sentimente reciproce, în fapt o și spiona și raportase autorităților că depresia sa o face să devină un potențial pericol pentru ordinea socială din jur.
2042 este suficient de aproape pentru a fi considerat că viitor apropiat. Cu puțin noroc, majoritatea dintre noi vom fi încă în viață în acel an. Toate tehnologiile descrise în cele trei povesti există deja, unele în producție, altele în fază de cercetare și proiectare: inginerie genetică, inteligență artificială, asistență cibernetică, supraveghere permanentă. Despre fiecare dintre ele am scris în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD. Întrebarea care se pune este dacă va supraviețui omenirea tehnologiei copleșitoare care ne înconjoară. Vom putea să ne păstrăm individualitatea și să ne controlăm mașinile, sau vor fi ele cele care ne vor controla? Nu vă faceți griji, nu există filozofie grea în spectacolul regizat de Ilan Ronen, ci o abordare destul de ușoară, care amintește puțin de primele filme ale lui Woody Allen. În general science-fiction este greu de reprezentat pe scenă. Îmi amintesc puține spectacole de teatru în acest gen, și și mai puține dintre ele au fost și reușite. Literatura, filmul, serialele TV au multe povești de succes în science-fiction, teatrul foarte puține. Scopul echipei lui Ilan Ronen pare să fi fost, în primul rând, acela de a distra, apoi acela de a pune întrebări și a-i determina pe spectatori să se gândească la răspunsurile posibile, dacă acestea exista. Decorurile lui Iuri Suhanov folosesc video-art proiectat pe trei ecrane pătrate care își schimbă pozițiile și redefinesc permanent spațiul scenic. Este o soluție interesantă, dar care nu poate concura cu spectaculoasele efecte speciale ale unor filme de science-fiction. Echipa de actori tineri formată din Alon Friedman, Gilad Kletter, Ido Mosseri, Ruth Rasiuk, Michal Weinberg face o treabă foarte bună. Ilan Ronen este, de altfel, cunoscut pentru ochiul său ager în a detecta actori tineri și talentați și de a-i îndruma la începuturile lor de cariere.
‘(R)evoluție’ deschide o ușă spre lumea viitorului și problematicile acesteia, ceea ce este OK, chiar dacă o face sub formă de divertisment. Nu știu care sunt opiniile autorilor textului sau ale regizorului, căci aceștia ne lasă singuri în a contempla consecințele evenimentelor așa cum sunt descrise pe scenă. Nu știu nici dacă Yuval Noah Harari a văzut spectacolul și ce opinie are despre el. Presupun că l-a aprobat, deoarece a permis că numele său fie menționat ca sursă a textului. Mi-ar fi plăcut să-i aud părerea despre spectacol.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)