Home Box Office sau pe scurt HBO, canalul american de televiziune prin cablu și satelit ‘premium’ (adică contra plată per emisiune sau cu abonament) a devenit popular în anii ’90 ai secolului trecut, mult timp după ce își începuse activitatea în 1972. În 1997, când procesul de cucerire al pieței spectatorilor din saloanele caselor americane era în plină desfășurare, HBO folosea o campanie publicitară cu lozinca ‘It’s not TV, It’s HBO’ (‘Nu este televiziune, Este HBO’). Era un motto în mare măsură justificat, căci compania introdusese pe lângă folosirea unor tehnologii specifice de distribuire a conținutului la abonați și crearea unui model comercial diferit de cel al marilor companii de televiziune ‘mainstream’ (trei la număr în acea perioadă – CBS, ABC și NBC, cu câțiva ani mai târziu avea să li se alăture Fox), și o nouă structura cinematografică și narativă pentru multe dintre programele sale de ficțiune. Este vorba despre mini-seriale cu continuitate, care dacă aveau succes la public se transformau în seriale care se întind peste mai multe sezoane. Episoadele mai lungi decât cele cu care erau obișnuiți spectatorii americani (cel puțin o ora fără reclame intercalate) nu rezolvau întreaga acțiune în cadrul unei singure seri, ci prelungeau intriga și prezența personajelor principale de-a lungul unor episoade multiple și uneori a mai multor sezoane. Așa au luat naștere câteva dintre marile succese ale televiziunii din toate timpurile: ‘Sopranos’, ‘The Wire’, ‘Band of Brothers’, ‘Sex in the City’, ‘Game of Thrones’. Adăugați calitatea producțiilor, îndrăzneala (dar și lipsa limitărilor fiind vorba despre un canal cu plată) în a aduce pe ecran mai mult sex și violență, și recrutarea unor echipe de actori reputați pentru a înțelege de ce multe dintre programele HBO au reprezentat într-adevăr borne importante in dezvoltarea divertismentului din casele americane și din întreaga lume.
sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm4141238272
Lansat în 2016, primul sezon al serialul ‘Westworld’ a adus un număr remarcabil de elemente noi chiar și pentru o casă de producții cu o reputație de pionierat din multe puncte de vedere. Deși nu era prima ‘aventurare’ a lui HBO pe tărâmul genului science-fiction, ‘Westworld’, bazat pe un film din 1973 scris și regizat de Michael Crichton, declara din start ambiții mult mai spectaculoase atât din punct de vedere vizual cât și din cel al problematicii. Lumea creată de Jonathan Nolan și Lisa Joy (cu sprijinul lui J. J. Abrams – producător de al cărui nume sunt legate aproape toate succesele majore ale televiziunii genului sci-fi în ultimele două decenii) se află în timp undeva, câțiva ani mai târziu decât zilele noastre. Este vorba despre un Univers într-un Univers, un imens parc de distracții în care ‘vizitatorii’ își pot pune în aplicare toate visele și fanteziile legate de ‘Vestul sălbatic’ american al secolului 19, o lume populată de pistolari și cowboy, femei de consumație și ‘indieni’ – de fapt cu toții roboți androizi perfecți care pot fi uciși și maltratați la discreție, fiind peste noapte reparați, curățați în memorie de traumele zilei trecute, reprogramati, și readuși în circuit pentru o nouă zi de abuzuri. Aceștia sunt numiți ‘hosts’ care înseamnă în traducere ‘gazdă’ dar în terminologia calculatoarelor reprezintă și platformele fizice pe care sunt rulate programe software. Atunci când unele ‘gazde’ încep să pară a nu uita complet evenimentele ciclurilor precedente apar primele probleme pentru vizitatorii plătitori ai parcului și pentru echipele de programare și întreținere, și sunt puse și primele dintr-o serie de întrebări tulburătoare legate de diferența dintre inteligență umană și inteligență artificială. Morala relațiilor inter-umane nu se aplică și roboților cu prezență și aparență perfect omenească? Există uitare perfectă? Este uitarea o caracteristică specifică oamenilor – sau poate este vorba despre memorie, memoria faptelor dar mai ales memoria afectivă, cea a traumelor suferite în ‘episoade’ precedente, sau a momentelor pozitive, de exemplu mângâierile și îmbrățișările unui copil? Aceste întrebări și multe altele devin din ce în ce mai complexe și se amplifică spre finalul primului sezon, adăugând o tentă de critică socială a comercializării divertismentului și a corporațiilor care sunt gata să-l ofere în afară limitelor moralei, desigur la un preț corespunzător. Ca multe alte seriale HBO, echipa de actori reprezintă unul dintre punctele forțe ale producției aducându-i împreună pe platouri și ecrane pe doi dintre monștri sacri ai cinematografiei contemporane – Anthony Hopkins, în rolul lui Robert Ford, creatorul lumii artificiale imaginare și cel care posibil că pregătește în colțurile ascunse ale programelor germenii distrugerii ei, și Ed Harris în rolul Omului în Negru, individ aparent crud și violent care încearcă din interior să descopere mecanismele jocului.
sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3512093696
Cele două sezoane ale lui ‘Westworld’ (pe primul l-am văzut în totalitate, din al doilea doar trei episoade atunci când scriu articolul) folosesc tehnici cinematografice care în multe momente depășesc tiparele cu care suntem obișnuiți în producțiile de televiziune. Scenele de interior și prim-planurile care permit dezvoltarea psihologică a personajelor cu ajutorul jocului actorilor alternează cu scene de mari dimensiuni, redări complexe și sofisticate ale peisajelor naturale sau ale orășelelor Vestului sălbatic. Chiar dacă tehnic astfel de imagini ar fi fost posibile în producții realizate cu câțiva ani în urmă, ele nu și-ar fi atins efectul scontat dacă ecranele ‘de salon’ de mari dimensiuni și imaginile High Definition – HD nu ar fi devenit uzuale în casele telespectatorilor din Statele Unite și din întreaga lume. Dacă multe dintre peisajele lumii vestului din primul sezon par importate din filmele clasice ale genului ‘western’ (cum ar fi cele ale lui John Ford), atmosfera, lumina și paleta coloristică se schimbă radical în al doilea sezon. Sursele de inspirație par acum a fi o combinație între imagistica filmelor horror și a celor inspirate de dezastrele războaielor, inclusiv cele ale războiului civil american. Nu este însă de mirare dacă ne amintim că episodul care marca trecerea, cel din finalul primului sezon, descria revolta ‘gazdelor’ și că scenele sângeroase care încep în lumea hi-tech a laboratoarelor de programare și întreținere a roboților continuă în parcul în care aceștia își continuă viețile care ar fi trebuit să fie pre-scrise și pre-programate, dacă nu ar fi intervenit evenimentele fractale din ficțiune.
sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm1580681984
Schimbarea la față dintre episoadele primului și celui de-al doilea sezon nu este însă numai vizuală. Sunt diferite și ritmul dezvoltării acțiunii în cadrul fiecărui episod, și modul în care sunt legate între ele episoadele. Primul sezon avea până aproape de final o structură narativă repetitivă, urmărind fiecare nouă zi în lumea artificială cu ‘gazdele’ programate cu același trecut, reacționând în mod diferit funcție de capriciile și acțiunile vizitatorilor, și iterativă, lăsându-i pe spectatori să-și construiască treptat înțelegerea celor două lumi paralele – cea a programatorilor și cea a roboților, precum și relațiile dintre aceștia. Ruptura se petrece în episodul final al primului sezon, care sparge tiparele repetitivitatii, dezvăluie lucruri noi despre identitatea unora dintre personaje (Bernard este ‘gazdă’!), face să dispară altele (Robert Ford) și schimbă regulile jocului. De acum înainte ‘gazdele’ nu numai că nu își mai uită trecutul, ci recăpăta posesia tuturor amintirilor. Să ne reamintim discuții precedente din rubrica CHANGE.WORLD despre identitate și despre dreptul de a uita și de a fi uitat. Uitarea este o trăsătură omenească, una dintre deosebirile esențiale dintre inteligență naturală și cea artificială. Sistemele cibernetice au capabilitatea de a nu uita niciodată nimic. Pare teoretic, dar ce se întâmplă dacă sistemul (roboții, ‘gazdele’ în cazul ficțiunii din serial) posedă această dotare? Conflictul pare inevitabil.
sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm70716672
Al treilea episod din al doilea sezon introduce o nouă lume artificială paralelă și promite dezvoltarea acțiunii în noi dimensiuni. Minutele introductive ale seriei par a se petrece în subcontinentul indian, în perioada cunoscută în istorie ca British Raj, adică dominația coroanei britanice asupra Indiei. Mesajul anticolonialist, evident deja în abordarea problematicii Vestului american, devine aici explicit. Lumea Vestului cu care fusesem până acum familiarizați este deci de fapt doar una dintre zonele parcului, și alte zone includ locuri și epoci cum ar fi India colonială și Japonia samurailor. Funcționarea deficientă a roboților ‘gazde’ pare să se fi răspândit în toate zonele parcului, și nici gardurile de separare dintre sectoare nu par a mai fi ermetice. Povestea devine din ce în ce mai complexă, dar cred că în această faza este prea devreme pentru a încerca să găsim explicație fiecărei scene sau logică în fiecare acțiune a personajelor. Tactica mea de spectator pentru moment este cea de a urmări evoluția personajelor principale, și de a încerca să înțeleg dilemele lor identitare, procesele de autodescoperire prin care trec personajele ‘gazde’ (Dolores jucată de Evan Rachel Wood, Maeve – Thandy Newton, Bernard – Jeffrey Wright) sau rolul și misiunile adevărate ale celor umane (Ed Harris – Omul în Negru). Dacă voi avea timp voi încerca să revăd și episoadele primului sezon.
sursa imaginii https://www.imdb.com/title/tt0475784/mediaviewer/rm3260285952
Pentru mine ‘Westworld 2.0’ este serialul anului. Da, știu că mai sunt și alte seriale care merită atenție și pot concura la acest titlu. Noul sezon oferă o schimbare de atmosferă, ritm și chiar și subgen. Tema principală însă rămâne la fel de validă și de deschisă. Este vorba despre conflictul între oameni și creaturile zămislite de oameni prin tehnologiile inteligenței artificiale. Ne aflăm în opinia mea într-unul dintre ultimele momente din istoria omenirii în care această tema este încă un subiect de ficțiune. Capacitățile de auto-învățare și autoprogramare, combinate cu avansurile spectaculoase ale diferitelor domenii ale biotehnologiei și ingineriei genetice fac din organismele create de om și dotate cu inteligență artificială, capabile nu numai să calculeze și să opereze logic la viteze mult mai mari decât noi, dar și să creeze și să se reproducă, realități ale unui viitor foarte apropiat. Dilemele etice și filosofice legate de relațiile între oameni și creațiile oamenilor se vor transformă rapid din ficțiune în realitate. ‘Westworld’ va fi curând lumea noastră.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)