A fost unul dintre episoadele copilăriei pe care mi le amintesc cu multe detalii, deși aveam doar șapte ani. Eram elev în clasa întâi la Școala Generală numărul 169, de pe strada Spiru Haret, în centrul Bucureștilor, vizavi de Ministerul Învățământului. Data era 13 aprilie 1961. Învățătoarea noastră, doamna Șucu, a intrat emoționată în clasă și ne-a povestit că se petrecuse un eveniment extraordinar. Pentru prima dată un om zburase în spațiu, trecând una dintre barierele fizice și cognitive, care limitau mișcările omenirii din zorii istoriei. Au urmat festivități în curtea școlii, probabil incluzând inevitabilul ‘careu’. De pe prima pagină a tuturor ziarelor ne zâmbea imaginea unui tânăr în uniformă sovietică. Numele său era Iuri Gagarin.
Nu sunt un mare adept al eroilor în uniformă militară, mai ales dacă este și sovietică, însă cred că Gagarin își merita titlul de erou, și nu numai al Uniunii Sovietice, ci și al întregii omeniri. S-au împlinit, pe 12 aprilie 2021, 60 de ani de la zborul său care cred că își merită calificativul ‘istoric’, chiar dacă acest adjectiv a fost deturnat și el de limba de lemn. Evenimentul a fost marcat de comunitatea științifică, dar și de mediile de comunicare din întreaga lume prin emisiuni de televiziune, filme documentare, comunicări științifice, postări și discuții pe Internet și de câteva cărți noi, dintre care una mi se pare foarte interesantă: ‘Beyond: The Astonishing Story of the First Human to Leave Our Planet and Journey into Space’ (‘Dincolo: Uimitoarea poveste a primului om care a părăsit planeta noastră și a călătorit în spațiu’), carte semnată de publicistul și regizorul de film Stephen Walker și apărută la editura HarperCollins. Nu am ajuns încă să citesc cartea, dar site-ul revistei Scientific American preia câteva extrase și transcrierea unui dialog cu autorul. Să ne reamintim, deci, cine a fost Iuri Gagarin și de ce își merită locul între acele personalități din istoria omenirii cu șanse bune ca numele lor să fie amintit și onorat vreme de multe secole în viitor.
Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934, în satul rus Klușino, situat la câteva sute de kilometri la vest de Moscova. Fotografiile casei de lemn unde s-a născut, care astăzi adăpostește un muzeu memorial, sunt o dovadă a originii modeste a familiei. Părinții lucrau în colhoz, tatăl era tâmplar, mama lucra la ferma de produse lactate. Iuri a fost al treilea din cei patru copii din familie (avea doi frați și o soră). Deși avea doar între șapte și zece ani în acea perioadă, biografiile oficiale îi atribuie fapte de eroism comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (sau Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum îl numesc rușii), ca sabotor împotriva armatei germane care ocupase vreme de vreo trei ani satul său. Pasiunea pentru zbor se poate să fi fost declanșată de prăbușirea, în timpul războiului, a unui avion militar în Klușino. După război, la reluarea școlii, Iuri a participat în cercuri de aeroplanorism și, în paralel cu studiile profesionale (în care a învățat meseria de oțelar), s-a înscris la o școală de piloți. În 1955, a fost primit în cadrul forțelor aeriene sovietice și, în decurs de doi ani, a devenit pilot și ofițer cu gradul de locotenent major. În 1957, anul când Uniunea Sovietică lansa primul său satelit artificial, Iuri Gagarin a trecut examenele care i-au permis să facă parte din primul grup de piloți de aviație candidați pentru cariera de cosmonauți. Este fascinant de observat în paralel cum s-au concretizat programele de recrutare ale cosmonauților sovietici și astronauților americani, angajați în acea vreme în cursa pentru a ajunge primii în spațiu. Sunt multe similitudini. În ambele programe, au intrat piloți de carieră, voluntari selectați după examene serioase fizice, psihologice și științifice. Spațiul limitat în primele capsule spațiale impunea restricții de înălțime și greutate. Iuri Gagarin avea 1 metru și 57 cm înălțime. Din cei 154 de candidați inițiali, au fost selectați 29 de tineri. A urmat o nouă triere, de data aceasta pe bază de dosare, făcută la cele mai înalte nivele ale PCUS, și au rămas doar 20 de candidați. Dintre ei, au fost aleși în final cei șase candidați care au devenit Cei Șase Avangardiști sau Cei Șase din Soci, localitatea unde s-au petrecut o parte dintre antrenamentele finale. Cei care nu își terminaseră studiile universitare (printre care și Gagarin) au urmat cursuri intensive, după care au primit diplome și titlul de piloți-cosmonauți. Dintre ceilalți membri ai echipei, Iuri s-a împrietenit în special cu Gherman Titov, care avea să devină al doilea om în spațiu. Iuri se căsătorise pe 7 noiembrie 1957 cu Valentina Goriaceva (din această căsnicie se vor naște două fete) și familiile Gagarin și Titov erau vecine.
(sursa imaginii: reddit.com/r/space/comments/86yo2t/april_12_1961_cosmonaut_yuri_a_gagarin_becomes/)
Programul spațial sovietic datorează mult conducătorului său științific al cărui nume – Serghei Pavlovici Korolev – a fost necunoscut multă vreme în lume și chiar și în Uniunea Sovietică. Se născuse în 1906, în Ucraina, și făcuse parte încă de la începutul anilor ’30 din echipa care proiecta rachete pentru armata sovietică. Șeful acestui program a fost una dintre victimele terorii staliniste și, în 1938, Korolev avea să fie și el arestat, judecat și condamnat (nevinovat, desigur) la 10 ani de muncă silnică în Gulag. L-a salvat izbucnirea războiului și faptul că Stalin devenise conștient că rachetele urmau să joace un rol decisiv în balanța finală a conflictului. Korolev a fost scos din lagăr după un an și pus la conducerea unui colectiv de cercetare și proiectare de rachete, întâi în detenție și apoi în libertate. În 1945, Korolev a fost trimis în Germania pentru a obține informații despre racheta V-2, care fusese folosită cu efect devastator de către naziști împotriva britanicilor. Americanii îl capturaseră pe șeful proiectului german, Wernher von Braun, care a devenit ulterior conducătorul programului spațial american, dar sovieticii au pus mâna pe o cantitate destul de mare de informații despre V-2, inclusiv rachete, facilități de lansare, planuri și câțiva tehnicieni. Folosind această tehnologie și propriile sale talente inginerești, Korolev a construit până în 1954 o rachetă care putea transporta un focos nuclear de cinci tone și, în 1957, a testat prima rachetă balistică intercontinentală. Racheta care avea să fie folosită la lansarea misiunii Vostok-1 era o variantă a rachetelor balistice intercontinentale, capabilă să atingă orice punct pe teritoriul Statelor Unite. Începutul cursei pentru cucerirea spațiului cosmic era, de fapt, un episod din cursa înarmărilor dintre cele două supra-puteri ale deceniilor de după al Doilea Război Mondial. Cât despre Kovalev, numele și rolul jucate de el au fost dezvăluite lumii doar după moartea sa, în 1966.
(sursa imaginii: flickr.com/photos/mrdanbeaumont/15198932636)
Pe 5 aprilie 1961, Gagarin și Titov rămăseseră cei doi candidați finali pentru lansarea în prima misiune spațială. Dezbaterile au continuat în zilele următoare, și există versiuni diverse legate de motivele care au înclinat balanța deciziei în favoarea lui Gagarin. Acesta era mai slab din punct de vedere fizic, dar tocmai acesta a fost un argument pentru a-i încredința lui Titov a doua misiune, cea a lui Vostok-2, care avea să includă un zbor mult mai solicitant, cu o durată de peste o zi. A contat, se pare, până la urmă și faptul că Iuri Gagarin era mai … fotogenic și mai sociabil, și că numele sau nu amintea dușmanul învins în aprigul război purtat cu două decenii în urmă. Argumentele acestea par mai mult legate de războiul propagandistic dintre cele două națiuni, dar acesta avea importanța sa. Lansarea a avut loc în dimineața zilei de 12 aprilie la ora 9.07, ora Moscovei, de la cosmodromul Baikonur. Se poate spune că acesta a fost momentul, înregistrat cu precizie, al începutului erei cercetării spațiale de către oameni. Lansarea a decurs perfect, cele două trepte intermediare s-au despărțit automat, și zece minute mai târziu, Iuri Gagarin se afla pe orbită în jurul Pământului. Trebuie menționat că tot zborul a avut loc cu comandă automată, în condițiile în care nu existau încă sau. în orice caz. Uniunea Sovietica nu era încă echipată cu stații de urmărire terestră. Orbita eliptică a avut 327 de km la apogeu și 181 km la perigeu. Traseul orbitei a survolat Rusia continentală, a traversat Oceanul Pacific de la Nord-Vest la Sud-Est, a ocolit America de Sud și apoi a traversat Atlanticul și Africa spre Nord-Est. Zborul orbital a durat mai puțin de 70 de minute. Legătura radio a fost intermitentă, iar banda magnetofonului pe care Gagarin înregistra impresiile sale… s-a terminat după jumătate de oră. La ora 10.25, au fost activate propulsoarele pentru intrarea în faza de revenire pe Pământ. Reintrarea în atmosferă a avut loc conform planului, cu excepția unei mișcări de rotație a capsulei în jurul propriei axe, care nu fusese prevăzută, dar care avea să fie observată și în zborurile următoare și explicată mai târziu. Când modulul se afla la 7 km altitudine, cosmonautul a fost propulsat în atmosferă, ca dintr-un avion de luptă, și a ajuns la sol după deschiderea parașutei individuale. Uniunea Sovietica nu stăpânea încă tehnologia revenirii line a capsulei și, din acest motiv, la primele zboruri, revenirea cosmonauților s-a făcut separat. La ora 11.05, ora Moscovei, misiunea s-a încheiat. Un țăran rus și nepoata sa au fost primii pământeni care l-au salutat pe Gagarin la revenire, după ce trăseseră o sperietură zdravănă, căci zborul, desigur, fusese ținut secret și va fi anunțat doar la orele serii din acea zi.
(sursa imaginii: bbc.com/future/article/20210409-yuri-gagarin-the-spaceman-who-came-in-from-the-cold)
Se poate spune că Iuri Gagarin a devenit peste noapte o celebritate. Examenele medicale imediate au arătat că organismul său suportase fără probleme zborul. Aceasta era o mare necunoscută, deoarece, fiind vorba despre o premieră istorică, se știa foarte puțin despre influenta condițiilor din spațiul extraterestru asupra corpului omenesc, inclusiv influențele psihologice. Pentru a-i verifica luciditatea intelectuală în timpul zborului, Iuri Gagarin a avut printre sarcinile misiunii rezolvarea unei probleme matematice, care îi fusese încredințată într-un plic sigilat. El a fost și primul om care a simțit complet și direct efectele imponderabilității, pe care le-a descris amănunțit în raportul de călătorie. În lunile care au urmat, Gagarin a jucat rolul principal într-o vastă acțiune de propagandă prin care Uniunea Sovietică a celebrat nu numai excepționala realizare tehnologică, dar și victoria asupra Statelor Unite, în această etapă a cursei spațiale. Se spune că prima reacție a președintelui american John Kennedy la aflarea veștii zborului lui Gagarin a fost să-i întrebe pe cei răspunzători de programul spațial american ce se poate face pentru a-i ajunge din urmă pe sovietici, în acest domeniu. Avea să mai treacă un an până la primul zbor orbital american. Între timp, Gagarin a fost primit ca erou în Piața Roșie și a făcut turnee triumfale în multe țări ale lumii, fiind aclamat de mulțimi entuziaste și răspunzând cu dezinvoltură și umor întrebărilor politicienilor sau reporterilor. Două dintre țările în care Gagarin nu a ajuns în această perioadă au fost Statele Unite (unde președintele Kennedy i-a interzis intrarea!), dar și România, care începuse despărțirea de Moscova. Îmi amintesc și eu faptul că primul cosmonaut sovietic care a ajuns în România a fost Gherman Titov, și aceasta s-a întâmplat multe luni mai târziu (zborul lui Titov cu Vostok-2 a avut loc în august 1961 și a durat, într-adevăr, o zi și o oră).
În anii care au urmat, Iuri Gagarin a insistat să revină în calitate de participant activ în programul spațial sovietic. Comandanții săi, dar mai ales factorii politici nu au fost prea entuziasmați. Gagarin era mai prețios ca actor în spectacolul relațiilor publice din cadrul confruntării dintre supra-puteri. În viața personală, evenimentele au fost amestecate, cu zvonuri despre infidelități conjugale, dar și cu studii universitare complete de data aceasta și obținerea diplomei de inginer aerospațial. A revenit totuși în echipa activă și a fost prima rezerva a lui Vladimir Komarov, cosmonautul care avea să-și piardă viața, din cauza funcționării defectuoase a parașutei la revenirea pe Pământ a misiunii Voshod-1, misiune care până atunci se desfășurase perfect. Din acel moment, lui Gagarin i s-a interzis participarea în misiuni spațiale și chiar și pilotajul avioanelor. A insistat să revină și a obținut aprobarea să zboare ca pilot de încercare, dar după câteva săptămâni, la 27 martie 1968 a avut loc accidentul care i-a fost fatal. Gagarin pilota împreună cu un coleg un avion MIG-15. Detaliile accidentului au fost păstrate secrete de-a lungul întregii perioade sovietice. Investigațiile care au avut loc între anii 2003 și 2005, pe baza raportului desecretizat al KGB-ului, au dus la concluzia că cea mai probabilă cauză a accidentului a fost o manevră bruscă datorata necesitații evitării coliziunii cu un alt obiect – posibil un balon meteorologic sau a altui avion care zbura la o înălțime neregulamentară.
Iuri Gagarin, primul om care a zburat în spațiul cosmic, a fost un erou autentic și un om cu calități deosebite și cu slăbiciuni omenești. Curajul său a fost fenomenal, zborul său de la 12 aprilie 1961 fiind un aproape absolut salt în necunoscut. Au existat teorii conspirative legate și de primul zbor în spațiu, și de împrejurările morții sale. Valoarea acestora nu este probabil mai mare decât a altor teorii conspirative. Figura sa publică a fost construită și manipulată propagandistic, dar există destule informații și marturii care atestă autenticitatea și calitatea persoanei. Era, se pare, și un om credincios. În pofida propagandei ateiste a autorităților sovietice, și-a botezat fiicele, sărbătorea Paștele și Crăciunul, și ținea icoane în casă. Este foarte probabil ca momentele cele mai fericite din viața lui să fi fost acele 68 de minute petrecute pe orbită, în jurul Pământului. Și-a îndeplinit atunci un vis, dar un vis care nu era doar un vis personal, ci și un vis al întregii omeniri.
A fost primul care a trecut frontiera dintre spațiul terestru și Cosmos. Mulți l-au urmat și îl vor urma. El a fost și va fi, pentru eternitate, primul.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)