Una dintre cele mai fascinante expoziții pe care le-am vizitat la British Museum, cu câțiva ani în urmă, a fost cea dedicată erupției Vezuviului, din anul 79, și descoperirilor de la Pompei. Mii de oameni au murit atunci când lava, cenușa și noroiul au îngropat orașele Pompei, Herculaneum și Stabiae. Orașele au fost uitate, până când arheologii au început să le exploreze și să le dezgroape ruinele în secolul al XVIII-lea. Casele intacte și mulajele create spontan și tragic oferă o viziune unică, înghețată în timp, a unui moment al antichității romane și al oamenilor care populau acea lume. Un articol semnat de profesorul John Brewer de la California Institute of Technology și publicat în numărul din decembrie al revistei History Today mi-a readus în atenție acest eveniment istoric și m-a îndemnat să explorez aspectele legate de cercetările științifice, dar și de reprezentarea erupției Vezuviului în arte. Am descoperit numeroase legături cu pictura, teatrul, opera și recent, desigur, cu realitatea virtuala. Încă un loc al unor fascinante întâlniri între istorie, artă și tehnologie.
(sursa imaginii: www.wikiart.org/en/william-turner/mount-vesuvius-in-eruption-1817)
Primele lucrări care înfățișează Vezuviul datează din secolul I. În unele dintre ele putem chiar admira silueta muntelui înainte ca erupțiile să-i modifice structura. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, imaginea a fost folosită în reprezentări topografice sau ca exercițiu de stil. De exemplu, Gioacchino Toma a studiat variațiile luminii pictând Vezuviul în diferite momente ale zilei, similar cu ceea ce aveau să facă două secole mai târziu Cézanne, cu muntele Sainte-Victoire, sau Monet, cu catedrala din Rouen. Subiectul a devenit dintre cele mai populare în pictura vest-europeană odată cu răspândirea, din a doua jumătate a secolul al XVI-lea și pe tot parcursul secolului al XVII-lea, a călătoriilor Grand Tour, o practică a tinerilor artiști de a călători prin Europa, în special în peninsula italiană, pentru a-și spori cunoștințele artistice. Napoli a devenit una dintre principalele destinații, iar Muntele Vezuviu, unul dintre cele mai pictate subiecte, mai ales după erupția din 1631. În fapt, acest interval de vreo 150 de ani a fost dintre cele mai active în istoria scrisă a Vezuviului. Ca rezultat, multe dintre picturile reprezentând vulcanul l-au surprins în erupție. Printre cele mai importante, amintim „Erupția Vezuviului în 1782” de Pierre-Jacques Volaire și „Vezuviul în erupție” de William Turner. Majoritatea acestor picturi au analizat erupția Vezuviului din punct de vedere emoțional, arătând încărcătura exploziei și lava în culori strălucitoare și vibrante. Ilustrația reprezintă acuarela lui Turner. Acesta a vizitat Napoli și a urcat pe Vezuviu în 1819; cu toate acestea, el nu a asistat niciodată direct la o erupție și compoziția aflata în colecția Universității Yale, probabil, a precedat șederea sa în Italia.
(sursa imaginii: en.wikipedia.org/wiki/L%27ultimo_giorno_di_Pompei#/media/File:Eruption_of_Vesuvius_from_Pacini’s_opera_L’ultimo_giorno_di_Pompei.jpg)
Reprezentările artistice ale dramaticei erupții a Vezuviului au depășit însă, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea, limitele artelor plastice. Operele lui Giovanni Pacini ‘L’ultimo giorno di Pompei’ (premiera în 1827) și a lui Daniel Auber ‘La muette de Portici’ (1828) ca și drama ‘La Tête de mort ou les Ruines de Pompéi’ (1827) a lui René-Charles Guilbert de Pixerécourt se încheiau cu scene apocaliptice spectaculoase care reprezentau erupția Vezuviului și distrugerea Pompeiului. În fapt, spectacolele de acest fel erau populare deja de la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Europa și America de Nord, stimulate de interesul pentru geologie și de relatările descoperirilor succesive făcute la Pompei și Herculaneum. Unele tehnici era moștenite din teatrul baroc – proiecții prin țesături transparente de mătase, în și muselină, cu desene sugestive și iluminate cu flăcări intermitente din spate pentru a simula mișcarea. Între 1780 și 1840, inventatorii s-au pus pe treabă, născocind tehnologii de scenă noi, care să dea impresia cât mai realistă a catastrofei naturale care se petrecuse cu peste 1700 de ani în urmă. Una dintre acestea sunt panoramele și pot fi considerate primele experiențe imersive care înconjurau spectatorii la 360 de grade cu pânze pictate, urmate la scurt timp de pânze mișcătoare, sau diorame, care manipulau luminile pentru a da impresia că mediul se schimbă în timp. Experimentările cu imagini mișcătoare care aveau să ducă la inventarea cinematografului la sfârșitul secolului al XIX-lea își au originea în explorarea de la acea vreme a unor tehnici de scenă inovatoare.
(sursa imaginii: en.wikipedia.org/wiki/Eidophusikon#/media/File:Eidophusikon.jpg)
Scopul acestor instalații, unele dintre ele foarte complexe, nu era numai divertismentul, ci și educația, explorarea științifică și popularizarea rezultatelor acesteia. Savantul și diplomatul englez William Hamilton (1730 – 1803) proiectase și construise câteva modele ale unei cutii mecanice, în care era simulată o erupție vulcanică, cu efecte de lumină și sunet. Acestea fuseseră prezentate regalităților Europei, instituțiilor științifice, dar și directorului teatrului Drury Lane din Londra. Aici ele fuseseră preluate de pictorul, scenograful și inventatorul francez Philippe de Louherbourg (1740 – 1812), care le recrease la scară mai mare și le combinase cu o invenție a sa numita ‘eidophusikon’. Descris de presa din vremea sa ca „Imagini în mișcare, reprezentând fenomene ale naturii”, eidophusikon poate fi considerat o formă timpurie de cinematografie. Efectul era obținut prin oglinzi și scripeți. În teatru, el a încercat să recreeze iluzia perfectă a naturii vii: scene de răsărit sau apus de soare, imagini în clar de lună, furtuni și vulcani, incluzând desigur Vezuviul, cu efecte sonore și muzicale. Un alt exemplu sunt conferințele despre geologie din anul 1805, de la Institutul Regal din Londra, ale tânărului chimist Humphry Davy (1778 – 1829), inventatorul, mai târziu, al lămpii cu arc electric. Aceste conferințe se încheiau cu o spectaculoasă erupție care demonstra reacțiile chimice aflate la baza erupțiilor vulcanice. În secolul al XIX-lea, aceste invenții se răspândeau în toată Europa și în America de Nord. Ele aveau să fie perfecționate pentru teatru și circ de inventatori precum francezul Louis Daguerre (1757 – 1851), unul dintre părinții fotografiei, dar și inventator al unei perfecționate diorame, și germanul August Kopisch (1799 – 1853), poet, pictor și inventator al ‘pleoramei’, care simula o călătorie în Golful Napoli, deci o călătorie și în spațiu, și în timp, care se încheia la poalele Vezuviului cu o înfricoșătoare erupție. Aceste precursoare ale realității virtuale au stimulat călătoriile științifice de explorare geografică de la mijlocul și a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care nu au lăsat necunoscută aproape nicio zonă geografică a planetei.
(sursa imaginii: artsandculture.google.com/asset/vesuvius-andy-warhol/rwFOv88LJK6eMQ)
În arta contemporană, Vezuviul se află din nou în centrul interesului, datorită lucrărilor unor artiști precum pictorița italiană Flora Palumbo, dar mai ales ale părintelui artei pop, Andy Warhol. Acestuia îi datorăm seria de picturi, din 1985, intitulată „Vesuvius”, înfățișând vulcanul în 18 pânze cu diferite variații de culoare, pentru a picta diferitele faze ale erupției. Această serie reprezenta atunci prima lucrare pictată manual de Warhol în peste douăzeci de ani, deoarece artistul dorea să ofere fiecărei picturi un sentiment de spontaneitate și un aspect mai personal. Într-adevăr, Warhol era foarte atașat de Napoli și de istoria sa, datorită și prieteniei sale cu galeristul Lucio Amelio.
(sursa imaginii: https://zeroonestudio.com/pompeii/)
Ultimele decenii ne-au adus pe displayurile calculatoarelor și ale telefoanelor, în case sau în buzunare, capacitatea de a vedea, auzi, simți, cunoaște senzațiile și secretele erupțiilor vulcanice. YouTube este o foarte bună sursă de imagini și informații. Excelente filme științifice sunt oferite de surse precum Smithsonian, iar Shutterstock, la rândul său, oferă o bogată galerie de imagini. O impresionantă animație a catastrofei a fost creată de studiourile ZeroOne și are peste 29 de milioane de vizionări. Cinematografia nu a rămas nici ea în urmă și cea mai recentă super-producție este ‘Pompeii’, un film epic în genul dezastru istoric și romantic, din 2014, produs și regizat de Paul W. S. Anderson. În literatura de ficțiune, ‘Pompeii’ (2003) de Robert Harris și ‘A Day of Fire’ (2014) de Kate Quinn sunt cele mai recente best-seller-uri cu această temă. Vezuviul continuă să se afle în atenția științelor, artelor și a publicului larg.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)