Alegerea titlului articolului din această săptămână al rubricii noastre nu este întâmplătoare. M-am gândit mult la literatura și la scriitorii Americii Latine în aceste zile în care ne-a părăsit unul dintre scriitorii uriași cu care am avut șansa să fim contemporani – Mario Varga Llosa. Apoi am dat peste un articol intitulat ‘The Anti-Social Century’ scris de ziaristul și podcasterul american Derek Thompson (născut în 1986) și apărut în numărul din februarie 2025 al revistei ‘The Atlantic’. Tema articolului este legată de un aspect al impactului Internetului, în general, și al rețelelor de socializare, în special, asupra modului de viață și de interacționare cu cei din jurul nostru. Teza autorului – cu care nu prea sunt de acord și voi argumenta de ce în cele ce urmează – este că aceste instrumente de comunicare au un efect contrar celui pentru care au fost create. În loc să ne apropie unii de alții și să ne integreze în lumea din jur, devenim din ce în ce mai singuratici. Am intrat într-adevăr într-un ‘secol anti-social’? Suntem condamnați la ‘un veac de singurătate’? Titlul atât de inspirat pe care Mihnea Gheorghiu l-a ales în 1974 pentru traducerea romanului celuilalt gigant contemporan al literaturii latino-americane – Gabriel Garcia Marquez – în ediția în care l-am citit și eu atunci pare foarte potrivit pentru viziunea cvasi-apocaliptică descrisă de Derek Thompson. Chiar așa să stea lucrurile?
(sursa imaginii: www.printrecarti.ro/32033-gabriel-garcia-marquez-un-veac-de-singuratate.html)
Termenul de comparație al jurnalistului american este secolul XX, pe care acesta îl caracterizează ca fiind – istoric – ‘secolul social’. Prima jumătate a acestui secol a fost, în termenii folosiți de el, extrem de socială. Americanii s-au adunat în comunități în jurul bisericilor (ceea ce s-a întâmplat, în opinia mea, încă din secolele precedente, sentimentul comunitar american fiind în mare măsură tribal și religios), al asociațiilor profesionale și al sindicatelor. Programul New Deal inițiat de președintele Franklin Delano Roosevelt în 1933 a inclus construirea în Statele Unite a unui sistem de biblioteci publice care este invidiat și a fost replicat în întreaga lume. Inițiativele particulare au creat în întreaga țară teatre, săli de concerte și de dans, terenuri de joacă, săli de gimnastică, restaurante și baruri – toate acestea fiind locuri în care oamenii și familiile se adunau și își petreceau împreună o parte însemnată din timpul liber. Ceva s-a întâmplat însă pe la mijlocul secolului XX care a făcut ca această tendință să încetinească și chiar să fie inversată. Nu trebuie căutat mult pentru a arunca o mare parte din vină asupra progreselor tehnologice.
(sursa imaginii: www.ave4u.net/the-television-in-america-then-now/)
Boom-ul economic postbelic american a dus la o creștere numerică a populației, accelerată de fenomenul ‘baby boom’, și la o ridicare spectaculoasă a nivelului de trai al familiilor din clasa medie americană. O casă pentru fiecare familie (de multe ori situată în suburbiile marilor orașe) și un automobil au devenit norma pentru mai bine de jumătate din populația Statelor Unite. În interiorul caselor au apărut dotările electrocasnice moderne: mașinile de spălat rufe și apoi cele de spălat vase, cuptoarele electrice, aspiratoarele de praf, aparatele de aer condiționat și televizoarele. Viața devenise mai ușoară, dar impactul social era și el de netăgăduit. Automobilele deschideau perspectivele vacanțelor sau excursiilor de la sfârșit de săptămână. Televizoarele atrăgeau familiile în case, în detrimentul altor forme de divertisment sau de interacțiuni sociale. Dacă în anii ’30 familiile se strângeau în case în jurul aparatelor de radio pentru a asculta concerte sau teatru radiofonic, polul de atracție devenise, începând cu anii ’50, televizorul din salon. Și nu doar cel din salon. În 1960 doar 6% dintre elevii claselor a VI-a americane aveau televizor în dormitor. În 1999 procentajul crescuse la 77%. Copiii se jucau din ce mai puțin în jurul casei și cu copiii vecinilor. Cei care cunosc casele americane au observat, poate, că terenurile din jurul lor sunt mai totdeauna clar delimitate, dar nu și despărțite de garduri înalte. Interacțiunea dintre membrii familiilor vecine la orice vârste părea a fi încurajată. Ei bine, și înălțimea medie a gardurilor a crescut considerabil în a doua jumătate a secolului XX. Creșterea productivității activității economice a dus la o reducere medie cu șase ore a săptămânii de lucru între deceniile 7 și 9 ale secolului XX. Ceea mai mare parte a acestui timp liber câștigat de populația activă din familiile americane a fost înghițită de ore petrecute în fața aparatelor de televiziune.
(sursa imaginii: www.theatlantic.com/press-releases/archive/2025/01/atlantics-derek-thompson-anti-social-century/681236/)
Două invenții tehnologice noi aveau să accelereze aceste procese și să înlesnească tranziția de la secolul social la cel anti-social: Internetul și telefonia mobilă cu telefoanele sale ‘inteligente’. În câțiva ani ai ultimului deceniu al secolului XX am putut intra în legătură audio și video în mod instantaneu și gratuit (sau aproape gratuit) cu orice rudă sau prieten, aproape sau departe, fără a mai fi nevoie să călătorim sau să ieșim la bar sau la pub. De asemenea, noi și copiii noștri aflați la vârstă școlară putem accesa conținutul bibliotecii de cartier și, de fapt, al oricărei biblioteci din lume de la masa de lucru de acasă. Rezultatul este o reducere dramatică, de ordinul zecilor de procente, a tuturor formelor de interacțiune socială directă. Dar nu numai atât. S-a schimbat și modul nostru de a cumpăra și de a mânca. Internetul, telefonia mobilă și aplicațiile lor permit achiziționarea practic a oricărui produs, de la un mosor de ață până la un iaht, prin intermediul Internetului și livrarea acestora la domiciliu. Putem, de asemenea, comanda prânzurile sau cinele cele mai copioase și mai diverse cu ajutorul rețelei și le vom avea pe masa din salonul casei în cel mult o oră. Timpul petrecut la cumpărături în magazinele ‘din cărămizi și piatră‘, cum le place să spună americanilor, s-a redus și s-a schimbat, cumpărăturile transformându-se din ce în ce mai mult dintr-o necesitate zilnică și critică într-un un nou mod de divertisment, care are alternative. Comerțul și industriile de servicii s-au schimbat radical din necesitatea de adaptare la aceste revoluții din comerț și servicii.
(sursa imaginii: www.frontiersin.org/journals/communications-and-networks/articles/10.3389/frcmn.2020.566853/full)
Aveți și voi impresia că, în deceniul al treilea al secolului XXI, istoria pare să se accelereze? Ne aflăm abia la mijlocul lui, dar cât de diferită este lumea de azi de cea din 2019. Inclusiv în domeniul interacțiunilor sociale. Întâi a fost pandemia. Combaterea virusului COVID-19 a inclus declararea unor perioade prelungite (multe luni de-a lungul a mai bine de doi ani) de izolări sociale, mai mult sau mai puțin drastice, în funcție de locația geografică a fiecăruia dintre noi. Nu știu cum ar fi supraviețuit și surmontat societatea umană perioada pandemiei în absența Internetului. Activitățile culturale cu public și o mare parte dintre cele sociale au fost suspendate. Oriunde a fost posibil activitatea economică a trecut la un mod de operare distribuit de la distanță. Casele au devenit locuri de muncă dotate cu tehnologia de legătură cu firmele și cu ceilalți salariați. Aprovizionarea și mesele erau comandate electronic. Față de anii 2018-19, numărul de minute petrecute în casă, în fața ecranelor a crescut cu până la 250%. Problema, dacă o considerăm o problemă, este că tendințele nu s-au inversat complet după ce a trecut pandemia. 2024 nu a semănat cu 2019 din acest punct de vedere. O parte dintre salariați au căpătat gustul lucrului de acasă, o parte dintre firme (mai ales în primii ani după pandemie) au experimentat continuarea modului de operare individual și distribuit. Iar în 2023 au explodat pe ecranele noastre chatboții AI (ChatGPT și concurenții lor). Asta a făcut ca interlocutorii cu care interacționam prin intermediul ecranelor telefoanelor sau calculatoarelor personale să nu mai fie alte ființe umane, ci entități virtuale totdeauna gata să răspundă la orice întrebare, să încerce să vină în ajutor în situații de incertitudine sau neliniște, niciodată obosiți și cam întotdeauna prietenoși și eficienți. Dacă luăm drept criterii numărul de interacțiuni cu alți oameni sau timpul petrecut în compania lor, atunci într-adevăr, am devenit din ce în ce mai anti-sociali.
(sursa imaginii: https://cpj.bracu.ac.bd/how-communication-technology-will-shape-our-lives/)
Cât de mare și de reală este problema? Potențialul negativ al influenței rețelelor de socializare și al Inteligenței Artificiale (IA) este incontestabil. Avem dovezi concrete chiar în viața politică românească sau în filme, cum este mult-discutatul mini-serial britanic ‘Adolescence’. Ceea ce se discută însă mai puțin sau deloc sunt oportunitățile. Manipularea este imensă și în acest domeniu, și lamentările cu tente apocaliptice par a se generaliza, de la persoane incapabile să înțeleagă sau să folosească tehnologiile noi până la experți în domenii diferite, care-și văd profesiile amenințate de schimbări la care nu știu cum să se adapteze sau care au interese sau antipatii politice de un fel sau altul. Modul acesta de abordare nu doar denaturează discuția, dar face ca analiza de riscuri și oportunități să fie înlocuită de o pseudo-analiză de riscuri și catastrofe, care nu poate rezulta în concluzii operative și acționabile. Voi da un singur exemplu. La o recentă emisiune ‘Jurnal cultural’ a postului de televiziune TVR Cultural era intervievat Mihnea Măruță, autorul unei cărți cu titlul ‘Identitatea virtuala. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare’, apărute în 2023 la Editura Humanitas. Vorbind despre impactul Inteligenței Artificiale dânsul se exprima despre problematica zilei în termeni de ‘cum te bați ca părinte, ca școală, ca societate … cu IA?’. De ce să folosim acest ton și această terminologie? Prezența în viețile noastre, ale tinerilor și copiilor noștri, a Inteligenței Artificiale (precum a Internetului, precum a rețelelor de socializare) este un fenomen real și ireversibil. Nu trebuie ‘să ne batem’ cu ele, trebuie să le înțelegem, să învățam să le folosim și să le integrăm în mod productiv și constructiv în viețile noastre. Aceeași obiecție fundamentală o am și față de felul în care expun autori precum Derek Thompson problematica interacțiunilor sociale în America și în toată lumea avansată de astăzi. Într-adevăr, petrecem mai puțin timp în parcuri, biblioteci sau la bar și la pub cu prietenii. Într-adevăr, copiii noștri bat prea puțin mingea cu vecinii de cartier și s-a redus numărul de ore și zile petrecute pe stradă, care au și ele un rol formativ important la vârstele adolescenței. Este loc de remedieri și corecții. Pe de altă parte însă, am câștigat accesul rapid și imediat la bibliotecile lumii, putem fi în legătură cu colegii de oriunde și ne putem încadra în comunități virtuale de interese și pasiuni cu semeni ai noștri de pe orice meridian sau paralelă, suntem în legătură directă permanentă cu familia și prietenii de care viața ne-a despărțit geografic. Este vorba despre un alt mod de socializare pe care-l fac posibil noile tehnologii de comunicare, dar nu despre anti-socializare. O analiză echilibrata și bazată pe fapte a dezavantajelor și a oportunităților ar fi mult mai eficientă decât abordarea apocaliptică și încercările de a nega, a cenzura sau a opri progresele tehnologiei și adoptarea acestora. Așa cum spune personajul (cy)Borg din seria de filme ‘Star Trek’ – ‘Resistance is futile’ adică ‘Rezistența este inutilă’. Util este să înțelegem prezentul și viitorul, să ne adaptăm și să-l folosim cât mai bine, în folosul personal și al comunităților din care facem parte.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)