În articolul de astăzi al rubricii CHANGE.WORLD vom discuta despre Timp. Progresele recente și construcțiile intelectuale îndrăznețe propuse în ultimii ani de fizicieni și cosmologi par a face mai apropiată și mai reală posibilitatea călătoriilor în timp. Vom discuta despre acestea și despre paradoxurile științifice și filosofice pe care le creează transformarea unor asemenea ipoteze în realitate. Imaginația oamenilor de știință și a creatorilor de SF par să se afle într-o permanentă concurență inclusiv în acest domeniu, și voi povesti și despre un film văzut recent și care oferă – cu umor englezesc – un ‘FAQ (frequently asked questions) despre călătoria în timp’. Gândiți-vă: dacă într-adevăr călătoria în timp este posibilă, atunci este foarte plauzibil că deja am fost sau suntem acum vizitați din viitor. Adevăr sau fantezie?
(sursa imaginii: https://arstechnica.com/gadgets/2024/01/inventor-of-ntp-protocol-that-keeps-time-on-billions-of-devices-dies-at-age-85/)
Voi începe însă cu un omagiu. Pe 17 ianuarie 2024 a încetat din viață David Mills, profesor și cercetător la Universitatea din Delaware, unul dintre pionierii Internetului și cel care a pus bazele măsurării timpului și sincronizării calculatoarelor și aparatelor legate la Internet. În anii ’70, în timp ce contribuia la construcția rețelei ARPANET (precursorul Internetului), Mills a identificat pentru prima dată nevoia de sincronizare a timpului în rețelele de calculatoare. Mills a propus o soluție solidă și viabilă până astăzi, care reușește să rezolve problema sincronizării timpului pe aparate legate la segmente de rețea cu viteze de propagare variabile. Soluția sa a aliniat computerele din toată lumea la aceeași referință de timp, cu o deviere inițială de cel mult câteva zeci de milisecunde. Standardul creat de el se numește Network Time Protocol (NTP) și este în funcțiune din 1985, unul dintre cele mai vechi standarde operaționale ale Internetului. NTP – perfecționat de-a lungul anilor – operează acum pe miliarde de dispozitive din întreaga lume, coordonând timpul pe fiecare continent, și a devenit o piatră de temelie a infrastructurii digitale moderne. A fost o personalitate remarcabilă atât prin profunzimea gândirii tehnice, cât și prin calitatea umană. Fie-i amintirea binecuvântată!
(sursa imaginii: https://theconversation.com/is-time-travel-even-possible-an-astrophysicist-explains-the-science-behind-the-science-fiction-213836)
Teoria relativității generalizate a lui Einstein este de un secol încoace structura de rezistență a edificiului fizicii moderne. Din 1905, experimente complexe și modele matematice sofisticate s-au străduit să o confirme sau să o conteste. Progresele spectaculoase ale mecanicii cuantice, domeniu al fizicii pentru care Albert Einstein manifesta o doză sănătoasă de scepticism, par și ele să se armonizeze cu viziunea lui Einstein. Cartea cosmologului belgian Thomas Hertog On the Origin of Time. Steven Hawking’s Final Theory, apărută în aprilie 2023, oferă o revizuire dramatică a teoriei lui Hawking despre originile Universului, propunând un model conform căruia legile fizicii nu sunt nici fixe și nici eterne, ci se nasc și evoluează pe măsură ce universul pe care îl guvernează prinde contur. Universul nostru poate fi unul dintre mulțimile de universuri paralele, cu legi ale fizicii similare sau diferite. Cel puțin aici însă, teoria relativității generalizate funcționează. Călătoria în timp, în special cea spre viitor, este perfect încadrată în acest univers. Einstein însuși a abordat această problemă în articolele, cursurile și discuțiile documentate de studenții și colaboratorii săi. În modelul propus în 1905, timpul și spațiul sunt unite ca o țesătură cu patru dimensiuni cunoscută sub numele de spațiu-timp. Contraintuitiv? Și mai ciudat este conceptul că atât spațiul, cât și timpul se deformează pe măsură ce masa sau viteza cresc. Pentru cel care călătorește repede, timpul se mișcă mai încet. Crescând masa într-un anumit punct (de exemplu, prin comprimare), se va obține un efect similar. Fenomenul a fost deja dovedit experimental, deși la scară mică. În 1975, Carol Allie de la Universitatea din Maryland a sincronizat două ceasuri atomice și l-a așezat pe unul pe un avion care a zburat timp de câteva ore, iar pe celălalt l-a lăsat pe Pământ. Când ceasul aeropurtat s-a întors pe Pământ, ea i-a comparat ora cu cea a ceasului care nu se mișcase și a constatat că timpul se mișcase cu o fracțiune de secundă mai încet pentru ceasul de la bordul avionului.
(sursa imaginii https://www.quora.com/What-is-a-solid-cylinder-and-a-hollowed-center-cylinder)
Dar călătoria în trecut? Conform celor mai acceptate ipoteze, călătoria înapoi în timp nu este posibilă. Și totuși, unele mașini ipotetice, cum ar fi cilindrii Tipler, ar putea permite fenomenul. Frank Jennings Tipler (născut pe 1 februarie 1947) este un fizician, matematician și cosmolog american, care deține o catedră dublă în Departamentele de Matematică și Fizică de la Universitatea Tulane din statul american Louisiana. Tipler a scris cărți și lucrări despre punctul Omega, bazate pe ideile religioase ale teologului Pierre Teilhard de Chardin, despre care el susține că este un mecanism pentru învierea morților. Criticii săi susțin că teoriile lui sunt în mare parte pseudoștiință. Ce sunt cilindrii Tipler? Este vorba despre cilindri care se rotesc cu viteze apropiate de cea a luminii, și care la suprafața lor produc un efect oarecum similar cu refracția, care ar putea arunca razele de lumină în trecut pe axa timpului. Există probleme majore cu această teorie, pe care Hawking o consideră ne-realizabilă practic într-un univers în care există doar energie finită și pozitivă. Într-un spațiu cu mai mult de patru dimensiuni, posibil cel puțin din punct de vedere matematic, sau în versiunea multiversurilor a cărei posibilitate a fost deschisă de fizica cuantică, lucrurile stau însă altfel. Dacă portalurile dintre multiversuri sunt posibile, atunci este posibilă și trecerea într-un univers paralel care să fie o versiune trecută a celui în care trăim. Călătoria în trecut este sursa celor mai interesante paradoxuri temporale – probleme care combină logica și fizica, punând sub semnul întrebării cauzalitatea, care este unul dintre principiile de baza ale sistemului nostru de gândire. Unul dintre exemplele cele mai populare este ‘paradoxul bunicului’: călătorind în trecut și intervenind în procrearea strămoșilor (cum ar fi prin provocarea morții unui strămoș direct înainte de conceperea urmașilor), un călător în timp modifică astfel evenimentul propriei sale nașteri. Dacă însă călătorul în timp nu s-ar fi născut, atunci nu ar fi posibil ca el să întreprindă această acțiune. O variantă a ‘paradoxului bunicului’ este cel al ‘paradoxului uciderii dictatorului’. Să zicem că un erou bine intenționat din viitor își folosește puterile pentru a călători în trecut și a-i asasina pe Hitler sau pe Stalin, încercând să prevină orori precum Holocaustul și Gulagul. Consecințele unui astfel de act pot fi diferite, dar nu în sensul dorit de erou. Într-un scenariu pesimist, genocidurile se întâmplă totuși, căci dictatorii au fost doar vârful unei structuri care, chiar decapitată, are puterea să se regenereze. Multe romane și filme SF dezvoltă principiul conform căruia ‘istoria nu poate fi schimbată’. În scenariul optimist, istoria este cruțată de aceste episoade întunecate, dar atunci acțiunea eroului se dovedește a nu mai fi necesară.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt0910554/mediaviewer/rm3073739520/)
‘Frequently Asked Questions About Time Travel’ este un film care se joacă exact cu ideea paradoxurilor temporale produse de călătoriile în timp. Filmul a fost produs în 2009 de BBC în colaborare cu studiourile americane HBO – o combinație între soliditatea tradițională britanică și industria de divertisment prin streaming care abia decola în acea perioadă. Filmul este scris de Jamie Mathieson, autor al scenariilor unor filme și seriale (majoritatea SF) de succes, iar regia îi aparține lui Gareth Carriwick, regizor de talent care, din păcate, avea să moară de leucemie un an mai târziu, acesta fiind ultimul său film. Acțiunea se petrece într-un pub englezesc. Eroii, lucrători într-un parc de distracții și fani pasionați de science-fiction, ieșiți la o bere (sau mai multe) după ce unul dintre ei fusese concediat, se trezesc implicați într-o enigmă de călătorie în timp. Povestea este declanșată de întâlnirea cu Cassie, o fată venită dintr-un viitor în care călătoria în timp este posibilă și care are ca profesie repararea scurgerilor de timp. Cassie îi previne de pericolul pe care îl prezintă pentru ei ‘editorii’, alți călători în timp care au obiceiul să-i ucidă pe scriitorii sau artiștii de talent, după ce aceștia au creat capodoperele vieților lor, pentru a preveni lucrările următoare, mai puțin reușite. Or unul dintre eroi, care visează să devină scriitor SF, chiar va deveni faimos în viitor, deci este o victimă potențială. Lucrurile nu se petrec exact după plan. Cassie, tehniciana care repară scurgerile de timp, este în perioada de probă și nu a avut timp să citească chiar tot manualul, iar portalul care face legătura dintre lumi se află în … toaleta bărbaților din pub. Câteva salturi în timp mai târziu, eroii vor avea ocazia să se fi confruntat cu paradoxurile temporale menționate mai sus și cu altele mai periculoase.
(sursa imaginii: https://www.imdb.com/title/tt0910554/mediaviewer/rm3023407872/)
Tema este prelucrată cu umor tipic englezesc, una dintre metodele care compensează lipsa unui buget semnificativ, care să permită decoruri fastuoase sau efecte speciale spectaculoase. Cea mai mare parte din acțiune se petrece în două camere: pub-ul și toaleta acestuia. Echipa de actori englezi are o prestație simpatică, specifică multora dintre comediile TV englezești. Singura figură mai familiară din distribuție este actrița americană Anna Faris, cunoscută din câteva filme horror. De ce americană? Deoarece ‘în viitor toată lumea va vorbi engleza cu accent american’! Filmul, presărat cu aluzii și glume legate de istoria literaturii și filmelor SF, trebuie căutat astăzi pe platformele de streaming sau în retrospectivele festivalurilor dedicate acestui gen. Cei care vor reuși să-l găsească și să-l vadă nu vor regreta.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)