Am intrat în ultima lună a anului, luna bilanțurilor. Ce an a fost! Am impresia că repetăm această exclamație de vreo patru ani încoace, de la începutul deceniului, din 2020 care a fost primul an al pandemiei. Veștile bune și veștile mai puțin bune se succed într-un ritm infernal. În domeniile științelor și al tehnologiilor avansate suntem martorii unor realizări de excepție și ai unor progrese rapide, adevărate salturi calitative, istorice în anumite domenii. În același timp se acumulează și devin din ce în ce mai reale pericolele avansurilor prea rapide și necontrolate sau prost controlate, precum și efectele distrugătoare ale unor politici greșite sau ale lipsei de politici pentru calitatea vieții planetei și a locuitorilor săi. În acest articol vom privi din nou în sus, spre spațiul extra-terestru și spre explorarea umană a limitelor Universului. Suntem și aici martori ai unei combinații de progrese reale și de pericole datorate extinderii în Cosmos a conflictelor pământești. Anul 2023 are șanse să rămână în istorie că Anul Unu al epocii războaielor spațiale.
(sursa imaginii: https://www.jpost.com/israel-news/defense-news/article-771910)
Războiul dintre Israel și organizația teroristă Hamas ocupă de două luni încoace un loc important în fluxul de știri pe medii diverse. Pericolul extinderii conflictului la nivelul întregii zone geografice a Orientului Mijlociu sau chiar dincolo de aceasta încă există. Poate mai puțin observată a fost o știre care indica faptul că în acest conflict a fost depășită încă o frontieră geografică. Pe 31 octombrie, sistemul de rachete Arrow (Hetz în ebraică = săgeată) al Israelului a interceptat și distrus cu succes o rachetă balistică suborbitală, lansată probabil din Yemen de un grup terorist Houthi, care probabil viza localitatea Eilat, un oraș israelian de pe coasta Mării Roșii. Ziarul britanic The Telegraph susține că racheta a fost interceptată și distrusă deasupra liniei Kármán, aflată la 100 de kilometri deasupra nivelului mării și recunoscută pe scară largă drept granița dintre atmosferă și spațiul extra-terestru. Este vorba despre o premieră tehnologică. Sistemele balistice de apărare antirachetă se ocupă, în general, de amenințări în atmosfera Pământului. Chiar dacă testele anti-sateliți, cum ar fi cele efectuate de SUA, Rusia, China și India, au demonstrat capacități la altitudini mai mari, acestea au fost diferite de interceptarea unei rachete în zbor. Sistemul Arrow, construit de Israel în colaborare cu SUA, a fost testat pentru prima dată în 2013. Au urmat teste efectuate în 2014 și în 2019 deasupra statului Alaska, pe fondul îngrijorării cu privire la programele continue de rachete nucleare și balistice ale Iranului. Sistemul de apărare este conceput pentru a intercepta rachete balistice în afara atmosferei Pământului, permițându-i să doboare racheta lansată de teroriștii Houthi. Arrow oferă capabilități supersonice și poate apăra o zonă vastă, oferind o apărare cuprinzătoare a siturilor strategice și a zonelor populate mari. De asemenea, poate distruge la mare distanță, departe de ținte, obiecte amenințătoare, inclusiv cele care poartă arme de distrugere în masă. Sistemul de rachete folosește tehnologia numită ‘hit-to-kill’ pentru a distruge rachetele care se îndreaptă spre țintă, lansându-se vertical și deplasându-se spre punctul de interceptare estimat. Tratatul privind spațiul cosmic (OST) – un tratat multilateral care formează baza dreptului internațional al spațiului, în vigoare din 1967 – interzice plasarea armelor nucleare sau a altor arme de distrugere în masă pe orbită în jurul Pământului, pe corpuri cerești sau staționarea lor în spațiul exterior. Nu interzice în mod explicit armele convenționale și nici nu menționează interceptarea rachetelor în spațiu. În consecință, distrugerea unei rachete balistice convenționale de către sistemul Arrow – chiar dacă are loc deasupra liniei Kármán – nu pare să încalce OST. În plus, trebuie luat în considerare și articolul 3 din OST, care prevede că părțile participante la tratat vor acționa „în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv cu Carta Națiunilor Unite”, care, în articolul 51, prevede dreptul la auto-apărare. Foarte probabil, racheta balistică nu s-a apropiat nicăieri de orbita Pământului, așa că, spre deosebire de testele anti-sateliți efectuate de alte țări, distrugerea ei probabil că nu a generat resturi orbitale periculoase. Acest incident demonstrează nu doar un progres în tehnologia defensivă a Israelului, ci stabilește o nouă paradigmă în considerente militare strategice. Națiunile din întreaga lume ar putea fi nevoite să-și reevalueze capacitățile ofensive și defensive în lumina acestei evoluții, care ar putea afecta securitatea internațională și politicile diferitelor state privind controlul armelor.
(sursa imaginii: https://ts2.space/en/south-korea-advances-in-the-space-race-with-a-successful-satellite-launch/#gsc.tab=0)
Un alt conflict care durează deja de peste șapte decenii este cel dintre cele două Coree. Cele două părți ale peninsulei, aflate în conflict, au ceva în comun: ambiții stratosferice. După ce a încercat și a eșuat de două ori să lanseze pe orbită circumterestră primul său satelit militar de spionaj la începutul acestui an, Coreea de Nord a susținut că a reușit aceasta pe 21 noiembrie. Coreea de Sud a răspuns lansând primul său satelit de spionaj pe 1 decembrie. Satelitul nord-coreean Malligyong-1 a devenit sâmbătă, 2 decembrie, complet operațional, potrivit unui articol publicat duminică de purtătorul de cuvânt al Agenției Centrale de Știri din Coreea de Nord (KCNA). Primul satelit de spionaj deținut de Coreea de Sud a fost lansat pe o rachetă SpaceX Falcon 9, de la baza forțelor spațiale Vandenberg, din California. Satelitul a fost plasat pe orbita desemnată la aproximativ o oră după decolare și a stabilit cu succes comunicarea cu stația de la sol. Lansarea a făcut parte din Proiectul 425 al Coreei de Sud, în cadrul căruia un satelit electro-optic în infraroșu (EO/IR) – cel lansat sâmbătă – și încă patru sateliți radar cu deschidere sintetică (SAR) vor fi trimiși pe orbita joasă a Pământului până în anul 2025, cu scopul de a spori capacitățile de recunoaștere ale armatei și de a reduce dependența de sursele de informații străine. Sateliții SAR au capacitatea de a capta date în toate condițiile meteorologice, fără limitările cu care se confruntă cei EO/IR, care nu pot pătrunde în norii groși. Odată operaționali, cei cinci sateliți vor efectua o supraveghere de înaltă rezoluție asupra facilităților militare cheie ale vecinului cu arme nucleare la intervale de două ore, îmbunătățind astfel în mod semnificativ sistemul „Kill Chain” al Coreei de Sud, care este o platformă concepută pentru a contracara preventiv amenințările nord-coreene, prin detectarea semnelor unui atac iminent. Se știe puțin despre capacitățile tehnice ale satelitului nord-coreean, cum ar fi tehnologia de operare a camerei, procesarea datelor și capacitatea de transmisie a dispozitivelor sale de comunicație. Se estimează că rezoluția spațială a satelitului nord-coreean este semnificativ în urmă față de cel al Coreei de Sud. Satelitul militar sud-coreean este capabil să detecteze un obiect de până la 30 de centimetri și va fi astfel capabil să surprindă mișcările oricăror vehicule militare nord-coreene, în timp ce satelitul nord-coreean este cunoscut că are o rezoluție estimată de aproximativ trei metri. Nu este suficient de sofisticat pentru a desfășura activități de recunoaștere militară semnificative, altele decât detectarea vehiculelor masive și a navelor maritime uriașe. Tehnologiile însă se îmbunătățesc permanent, și această nouă cursă spațială emergentă are implicații mari pentru securitatea regională și globală.
(sursa imaginii: https://spacenews.com/starship-super-heavy-lifts-off-on-second-flight/)
Pare că nu trece vreo săptămână fără știri senzaționale despre Elon Musk, antreprizele, inițiativele și luările sale de poziții. La sfârșitul lunii noiembrie, Musk a vizitat Israelul, întâlnindu-se cu liderii țării și vizitând un kibbutz distrus de Hamas în atacul din 7 octombrie, în timp ce încerca să calmeze indignarea cauzată de susținerea unei postări antisemite pe platforma sa de socializare, X (fostul Twitter). Pentru Gaza a propus, desigur, folosirea sistemului de comunicații prin satelit Starlink. Lansările Starlink deja depășesc ca număr toate celelalte lansări efectuate de alte companii particulare și de agențiile guvernamentale și internaționale împreună. Musk are însă ambiții și mai mari. Pe 18 noiembrie a avut loc al doilea zbor de probă al rachetei sale Starship, cea mai mare rachetă construită vreodată. Primul test, în aprilie, s-a încheiat cu o rampă de lansare deteriorată și o rachetă care s-a autodistrus după probleme cu mai multe dintre cele 33 de motoare ale primei trepte a rachetei și eșecul celei de-a doua trepte de a se separa corect. A doua lansare a fost o mare îmbunătățire. Un nou sistem de răcire a împiedicat racheta să distrugă rampa de lansare reconstruită. Toate motoarele primei etape au rămas aprinse. Un nou sistem de separare, care a necesitat ca a doua treaptă să înceapă să-și pornească motoarele în timp ce era încă atașată la prima, părea să funcționeze bine. Firma sperase ca prima treaptă să zboare înapoi la nivelul mării pentru un test de aterizare, dar aceasta a explodat la scurt timp după separare. A doua treaptă, între timp, a atins o altitudine de 148 km înainte ca o defecțiune să activeze sistemul de autodistrugere. Aceste teste par a fi eșecuri succesive, dar nu este chiar așa. Spre deosebire de rivalii săi cu mai multă vechime, SpaceX folosește „proiectarea iterativă” – lansând des și învățând din eșecuri, mai degrabă decât să încerce să prevadă fiecare problemă în avans. Treptele inferioare ale rachetelor sale Falcon 9 s-au prăbușit și au ars de multe ori înainte că firma să stăpânească arta aterizării și reutilizării lor, lucru care nu se mai făcuse înainte. În zilele noastre, cu peste 250 de misiuni de succes, Falcon 9 este cea mai fiabilă rachetă realizată vreodată. Unul dintre propulsoarele sale a zburat de 18 ori. Dacă Starship poate fi, de asemenea, făcută să zboare fiabil, ea ar putea transforma explorarea spațială. Este concepută pentru a transporta până la 150 de tone pe orbită, de peste șase ori mai mult decât un Falcon 9 și, datorită faptului că este complet reutilizabilă, va fi mult mai ieftin de lansat. NASA se bazează pe o versiune modificată ca parte a planului său de a reveni pe Lună. Astronomii sunt entuziasmați de perspectiva de a zbura cu telescoape spațiale enorme sau de a transporta pe Marte flote de rovere.
(sursa imaginii: https://spacenews.com/nasa-announces-crew-for-artemis-2-mission/)
Primele zboruri ale programului Artemis de explorare a Lunii urmează însă să folosească racheta Space Launch System (SLS), proiectată de NASA și lansată cu succes cu un an în urmă. Dacă totul va merge după plan, misiunea Artemis 2 este planificată să fie primul zbor de testare cu echipaj al SLS și al navei spațiale Orion. Cei patru membri ai echipajului vor efectua teste extinse pe orbita Pământului, iar Orion va fi apoi propulsat într-o traiectorie de întoarcere liberă în jurul Lunii, care îl va întoarce pe Orion înapoi pe Pământ pentru reintrare și amerizare. Lansarea este programată nu mai devreme de sfârșitul lunii noiembrie 2024. Nu aș paria că această dată este reală. Programele spațiale, ca multe alte proiecte inginerești complexe, au faima de a fi totdeauna în întârziere și mai scumpe decât prevederile inițiale. Echipajul lui Artemis 2 va fi format din patru astronauți: comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor J. Glover, specialistul în sarcină utilă Christina Koch și specialistul în misiune Jeremy Hansen. Cum ne aflăm în epoca diversității, Glover, Koch și Hansen urmează să fie prima persoană de culoare, prima femeie și și primul ne-american (Hansen este canadian) care vor depăși orbita joasă a Pământului. Va fi frustrant pentru ei să fie atât de aproape de Lună și să nu aselenizeze? Nu este o premieră: prima aselenizare, în iulie 1969, a lui Apollo-11 a fost precedată de trei asemenea zboruri pregătitoare (Apollo 8, 9, 10).
(sursa imaginii: www.fantasyflightgames.com/en/news/2020/10/26/hero-of-the-rebellion/)
Știrile din spatiu, ca și cele de pe Pământ sunt și ele, deci, amestecate. Nu putem decât spera ca veștile anului 2024 să fie cât mai bune și cât mai pașnice. Războaiele spațiale și bătăliile spectaculoase, gen Luke Skywalker, să facă bine să rămână pe ecranele cinematografelor și ale jocurilor video.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)