Titlurile din presă sau subtitlurile analizelor de sfârșit și de început de an sunt dramatice: ‘The Death of Globalization’ sau ‘Globalization – The End’. Desigur, termenul însuși – Globalizare – este vag, supralicitat sau demonizat. Presupunând însă că acceptăm definirea prin consens (‘nu prea știm să explicăm, dar știm cu toții despre ce vorbim’), oare într-adevăr a renunțat economia mondială la interdependență și societatea la comunicații? O analiză mai atentă ne arata că lucrurile nu numai că nu stau chiar așa, dar unele tendințe din pachetul numit ‘globalizare’ continuă și se amplifică. Desigur, nu vom putea într-un singur articol al rubricii noastre să expunem întreaga analiză, dar putem marca unele puncte esențiale care să indemne la gândire și să deschidă discuții.
(sursa imaginii: www.prospectmagazine.co.uk/world/globalisation/62824/is-this-how-globalisation-ends; (c) Lo Cole 23)
Termenul însuși de globalizare a fost introdus în prima jumătate a secolului XX, uneori în varianta sa franceză – mondializare –, în perioada interbelică, atunci când sistemul de tratate început la Versailles și continuat cu fondarea Ligii Națiunilor justifica speranța unei perioade de pace și de stabilitate globală. Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece au înghețat aceste speranțe și au refragmentat lumea în blocuri politice. Căderea comunismului în Europa, destrămarea Cortinei de Fier și căderea Zidului Berlinului au coincis cu o accelerare a comunicațiilor datorită revoluției Internetului. A urmat perioada de ascensiune și de maxim optimism a globalizării în anii ’90 și în mare parte din primul deceniu al mileniului 3. Și atunci s-a întâmplat ceva sau s-au întâmplat mai multe. Să fie vorba despre un fenomen ciclic prin care trec economia și societatea planetară, unul în care avem de-a face cu perioade de alternanță a tendințelor de integrare și fluidizare a proceselor inter-statale și inter-regionale cu perioade de fragmentare? Cu alte cuvinte, perioade în care se construiesc punți și se dărâmă ziduri, urmate și alternând cu perioade în care punțile sunt aruncate în aer și se construiesc ziduri noi sau se refac cele vechi? Dar nici măcar crizele economice mondiale nu sunt o invenție a secolului XX. Ele au fost prevăzute și descrise în detaliu în ‘Capitalul’ lui Marx și confirmate în perioada interbelică (criză clasică de supra-producție) și de cele financiare de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Să fie ciclurile globalizare – fragmentare o altă manifestare a caracterului ciclic al fenomenelor economice?
(sursa imaginii: https://humanitas.ro/humanitas/carte/calatorie-pe-urmele-conflictelor-de-langa-noi)
Înainte de a intra în detaliile a ceea ce s-a întâmplat în ultimele două decenii, aș vrea să mai fac o observație istorică. Cuvântul ‘globalizare’ a fost inventat în secolul XX, deși fenomenul era bazat pe progrese ale transporturilor și comunicațiilor din secolele precedente (navigația maritimă, căile ferate, telegraful). Ideea este însă mult mai veche. Putem spune că Drumul Mătăsii a fost o arteră a comunicației și comerțului global, la dimensiunile lumii cunoscute atunci, din Antichitate până spre sfârșitul Renașterii. Mărfurile circulau, la fel și tehnologiile și ideile. Aș recomanda ca sursă de informații excelentele cărți de călătorie ale Sabinei Fati, publicate de Editura Humanitas: ‘Singură pe Drumul Mătăsii’ (2015) și ‘Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi’ (2022). Curajoasa călătoare îmbină în aceste cărți impresiile personale, o excelentă documentare istorică și geografică și analize profunde și exacte care interpretează cele văzute și trăite și le pune în contextul unei viziuni geopolitice clare. Iată un fragment din cartea sa cea mai recentă, care se referă la extremitatea de Vest a Drumului Mătăsii, segmentul din Asia Mică, surprinzând unul dintre elementele-cheie ale globalizării:
‘Revoluția 4.0 sau Industria 4.0 a apărut sub această etichetă în 2011, la cel mai cunoscut târg dedicat dezvoltării industriale, cel de la Hanovra, unde a început să se vorbească despre Internetul obiectelor, Internet of Things, IoT, adică despre obiecte cu senzori, încorporate, adevărate computere în miniatură. Obiecte care se conectează cu diferite alte dispozitive şi sisteme prin Internet şi alte rețele de comunicații, şi care folosesc inclusiv ubicomp, computerul ubicuu, care, spre deosebire de computerul clasic cu desktop, poate fi folosit cu orice dispozitiv, oriunde, în orice formă. Nu e vorba doar despre conectarea telefonului cu maşina de spălat sau cu centrala de apartament, ci și despre arme și dispozitive care nu pot fi detectate și care modifică total tipul de război cunoscut până acum. Implementarea tehnologiei 5G va schimba total viața aşa cum o cunoaştem şi va avea implicații geopolitice importante. Așa cum fiecare revoluție industrială majoră din ultimii 300 de ani a fost urmată imediat de o revoluție geopolitică, urmează să vedem cum va arăta Geopolitica 4.0.’ (Sabina Fati, Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi, Ed. Humanitas, 2022, pag.149)
(sursa imaginii: www.wto.org/english/forums_e/public_forum_e/public_forum_e.htm)
Remarc în primul rând corectitudinea cu care Sabina Fati folosește terminologia tehnică și economică. Despre Internetul Obiectelor am scris în numeroase articole ale rubricii CHANGE.WORLD. Termenul de ‘ubicomp’ – computer ubicuu pe care autoarea îl folosește în textul ei se referă la acele calculatoare încorporate peste tot în obiectele inteligente și legate la rețele locale de comunicații sau chiar la Internet, care efectuează rutine specializate și transmit informații detectate prin senzori. Unele au interfață spre utilizatorii umani, altele nu. Sabina Fati se referă și la obiectele cu utilizare militară, care schimbă deja felul în care sunt purtate războaiele. Geopolitica 4.0, cu variantele sale menționate în text, uneori numită și ‘a 4-a Revoluție Industrială’, este o denumire generică folosită în deceniul precedent la conferințe cum sunt cele ale organizației World Trade Forum (WTF) pentru a denumi progresele industrializării la scară globală și impactul acesteia în viața sociala și individuală. Globalizarea 4.0 permite oamenilor să desfășoare afaceri instantaneu și să acceseze rapid informațiile de oriunde.
Având avantajul perspectivei istorice, putem aprecia că perioada de glorie a globalizării de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI a fost perioada de două decenii care s-a încheiat odată cu declanșarea crizei financiare globale în 2008. În acești 20 de ani, exporturile și importurile globale au crescut chiar mai repede decât Produsul Intern Brut (PIB) global, determinate de creșterea rapidă a Chinei și de integrarea acesteia – împreună cu alte piețe emergente – în sistemul comercial și financiar global. O pondere din ce în ce mai mare a acestui comerț au avut-o piesele și componentele, deoarece procesele de producție au fost dezagregate și distribuite la nivel internațional, creând lanțuri de aprovizionare globale înlesnite de progresele în transportul global (cum ar fi containerizarea) și comunicații (din nou Internetul). În ultimii 15 ani, în schimb, comerțul global și fluxurile de capital au crescut mai puțin decât PIB-ul global. Exporturile și importurile mondiale sunt în prezent echivalente cu aproximativ 50 la sută din PIB-ul mondial – aproximativ acolo unde erau înainte de criza financiară globală. Poate că globalizarea nu a murit, dar era „hiperglobalizării” – cea în care tranzacțiile internaționale au crescut chiar mai repede decât economia mondială – pare să se fi încheiat.
(sursa imaginii: www.linkedin.com/pulse/do-benefits-globalization-outweigh-geopolitical-has-helped-deshpande)
Economiștii și istoricii nu au concluzionat încă ce s-a întâmplat exact. Nu este vorba despre o singură cauză. Începutul a fost cauzat de restricțiile financiare și controalele politice și economice mai stricte, impuse de criza financiară globala începând cu 2008, ceea ce a încetinit fluxul de capital. Cele două mari țări care au beneficiat poate cel mai mult de globalizare, integrându-și economiile în circuitul global, au fost Rusia și China. Pariul pentru „occidentalizarea” Chinei și Rusiei în condițiile pieței libere nu a dat însă rezultate. Modelul care reușise în cazurile Germaniei Federale postbelice, al Japoniei și al Coreei de Sud nu a funcționat la fel în cazul celor doi giganți foști comuniști. Ceva diferit s-a întâmplat în „atelierul lumii” și „țara noilor piețe” – China – și în „țara resurselor ieftine” – Rusia. Este posibil ca cetățenii celor două foste puteri comuniste să-și fi dorit un standard de viață occidental. Cu toate acestea, conducătorii lor nu doreau norme politice, juridice și constituționale occidentale. În loc de democrații, ascensiunile economice au transformat treptat aceste două țări în autocrații clasice, din ce în ce mai periculoase, cu interese, viziuni asupra lumii și dorințe de dominație contrare celor ale lumii democrate. În plus, influența politică, nu în mică măsură înlesnită prin propaganda subtilă folosind același Internet care permite comunicații rapide în toate direcțiile, au dus la ascensiunea curentelor populiste în Europa și Statele Unite. Folosind în mod iscusit nemulțumirile justificate ale unor pături sociale și economice lăsate în urmă de dezvoltarea tehnologică, agitând lozinci naționaliste și izolaționiste, căutând țapi ispășitori în fenomene cum ar fi imigrația economică, partidele populiste au început să agite și globalizarea ca pe una dintre sperietorile de ciori și ținte ale unei propagande ostile. Votul pentru Brexit în Marea Britanie și alegerea lui Donald Trump la Casa Alba în Statele Unite au fost, în parte, rezultatul acestor fenomene. Ascensiunea Chinei ca economia numărul 2 a lumii și ambițiile globale ale acesteia au dus la ridicarea unor bariere vamale și instituirea unor sancțiuni economice reciproce la nivelul celor două supraputeri și al blocurilor aflate sub influența lor directă. A urmat pandemia care a impus noi bariere în circulația mărfurilor și a persoanelor, bariere temporare însă foarte rigide, apoi conflictele din Ucraina și, mai nou, din Gaza, cu impact politic și comercial încă în plină desfășurare. Suficiente motive pentru a fi pesimiști în legătură cu șansele revenirii globalizării la ceea ce a fost cu 15 ani în urmă.
(sursa imaginii: www.dhyeyaias.com/en/current-affairs/daily-current-affairs/is-globalisation-as-we-know-dead)
Ce va urma? Opinia mea, urmărind și ceea ce spun sau scriu majoritatea experților, este că nu vom avea de-a face cu dispariția globalizării, ci cu o globalizare care se va manifesta altfel, distribuită și diferită funcție de domeniile industriale și financiare. Globalizarea nu este moartă, dar în mod clar a luat o întorsătură spre fragmentare pe linii geopolitice, care ar putea avea consecințe economice importante pentru toate țările. Economiile de piață emergente, care au beneficiat în multe privințe de pe urma comerțului mondial și a fluxurilor financiare, dar au fost, de asemenea, supuse efectelor globalizării, vor suferi acum efectele negative. Pentru acelea care nu sunt aliniate politic cu economiile avansate, fluxurile comerciale și financiare mai scăzute vor însemna mai puține transferuri de tehnologie și cunoștințe, împiedicându-le calea către dezvoltare. Odată cu retragerea țărilor de la integrarea globală, accesul la piețele de export ar putea deveni, de asemenea, mai restrâns în timp. Acest lucru ar putea conta mai puțin pentru țări precum China, India și Brazilia – care au devenit mai autosuficiente și mai bogate decât multe alte economii de piață emergente –, dar ar putea înăbuși acele țări care sunt mai mici și se află încă în stadii incipiente de dezvoltare economică.
Nu toți indicatorii sunt negativi. Comerțul mondial a înregistrat în primul an post-pandemie, 2022, cifre record. Căile navale, de exemplu, sunt martore ale unor planuri de extindere fără precedent în ultimele aproape două secole. Porturile americane au atins noi recorduri de trafic de mărfuri. Se vorbește despre lărgirea capacității Canalului Suez (sau se vorbea înainte de criza provocată de războiul din Gaza, dar și aceasta se vă sfârși cândva) și despre rute alternative Canalului Panama. Nivelul acestuia din urmă a scăzut în urma scăderii nivelurilor apelor interne în America Latina, dar aceleași tendințe climatice de încălzire fac posibile pentru prima dată în istoria navigației moderne să se ia în considerare ‘pasajul nordic’ în zona arctică drept o cale maritimă viabilă pentru cea mai mare parte a anului. Tehnologia 5G a devenit o realitate în cea mai mare parte a lumii și barierele în comunicații se află în permanent război cu metodele de a le traversa. Inteligența Artificială (AI) poate compensa o parte dintre decalajele tehnologice și poate lucra tocmai în folosul economiilor mai puțin dezvoltate. Pe termen lung, nici cenzura autoritară și nici propaganda populistă nu au șanse de reușită în fața dorinței oamenilor și a presiunilor economice favorabile schimburilor libere de informații și de idei. Expansiunea economică reală și salturile tehnologice au fost posibile doar în condițiile liberalizării comerțului și a circulației informaționale. Fie că ne aflăm într-o perioadă ciclică, fie că ne pregătim pentru o fază nouă de evoluție, eu cred că globalizarea va reveni. Creșterea comerțului global de bunuri este însoțită de o creștere și mai accentuata a industriei serviciilor. Industrii întregi, cum sunt cea energetica sau cea a vehiculelor electrice, sunt interdependente structural, ele nu pot exista fără circulația mărfurilor și a tehnologiilor. Acesta nu pare a fi ‘sfârșitul globalizării’, ci un alt fel de globalizare. Rămâne ca, în runda următoare, foloasele acesteia să fie exploatate în mod pozitiv și efectele negative să fie mai bine administrate și compensate. Vom urmări și vom relata.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)