Știința și oamenii de știință nu au o reprezentare prea bună în imaginația populară. Aceasta ar fi concluzia dacă ar fi să ne ghidam după statistici legate de a șaptea artă, probabil cea mai de succes dintre arte, în ultimul secol. Un exemplu: printre o mie de filme de gen ‘horror’ realizate în Marea Britanie intre 1930 și 1980, 39% dintre ele indică știința ca fiind o sursa a răului, și 30% dintre personajele negative ale acestor filme de groază sunt savanți! Originea acestui fenomen este însă mult mai veche, arta filmului fiind o surioară foarte tânără a literaturii. Oamenii au fost întotdeauna intimidați și înfricoșați de ceea ce era greu sau imposibil de explicat. Afirmația autorului de science fiction și de știință popularizata Arthur C. Clarke, conform căruia ‘Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi distinsă de magie’, era luată ad-literam în vechime. În literatura Evului Mediu rolul savanților era jucat de magicieni în cazurile bune și de vrăjitoare și vrăjitori, în cele rele. Christopher Marlowe și Goethe ni-l prezintă pe Doctor Faustus într-un pact cu diavolul și construiesc puntea dintre Renaștere și Romantism, punte pe care ajung în literatura și cultura populară a secolului al XIX-lea personaje malefice, precum Frankenstein, sau duale, precum Doctor Jekyll și Mister Hyde.
În rubrica CHANGE.WORLD, am scris de multe ori despre știință și despre oamenii care inventează noul și creează progresul. Astăzi voi prezenta aici câteva figuri din filme celebre în istoria cinematografiei care aparțin categoriei ‘savanților nebuni’. După cum sper că vă veți convinge, nu toți sunt, nici măcar în filme, reprezentanți ai răului absolut. În schimb toți sunt interesanți, ba chiar fascinanți.
‘Metropolis’, capodopera lui Fritz Lang din 1927, unul dintre cele mai celebre filme ale perioadei dinainte de introducerea sonorului, este o poveste de dragoste care se petrece într-o lume distopică, într-un viitor care prevede multe dintre cele care aveau să se întâmple în secolul care urma. Filmul aduce pe ecran arhetipul savantului nebun sub forma personajului Erfinger C.A. Rotwang, geniul malefic ale cărui mașini dăduseră viață inițial orașului distopic din titlu. Scenografia laboratorului lui Rotwang a influențat multe decoruri de film ulterioare, cu arcuri electrice, decantoare și matrice bizar de complicate de cadrane și comenzi. Interpretat de actorul Rudolf Klein-Rogge, Rotwang însuși este savantul nebun măcinat de un conflict interior. Deși este dotat cu puteri științifice aproape mistice, el rămâne sclavul propriilor dorințe de putere și răzbunare. Fizicul lui Rotwang a reprezentat, de asemenea, o influență pentru ceea ce va urma, cu părul său lung și zburlit și cu ochi sălbatici. Halatele de laborator au fost și ele adoptate ca un fel de uniformă de savanții nebuni care vor urma. Până și mâna sa dreaptă mecanică a devenit un simbol al puterii științifice în serviciul răului, fiind refolosite de la filmul lui Stanley Kubrick ‘Dr. Strangelove’ până la cyborgii din serialul Star Trek.
Henry Frankenstein din primul film al epocii sonorului, care aduce pe ecrane, în 1931, povestea imaginată cu un secol și mai bine înainte de Mary Shelley are o figură mult mai apropiată de savanții pe care îi cunoaștem, dar faptele sale sunt cel puțin la fel de abominabile, iar ambițiile sale la fel de nebunești. Frankenstein este interpretat de Colin Clive ca un om de știință obsedat, care dezgroapă cadavre împreună cu asistentul său pentru a asambla o ființă vie din părți ale corpului. Creatura rezultată, cunoscută adesea sub numele de monstrul lui Frankenstein, este portretizată de Boris Karloff. Filmul a fost revoluționar pentru genul ‘horror’ și este unul dintre cele mai de succes filme produse vreodată de studiourile Universal. Frankenstein întruchipează toate trăsăturile clasice ale omului de știință nebun, halatul alb, ore nesfârșite de trudă într-un laborator în stil gotic și o frază iconică, dar înfricoșătoare, care a rămas un element de bază al istoriei filmului: ‘IT’S ALIVE!’
Tot în 1931 a fost realizat, în studiourile concurente Paramount, și filmul ‘Dr. Jekyll și Mr. Hyde’, regizat de Rouben Mamoulian, cineast născut la Tbilisi, în Georgia asiatică. Nu era prima ecranizare a poveștii clasice a lui Robert Lewis Stevenson, primul film (astăzi pierdut) datând din 1908, dar a rămas una dintre cele mai celebre. Rolul dublu era jucat de Frederic March. Când doctorul și oamenii de știință creează o poțiune care ar putea despărți personalitățile, cei care le încearcă devin reprezentări ale binelui și răului. Performanța actoricească memorabilă a lui March pune în evidență teoria lui Jekyll a binelui și a răului ca ceva pe care toți îl avem în noi și pune întrebarea consecințelor acordării de puteri egale ambelor fațete ale personalităților. Este unul dintre cele mai râvnite roluri din istoria filmului, permițând actorilor să aducă în același personaj cu personalitate împărțită și Binele, și Răul, și tranzițiile dintre acestea. Printre actorii care s-au confruntat cu el se numără Spencer Tracy și Innokenti Smoktunovski. În total, au fost realizate din 1908 până astăzi nu mai puțin de 123 de versiuni ale poveștii pentru ecrane mari și mici.
Cinematografia de limbă engleză nu are apanajul exclusivității în ceea ce privește genul filmelor de groază și al reprezentării savanților nebuni. Am văzut recent filmul francez ‘Les yeaux sans visage’ (‘Ochii fără obraz’), realizat în 1960 de Georges Franju, o figură remarcabilă și nu lipsită de contradicții în istoria filmului francez și a cinematografiei internaționale. A realizat foarte puține filme în cariera sa, dar influența sa asupra colegilor de generație și a celor care au venit după el a fost imensă. Din moștenirea lăsată în afara platoului face parte înființarea în 1936 a Cinematecii Franceze la Paris împreună cu Henri Langlois și o concepție despre arta filmului care reprezintă o sinteză a activității sale de documentarist și o asimilare filtrată a esteticii și metodelor de creație ale suprarealismului. ‘Les yeaux sans visage’ este un reper în istoria filmului horror, și a inspirat ca temă, dar și ca estetică cineaști ca Almodovar (‘La piel que habito’) sau John Woo (‘Face / Off’). Savantul din acest film este doctorul Genessier, un chirurg reputat, specializat în grefe de piele. Fiica acestuia suferise un accident de mașină de care el se simte răspunzător, și faimosul medic își va folosi talentele pentru a găsi donatoare potrivite pentru a-i repara obrazul fetei desfigurate. Donatoarele devin victimele planurilor maleficului cuplu. Doctorul Genessier (interpretat de Pierre Brasseur) are o fizionomie absolut normală, dar faptele comise cu bisturiul chirurgului pe masa de operație sunt cumplite.
În zilele noastre sau, mă rog, în filmele realizate în zilele noastre, savanții nebuni arată aproape la fel ca savanții vecini de bloc. Ei se ocupă de tehnologii avansate, cum ar fi ingineria genetică și clonarea, ceea ce nu înseamnă că sunt mai puțin periculoși. Un exemplu cunoscut este doctorul Henry Wu, savantul răspunzător pentru crearea unora dintre cele mai fantastice parcuri tematice de film din toate timpurile, Jurassic Park și Jurassic World. Sigur, natura probabil a avut un motiv bun pentru a ucide dinozaurii, dar oamenii de știință nebuni rareori iau în considerare trivialități precum ordinea naturală a lucrurilor. Dr. Wu nu doar clonează dinozauri, totuși. Devine puțin creativ și cu genetica lor, pentru a-i face mai fotogenici pentru oaspeții parcului. Când rămâne fără dinozauri pentru a-i clona, face alții noi de la zero. Cea mai recentă producție a serialului, ‘Jurassic World Dominion’, lansat în vara aceasta, propune o turnură în acțiune, dar și în evoluția personajului (interpretat de actorul BD Wong) care dă speranțe că și cei mai malefici savanți nebuni pot trece din tabăra răului în cea a binelui.
Savanții nebuni nu sunt neapărat personaje negative. Unul dintre cele mai bune exemple este doctorul Emmett Brown din seria de filme ‘Back to the Future’ (primul film – 1985), interpretat de Christopher Lloyd. Personajul său revine la parul vâlvoi și halatul de laborator și este, fără îndoială, unul dintre cei mai excentrici oameni de știință pe ecrane, unul care a captat fulgerul într-o sticlă când a descoperit călătoria în timp … după ce s-a lovit cu capul în baie. Doc Brown este ostracizat de mass-media și este considerat un ratat, dar asta nu îl oprește deloc. Este unul dintre personajele cele mai simpatice de pe ecrane, care continuă să încânte publicul la aproape 40 de ani de la realizarea primului film din serie.
Mă opresc aici cu această trecere în revistă, care sper că v-a trezit interesul de a vedea filmele menționate și altele din aceste genuri, cu personaje asemănătoare. Este bine însă să tragem linie între fantezie și realitate, între divertisment (fie el chiar în stil ‘horror’) și lumea adevărată în care trăim. Realizările științifice și oamenii care le fac uneori intimidează. Ele pot fi înțelese și cunoscute de cei care sunt interesați și care au răbdarea și curiozitatea de a asculta și învăța. Majoritatea savanților sunt departe de a fi nebuni, dimpotrivă, ei sunt intelectuali cu conștiință și cu înțelegerea că forța pe care le-o acordă cunoștințele trebuie folosită în slujba binelui. Să speram că toate coșmarurile cu savanți nebuni vor rămâne doar în planul divertismentului.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)