O parte însemnată din omenire, în special în țările în care campaniile de vaccinare au început devreme, s-au desfășurat eficient și au acoperit cel puțin majoritatea populației, începe să lase în urmă pandemia. Cele mai multe dintre țările Europei, Statele Unite, Israelul, Emiratele încep să iasă din perioadele îndelungate de izolări și distanțări sociale. Barierele de călătorie dintre țări încep să fie treptat anulate. Este necesară încă multă prudență, la nivel internațional, național, personal. Recuperarea economică și revenirea la activitățile sociale și culturale are loc în mod inegal, dar tendința este clară. Am însoțit în cadrul rubricii CHANGE.WORLD aspectele tehnologice legate de pandemie, am comentat pe marginea lor și m-am referit în articolele mele și la consecințele sociale și impactul lor asupra prezentului și viitorului. A venit timpul să scriu și despre lumea de după Corona. În acest articol voi aborda felul în care vom munci în perioada post-pandemie, tendințele de pe piața internațională a muncii și felul în care tele-activitățile impuse din perioadele de izolare vor continua să ne însoțească în viitor, pentru o vreme sau poate pentru totdeauna.
Am remarcat de multe ori în ultimul an și jumătate că pandemia COVID-19 a accelerat procese care aveau loc deja în lumea tehnologiei, în macro-economie și în viața socială. Care erau tendințele pe piața de muncă în momentul pre-Corona? La 14 ianuarie 2020, atunci când abia începeau să se răspândească în lume știrile despre o boală pulmonară contagioasă misterioasă, care izbucnise în zona Wuhan din China, apărea o carte cu titlul ‘A World Without Work: Technology, Automation, and How We Should Respond’ (‘O lume fără muncă: Tehnologie, automatizare, și cum ar trebui să răspundem’). Autorul este Daniel Susskind, fost consilier al prim-ministrului britanic și cercetător în economie la Oxford. Viziunea sa nu este complet nouă. O imaginaseră deja gânditori ca Oscar Wilde care, în 1891, scria în ‘The Soul of Man Under Socialism’ (‘Sufletul omului în socialism) despre o societate în care mașinile făceau inutilă munca umană, viziune descrisă de mulți alții, de la Benjamin Franklin la Bertrand Russell. Susskind scrie în cartea publicată în primele săptămâni ale anului 2020 că această realitate este mult mai apropiată decât credem, că mașinile nu mai trebuie să gândească la fel ca oamenii pentru a-i depăși și, drept urmare, tot mai multe sarcini care păreau a fi dincolo de capabilitățile computerelor – de la diagnosticarea bolilor la redactarea contractelor legale, de la întocmirea de buletine de știri la creații artistice – le sunt acum accesibile. Amenințarea șomajului tehnologic este deci reală. Și, în plus – considera Sussking –, nu este un lucru rău. Progresul tehnologic ar putea aduce prosperitate fără precedent, rezolvând una dintre cele mai vechi probleme ale umanității: cum să ne asigurăm că planeta are suficiente resurse materiale pentru a susține populația umană. Problema va fi distribuirea corectă a acestei prosperități, limitarea puterii în creștere a marilor corporații (‘Big Tech’), dar mai ales găsirea sensului existenței într-o lume în care munca nu mai este în centrul vieților noastre.
Probabil că dacă nu ar fi fost Corona aș fi scris astăzi cu totul altfel despre cartea lui Susskind. Există în ea multe idei demne de dezbatere, dar și teze disputabile, mai ales în ceea ce privește scara timpului. Pandemia însă a avut loc și – cum se spune – a amestecat cărțile de joc. Unul dintre fenomenele interesante determinate de aceasta a fost accelerarea introducerii utilizării roboților. Se poate spune că roboții fac parte dintre eroii pandemiei. Am citit în ultimele 18 luni numeroase știri despre rolul roboților în igienizarea spațiilor publice și a altor locuri în care accesul personalului uman era considerat periculos, în monitorizarea bolnavilor în spitalele COVID-19, în distribuirea de medicamente și alimente. Dronele automatizate sau manevrate cu telecomenzi au avut și ele un rol important. Cât de răspândit este acest fenomen însă în alte sectoare ale industriei sau serviciilor? Răspunsul automat ar fi că în perioadele de criză economică, fie că acestea sunt cauzate de pandemii, catastrofe naturale, războaie sau fenomene macro-economice, economia capitalistă caută să se auto-regleze spre maximizarea eficientei producției și în detrimentul investițiilor sociale. Tendințele spre automatizare și robotizare ar trebui să figureze la locuri de cinste în planurile economice. Așa s-a întâmplat în timpul crizelor periodice descrise de Karl Marx în secolul al XIX-lea, așa au stat lucrurile în perioada marii crize economice care a lovit omenirea la sfârșitul celui de-a treilea deceniu al secolului trecut. Va avea loc o nouă revoluție tehnologică, poate caracterizată de accelerarea introducerii roboților, similară revoluției industriale din secolul al XIX-lea (care a declanșat reacțiile violente anti-mașini ale ludiștilor) sau a generalizării lucrului pe benzile de montaj din secolul XX? Răspunsul, surprinzător, pare a fi negativ. Automatizarea și robotizarea au bătut, contrar așteptărilor, pasul pe loc în 2020. Importul de roboți industriali în Statele Unite a scăzut cu 3% față de anul precedent. Firma Rockwell Automation – care, de altfel, s-a bucurat de o presă excelentă datorită aplicațiilor medicale ale unora dintre produsele sale – și-a văzut vânzările reduse cu 5,5%. Care sunt cauzele?
Răspunsurile se împart, cred eu, în două categorii. În primul rând, redresarea economică este mai rapidă și mai viguroasă decât în cazul crizelor precedente. Structurile economice de bază și, mai ales, sistemul financiar nu par să fi fost afectate ca în cazul crizei precedente din 2007-2008, de exemplu. Economia americană, care înregistra un șomaj de 15% în mai 2020, se află astăzi la o cifra de șomaj în jur de 6%. Recuperarea economică implică automatizare și robotizare, însă nu în proporțiile scontate inițial. Al doilea aspect este însă și mai evident și interesant. Creșterea forței de muncă are loc în paralel cu creșterea gradului de automatizare și robotizare. Odată cu creșterea gradului de inteligență și adaptabilitate a roboților la necesitățile umane, eliminarea sarcinilor mecanice repetitive are drept consecință la nivel macro-economic nu suprimarea, ci generarea de locuri de muncă. Un paradox? Nu neapărat, dacă ținem cont de faptul că economiile cu rata de adoptare cea mai înaltă a roboticii – cele din Japonia, Singapore și Coreea de Sud – sunt toate economii cu rate scăzute de șomaj. Mai complexă pare situația în domeniul serviciilor. În perioada pandemiei, firma RC Coffee a deschis la Toronto prima ‘cafenea robotizată’. Primirea a fost amestecată din punctul de vedere al consumatorilor, în ciuda faptului că, din punct de vedere sanitar, serviciul este mult mai sigur. O companie franceză, Capsix Robotix, a dezvoltat un robot care face masaje. Și aici rămâne de văzut dacă aceste servicii care au în perioade de pandemie avantaje sanitare evidente vor supraviețui și vor câștiga popularitate sau, dimpotrivă, vor rămâne înregistrate ca niște curiozități ale perioadei.
În toate mediile posibile, au loc dezbateri aprinse despre impactul videoconferințelor și continuarea folosirii lor în epoca post-Corona. Tehnologia sesiunilor video în timp real și dezvoltarea infrastructurii Internetului au făcut ca aplicații precum Zoom sau Microsoft Teams să fie soluțiile potrivite la momentul potrivit, salvând, practic, economia lumii de la o criză și mai profundă și permițând continuarea activităților sociale, culturale și a vieții de familie, în pofida izolărilor, distanțelor și frontierelor devenite peste noapte aproape de netrecut. Numărul zilnic de participanți la conferințe Zoom a crescut de la 10 milioane, în decembrie 2019, la peste 300 de milioane, cu patru luni mai târziu. Un an și mai bine după începutul pandemiei, o parte din omenire trece printr-o fază care poate fi numită ‘saturație de Zoom’. Este firesc. Tânjim cu toții (sau majoritatea covârșitoare dintre noi) după contactul fizic, după îmbrățișări, după atmosfera stadioanelor sau a barurilor, după sunetele instrumentelor muzicale, vocile cântăreților și ale actorilor în sălile de spectacole, iar ei, după aplauzele noastre. Dar în viața profesională? Zoom-ul și alte aplicații similare ne-au obligat la sesiuni lungi în care am petrecut peste 30% din timp (măsurat statistic) contemplându-ne propriile imagini, zilele de muncă au început să nu mai aibă oră de început sau oră de sfârșit, finalurile de săptămână și zilele de sărbătoare s-au topit în rutina unui nesfârșit an și mai bine de muncă neîntreruptă. În plus, după mai bine de un an de pandemie, un sondaj organizat în 31 de țări indica faptul că pentru peste 40% dintre salariații trimiși să lucreze acasă lipsesc echipamente de bază, cum ar fi imprimantele, iar 10% nu beneficiază de legături adecvate la Internet. Aceasta nu este însă singura perspectivă. Sondajele au mai indicat informații surprinzătoare: peste 80% dintre salariați consideră lucrul de acasă un succes. Între 65 și 70% dintre firmele care folosesc această metodă planifică să investească în ea în continuare și să-și educe și perfecționeze salariații, șefii de echipe și directorii la diferite nivele, pentru a folosi modul de lucru virtual.
Viitorul, cel puțin cel apropiat, pare să favorizeze un mod de lucru hibrid, în care salariații vor petrece o parte din timp la sediile companiilor și o parte din timp lucrând de acasă. Efecte imediate și benefice vor fi scăderea cheltuielilor și a poluării generate de transport și reducerea suprafețelor birourilor companiilor, un număr crescând dintre acestea adoptând metoda spațiilor de lucru flotante. Disconfortul creat de ștergerea delimitării dintre timpul personal și cel dedicat lucrului va fi, cel puțin în parte, compensat de zilele de lucru ‘la sediu’, iar contactele sociale și de echipă cu colegii vor avea ocazia să fie regenerate. Legislația muncii și regulamentele interne ale multor companii au rămas în urmă în ceea ce privește modurile de lucru virtual și hibrid și au nevoie de actualizări și de adaptări. Este necesară și o continuă perfecționare a aplicațiilor pentru conferințe video și pentru lucru cooperativ. Facilitățile de spațiu de lucru comun, de exemplu, oferite de Microsoft Teams sau de Google Docs sunt încă sub-utilizate, iar Zoom doar acum începe să le introducă în mod intensiv. Funcția Zoom Rooms permite emularea efectului conferințelor pur virtuale în situații în care o parte dintre participanți sunt adunați într-o cameră reală, și restul, distribuiți geografic și reuniți virtual. Cafelele, deocamdată, vor fi pregătite de fiecare în parte, și nu de roboți, iar întâlnirile din jurul mașinilor de espresso din bucătăriile firmelor vor deveni din nou locuri în care vor fi cunoscuți colegii de lucru, în care se discută despre familii și despre meciul de ieri, dar câteodată și despre ideile strălucite de mâine. Vom urmări, vom relata, vom discuta.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)