Probabil că ați auzit sau ați citit mai mult decât o dată în ultimele luni afirmația conform căreia „al treilea război mondial a început deja”, în legătură cu evenimentele internaționale curente. Nu voi comenta sau dezbate această afirmație, deoarece încerc să păstrez în afara politicii această rubrică dedicată științei și tehnologiilor avansate, chiar dacă acest lucru este de multe ori foarte dificil, dacă nu imposibil. Voi aduce în discuție însă astăzi o altă afirmație care sună asemănător și nu este lipsită de legătură cu prima. Am găsit-o menționată în articolul „After Babel” (‘După Babilon’) publicat în ediția tipărită din mai 2022 a reputatei reviste americane ‘The Atlantic’ și semnat de Jonathan Haidt (n. 1963), psiholog social american, profesor de etică a conducerii la New York University Stern School of Business și autorul mai multor cărți, dintre care următoarea va dezvolta ideile expuse aici. Haidt o citează, de fapt, în articol pe Renée DiResta de la Stanford Internet Observatory, autoarea unui eseu cu titlul „The Digital Maginot Line” („Linia numerică Maginot”), publicat în 2018, care exprimă fără echivoc teza că „Ne aflăm într-un conflict în continuă evoluție: un război mondial informațional, în cadrul căruia actorii statali, teroriștii și extremiștii ideologici folosesc infrastructura socială ce stă la baza vieții de zi cu zi, pentru a semăna discordie și a eroda realitatea comună.” Să discutăm această afirmație.
Să începem cu metafora din titlul articolului lui Jonathan Haidt. Cunoaștem sau credem că cunoaștem cu toții legenda Turnului Babel (din Babilon). Este vorba despre mitul originar menit să explice de ce popoarele lumii vorbesc limbi diferite. Potrivit legendei, rasa umană unită care vorbea o singură limbă a migrat spre est și a ajuns în țara Shinar. Aici ei au decis să construiască un oraș și un turn cu vârful în cer. Domnul, supărat de ambiția lor de a atinge Cerul, le încurcă vorbirea, făcându-i pe fiecare să vorbească o limba a sa, astfel încât să nu se mai poată înțelege și îi împrăștie prin lume. Cuvântul românesc ‘babilonie’ este în fapt un eufemism, în comparație cu pedeapsa divinității. Comunicarea nu mai este posibilă în lumea împărțită în neamuri sau clanuri care nu au o bază comună de comunicare. Întreaga civilizație se bazează însă pe comunicare, pe dialog, pe sincronizarea acțiunilor. În lipsa comunicării, edificiul social se prăbușește, așa cum s-a întâmplat și cu Turnul Babel.
Pentru a analiza evoluția dialogului social în istoria americană, autorul se întoarce la perioada revoluției și descoperă că fenomenul polarizării politice nu este ceva nou. James Madison, unul dintre ‘părinții fondatori’ ai republicii americane avertiza la sfârșitul secolului al XVIII-lea asupra tendinței de antipatie mutuală exacerbată până la punctul în care pentru facțiunile sau partidele aflate în conflict este mai important să se jignească și să se lovească unii pe ceilalți decât să lucreze pentru binele comun. Detectăm aceste situații în politicile de astăzi din multe țări, printre care Statele Unite și Israelul. Consecințele imposibilității de a ajunge la consens sau măcar la compromisuri acceptate sunt însă mai adânci. Ele pun în pericol încrederea cetățenilor în instituții, guvernamentale sau nu, de care depinde funcționarea societății: parlamente, tribunale, poliție, universități. Fiecare decizie a acestora este contestată nu pentru merite sau defecte, ci doar din cauză că aparține unei alte tabere. Fiecare rundă de alegeri este considerată critică pentru supraviețuirea democrației și orice rezultat nefavorabil este contestat. În opinia autorului, Internetul și aplicațiile instalate pe Internet au jucat un rol negativ decisiv în adâncirea acestor contradicții, în ultimii 20 de ani.
Inițial, scrie Haidt, platforme precum MySpace sau Facebook au fost relativ inofensive. Ele au permis împărtășirea informației de familie, au readus împreună prieteni și colegi pierduți de decenii, au permis stabilirea de grupuri de interese dispersate geografic, dar reunite prin pasiuni și activități comune. Până în 2009, Facebook propunea o succesiune de mesaje (‘timeline’) liniară. Mesajele intrau pe listă în ordinea primirii lor de către aplicație. În acel an însă, Facebook a introdus faimosul buton ‘Like’, în timp ce Twitter introducea funcția ‘Retweet’ care, în scurt timp, devenea butonul ‘Share’ al lui Facebook. Celelalte platforme sociale au urmat exemplul liderilor. Șirul liniar de mesaje, prea lung dar echitabil, era înlocuit de o paginație care împingea pe ecran mesajele cele mai populare. Se întâmplă ceva similar cu ceea ce editorii ziarelor făceau și continua să facă și astăzi, selectând articolele considerate de ei importante pentru prima pagină și împingându-le pe cele ne-esențiale într-un colț al paginii 17. Deciziile sunt însă algoritmice, și ceea ce vedem astăzi în ‘feed’ este rezultatul preferințelor și afinităților noastre combinat cu elemente comerciale care asigură veniturile platformelor de rețele sociale, păstrându-le în același timp gratuite pentru noi, utilizatorii. Rezultatul este că vedem din ce în ce mai multe opinii în armonie cu ale noastre și primim și informații consistente cu aceste opinii. Când totuși apar opinii divergente, tendința unora dintre noi este de a răspunde agresiv, de a ‘pune la punct oponentul’, de a ‘câștiga’ disputa, mai degrabă decât a căuta punctele de convergență. Contribuie la aceasta și o altă particularitate a rețelelor sociale care încă rămâne de stabilit dacă este ‘bug or feature’ (‘defect sau funcționalitate’) – posibilitatea postării anonime sau sub pseudonime. Internetul și aplicațiile de rețele sociale nu numai că au permis oricui să se exprime public cu condiția de a avea o conexiune, dar și aproape că garantează anonimatul pentru cei care-l doresc. A publica o opinie era până acum vreo 20 de ani posibil doar în spațiile limitate ale ziarelor sau cărților tipărite, cu aprobarea și responsabilitatea editorilor. Astăzi, oricine poate publica o carte sau un articol poate disputa opiniile altora, inclusiv ale experților în orice domeniu. Stabilirea responsabilităților se afla încă într-o stare incertă, căci legislațiile naționale, standardele și directivele regulatorii internaționale sunt mult în urma dezvoltării explozive a aplicațiilor. Rezultatul este o polarizare a opiniilor și a societății în ansamblu, grupuri care nu dialoghează, ci se ignoră sau schimbă invective. Babilon.
Exista soluții? Trebuie să sperăm că da. În definitiv, chiar și în perspectivă istorică, societatea umană a supraviețuit Turnului lui Babel, a găsit căile de a comunica, a inventat dicționarele și a reușit să găsească, în multe împrejurări, compromisuri. Întrebarea este dacă democrația de azi poate fi reproiectată și adaptată lumii numerice în care trăim. Fără a avea pretenția unui răspuns exhaustiv, Jonathan Haidt propune trei categorii de acțiuni care trebuie întreprinse cu un mare grad de urgență: Întărirea instituțiilor democratice, reformarea aplicațiilor de medii sociale și pregătirea pentru dialog a viitoarelor generații – acelea care s-au născut într-o lume în care învață să folosească rețelele sociale înainte de a învăța elementele fundamentale ale comunicării în societate. Rețelele sociale sunt deja într-o mare agitație. Cele două firme ce domină piața trec prin schimbări structurale și de personalități la cârme care vor avea consecințe însemnate. Twitter se găsește în tratative de achiziționare sau preluare de către Elon Musk, ale cărui idei despre democratizarea (poate excesivă) a accesului și fluxului de informație sunt controversate. Facebook (sau Meta Systems, dacă vreți) se desparte de Sheryl Sandberg, numărul 2 din companie, cea care din poziția sa de Chief Operating Officer a avut o contribuție esențială în ultimii 14 ani, în a aduce compania în poziția de a fi una dintre cele mai profitabile, dar și cele mai controversate firme din industrie. Chiar dacă aceste procese sunt în desfășurare și rezultatele lor sunt departe de a fi clare, există tendințe care pot fi identificate. Algoritmii care ordonează și structurează ceea ce primim pe ecrane au devenit sau vor deveni informație de domeniu public. Utilizatorii aplicațiilor sociale vor fi obligați să se identifice în relația lor cu aplicațiile, care vor fi răspunzătoare pentru a verifica autenticitatea informației personale, dar și de a o proteja de ochii scrutători ai terțelor părți. Asta nu înseamnă că este abandonat principiul anonimității. Vom putea continua să fim anonimi, dacă dorim. Aplicația însă va ști cine este răspunzător de orice postare și comentariu.
Pentru a evalua șansele unei reforme a democrațiilor în adaptarea la lumea digitală de astăzi și de mâine, putem să luăm în considerare două legi aflate în prezent în discuție în Parlamentul englez. Acestea fac parte dintr-un controversat pachet de legi pe care guvernul lui Boris Johnson (din ce în ce mai instabil) îl propune pentru Anglia de după Brexit. Cele două legi par contradictorii în anumite aspecte. The Higher Education Freedom of Speech Bill (Legea libertății de exprimare în învățământul superior) a fost inclus în cuvântarea reginei, programul oficial prezentat de guvern la deschiderea unei sesiuni parlamentare. Ea va fi un fel de echivalent britanic al Primului Amendament al Constituției Americane, garantând libertatea de exprimare, cel puțin în universități. Cealaltă lege, și ea articulată în cuvântarea reginei, este Online Safety Bill (Legea siguranței on-line), care impune obligații aplicațiilor care conțin motoare de căutare, rețele sociale, site-uri unde pot fi depozitate și accesate informații video, și altora. Printre alte prevederi găsim introducerea unei verificări digitale a identității și vârstei și filtrarea informațiilor considerate ‘nocive’ – de exemplu, cele care îndeamnă și înlesnesc (prin instrucțiuni) sinucideri, crime și alte încălcări de lege grave. Desigur, problema principală nu este una tehnică, ci constă în definirea informației ‘nocive’. Implementarea nu poate fi decât, în principal, automată, ținând cont de volumul de informații care trebuie procesat. De exemplu, pe YouTube sunt încărcate în fiecare minut, în medie, 500 de ore de informații video. Filtrarea de către operatori umani este practic imposibilă și marile firme vor recurge la algoritmi AI. Cum vor fi calibrați acești algoritmi? Ținând cont că legislația propusă prevede amenzi și alte sancțiuni contra firmelor care nu filtrează corect conținutul ‘nociv’ este de presupus că algoritmii vor înclina spre severitate. De fapt, o fac deja și astăzi. Câți dintre cititori nu s-au confruntat recent cu avertismente și suspendări pe Facebook? Mie mi s-a întâmplat de două ori, și fiți convinși că am experiență si că nu am postat vreodată ceva ilegal sau indecent.
În final, puteți da un răspuns întrebării dacă războiul mondial al informării sau dezinformării digitale a început? Eu mărturisesc că nu. Sunt însă sigur că el trebuie câștigat.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)