A venit toamna și, în afară de culesul strugurilor și de culorile mirifice ale pădurilor de foioase din emisfera nordică, ea a adus și în acest an evenimentul așteptat (mărturisit sau nemărturisit, elogiat sau ironizat) de întreaga comunitate științifică și de cea scriitoricească – anunțarea câștigătorilor Premiilor Nobel. Anul 2021, cel de-al doilea an al pandemiei (sperăm și ultimul, dar asta am scris și în 2020), a fost neobișnuit din multe puncte de vedere. Pentru al doilea an consecutiv fracurile și rochiile de seară vor rămâne în dulapuri, laureații nu vor face în decembrie călătoria la Stockholm pentru sclipitoarea ceremonie din sălile clădirii primăriei orașului, iar decernarea premiilor, cu discursurile tradiționale, va avea loc în cadrul unei ceremonii virtuale. Peste câțiva ani însă, aceste detalii vor fi uitate, laureații acestui an își vor ocupa locul în respectabila listă și vor putea să-și adauge titlurilor lor științifice și academice pe cel de ‘câștigător al Premiului Nobel’. Să facem cunoștință pe scurt cu aceia care au dobândit onorabilele distincții în acest an în domeniile legate de știință, și să încercam să întrevedem care sunt disciplinele în care au excelat aceștia și contribuțiile care au fost recompensate.
Premiul Nobel pentru fizică a fost decernat în acest an unui grup de trei oameni de știință. Jumătate din premiu este împărțit între japonezul Syukuro Manabe, născut în 1931, afiliat în prezent la Universitatea Princeton, și germanul Klaus Hasselmann, născut în același an, de la Institutul Max Planck pentru Meteorologie din Hamburg, fiind decernat „pentru modelarea fizică a climatului Pământului, cuantificarea variabilității și prezicerea fiabilă a încălzirii globale”. Cealaltă jumătate revine italianului Giorgio Parisi, născut în 1948, de la Universitatea Sapienza din Roma, „pentru descoperirea interacțiunii tulburărilor și fluctuațiilor din sistemele fizice de la dimensiuni atomice la cele planetare”. Contribuțiile celor trei savanți au multe elemente comune. Toți trei au la bază o solidă formație matematică, reușind să pună în ecuație baze uriașe de date, să le sistematizeze și să le prelucreze, să interpreteze și să pună ordine în rezultatele procesării matematice. Ei au studiat sisteme complexe, haotice și aparent aleatorii și au dezvoltat modalități de a prezice comportamentul lor pe termen lung. Syukuro Manabe a creat, începând cu anii ’60 ai secolului trecut, primele modele fizice ale climatului terestru, punând bazele modelelor climatice complexe utilizate astăzi. Înțelegerea dinamicii și termodinamicii atmosferei Pământului a rezultat în prima predicție a fenomenului creșterii nivelului de bioxid de carbon, care duce la creșterea temperaturii pe suprafața planetei. Klaus Hasselmann a demonstrat în anii ’70 că, deși fenomenele meteorologice sunt haotice și imprevizibile pe termen scurt, pot fi create modele fiabile pentru a prevedea clima Pământului pe perioade mult mai lungi. Giorgio Parisi a descoperit în jurul anului 1980 unele dintre legile care guvernează fenomene aparent întâmplătoare (numite aleatorii). Cercetările sale au plecat de la studierea proprietăților magnetice ale unor amestecuri de substanțe la nivel atomic, dar generalizarea acestora este aplicabilă fenomenelor aleatorii din domenii diverse, inclusiv cele care generează tiparele meteorologice. Preocupările celor trei fizicieni se întâlnesc deci din punct de vedere aplicativ în studiul climei și al fenomenelor de schimbare prin care trece atmosfera și mediul ambiant al planetei. Realizările lor demonstrează că modelarea fenomenelor climatice și noțiunea de încălzire globală se bazează pe știință, pe fizică și matematică solidă. Omenirea nu mai poate susține că nu se știe cum sau de ce Pământul se încălzește.
Premiul Nobel pentru chimie a fost împărțit de Benjamin List, născut în 1948, de la Institutul Max Planck pentru cercetarea cărbunelui, din Mülheim an der Ruhr, și de David MacMillan, născut în același an, de la Universitatea Princeton „pentru dezvoltarea organo-catalizei asimetrice”. Cei doi, lucrând independent, au ajuns în anul 2000 la aceeași soluție a unei probleme cu impact semnificativ în chimia industrială – generarea de catalizatori (substanțe care fac posibile sau măresc eficienta reacțiilor chimice) anorganici, bazați pe principiile de comportament și organizare ale metalelor din mijlocul tabelei elementelor (cupru, nichel și fier), dar fără a le include direct pe acestea în compoziție, ceea ce evită efecte nedorite cum este toxicitatea.
Laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină sunt David Julius, născut în 1955, de la Universitatea din California, filiala San Francisco, și Ardem Patapoutian, născut la Beirut în 1967, asociat în prezent cu Institutul Medical Howard Hughes din La Jolla, California. Motivarea juriului menționează că premiul le-a fost atribuit „pentru descoperirile receptorilor pentru temperatură și atingere”. Este vorba în fapt despre mecanismele moleculare pe baza cărora acționează simțul sau simțurile care nu pot fi asociate cu un singur organ din corpul omenesc, cele care ne ajută să percepem temperatura mediului exterior, dar și poziția corpului nostru în spațiu și starea sa de echilibru. Doctorul Julius a pornit în cercetările sale din anii ’90 de la capsaicină, ingredientul activ din ardeii iuți, care creează un stimul senzorial puternic mecanic și de temperatură, legat de o proteina numita TRPV1. De aici, lucrând în mare măsură independent unul de celălalt, doctorii Julius și Patapoutian au identificat proteina PIEZO1, responsabilă de senzația de rece, și au descris o serie de mecanisme asemănătoare la nivelul terminațiilor nervoase care identifică, prelucrează și transmit senzațiile de temperatură ca și pe cele tactile. Ramura științei moderne ai cărei pionieri sunt cei doi savanți și care se ocupă de simțurile distribuite în corp și percepute inconștient se numește propriocepție.
La fel ca în alți ani, nu au lipsit întrebările și criticile. Unul dintre comentariile frecvente, pe care îl împărtășesc, este legat de faptul că multă lume se aștepta ca în anul al doilea al pandemiei, ținând cont și de campania mondială de vaccinare, premiul pentru fiziologie sau medicină să fie legat într-un fel sau altul de combaterea acestui coronavirus, mai ales că mecanismele mRNA, care stau la baza vaccinurilor Pfizer și Moderna, sunt efectiv descoperiri revoluționare. Decizia de a evita sau amâna o astfel de recunoaștere este poate rezultatul unor precauții de înțeles, ținând cont că pe plan mondial războiul cu pandemia este în plină desfășurare. Am senzația însă că în anii viitori recompensarea acestei categorii de realizări va fi greu de evitat, mai ales dacă pandemia va fi eradicată sau efectele ei vor fi limitate drastic. Alte comentarii au subliniat faptul că toate cele trei premii din domeniile științelor au recompensat în acest an în exclusivitate bărbați. Dezechilibrul acesta nu a putut fi atenuat nici măcar de faptul că ziarista filipineză Maria Ressa a fost una dintre câștigătoarele Premiului Nobel pentru Pace. Diversitatea nu este unul dintre obiectivele comisiilor Nobel, dar statisticile sunt ceea ce sunt și până în 2020 doar 57 de femei au câștigat 58 de premii Nobel (Marie Curie l-a primit de două ori, o dată pentru fizică și o dată pentru chimie). Să vedem ce se va întâmpla în viitor. Dacă exista vreo urare care ar putea fi făcută pentru premiile Nobel ale anului 2022, cred că aceasta ar fi: ‘Anul viitor, la Stockholm!’.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)