La început a fost cartea. Romanul ‘La Planète des singes’ a apărut în 1963, a fost tradus foarte repede în limba engleză și a devenit un bestseller mondial. Autorul său era scriitorul francez Pierre Boulle. De formație inginer, Boulle fusese în timpul celui de Al Doilea Război Mondial agent secret al francezilor liberi în Singapore, unde a fost capturat și trimis la muncă forțată timp de doi ani. Folosise aceste experiențe pentru a scrie și publica în 1952 ‘Podul de pe râul Kwai’, un roman despre faimoasa cale ferată a morții numita și Calea Burma. Cartea fusese și ea un bestseller internațional al anilor ’50. Filmul din 1957, regizat de David Lean, a câștigat șapte premii Oscar, inclusiv acela pentru cel mai bun scenariu adaptat, primit de Boulle, deoarece numele celor doi scenariști reali figurau pe lista neagră a Hollywood-ului anilor ’50. Cartea s-a bucurat de câteva traduceri în limba română, prima fiind cea apărută în 1971 în colecția Meridiane a editurii Univers. Nu a întârziat prea mult să apară și prima ecranizare, în 1968, care a fost capul de serie a nu mai puțin de zece filme, dar și al unor seriale de televiziune, filme de desene animate, cărți de benzi desenate (comics, cum le zic americanii), jocuri video și al multor produse comerciale. În călătoria mea recentă, am văzut și am revăzut ultimele patru filme, care în fapt relansează serialul, inclusiv ultimul episod care a ieșit pe ecrane la începutul acestei veri. Cum a evoluat universul planetelor maimuțelor în cele șase decenii de la apariția cărții?
(sursa imaginii: https://anticariatlogos.ro/product/planeta-maimutelor-colectia-meridiane-pierre-boulle/)
Cartea și primul film reflectau angoasele lumii occidentale în anii ’60 ai secolului trecut. O navă spațială cu exploratori umani ajunge pe o planetă în care maimuțele sunt speciile inteligente și civilizate dominante, în timp ce specia umană este redusă la o stare sălbatică, asemănătoare animalelor. Societatea maimuțelor este împărțită în trei clase: gorilele militariste sunt polițiști și soldați, urangutanii conservatori constituie clasa politică și religioasă, în timp ce cimpanzeii liberali sunt intelectuali, oameni de știință și medici. Scena finală a filmului regizat de Francis J. Schaffner este una dintre cele mai puternice și mai expresive din istoria cinematografiei. Astronautul Taylor – eroul principal al filmului, interpretat de Charlton Heston – împreună cu Nova, femeia pe care o descoperise pe planeta maimuțelor, scapă din prizonierat și călăresc pe țărmul unui ocean. Acolo ei descoperă rămășițele Statuii Libertății, dovada că această planetă presupusă extraterestră este de fapt Pământul, mult după un război nuclear apocaliptic. Scena reflectă evenimente recente. Planeta noastră fusese – la începutul deceniului în care fusese scrisă cartea și realizat filmul – la un pas de o catastrofă nucleară, în timpul crizei declanșate de instalarea rachetelor sovietice în Cuba. Maimuțele în aceasta primă serie erau jucate de actori machiați. Machiorul John Chambers a obținut pentru realizarea sa un premiu Oscar de onoare, deschizând calea spre crearea unei categorii speciale pentru machiaj în anii următori. A fost singurul premiu Oscar primit de un film din seria ‘Planeta Maimuțelor’, cel puțin până acum.
(sursa imaginii: www.newsweek.com/planet-apes-1968-ending-explained-50th-anniversary-870672)
Filmul original a avut patru ‘sequels’, realizate intre 1970 și 1973, câte una în fiecare an. Scenariștii erau americani, iar Pierre Boulle nu a mai fost implicat sau consultat. Romanele publicate după lansarea filmului erau ceea ce americanii numesc ‘nuvelizări’, un fel de antonim al ecranizărilor. Accentul se muta spre genul filmelor de acțiune, dar apărea din ce în ce mai mult și tematica tensiunilor rasiale, o reflectare a faptului că atenția și interesul publicului american se deplasaseră spre relațiile dintre diferitele comunități, în contextul mișcărilor și legislației pentru egalitatea în drepturi cetățenești a tuturor americanilor. O încercare cinematografică și mai interesantă este și filmul ‘remake’ realizat în 2001 în regia lui Tim Burton. Eroul principal este un astronaut care călătorește accidental printr-o gaură spațio-temporală și ajunge pe o planetă îndepărtată, unde maimuțele vorbitoare înrobesc oamenii. El conduce o revoltă umană și răstoarnă civilizația maimuțelor, descoperind că acestea evoluaseră din primatele de pe Pământ, care îi însoțiseră misiunea și sosiseră pe planetă cu ani în urmă. În rolurile principale apar Mark Wahlberg și Helena Bonham Carter. Universul creat de Pierre Boulle se întâlnește cu fantezia regizorului Tim Burton, care creează efecte vizuale apreciate de public. Criticii au fost mai puțin entuziasmați. S-a discutat despre continuări, dar Tim Burton și-a pierdut interesul și producătorii au renunțat.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt1318514/mediaviewer/rm2676145920/)
Relansarea francizei sau, mai exact, crearea unui nou serial, cu o tehnologie cinematografică diferită de filmele precedente și având ca erou principal nu un om, ci o maimuță – cimpanzeul Caesar, care apăruse în două filme precedente –, s-a petrecut în 2011. Unii critici au considerat ‘Rise of the Planet of the Apes’ un ‘remake’, alții l-au poziționat ca pe un ‘prequel’ al seriei originale. Angoasele omenirii se deplasaseră spre efectele științei pierdute de sub control, în goana capitalistă după profituri. Caesar dobândește capacități intelectuale întărite printr-un medicament viral creat de cercetătorul în genetica Will Rodman, care îl crește în casa sa. După ce a fost închis într-un sanctuar pentru maimuțe, Caesar își folosește inteligența pentru a-și elibera semenii din detenție și a lansa o revoltă care va distruge o parte din orașul San Francisco. Filmul începe ca o comedie de situații (familia adoptă maimuța inteligentă și o crește în secret într-o casă din suburbii) și se termină ca un film apocaliptic. Substanța care face din maimuțe ființe mai inteligente este transportată de un virus care cauzează o pandemie. Primul episod al noii serii anticipează cu aproape un deceniu ceea ce omenirea a trăit în anii pandemiei declanșate de virusul COVID-11. Regizorul este englezul Ruppert Wyatt. Pentru întruchiparea pe ecrane a maimuțelor este folosită o tehnologie numită ‘motion-capture acting’, folosită deja în filme ca ‘Avatar’, ‘King Kong’ sau ‘Lord of the Rings’. În acest tip de actorie, un actor poartă markere sau senzori pe un costum mulat pe corp sau direct pe piele. Mai multe aparate de filmat aflate în diferite unghiuri înregistrează simultan mișcările actorului, memorând poziția tridimensională a senzorilor. Eșantionarea se face de mai multe ori în fiecare secundă. Baza de date de puncte 3D rezultată permite regizorilor sau programatorilor de jocuri video să creeze personaje digitale și să le plaseze în decoruri complet noi. În rolurile principale apar James Franco (savantul care inventează medicamentul fatidic) și Andy Serkis, care a jucat în acest film, și va continua și în următoarele, rolul lui Caesar.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt1318514/mediaviewer/rm2676145920/)
Succesul comercial al filmului i-a determinat pe producători să planifice, să finanțeze, să execute și să lanseze și următoarele două serii care s-au numit ‘Dawn of the Planet of the Apes’ (2014) și ‘War for the Planet of the Apes’ (2017). Regizorul acestor două filme a fost americanul Matt Reeves, specializat în filme și seriale de science-fiction, colaborator al celebrului producător în acest gen J. J. Abrams și regizor al unuia dintre filmele ‘Batman’. Acțiunea este reluată zece ani după finalul primei serii. Gripa simiană, un efect secundar al medicamentului care a îmbunătățit inteligența maimuțelor, a ucis majoritatea populației omenești. Orașele zac în ruină și grupuri izolate de supraviețuitori încearcă să reconstruiască civilizația. Oamenii au însă deja o altă specie inteligentă ca rivali – maimuțele. Caesar se luptă să mențină pacea, în timp ce comunitatea sa de maimuțe este atrasă în ciocniri violente cu supraviețuitorii umani din apropiere. Încetul cu încetul, lumea maimuțelor capătă aceleași trăsături și moștenește tarele care au împins spre distrugere specia umană. Conceptul de conflict între civilizații capătă un nou înțeles în aceste filme. În mare, maimuțele ar simboliza natura, iar oamenii, forța care o distruge, dar relațiile dintre specii sunt mult mai complexe. Printre actorii care apar în roluri importante îi menționez pe Gary Oldman și Woody Harrelson. Ambele filme au fost candidate la Premii Oscar pentru efecte vizuale, dar niciunul dintre ele nu a câștigat statueta.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt11389872/mediaviewer/rm2226683137/)
Viața pe ecran a lui Caesar se termină la sfârșitul celei de-a treia serii, dar nu și serialul. Proiectul unei continuări a fost decalat, ca multe alte proiecte cinematografice, de pandemie, dar iată, în această vară, ne bucurăm de al patrulea film din serialul relansat – ‘Kingdom of the Planet of Apes’ – regizat de Wes Ball. Acțiunea se petrece la 300 de ani de la evenimentele din ‘War on the Planet of the Apes’. În timp ce oamenii au regresat spre o stare sălbatică, primitivă, societatea maimuțelor se confruntă cu propriile probleme. În absența scrisului și a păstrării în cărți a memoriei colective, primatele au avut timp să uite învățăturile lui Caesar, cel care întemeiase civilizația lor. Atunci când regele maimuță Proximus Caesar, înarmat cu arme produse de tehnologia umană pierdută, maimuțărește (scuzați expresia!) învățăturile lui Caesar pentru a înrobi alte clanuri, un tânăr cimpanzeu pe nume Noa (Noe) pornește într-o călătorie plină de pericole alături de o femeie umană pe nume Mae. Drumul și aventurile lor vor fi decisive pentru viitorul maimuțelor și al oamenilor deopotrivă. Finalul invită la urmare. Maimuțele se dezbară – cel puțin temporar – de tentația dictaturii, în timp ce oamenii regăsesc o piesă-cheie de tehnologie, care le va permite comunicarea între comunitățile disparate, care supraviețuiesc în diferite puncte ale planetei. Conflictul însă pare, din nou, inevitabil. Cui aparține planeta? Celor ai căror strămoși au distrus-o deja o dată sau speciei create de ei în jocuri tehnologice insuficient controlate și care și-a întrecut creatorii în inteligență și puteri. Orice asemănare cu conflictele și angoasele contemporaneității este neîntâmplătoare.
Anticipații distopice sau metafore ale conflictelor care sfâșie planeta, producții comerciale însă cu un substrat filosofic și politic evident, filmele seriei ‘Planeta maimuțelor’ au stârnit vreme de decenii interesul publicului care a răspuns umplând sălile și făcând profitabile investițiile considerabile ale producătorilor. După zece serii, saga nu pare să fi ajuns la final. Eu aștept cu interes filmele următoare și sunt convins că nu sunt singurul.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)