CHANGE.WORLD: Pionierii imaginilor mișcătoare

Cinematograful este una dintre pasiunile mele, și am șansa să locuiesc într-un oraș binecuvântat cu o cinematecă. Povestea acestei instituții începe cu vreo zece ani în urmă. Ca în multe alte orașe ale lumii, vechile săli de cinematograf (erau trei la număr) se închiseseră, nefăcând față concurenței cu complexurile de săli moderne instalate în mall-uri la marginea orașelor. O primărița inimoasa și câțiva entuziaști au avut însă ideea de a renova una dintre fostele săli și a o transforma în cinemateca. Minunea durează de peste un deceniu. Publicul este format dintr-o interesantă combinație de pensionari și de studenți de la universitatea locală care întinerește orașul, și ea o apariție a ultimelor decenii. În programul cinematecii din ultima lună figurează o retrospectivă a filmelor regizorului german Wim Wenders. Născut în august 1945, la câteva luni după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Wenders este unul dintre exponenții cei mai cunoscuți ai Noului Cinema German, autorul unor filme diverse ca gen și structură, a căror tematici includ fantezii poetice, filme de călătorie (‘road movies’) și documentare despre artiștii săi preferați (muzicienii cubani de la Buena Vista Social Club și coreografa Pina Bausch între ei). În cadrul retrospectivei am avut șansa să văd prima dată un film dedicat începuturilor cinematografiei germane, sau poate, mai bine zis, începuturilor germane ale cinematografiei. Filmul mi-a sugerat o trecere în revistă a perioadei de efervescență tehnică care a dat naștere tehnologiei și apoi artei filmului.

Realizat în 1995, ‘Frații Skladanowsky’ (‘Die Gebrüder Skladanowsky’) a început ca un proiect de cercetare și producție de film al lui Wim Wenders și al studenților săi despre începuturile cinematografiei în Germania. Rezultatul a fost destul de interesant pentru a deveni un documentar de (aproape) lung metraj. În cinematografia lui Wim Wenders, presărată cu multe experimente de tematică și formate, filmul se încadrează fără probleme. Evenimentele cheie descrise în documentar s-au petrecut în anul 1895, care poate fi considerat Anul Zero al industriei cinematografice. Invenția ‘imaginilor mișcătoare’ și aplicarea sa în teatre în scopuri de divertisment plutea în aer de câțiva ani, și inventatori din diferite țări erau angajați într-o competiție pentru a o aduce primii în fața publicului. Între ei se aflau cei trei frați Skladanowsky din Berlin, o familie de ‘entertainers’ care dădeau spectacole pe care astăzi le-am numi ‘multimedia’ combinând dansul, circul, pantomima, muzica și imaginile proiectate. Pregătind invenția pe care o numeau ‘bioscop’ ei au realizat cu ajutorul tehnicii pe care o inventaseră, scurte filme de circa 15 secunde, pe care le-au proiectat public la 1 noiembrie 1895, cu câteva săptămâni înainte de primele proiecții ale fraților Lumiere la Paris. Au fost primii, dar nu și cei mai buni. Metoda lor avea multe limitări, în special în ceea ce privește lungimea filmelor, așa încât invenția francezilor le-a dat acestora câștig în cursa care a pus bazele cinematografului. A fost o înfrângere care nu i-a descurajat pe frații Skladanowsky, ei preluând metoda franceză și realizând cu ajutorul ei în anii următori filme scurte care au pus bazele industriei cinematografice germane. Documentarul lui Wenders le preia povestea și o face cunoscută, cu respect și duioșie Filmul combină câteva metode cinematografice. Fiica cea mai mică a fraților Skladanowsky împărtășește cu Wenders și echipa sa amintiri despre familie. Deși născută la peste un deceniu după 1895, ea avea încă, atunci când a fost filmată, destule informații interesante despre perioada respectivă, care sunt combinate cu secvențe din primele filme realizate cu ‘bioscopul’ fraților Skladanowsky. Secvențele din interviu sunt intercalate cu pasaje de docu-dramă în care cei trei frați și fiica mai mare a inventatorului principal apar întruchipați de actori, povestind peste timp aventura începuturilor cinematografului în stilul comediilor din primele decenii ale secolului 20. Combinația funcționează destul de bine, fiind completată și de fragmente din filme de epocă care redau atmosfera Berlinului și a Parisului de la sfârșitul secolului 19.

Bioscopul fraților Skladanowsky folosea principiul ‘lanternei magice’, inventat la mijlocul secolului al 17-lea de olandezul Christian Huygens.  Sunt rare cazurile în care invențiile vechi de câteva secole au o datare documentată cu exactitudine, acesta este unul dintre ele. S-a păstrat pagina desenată de Huygens și datată 1659 cuprinzând zece schițe mici ale unui schelet care-și scoate craniul (simbolizând probabil moartea), deasupra cărora scria “pentru reprezentări prin intermediul unor lentile convexe cu lampă”. Un alt desen, datat 1664, schițează însuși sistemul de lentile, care se presupune că a fost prezentat la curtea regelui Franței, Ludovic al XIV-lea.

Bioscopul inventat de frații berlinezi folosea un proiector dublu, care lumina alternativ cadre din două benzi de film, pentru a reuși să atingă viteză minimă de 16 cadre pe secundă necesară efectului stroboscopic care da senzația mișcării continue a cadrelor fixe proiectate. Filmul folosit avea o lățime de 54 de milimetri. Prima demonstrație publică a aparatului lor avusese loc la Pankow, lângă Berlin, în iulie 1895. După proiecția comercială de la 1 noiembrie 1895 de la Berlin, frații Sklandanowsky intenționau să organizeze o prima proiecție publică la Paris, la Folies Bergeres în ianuarie 1896. Premiera publică a ‘cinematografului’ fraților Lumiere, care a avut loc la 28 decembrie 1895 le-a stricat însă planurile.

Patentul inițial și numele invenției – ‘cinematograf’ – aparținea unui alt inventator francez, astăzi uitat, Leon Bouly, și data din 1892. Neputând să-și finanțeze proiectele el a vândut drepturile sale fraților Lumiere, care au preluat ideea și numele, dar au schimbat cam toată tehnologia. Sistemul lor era net superior din punctul de vedere al iluminației, al fluidității imaginii, și în special al portabilității. Aparatul de proiecție al fraților Lumiere cântărea doar vreo opt kilograme, ceea ce făcea ca el să fie transportabil, un avantaj imens față de invenții similare cum erau de exemplu kinetoscopul care fusese deja prezentat publicului de câțiva inventatori englezi și americani, printre care și Thomas Edison. Demonstrația care fusese făcută de Edison la Expoziția Universală de la Paris din 1889 necesită o sala dedicată și o mică uzina electrică pentru a fi acționată. Spre deosebire de kinetoscop și de aparatele fraților Skladanowsky, cinematograful lui Lumiere nu era limitat nici ca număr de spectatori și nici ca durată a spectacolelor. Cei doi frați au demonstrat că cinematografia poate deveni o artă populară, potrivită proiecțiilor publice, la costuri rezonabile. În anii care au urmat, toate tehnologiile competitorilor lor au fost abandonate. Combinația dintre echipamentele de filmat și cele de proiecție a dus în câțiva ani la standardizarea de facto a formatelor peliculelor, și cinematografia a devenit o artă internațională, în care creațiile cineastilor puteau circulă de la o sală la alta, de la o țară la alta.  Tot în anul 1995 în care a fost realizat filmul lui Wim Wenders și al studenților săi, la împlinirea unui secol de la realizarea primelor filme și a primelor proiecții cinematografice publice, 40 de regizori din toată lumea au fost invitați să realizeze filme scurte folosind aparatură similară cu cea originală a fraților Lumiere. Rezultatul a fost filmul ‘Lumiere and Company’ semnat de cei 40 de regizori între care și Wenders.

Anul 1895 a fost într-adevăr un an excepțional. Cinematograful era o invenție care ‘plutea în aer’. Era o combinație a trei tehnologii fundamentale diferite – lanterna magică, fotografia și efectul stroboscopic. Pentru ca o invenție să reușească și să aibă un impact considerabil trebuie îndeplinite câteva condiții, existența tehnologiei fiind numai una dintre ele. Trebuie să există o necesitate socială și/sau economică. În cazul cinematografului, în mai puțin de două decenii avea să apară o întreagă industrie cinematografică și o nouă artă se adăuga celor șase existente până atunci. Dar mai ales trebuie să existe vizionarii, pasionații, cei care să fie gata să-și investească talentul, banii și o mare parte din viață pentru a-și transformă visele în realitate. În 1895 cinematografia a avut șansa să-și găsească acești promotori entuziaști și talentați in frații Lumiere și frații Skladanowsky.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)