Se va întâmpla, probabil, cândva în anii 2030. Va fi trecut mai mult de un deceniu de când omenirea a învins pandemia COVID-19. O expediție în spațiu va deveni realitate, împlinind un vis transformat în planuri de acțiune, în uriașe investiții de resurse și de inteligență și în aventura curajoasă a unui grup de astronauți pământeni. Plecată într-o călătorie în spațiu de câteva luni, expediția va reuși o coborâre perfectă pe suprafața planetei Marte. Depinzând de poziția relativă a celor două planete, propagarea semnalului între Marte și Terra va dura intre 3 și 22 de minute. Centrul de comandă terestru va aștepta cu sufletul la gură primele cuvinte și imagini ale astronautului sau astronautei care vor avea onoarea de a face primii pași pe Marte. Dar în ce limbă vor fi rostite vorbele istorice? Cele mai multe șanse sunt ca ele să fie articulate în limba engleză cu accent american. În definitiv, americanii au fost primii și singurii până acum (în 2021) care au ajuns pe Lună, iar președintele Donald Trump a fost primul lider mondial care a inițiat și legiferat finanțarea și executarea unui program spațial având Marte ca țintă. Exista însă concurență. Ambițiile și tehnologia rusească sunt evident prezente în competiție. Națiunile Europei colaborează și ele într-un program spațial complex. Dar China? Unele dintre cele mai interesante și mai dinamice programe spațiale vin de acolo. China nu mai este de mult doar uzina de producție a planetei, ea își revendică rolul de supraputere în toate domeniile – economic, politic, militar și științific. Este adevărat acum, va fi și mai adevărat în al patrulea deceniu al secolului.
Istoria programului spațial chinez își are și ea rădăcinile în perioada Războiului Rece. Lansarea la 4 octombrie 1957 de către Uniunea Sovietică a primului satelit artificial al Pământului a fost un semnal de alarmă pentru Republica Populară Chineză, care începea să pregătească despărțirea ideologică și politică de Uniunea Sovietică, în pofida statutului oficial de aliați. Congresul Național al Partidului Comunist Chinez adopta în mai 1958 hotărârea de a crea ceea ce s-a numit la început ‘Proiectul 581’, cu scopul de a face din China egala supraputerilor vremii în ceea ce privește activitatea în spațiu. Se poate spune deci că în cursa spațială China a fost un participant încă din primele faze, deși realizările spectaculoase au venit cu multe decenii mai târziu. Problemele economice și revoluția culturală au întârziat programele spațiale chineze, dar China comunistă nu a renunțat, devenind a patra putere care a lansat un satelit, la două luni după cel japonez. Lansarea a avut loc la 24 aprilie 1970. Numele satelitului era Dong Fang Hong, în traducere ‘Răsăritul este roșu’. Cu o masă de 173 de kilograme, rămâne până astăzi cel mai greu dintre sateliții vreunei națiuni la prima lansare. Programul spațial care avea ca scop trimiterea primilor astronauți chinezi în spațiu (‘Proiectul 714’) a fost inițiat în 1971, dar problemele din ce în ce mai acute ale economiei chineze și schimbarea de regim după moartea lui Mao au dus la încetinirea ritmului de lucru și încetarea finanțării multora dintre programele de atunci. Agenția spațială chineză (China National Space Agency – CNSA) a fost înființată în 1993. Primul astronaut chinez, Yang Liwei, a ajuns în spațiu în octombrie 2003.
Deng Xiaoping, urmașul reformator al lui Mao la cârma Chinei a avut un rol determinant și în reconstruirea programelor spațiale chineze. Pe măsură ce puterea economică și financiară a țării s-a extins, au crescut și capacitățile științifice, care au beneficiat de o finanțare generoasă. Astăzi, programul spațial chinez este amplu și sofisticat, rivalizând din multe puncte de vedere cu cel american. Printre proiectele sale putem enumera construirea unei stații permanente chineze de cercetare a spațiului de pe orbită terestră, explorarea Lunii și trimiterea unei misiuni cu astronauți spre Marte. Telecomunicațiile fac parte și ele din programul spațial chinez, la fel și aplicațiile militare, dar desigur, despre acestea există mult mai puține informații publice. Tot Deng Xiaoping a fost cel care a decis că numele folosite în programul spațial, alese anterior ca nume de cod și apoi extrase din istoria revoluționară a partidului, să fie înlocuite cu cele mistico-religioase. Astfel, rachetele ‘Marșul cel Lung’ sunt cunoscute și ca Săgeata Divină, capsula spațială a fost numită Corabia Divină, navetă spațială devenea Dragonul Divin, laserul terestru de mare putere a fost botezat Lumina Divină și supercomputerul care asista programele spațiale era numit Puterea Divină. Astfel de nume tradiționale poetice continuă să fie utilizate până astăzi. Sondele lunare chineze sunt numite Chang’e după zeița Lunii. Tiangong, numele stației spațiale înseamnă Palatul Ceresc.
De ce a inițiat China programul care are ca scop crearea unei spatii spațiale proprii? În parte deoarece a fost exclusă din proiectul Stației Spațiale Internaționale. SUA, care conduce acest proiect în parteneriat cu Rusia, Europa, Canada și Japonia, au anunțat că nu vor coopera cu națiunea asiatică în spațiu. Răspunsul a venit după câțiva ani, și programul se află acum în fază de execuție. Stația Spațială Tiangong, odată finalizată, va reprezenta aproximativ o cincime din masa Stației Spațiale Internaționale și va fi de dimensiunea stației spațiale rusești dezafectate Mir. Se așteaptă ca Tiangong să aibă o masă cuprinsă între 80 și 100 tone și să evolueze pe o orbită circumterestră la o înălțime între 340 și 450 km. Operațiunile vor fi controlate de la Centrul de comandă și control aerospațial din Beijing. Modulul de bază, Tianhe (‘Armonia Cerurilor’), a fost lansat la 29 aprilie 2021, modulul următor exact cu o lună mai târziu, iar la 17 iunie 2021 a fost trimis în spațiu primul echipaj în capsula Shenzou-12 acționată de racheta Marșul cel Lung – 2F. Aceasta s-a cuplat cu succes la modulul de bază cu câteva ore mai târziu. Echipajul este format din trei astronauți. Comandantul misiunii, Nie Haisheng, are 56 de ani și se află la cea de-al treilea său zbor în spațiu. Împreună cu el se află la bord Liu Boming, 54 de ani, și el cu o misiune la activ, misiune care a inclus o ieșire în spatiu, și Tang Hongbo, 45 de ani. Cei trei vor petrece trei luni la bordul ‘Palatului Ceresc’, la aproximativ 380 km deasupra Pământului. Va fi cea mai lungă misiune spațială cu echipaj trimisă de China până în prezent și prima din aproape cinci ani. Stilul de comunicare cu publicul, chiar dacă nu este la fel de deschis ca la programele americane, a inclus conferințe de presă cu astronauții și oamenii de știință care participă la misiune și videoconferințe cu astronauții ajunși la destinație. Obiectivul principal al comandantului Nie Haisheng și al echipei sale este de a pune în funcțiune modulul Tianhe. Deși exclusă de la proiectul Stației Internaționale, China declară că este deschisă participării străine în stația sa. În primă instanță, aceasta înseamnă găzduirea de experimente științifice. De exemplu, chiar în misiunea actuală, echipajul Shenzhou-12 va efectua investigații privind cancerul trimise de cercetători din Norvegia. Și în exteriorul stației există un spectrograf telescopic dezvoltat de India pentru a studia emisiile ultraviolete provenite din spațiul adânc, de la stelele explodate. Pe termen lung, probabil vor exista și misiuni cu astronauți care nu sunt chinezi. Chiar și Rusia, care a colaborat în domeniul tehnologiei spațiale în trecut cu China, a menționat posibilitatea de a-și trimite cosmonauții și pe stația chineză.
Explorarea lunara este din nou la modă. O parte dintre programele spațiale americane văd în Lună o stație intermediară a drumului spre Marte și apoi spre alte corpuri cerești. Alte planuri au un caracter comercial având în vedere exploatarea resurselor minerale ale satelitului natural al Pământului. Programul chinez Chang’e, al cărui nume este împrumutat din legenda frumoasei fete servitoare a Împăratului de Jad, care s-a aruncat de disperare de la fereastra palatului acestuia din ceruri devenind zeiță, a început cu lansarea în 2007 a unei sonde lunare automate care a făcut din China a treia națiune care a reușit să execute o aselenizare lină. Trei misiuni mai târziu, în ianuarie 2019 China a reușit să trimită Chang’e 4 care avea la bord un vehicul lunar și a reușit o aselenizare pe fața nevăzută a Lunii. Cel mai recent succes a fost și cel mai spectaculos până acum. Misiunea Chang’e 5 lansată la 23 noiembrie 2020 de la stația de lansare de pe insula Hainan, a aselenizat la 1 decembrie 2020, tot pe fața nevăzută a Lunii, a săpat la o adâncime de 1 metru recoltând peste 1,7 kg de sol lunar și a readus pe Pământ aceste materiale la 16 decembrie 2020. Misiunea Chang’e-5 este prima misiune lunară efectuată de omenire care aduce pe Terra astfel de eșantioane după peste patru decenii. Precedenta a fost expediția Luna 24 a Uniunii Sovietice din 1976. Prin finalizarea misiunii, China a devenit a treia țară care a adus pe Pământ probe de sol de pe Lună după Statele Unite și Uniunea Sovietică.
Misiunea ‘Tianwen-1’ care are ca țintă planeta Marte a fost lansată la 23 iulie 2020 și s-a încadrat pe o orbită în jurul planetei ‘roșii’ la 10 februarie 2021. La 14 mai 2021 o schimbare ușoară de traiectorie a pus capsula spațială pe un traseu care i-a permis intrarea în atmosfera planetei asemenea unui meteorit. Un sistem compus din motoare de încetinire și parașute a asigurat o coborâre care a păstrat intactă aparatura, astfel încât după ce a ajuns pe sol, capsula s-a deschis precum o floare uriașa și din ea a apărut vehiculul pe roți numit Zhurong. Zona în care este plasat modulul este o uriașa câmpie marțiană numita Utopia. Și în aceasta cursă China este a treia putere spațială care reușește această performanță. Două misiuni europene au eșuat în încercări similare în 2016 și 2019. Semnalele transmise de Zhurong, inclusiv imagini video dar și informații științifice de la radarul care exploră planeta în adâncime sau de la spectrometrele care analizează componența chimică a probelor de sol recoltate de aparatura automată sunt retransmise de componenta orbitala a modului care continuă să călătorească pe orbită în jurul lui Marte.
Planurile de viitor ale agenției chineze, cel puțin cele care au fost făcute publice, sunt foarte ambițioase. Printre ele se află asamblarea completă și transformarea în entitate operațională a stației spațiale în viitorii ani, trimiterea spre Marte a unei expediții automate care să revină spre Terra până la sfârșitul deceniului și o expediție cu astronauți spre această planetă în următorul deceniu. În condițiile competiției geopolitice dintre Statele Unite și China, explorarea spațială devine una dintre componentele strategice. Precedenta cursă spațială dintre cele două supraputeri, SUA și URSS, din a doua jumătate a secolului 20 a cerut investiții uriașe de ambele părți, dar a și avut ca rezultat invenții tehnologice excepționale, de care au beneficiat cu ani și decenii mai târziu întreaga industrie și toată omenirea. Cred că acest fenomen se va repeta. Un exemplu din competiția actuală este utilizarea energiei solare, inclusiv pentru propulsia navelor spațiale, un domeniu în care se pare că Republica Populară Chineză are realizări deosebite și poate chiar o poziție de lider. Alte aspecte ale activității spațiale chineze ridică însă semne de întrebare sau sunt motive de îngrijorare. Tot programul spațial chinez este subordonat activităților politice și armatei unui stat cu ideologie comunistă și cu ambiții declarate la scară planetară. Unele aspecte tehnice sunt și ele discutabile – de exemplu faptul că rachetele model ‘Marșul cel Lung’ 5 nu au dispozitive de reintrare controlată în atmosfera Terrei și unele dintre ele, dacă nu ard complet, riscă să cadă în zone populate, cu un potențial de victime și pagube materiale. Un astfel de incident de reintrare necontrolată s-a petrecut în luna mai, din fericire ceea ce a rămas din rachetă a căzut în ocean. Și în domeniul explorării spațiale ca și în multe alte domenii ale științei și tehnologiei, China devine un concurent formidabil, cu ambiții și deja chiar și realizări de lider. Felul în care se va desfășura explorarea spațială chineză va fi în secolul 21 și în continuare o componentă esențială nu numai a aventurii spațiale a omenirii dar și a jocurilor de putere ale căror arenă nu vă mai fi limitată la planeta noastră, ci se va extinde în spațiul infinit de dincolo de atmosfera ei.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)