Vara aceasta, aflată aproape pe terminate, a fost foarte zgârcită calitativ în cinematografele lumii. Filmele de acțiune care au înregistrat cel mai mare succes de public au fost continuări ale unor seriale deja stabilizate ca formulă, și care nu au reușit să aducă nimic nou față de episoadele anterioare – de exemplu, seria a șasea din ‘Mission: Impossible’ care pare să fi devenit o paradă narcisistă a calităților de cascador ale lui Tom Cruise, sau versiunea feminină și feministă din seria ‘Ocean’ în care nici măcar alăturarea pe ecrane a unor vedete feminine de primă mână, cum sunt Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway și Helena Bonham Carter, nu a reușit să disipeze senzația de oboseală și plictiseală. Chiar și musical-ul ‘Mamma Mia!’ inspirat de muzica lui ABBA a devenit serial, și dacă cea mai mare noutate din domeniul filmelor muzicale se bazează pe muzica unui grup care a debutat acum 46 de ani, nici aici nu stăm prea bine. Au strălucit prin absență filmele științifico-fantastice. Eram deja obișnuiți măcar cu un episod din ‘Star Trek’, ‘Star Wars’ sau ‘Planeta Maimuțelor’ în fiecare vară, dacă nu cu filme originale, dar și aici studiourile americane cel puțin par să-și fi luat o pauză creativă.
Excepția care confirmă regula verii vine tocmai din Australia și se numește ‘Upgrade’. Traducerea titlului ar fi ‘actualizare’, ‘îmbunătățire’ sau ‘încărcarea unei noi versiuni (de software)’. Nu știu dacă și când va ajunge pe ecrane, în România. În Statele Unite a fost lansat în iunie, a câștigat și un premiu la un festival de ‘nișă’ science-fiction și s-ar putea ca acest film să devină unul dintre acelea care chiar dacă nu au înregistrat un succes comercial mulțumitor la lansare, câștigă faimă în timp, datorită originalității ideilor și calității producției. Realizatorul se numește Leigh Wannell, este cunoscut mai mult ca actor și scenarist, și se află la cel de-al doilea film al său ca regizor și autor al scenariului.
Acțiunea filmului se petrece într-un viitor nu prea îndepărtat. Vehiculele auto-pilotate mai coexistă încă pe șosele cu mașinile clasice, cu volan manevrat de șoferi. Eroul filmului este un mecanic auto pe nume Grey, a cărui viață confortabilă este întreruptă de un accident al mașinii auto-pilotate, urmat de un incident violent care pare a fi atacul unei bande de gangsteri, în care soția sa este asasinată și el rămâne paralizat de la gât în jos. Când i se propune, pentru recuperarea capacităților motorii, să se supună unui experiment de implantare a unui procesor, Grey acceptă propunerea, deși tehnologia este încă netestata, poate chiar ilegală. Operația îl transformă practic în ceea ce în literatura de anticipație dar și în cea medicală de specialitate, începe să fie definit ca un hibrid transuman – o persoană ale cărei capabilități sunt reparate și amplificate prin transplanturi și implanturi artificiale. Suntem într-un film de acțiune, și unul destul de bine scris și realizat, și spectatorii vor constata destul de repede că nici accidentul și incidentul care au urmat nu sunt exact ceea ce păreau, și nici organizația și savantul care i-au redat capabilitățile motorii eroului nu au făcut-o din altruism. Ceea ce la un moment dat pare a fi un film de gen în care eroul – cu ceva puteri supranaturale – încearcă să se răzbune pe cei care i-au ucis soția și distrus viața se transformă (fără a scădea din ritmul și intensitatea acțiunii) într-o ocazie de a medita și discuta despre aspectele etice și riscurile amplificării posibilităților umane.
‘Upgrade’ nu este o capodoperă și se pot face destule observații critice despre detalii ale execuției cinematografice. Este un film ‘low-cost’ și realizatorii nu au avut mijloacele de a crea o lume vizuală originală, fiind obligați să copieze sau să refolosească idei împrumutate din arsenalul altor filme științifico-fantastice sau din genurile filmelor de groază și de acțiune. Nivelul jocului actoricesc este rezonabil, dar niciunul dintre actori nu cred că are ambiția de a ajunge la premii pentru interpretările din acest film. Meritul principal al lui ‘Upgrade’ poate fi găsit, după părerea mea, în scenariu, în ideea principală care atinge unul dintre filoanele importante ale genului science-fiction contemporan, și în problemele pe care le ridică în mod sugestiv, fără prea multă retorică, și bine integrate în genurile populare cărora filmul le aparține. Să luăm că exemplu una dintre aceste idei – ce influență vor avea implanturile care ne extind forțele fizice asupra capacităților noastre mintale? Cum va interacționa psihicul nostru cu un corp dotat subit cu puteri supranaturale? Soluția aleasă de regizorul și scenaristul Leigh Wannell este de a-i da lui Stem (entitatea implantată în corpul lui Grey) o voce. Nu este o descoperire, deja ne-am obișnuit ca roboții și alte creaturi inteligente artificial să aibă o voce, de la vocea sintetizată a lui HAL 9000 din ‘2001, Odiseea Spațială’ până la suava voce a lui Scarlett Johansson din ‘She’, iar în viața reală mulți dintre noi cunosc deja vocile lui Siri sau Alexa. Aici însă, în personalitatea lui Grey are loc un fel de dedublare, care dă naștere unor dialoguri uneori conflictuale. Reprezentarea pe ecran a conflictelor interioare este una dintre încercările cele mai dificile cu care sunt confruntați actorii și regizorii de film în orice gen, nu numai în science-fiction. Cât de bine a reușit să o facă Leigh Wannell în ‘Upgrade’? Probabil că merită să căutați să vedeți filmul pentru a vă lămuri.
Sunt curios dacă autorii filmului australian cunosc lucrările și predicțiile lui Ray Kurzweill. Născut în 1948, expertul și inventatorul american, care, din 2012, este salariat al firmei Google, este autorul unor patente și conducător al unor proiecte semnificative în domeniile recunoașterii optice a formelor și caracterelor, a traducerii informației vizuale în sunet și sintetizării vocii. Ray este însă cunoscut și în afara cercurilor științifice datorită cărților scrise pentru publicul larg și a conferințelor în domenii complexe cum ar fi inteligența artificială și evoluția societății în era roboticii. Este un adept și propagator al transhumanismului și adept sau chiar promotor al teoriei singularității tehnologice.
Celor care au citit cărțile și articolele lui Ray Kurzweill sau care i-au urmărit conferințele le este greu să decidă dacă avem de-a face cu un optimist sau cu un pesimist. Evoluția gândirii sale este rezumată destul de elocvent în titlurile cărților sale care se ocupă de viitorul omenirii și în domeniile tehnologice care îl influențează. În 1990 a publicat ‘Era mașinilor inteligente’, urmată în 1999 de ‘Era mașinilor spirituale’, pentru ca în 2005 să îi apară ‘Singularitatea este aproape’. Predicțiile sale mai recente au devenit și mai precise. Dezvoltarea tehnologică a nano-roboților și implanturile acestora în corpul omenesc vor asigura pe de-o parte, după Kurzweill, supraviețuirea speciei umane, dar pe de altă parte, nu va mai fi vorba exact de aceeași structură pur biologică, ci de una întărită și amplificată ca posibilități. Omenirea 2.0 cu alte cuvinte, ficțiunea și predicțiile oamenilor de știință par să se întâlnească. Ray Kurzweill nu se oprește însă aici. El susține că în jurul anului 2030 interfețele digitale vor permite descărcarea și păstrarea virtuală a memoriei și personalității oricărei ființe umane, cu opțiunea reîncărcării mai târziu pe un alt suport fizic. Putem numi aceasta ‘reîncarnare’ sau poate ‘transplant de personalitate’? În fine, anul 2045 este cel marcat pentru momentul singularității tehnologice, cel în care inteligența artificială o va depăși pe cea umană. Rămâne doar, cum am zis, să decidem dacă este vorba despre un scenariu optimist, sau unul pesimist.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)