Ne-am născut și ne-am trăit până acum viețile pe o planetă pe care numărul de locuitori a fost și este în continuă creștere. Spectrul suprapopulării Terrei și amenințări despre consecințele potențial catastrofice ale acestui fenomen ne-au însoțit dintotdeauna. Creșterea aceasta se va opri însă foarte curând. Poate în decursul vieților noastre, poate în generația viitoare, aproape sigur cândva în următoarea sută de ani, populația Pământului va atinge un maxim și vă începe să descrească. Omenirea va trebui să se confrunte nu doar cu o populație îmbătrânită în urma creșterii speranței de viață, ci și cu una în descreștere numerică. Consecințele contractării populației planetei pot fi cel puțin la fel de îngrijorătoare, ca să nu folosim termenul de apocaliptice, ca și cele ale supra-popularii.
(sursa imaginii: www.britannica.com/money/Thomas-Malthus)
Creșterea numerică a populației și decalajul acesteia față de progresele economiei au fost făcute celebre cu vreo două secole și ceva în urmă de o carte scrisă de un economist englez, pastor anglican, pe nume Thomas Robert Malthus (1766 – 1834). Acesta se opunea concepției, populare printre filosofii din Europa secolului al XVIII-lea, care vedea societatea ca fiind permanent perfectibilă. Malthus considera creșterea populației inevitabilă ori de câte ori condițiile se îmbunătățeau, împiedicând astfel progresul real către o societate utopică. În cartea sa din 1798, Eseu despre principiul populației, Malthus a observat că o creștere a producției alimentare a unei națiuni contribuia la starea economică a populației, dar îmbunătățirea era temporară, deoarece ducea la creșterea populației, care, la rândul ei, restabilea nivelul inițial al producției pe cap de locuitor. Cu alte cuvinte, oamenii aveau o înclinație de a folosi abundența de produse pentru creșterea populației mai degrabă decât pentru menținerea unui nivel de trai ridicat, o atitudine care a devenit cunoscută sub numele de „capcana malthusiană”. Populațiile aveau tendința de a crește până când clasa inferioară suferea greutăți, lipsuri și o susceptibilitate mai mare la război, foamete și boli, o viziune pesimistă care este uneori denumită „catastrofa malthusiană”. Controversa malthusiană la care a dat naștere eseul în deceniile care au urmat publicării sale în 1798 și teoriile neo-malthusiene de mai târziu au avut tendința de a concentra atenția asupra ratei natalității și a ratei căsătoriilor. Folosind statistici din secolul al XIX-lea, ele susțineau că producția agricolă crește în progresie aritmetică, în timp ce populația înregistrează o creștere exponențială. Decalajele duc la crize și rectificări care uneori iau formele violente ale unor epidemii, revolte sociale sau războaie. Multe dintre curentele de idei, dar și dintre regimurile politice cu sistemele lor de legi au folosit de atunci încoace aceste argumente pentru a favoriza controlul nașterilor.
(sursa imaginii: https://phys.org/news/2023-03-global-population-peak-billion-2050s.html)
Teoriile malthusiene și neo-malthusiene au avut și au mulți adepți în rândul populiștilor, dar au fost dintotdeauna controversate și de multe ori contrazise de realitate. În 1968 încă, biologul american Paul Ehrlich (n. 1932) aprecia că omenirea stă pe o ‘bombă a populației’ (este titlul unei cărți ale sale) care va produce în decurs de două decenii foamete pentru o parte din omenire, ducând la pieirea a sute de milioane de oameni. Asemenea fenomene nu s-au întâmplat decât local, și nu din cauza lipsei globale de alimente, ci din motive politice și organizatorice. Astăzi, teoriile care descind din cele scrise de Malthus pot fi considerate complet neadecvate. În primul rând, ceea ce Malthus nu putea prevedea erau progresele uimitoare ale agriculturii și industriei alimentare, incluzând culturile intensive, ingineria genetică și sinteza alimentelor, care fac posibile creșteri mult peste cele liniare ale producției de alimente. Argumentul principal este însă altul. Creșterea populației planetei se aproprie de sfârșit, cel puțin pentru această fază a istoriei omenirii. Un studiu al ONU prevede că populația planetei va atinge un maxim de 10,3 miliarde de oameni în 2084, după care va începe să scadă. Aceste estimări sunt considerate însă eronate de mulți experți în demografie, care plasează maxima în 2065 la 9,6 miliarde, după care ar începe o descreștere care aduce la sfârșitul mileniului populația planetei la doar 8,9 miliarde de locuitori. Estimările extreme plasează maxima pe la mijlocul secolului nostru și susțin că populația globului nu va atinge niciodată 9 miliarde de locuitori. Acesta ar fi însă doar începutul. Populația va scădea mai încet la începutul secolului XXII, după care rata descreșterii se va accelera. Matematica este asemănătoare cu cea a teoriilor malthusiene, doar că acționează în sens invers. Un asemenea fenomen de descreștere a populației nu a mai avut loc din secolul al XIV-lea, când se estimează că o cincime din populația planetei a pierit în timpul pandemiei Ciumei Negre.
(sursa imaginii: By Our world in data – https://ourworldindata.org/population-growth, CC BY 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=158567008)
Ei, și? Mai puține guri de hrănit va însemna mai mult pentru fiecare, vor susține unii. Nimic mai greșit! Există trei motive bune (sau rele) de îngrijorare maximă în scenariile în care populația planetei se va contracta rapid. Primul este imposibilitatea susținerii sistemului economic existent. Acesta are costuri fixe la nivel național (datoriile guvernamentale, de exemplu) și global (scadențele inter-bancare) care s-ar împarți unei populații reduse numeric. Al doilea motiv este legat de îmbătrânirea populației – nu doar că vor fi mai puțini locuitori, dar mulți dintre ei vor fi în vârstă, dincolo de vârfurile vieților lor active. În fine, va scade și productivitatea. Mai puțini oameni înseamnă mai puține idei și rata inventivității care a dus la două revoluții industriale majore în ultimele două secole va scădea. Cum se va confrunta omenirea cu aceste probleme?
Una dintre școlile de gândire foarte populare este cea care încearcă să încetinească sau chiar să inverseze tendințele pe care le indică statisticile. Metoda: încurajarea natalității. Nu vă veți mira probabil să auziți că unul dintre campionii acestei cauze este Elon Musk (care el însuși este tată al 14 copii, din care 13 sunt în viață). Îi sunt aliați ideologii și politicienii conservatori din curentele ‘pro-life’, preoții catolici sau fundamentaliștii religioși de toate culorile care se împotrivesc controlului nașterilor și legile unor state (de la Polonia până în Iran) care descurajează sau chiar interzic avorturile. I-ar fi fost aliat și Nicolae Ceaușescu cu infamul sau decret 770 din 1966. Problema este că metodele acestea nu funcționează. Coeficientul Total Fertility Rate (TFR) este în scădere în majoritatea țărilor musulmane. Un alt exemplu chiar de lângă noi: rata fertilității din România, unde avorturile sunt libere, este mai ridicată decât cea din Ungaria vecină, unde legislația este mult mai restrictivă. Concluzia este că guvernele cu legislațiile lor sau preoții cu predicile lor au șanse minime să influențeze în mod real natalitatea pe termen lung. Omenirea trebuie să facă cu totul altceva: să se pregătească din timp pentru o lume în care populația este îmbătrânită și în scădere numerică. În definitiv, exemple în condiții ‘de laborator’ există deja. Japonia și Coreea de Sud, două țări dintre cele mai omogene în ceea ce privește structura populației, experimentează deja de câteva decenii cu populații în scădere numerică, dar în creștere ca medii de vârstă. Nivelurile de trai în cele două țări au crescut cu mult peste media globală în aceeași perioadă.
(sursa imaginii: https://kffhealthnews.org/news/how-to-get-long-term-care-at-home-without-busting-the-bank/)
Care este adevărul din spatele sperietoarei lumi gerontologice? Vârsta de pensionare este în creștere în toată lumea, dar speranța de viață crește și ea într-un ritm și mai intens. Capacitatea cognitivă a unei persoane de 70 de ani de astăzi este echivalentă cu cea a unei persoane de 53 de ani din anul 2000. Creșterea speranței de viață este compensată în economiile și societățile avansate, cel puțin parțial, de capacitatea persoanelor aflate în preajma limitei de pensionare de a rămâne mai multă vreme în rândurile populației active. În 2050, 6% din populația Europei va fi peste 85 de ani, dublul procentajului de astăzi. Majoritatea dintre ei și, de fapt, și mulți dintre cei mai tineri decât ei vor avea nevoie de servicii Long Term Care (LTC). În 2022, țări ca Olanda sau Suedia au avut mai bine de 7% din forța de muncă ocupată cu LTC, în timp ce în România, Grecia și Cipru acest procentaj este sub 1%. Este nevoie de o reprofilare a forței de muncă spre acest gen de servicii, de la creșterea salariilor personalului până la crearea sau lărgirea profilelor de geriatrie și gerontologie din specializările medicale. Slovenia a introdus deja o contribuție obligatorie de 1% din veniturile salariaților și 2% din cele ale independenților pentru programarea cheltuielilor pentru servicii acordate populației în vârstă. Astfel de schimbări sunt necesare în toată Europa și în întreaga lume. Ca și în cazul multor alte domenii medicale, prevenirea – adică ajutoare fizice și psihologice în dezvoltarea unei vieți active cu limitări specifice vârstelor înaintate – costă mult mai puțin decât internările în spitale.
(sursa imaginii: https://beecrowd.com/blog-posts/the-4-forces-shaping-the-future-of-work/)
Cum va fi compensat însă deficitul de populație în domeniul gândirii inovative? Aici lucrurile par puțin mai complicate. Prima observație este că rezervele de forță de muncă sunt încă puțin folosite. Israelul, o țară în care activitatea de cercetare și proiectare joacă un rol însemnat în economie, utilizează doar 1% din forța de muncă în acest domeniu. Rezerve numerice există, anumite segmente din populație cum sunt femeile sunt încă foarte puțin utilizate, dar trebuie alocate resurse sporite pentru educarea și formarea acestora pentru inovație. O altă sursă de forță de muncă o reprezintă Inteligența Artificială (IA). Salturile calitative semnificative din ultimii ani indică faptul că sistemele IA pot juca deja sau vor juca în curând un rol important, inclusiv în activitățile inovative de vârf. Aici eu aș adaugă o doza de precauție, căci aspectele de securitate legate de pericolele reprezentate de activitățile autonome ale Inteligenței Artificiale nu sunt încă suficient analizate și documentate. Înlocuirea activității umane sau extinderea acesteia prin sisteme IA trebuie făcută gradat și cu mare atenție atunci când este vorba despre inovație, mai mult decât în orice alt domeniu. Robotica în combinație cu IA vor juca însă un rol important în extinderea serviciilor LTC în viitorul apropiat.
Direcțiile par clare, chiar dacă încă nu putem fi siguri în legătură cu calendarul evenimentelor. Populația lumii se îndreaptă spre un maxim, urmat de o scădere care la început va fi destul de lentă și va da timp omenirii să se pregătească pentru o lume mai mică numeric și mai bătrână ca vârstă. În absența unor catastrofe naturale sau de altă natură, nu va avea loc o prăbușire a sistemelor financiare guvernamentale și nici puterea de inovație a omenirii nu va dispare peste noapte. Dacă ne vom pregăti în mod corespunzător, vom supraviețui ca specie, dar vom fi altfel.
Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’