Câteva dintre știrile cele mai spectaculoase ale lunii iulie legate de explorarea spațială au avut ca eroi pe doi dintre magnații planetei: Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a cărui avere este estimată la peste 200 de miliarde de dolari, și Sir Richard Branson, cu o bogăție evaluată la ‘numai’ 4,7 miliarde de dolari. Cei doi extravaganți investitori au efectuat la o distanță de nouă zile două zboruri spațiale suborbitale, folosind vehicule proiectate de propriile lor firme. Cum să apreciem aceste acțiuni? Capricii de bogătași? Visuri îndeplinite, împărtășite de mulți, dar pe care foarte puțini le pot transforma în realitate? Contribuții reale la explorarea spațiului? Publicitate care poate genera fonduri pentru alte cercetări mai serioase? Încă o etapă în dezvoltarea unei industrii a turismului spațial – poate o nouă și rentabilă ramură economică? Să încercam, în acest articol al rubricii CHANGE.WORLD, să răspundem acestor întrebări.
Despre Jeff Bezos, fondatorul firmelor Amazon și Blue Origin, am scris de multe ori în cursul ultimilor ani. Pe 5 iulie 2021, Bezos i-a predat postul de Chief Executive Officer (CEO), deci conducerea efectivă a operațiilor firmei Amazon, lui Andy Jassy, preluând poziția onorifică, dar influentă, de președinte executiv al companiei. Unii comentatori estimează că această tranziție ar avea ca scop eliberarea de timp pentru conducerea efectivă și mai eficientă a lui Blue Origin, firma înființată în anul 2000 pentru furnizarea de echipamente aerospațiale și servicii de zboruri spațiale. Cine este însă Richard Branson? Născut pe 18 iulie 1950, Branson este un om de afaceri și investitor, întemeietorul în anii 1970 a concernului Virgin Group, care astăzi controlează peste 400 de companii în domenii diverse de la transporturi, turism și comunicații până la servicii medicale, edituri, rețele comerciale sau instituții financiare. Având cartierul general în Regatul Unit, concernul și-a extins operațiile în multe alte țări ale lumii, dar le-a și restrâns și vândut atunci când a considerat că este necesar din punct de vedere economic și financiar. În general, afacerile lui Branson și Virgin se caracterizează prin dinamism, aflându-se permanent în schimbare și căutări. Lista afacerilor pe care Virgin le-a vândut sau chiar abandonat este și ea impresionantă, incluzând companii din industria muzicii (Virgin Records), a jocurilor electronice (Virgin Games), studiouri de filme (Virgin Films) sau echipa de automobile Formula Unu Virgin Racing. Virgin Galactic a fost înființată în 2004 și concernul Virgin Group deține un pachet minoritar care reprezintă 24% din valoarea companiei.
Zborurile celor doi magnați în spațiu au fost scurte: VSS Unity al lui Virgin Galactic – 36 de minute de la lansare la aterizare, pe data de 11 iulie; New Shepard al lui Blue Horizon – 11 minute, pe 20 iulie. Diferențele se datorează tehnologiilor diferite de lansare și aterizare folosite de cele două nave spațiale. VSS Unity a fost eliberată în zbor de pe platforma unui avion de suport, care zboară deja la o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului, iar aterizarea a avut loc pe un aeroport (sau astrodom dacă vreți) din New Mexico. New Shepard a fost lansată vertical de la o bază spațială construită special în vestul statului Texas, iar aterizarea, tot verticală, încetinită de rachetele acționate cu câteva zeci de secunde înainte de atingerea solului, a avut loc pe o platformă în apropierea punctului de lansare. Numele vehiculului lui Blue Horizon îl onorează pe Alan Shepard, primul astronaut american care a efectuat un zbor suborbital, iar data zborului a fost aleasă pentru a coincide cu data aselenizării misiunii Apollo 11, prima misiune americană pe Lună. Cei doi îndrăzneți antreprenori nu au fost singuri în zborurile lor, ci au făcut parte din echipaje de câteva persoane. Richard Branson, care la 71 de ani a devenit la 11 iulie cel de-al treilea om ca vârstă care a participat într-o misiune spațială, a făcut parte dintr-o echipă de șase astronauți, formată din pilotul David Mackay, copilotul Michael Masucci și patru dintre salariații firmei Virgin Galactic, incluzându-l și pe el. Împreună cu Jeff Bezos, au zburat fratele său Mark, Wally Funk, o veterană a programelor spațiale, și tânărul și norocosul olandez Oliver Daemen, în vârstă de 18 ani, care l-a înlocuit în ultimul moment pe câștigătorul anonim al unei licitații pentru locul de turist în această expediție, care a renunțat la saltul în Cosmos. Wally Funk merită un salut special. Fusese membră a echipei de astronaute ‘Mercury 13’ care, în deceniul primelor zboruri spațiale, era pregătită să participe la programele Mercury și Apollo. NASA a renunțat atunci la zborurile femeilor în spațiu și au trebuit să treacă aproape două decenii până când prima astronaută americană a zburat la bordul unei misiuni. Acum, la 82 de ani, Wally Funk a devenit, la 20 iulie, cea mai vârstnică persoană și prima octogenară din istorie care a zburat în spațiu. Ceea ce este comun celor două misiuni este faptul că ambele echipaje au petrecut câteva minute în stare de imponderabilitate. New Shepard a atins o altitudine de peste 100 de kilometri, trecând linia Karman care definește, conform Federației Aeronautice Internaționale, frontiera dintre atmosfera terestră și spațiu, în timp ce Unity a ajuns la apogeu la 86 de kilometri, sub linia Karman, dar suficient pentru a trece altitudinea de 80 de kilometri, pe care Statele Unite și agenția Federal Aviation Agency (FAA) o consideră frontieră spațială.
Pasagerii zborurilor din iulie 2021 nu sunt primii turiști în spațiu. Însăși terminologia de ‘turism spațial’ este contestată, mulți experți și participanți la asemenea zboruri preferând exprimări precum ‘explorare spațială particulară’ sau ‘călătorii spațiale comerciale’. Programul spațial sovietic a inclus încă din anii ’70 și ’80 cosmonauți invitați din țările prietene Uniunii Sovietice, care se antrenau și se pregăteau pentru misiuni împreună cu cosmonauții sovietici. Dumitru Prunariu, primul și singurul cosmonaut român până acum, a făcut parte dintre ei. Programul american al navetelor spațiale a inclus în prima jumătate a anilor ’80 postul de ‘payload specialists’. Aceștia erau experți din domenii diferite care nu urmau antrenamentul complet al astronauților profesioniști. Sfârșitul tragic în ianuarie 1986 al ‘primei profesoare în spațiu’, Christa McAuliffe, împreună cu întreg echipajul navetei Challenger, a suspendat pentru o vreme aceste participări, deși ele au fost reluate mai târziu. După 2001, NASA a re-evaluat un program de zboruri spațiale contra plată, care însă nu a apucat să se desfășoare în urma întreruperii activității navetelor spațiale. Între timp, serviciile comerciale au fost preluate de programul spațial rusesc, aflat în criză financiară după destrămarea Uniunii Sovietice. Reporterul japonez Toyohiro Akiyama a fost primul care a beneficiat de aceste servicii la bordul stației Mir în 1990, urmat de chimista britanică Helen Sharman (primul cetățean britanic în spațiu), în 1991. Primul pământean care și-a plătit zborul din buzunarul propriu a fost americanul Dennis Tito care, în mai 2001, a zburat la bordul unei rachete Soyuz-32 până la Stația Spațială Internațională, a rămas acolo opt zile și s-a întors teafăr pe planeta noastră.
Călătoriile spațiale particulare, numiți-le turism sau altfel, au început să câștige atenția companiilor particulare. Pe lângă Virgin Galactic și Blue Origin, care își construiesc propriile lor vehicule spațiale, mai sunt active în acest spațiu firmele Boeing (proiectul Starliner), Bigelow Aerospace, Aurora Space Station, dar mai ales SpaceX a lui Elon Musk. A apărut și prima firmă care se ocupă cu succes de intermedierea zborurilor spațiale comerciale, un fel de agenție de turism spațială numită ‘Space Adventures’. Analiștii de la UBS evaluează veniturile economiei spațiale în anul 2030 la 800 de miliarde de dolari, iar cei de la Morgan Stanley plasează aceste venituri la 1 trilion de dolari în 2040. Chiar dacă previziunile vor fi confirmate, turismul spațial va reprezenta însă doar o fracțiune din aceste sume enorme. Zborurile sub-orbitale, cum sunt cele executate în iulie de miliardarii americani, vor deveni poate o atracție pe care unii și-o vor permite, sau pentru care alții vor economisi o viață întreagă. Prețul actual al unei ‘rezervări’ pentru unul dintre zborurile lui Virgin Galactic în deceniul următor este de 250 de mii de dolari. Blue Origin are în plan construirea unei rachete pentru zboruri orbitale numita New Glenn, după numele astronautului american John Glenn, eroul primului zbor orbital american. În viziunea lui Jeff Bezos însă, principala țintă este participarea firmei sale la marile programe spațiale americane ale următoarelor decenii, care au ca obiective revenirea pe Lună și zborul spre Marte. Dacă New Glenn va reprezenta și un vehicul care să permită transportarea de turiști spațiali, cu atât mai bine, mai ales că, după unele estimări, turismul spațial ar putea chiar deveni o industrie rentabilă. Planul de dezvoltare al lui Virgin Galactic anticipează o marjă de profituri operaționale de aproape 70%, similară cifrelor înregistrate astăzi de firmele de software. Până atunci însă, este nevoie de investiții susținute, cum sunt cele făcute de Jeff Bezos care a băgat în Blue Origin mai mult de un miliard de dolari în fiecare dintre ultimii ani. Vor fi aceste investiții recuperate? Experții estimează că viitorul firmei depinde în mare măsură de felul în care Bezos însuși se va implica în activitatea și planurile companiei în anii următori. Deja a dovedit că are capabilitatea de a-și transforma viziunile în realități în care competitorii rămân în urmă.
În pofida personalităților spectaculoase care se află printre liderii acestei promițătoare ramuri a explorării spațiale, cred că se impune și ceva precauție. Unul dintre motive ar fi chiar atitudinea unora dintre personajele cheie. Planurile lui Bezos nu sunt încă foarte clare, iar Sir Richard Branson și Chamath Palihapitiya, președintele lui Virgin Galactic, au vândut în ultimele luni o parte din acțiunile prin care controlau financiar firma. Prudență și diversificare, sau știu ei ceva ce mulți alți investitori nu știu? Personal, nu văd turismul spațial devenind o activitate de masă până când preturile nu scad la cel mult 10% din cele de astăzi, și până când nu vor fi asigurate condiții de siguranță similare celor ale călătoriilor aviatice. Sincer, dacă această călătorie ar fi gratuită și sigură, poate că aș face-o și eu, dar o singură dată. Nu sunt acolo, în spațiu, prea multe obiective atractive care să concureze cu munții Austriei sau insulele Greciei, pentru a mă tenta să revin. După catastrofa lui Challanger, au trecut 15 ani până când alți astronauți neprofesioniști s-au încumetat să devina ‘turiști spațiali’. Această fațetă a aventurii spațiale s-ar putea să fie limitată, cel puțin pentru o vreme.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)