Astăzi vă invit la teatru. Și nu în orice loc, ci pe Broadway, la teatrul Vivian Beaumont de la Lincoln Center, superbul complex cultural care este sediul a numeroase și faimoase instituții culturale printre care Filarmonica din New York, Opera Metropolitană, Baletul din New York și Școala (Conservatorul de Arte ale Spectacolului) Juilliard. Aici se joacă ‘McNeal’, o piesă într-un act de Ayad Akhtar, avându-l în rolul principal pe faimosul actor (mai ales de film) Robert Downey Jr. Premiera a avut loc pe 30 septembrie 2024, și ultima reprezentație este programată pentru 24 noiembrie. Precum multe dintre piesele de succes care au premiere absolute pe Broadway, prevăd că și ‘McNeal’ va avea o viață teatrală lungă, în alte distribuții și pe alte scene, în Statele Unite, la Londra în West End, și în toată lumea. Temele sunt fierbinți: Inteligența Artificială, originalitatea artei și integritatea artistului, plagiatele și viitorul profesiei de dramaturg și al teatrului în general. Numărul din noiembrie al mensualului ‘The Atlantic’ publică un triplu interviu cu autorul, regizorul și actorul care interpretează rolul principal în această primă montare a textului.
(sursa imaginii: www.newyorktheatreguide.com/venues/vivian-beaumont-theater)
Despre ce este vorba în piesă? Eroul principal este Jacob McNeal, un romancier de succes, dar pe care alcoolismul și tulburările psihologice l-au adus într-un punct de cumpănă al carierei sale. Prima scenă are loc în cabinetul unui medic. Anticipând un apel al Academiei Suedeze, care urmează să anunțe câștigătorul anual al Premiului Nobel pentru literatură, Jacob ignoră rugămințile doctoritei Sahra Grewal de a-și opri abuzul de alcool. Deși ficatul i se degradează rapid, Jacob este preocupat doar de debutul noului său roman și de posibilul premiu Nobel. Îngrijorările doamnei Dr. Grewal cu privire la halucinațiile lui Jacob și la utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor cad în urechi surde, în timp ce el mormăie, menționând că în trecut a fost ocolit de premiul Nobel și se plânge de progresele tehnologice și alte percepute nedreptăți personale. Dr. Grewal și agenta literară a lui Jacob, Stephie, nu își dau seama că, pe cât dispreț arată scriitorul față de AI, pe atât de fascinat este de aceasta. Fără să se știe, cel mai recent roman al său este o creație în stil ChatGPT, care infuzează în text discursuri istorice, pasaje din Biblie, texte celebre și un manuscris nepublicat al regretatei sale soții. Tema centrală din ‘McNeal’ ar trebui să fie ororile iminente ale AI. Cu toate acestea, piesa se concentrează pe moralitatea utilizării poveștilor personale ale altora și transmiterea lor drept idei originale. Problemele personajului domină textul, la fel cum și actorul domină reprezentația, și toate temele sunt prezentate prin prisma dilemelor și tulburărilor acestuia.
(sursa imaginii: www.theatlantic.com/magazine/archive/2024/11/mcneal-play-akhtar-downey-artificial-intelligence/679949/)
Interviul din ‘The Atlantic’ reunește patru personalități interesante. Am mai vorbit despre Jeffrey Goldberg în câteva alte ocazii. Născut în 1959, el este, din 2016, editorul-șef al prestigioasei reviste fondate la Boston în 1857, considerată un reper intelectual al liberalismului american și caracterizată de un înalt standard profesional și etic în jurnalistica americană. Ayad Akhtar (născut în 1970) este unul dintre cei mai reputați dramaturgi, romancieri și scenariști americani, laureat în 2013 al Premiului Pulitzer pentru Dramă și nominalizat de două ori pentru Premiile Tony. În piesele sale, el se ocupă de teme diverse precum experiența americano-musulmană, rasismul, religia, economia, imigrația și identitatea. Majoritatea pieselor sale au fost puse în scenă la Lincoln Center, dar au fost reprezentate și pe multe alte scene din Statele Unite și Marea Britanie. Regizorul Bartlett Sher (născut în 1959) a fost nominalizat de opt ori pentru premiul Tony, câștigând o singură dată, în 2008, în categoria spectacolelor de gen musical. La Lincoln Center este, începând cu același an, regizor rezident. Pentru Robert Downey Jr., născut în 1965, acest spectacol reprezintă debutul său pe Broadway. Aflăm din interviu că soția sa a trebuit să insiste mult pentru a-l convinge să apară pe scenă, dar ceea ce l-a determinat în final a fost ocazia de a juca pe un text scris de Ayad Akhtar, tematica piesei și complexitatea rolului.
(sursa imaginii: www.newyorktheatreguide.com/reviews/mcneal-broadway-review-robert-downey-jr)
Akhtar este în mod declarat unul dintre putinii dramaturgi și scenariști care nu se simte amenințat de Inteligenta Artificială. În ‘McNeal,’ el nu numai că sugerează că Limbajele Mari de Modele (LLM-urile) ar putea fi utilități nedistructive pentru scriitorii umani, dar el a și experimentat cu LLM-uri și a folosit multe dintre ele, inclusiv ChatGPT, Claude și Gemini. Rezultatul, susține el, a fost că l-au ajutat să facă o piesă și mai bună. Akhtar nu crede că acest lucru ar trebui să fie o temă de controversă. În discuția cu Goldberg, Akhtar observă, corect, că nici AI și nici transformările datorate tehnologiei digitale nu sunt fenomene noi, ci continuări ale unor procese începute cu decenii în urmă. I-ar ajuta tehnologiile acestea pe scriitori ca Philip Roth sau Saul Bellow, dacă ei ar mai trăi azi? Nu, răspunde Akhtar, dar personalitățile și modul lor de a scrie sunt infuzate și în piesa aceasta și în tot ceea ce scrie. Nu este nevoie ca ei să fie alimentați ca surse în procesul de învățare al unui LLM (deși asta poate că s-a întâmplat), este suficient faptul că dramaturgul i-a citit și că îi considera modele literare și etice. Bartlett Sher recunoaște că și-a centrat spectacolul în jurul personalității lui Jacob, răspunzând indirect și unora dintre criticii spectacolului. Nu era însă firesc să o facă, în calitate de regizor, mai ales că avea șansa să colaboreze cu un asemenea actor dominant cum este Downey Jr?
(sursa imaginii: www.newyorktheatreguide.com/reviews/mcneal-broadway-review-robert-downey-jr)
Goldberg îi întreabă pe cei trei interlocutori, care reprezintă cele trei meserii fără de care spectacolul teatral nu ar putea exista – Dramaturgul, Regizorul și Actorul – care dintre aceste profesii este amenințată existențial de AI? Primul care răspunde, cel puțin dacă ne ghidăm după transcrierea interviului, este Robert Downey Jr., actorul: ‘Anyone but me’ (‘Toți în afară de mine’). Akhtar remarcă însă că Ghilda actorilor este îngrijorată de personificările virtuale din ce în ce mai realiste care folosesc imaginile actorilor. Sher, regizorul, consideră că regia este o activitate foarte complexă, care necesită integrarea multor niveluri diferite de alte activități. A transfera aceste procese în mod analitic în gândirea unui computer pare foarte dificil. În esență, regizorul face munca de interpret și sintetizator care scapă nivelului de evoluție al algoritmicii. Deocamdată. Până la urmă însă, ceea ce este unic în experiența teatrală este reunirea în același spațiu și în același timp a actorilor și a publicului. Magia teatrului este descendentă a unor tradiții grecești, în care locuitorii așezărilor se adunau pe un deal pentru a împărtăși povești. Akhbar relatează un episod din spectacol: ‘Robert are acest moment minunat în piesă, felul în care o face, în care pledează pentru artă în această conversație foarte complicată cu o fostă iubită. Și se ajunge la una dintre esențele piesei, și anume că aceasta este o încercare de a apăra arta, chiar dacă este făcută de o persoană ticăloasă. Pentru că până la urmă, creația umană este încă superioară și niciunul dintre noi nu este perfect. Deci, conversația mai largă este despre cine poate scrie, moralitatea scrisului, toate astea?’. Dar poate fi dramaturgul o mașină? Și aici Akhtar aruncă bomba, surpriza interviului. Monologul din finalul piesei include un fragment scris de o mașină.
‘McNeal’ nu este doar o piesă originală care nu este musical, lucru destul de rar pe Broadway, ci și o montare ambițioasă, având în vedere distribuția plina de staruri și punerea în scenă îmbibată de tehnologie la Lincoln Center. Decorul propune în scena de deschidere o interfață iPhone gigantică, cu lumină albastră abundentă, care se profilează deasupra scenei, pagina de pornire urmărește minutele care trec pe data de vineri, 10 octombrie, într-un mod intrigant de familiar pentru majoritatea spectatorilor. Acțiunea se petrece cândva, într-un viitor apropiat, când entități AI similare cu ChatGPT sunt și mai bine incorporate în viața de zi cu zi americană – suficient, așa cum remarcă McNeal în biroul doctorului Sahra Grewal ca mai multe bestselleruri din New York Times să fie sintetizate, în mod declarat, prin învățare automată.
(sursa imaginii: https://variety.com/2024/legit/reviews/mcneal-review-robert-downey-jr-broadway-1236160088/)
Criticile au fost amestecate. Unii critici, cum este Aramide Tinubu de la ‘Variety’, au considerat piesa greoaie și prea intelectuala, dar asta mi se pare contrazis de succesul la public, care până acum a umplut sălile. Ea scrie: ‘Deși este frumos pus în scenă. ‘McNeal’ este o piesă plictisitoare și confuză care spune foarte puțin despre etică și Inteligența Artificială și, în schimb, prezintă un personaj pompos și epuizant, căruia îi pasă doar de el însuși și de moștenirea sa.’ Joe Dziemancowicz de la New York Theatre Guide scrie: ‘Proiecțiile lui Jake Barton, care a creat decorurile împreună cu Michael Yeargan, sunt cheia montării, pe măsură ce povestea se deplasează de la cabinetul medicului. trecând prin Suedia, până la birourile și apartamentele din New York. O imagine digitală uriașă, îmbunătățită prin Inteligență Artificială, a lui McNeal apare în anumite momente, chiar mai deranjantă decât atunci când o armă apare pe scenă și o siluetă se cocoață periculos pe un pervaz.’ În fine, Adrian Horton de la The Guardian concluzionează: ‘Downey, jucând sigur în stilul sau carismatic, sardonic și inteligent, este convingător și, din fericire, pe scenă pentru aproape tot spectacolul. Spectacolul merită pentru a-l vedea pe actor în forma sa de vârf. El îl prezintă pe McNeal atât ca narcisist în spirală descendentă la capătul drumului său, cât și ca o provocare a liniilor etice neclare ale AI. O astfel de provocare conține puțină perspectivă, dincolo de faptul că AI este înfricoșătoare și că lucrurile pot evolua în și mai rău. Poate cea mai interesantă idee a textului este noțiunea neoriginală că Inteligența Artificială generativă va permite narcisiștilor să se exprime printr-un mediu artistic fără a investi truda artiștilor. ‘McNeal’ se încheie într-o notă confuză, invocând în mod explicit întrebarea: ce este real și cum putem știi? Cu generozitate am putea interpreta coborârea piesei în confuzie ca pe un meta-comentariu despre felul în care o lume plină de material AI generat în mod îndoielnic va afecta percepția noastră, oricât de fragilă este ea deja. S-ar putea spune, de asemenea, că este vorba despre un pic de ambiguitate intenționată. Standardele noastre nu au scăzut încă atât de departe încât să nu sperăm la artă cu o viziune clară.’
Punând criticile la o parte, pot spera că ‘McNeal’ va fi adus cât de curând pe scenele teatrelor noastre, că montarea va fi cel puțin la fel de bună ca pe Broadway și că dezbaterile și controversele vor fi cel puțin la fel de interesante. Care teatru și care dintre talentații noștri regizori vor răspunde provocării? În ce măsură și cum vor folosi Inteligența Artificială, în acest text despre Inteligența Artificială, la crearea căruia a fost folosită Inteligența Artificială?
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)