‘Everybody’s Talkin’ este un cântec compus de Fred Neil în 1966 și care a fost făcut celebru de ‘Midnight Cowboy’, filmul din 1969 al lui John Schlesinger, care lansa carierele de vedete hollywoodiene ale lui Dustin Hoffman și Jon Voight. Balada, care povestește despre diferențele culturale și presiunile personale cauzate de prăpastia dintre metropolele urbane și America tradițională, a introdus o expresie care exprimă acele subiecte aflate pe primul plan al actualității, acele teme despre care discută toată lumea. La bine și la rău. Acum vreo 4 ani majoritatea cetățenilor planetei deveniseră experți în virusologie, pandemii și vaccinuri. De vrei doi ani încoace subiectul despre care vorbește toată lumea este Inteligența Artificială (IA). Toată lumea a auzit despre IA, majoritatea dintre noi avem opinii, deși probabil că peste 99% dintre cei care își dau cu părerea ar eșua cu răspunsurile la simpla întrebare ‘Ce este IA?’. Există însă și opinii autorizate, și ele nu vin doar din direcția experților în automatică. Cum Inteligența Artificială influențează deja profund viața economică și socială și chiar și viețile noastre personale, este interesant să ascultăm opiniile unor experți în domenii cum este antropologia sau istoria. Întrebările sunt multiple – de la o privire comparativă a revoluției AI în raport cu alte salturi disruptive care deja s-au petrecut în istorie până la impactul fenomenului în viața politică globală sau cea din România. În cursul ultimelor zile, YouTube mi-a oferit ocazia să aflu opiniile a doi experți de talie mondială în domeniile lor. Antropologul Alexandru Bălășescu, fost director executiv al Institutului Cultural Român din Istanbul și șef de cabinet al Ministerului Culturii din România, cercetător care folosește metode antropologice și artistice pentru a explora interacțiunea om-tehnologie, schimbările climatice și sănătatea și autor al cărții ‘ Climate Change in the Age of Artificial Intelligence’ (‘Schimbarea climatică în Epoca Inteligenței Artificiale’) a fost invitatul podcastului ‘Vorbitorincii’ pentru un dialog foarte interesant, care a durat peste două ore, cu Cătălin Striblea. Istoricul israelian Yuval Noah Harari, ale cărui cărți despre trecut și viitor se bucură de o mare popularitate și în România, unde sunt traduse și publicate de editura Polirom, a ținut o scurtă expunere cu titlul ‘AI and the Paradox of Trust’ (‘IA și paradoxul încrederii’) în fata participanților la China Development Forum. În ambele intervenții Inteligența Artificială s-a aflat în miezul tematicii.
(sursa imaginii: www.linkedin.com/pulse/how-ai-threat-humanity-dr-hitesh-mohapatra)
O primă observație îmbucurătoare. Atât Alexandru Bălășescu, cât și Yuval Noah Harari au o înțelegere clară a ceea ce este și ceea ce nu este Inteligența Artificiala și nu cad în capcana extinderii definirii domeniului IA la întreaga tehnologie de comunicații și computerizare dezvoltată în ultimele decenii. Alexandru Bălășescu dovedește cunoștinte destul de profunde în teoria sistemelor și explică clar diferențele dintre diversele forme ale tehnologiei digitale, în principal dintre sistemele de automatizare închise (cu toată complexitatea lor crescândă) și sistemele deschise, în care funcționează paradoxul fluturelui. Nu orice sistem electronic sau informatic – și mai ales sistemele deterministe – este o formă de IA. Yuval Noah Harari reușește cu și mai multă simplitate și claritate (poate și sub presiunea formatului de expunere în timp limitat care i se impusese) să identifice cele două proprietăți specifice ale unui sistem IA: capacitatea de auto-învățare și creativitatea. Exemplul clasic folosit de el este cel al aplicației DeepMind a lui Google, prima care a reușit în 2016 să-l învingă pe Fan Hui, campionul jocului Go. Sistemul IA nu doar că a învățat în câteva zile regulile și subtilitățile acestui joc vechi de peste 2 500 de ani, dar, după ce a studiat mii de partide ale maeștrilor din istoria jocului cu strategiile și subtilitățile lor, a creat noi metode care nu fuseseră imaginate până atunci de adversarii umani.
(sursa imaginii: www.youtube.com/watch?v=3SVsACOS2Jc)
‘Distruge democrația AI-ul?’ Întrebarea este inclusă în titlul dialogului de la ‘Vorbitorincii’. Sintaxa este ambiguă și acest antagonism senzaționalist (intenționat sau nu) este neutralizat în discuție, însă această concluzie va fi în beneficiul celor care vor urmări atent întreaga dezbatere. Cine va citi doar titlul rămâne cu semnul de întrebare, asta în cazul în care nu-l confundă cu semnul de exclamare. Dacă preluăm cele două elemente definitorii semnalate de istoricul israelian, pentru ca întreg sistemul IA să devină un pericol real pentru societatea umana, pe lângă auto-învățare și creativitate ar trebuie să existe și intenționalitate. Alexandru Bălășescu descrie influența noilor tehnologii asupra mediilor sociale care le-au generat și a comunităților din jur. În mare parte am fost de acord cu raționamentele sale, însă cred că am detectat și o problemă majoră. A considera întreg mediul corporatist (american sau global) ca pe un monolit este, în opinia mea, o simplificare de model care poate duce la concluzii greșite. Nu există o mono-cultură în Silicon Valley sau în alte aglomerări hi-tech din diferite părți ale globului. Marile corporații ( ca și personalitățile care se află la cârmele lor) sunt și ele la fel de diverse ca structură, orientare socială sau opinii politice ca orice altă comunitate umană. Simplificările și generalizările ideilor sau acțiunilor câtorva lideri foarte vizibili ai acestei industrii nu doar că pot duce la evaluări eronate, dar înlesnesc demonizările de care pot profita politicienii populiști. Mi-a plăcut, în schimb, în discuția de la ‘Vorbitorincii’, legătura pe care o face Alexandru Bălășescu intre IA și schimbările climatice, felul în care descrie impactul acestora asupra marilor sisteme sociale și faptul că identifică corect legătura dintre schimbările climatice și accelerarea din ultimele decenii a migrațiilor. Istoria omenirii este o istorie a migrațiilor.
(sursa imaginii: www.youtube.com/watch?v=8GaW36EfidI)
Intervenția lui Yuval Noah Harari a avut loc în fața unui public în majoritate chinez, la o conferință care s-a desfășurat în China. Este semnificativ și important acest fapt, căci – așa cum cititorii rubricii CHANGE.WORLD au putut afla din numeroase articole pe care le-am scris în ultimii ani –, China este astăzi o supraputere tehnologică, aflată în competiție cu Statele Unite și în interacțiune globală cu tot restul planetei în domeniile tehnologiilor de vârf, în general, și al Inteligenței Artificiale, în particular. Diferențele de sisteme politice și limitările impuse dezbaterii și circulației ideilor fac cu atât mai importantă participarea unor experți reputați cum este Harari în evenimentele publice care au loc în această țară. Teza principală a istoricului israelian în respectiva comunicare este legată de conceptul de încredere. Competiția dintre liderii IA este acerbă și ea se accelerează, în pofida faptului că mulți dintre experți au lansat avertismente severe despre pericolele progreselor în capabilitățile entităților IA în absența unor pârghii de control și limitare la același nivel. Niciunul dintre concurenți însă nu se oprește, din cauza neîncrederii în ceilalți producători. În schimb, fiecare dintre firmele producătoare are încredere că propriile produse vor putea fi controlate și că efectele introducerii lor nu vor fi nocive pentru societate. Avem deci încredere mai multă în sistemele IA decât în ceilalți factori umani din industrie? În realitate, demonstrează și pledează Harari, păstrarea sub control a capabilităților sistemelor IA și evitarea efectelor nefaste ale singularității vor fi posibile doar prin coordonare, standardizare și cooperare. Adică prin încredere între factorii umani implicați.
Concluziile mele sunt optimiste. Inteligența artificială are ramificații aplicative în domenii diverse. Dialogul interdisciplinar cu experții din aceste domenii, dar și cu filozofii, istoricii, antropologii este util și poate fi fertil. Condiția este ca partenerii să fie implicați și cunoscători nu doar în domeniile lor, ci și în structura și efectele IA, să știe să explice elocvent, dar și să asculte. Cele două intervenții menționate sunt exemple bune în această direcție.
Surse:
Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’